Copilul captiv (4)

after spune:

unde e blogul lui Miss Parker? poti sa-mi dai un link, ceva?
merci

ilia_99 spune:

dar eu nu spun ca trebuie sa ne iubim parintii, nu e o obligatie.. lasam chiar si preceptele crestino-morale deoparte. sigur ca orice copil, cind trece prin ce ai descris tu sau alte fete aici, este indreptatit sa NU isi iubeasca parintii, e dreptul lui de fiinta umana. ce spun eu este ca toti copiii isi iubesc parintii si capata de la ei instrumentul de masurat iubirea sau de apreciat calitatea acesteia.. iar haul se casca si lumea se intoarce cu susul in jos atunci cind, adult fiind, te poti gindi la faptul ca parintii nu te-au iubit - atentie! - asa cum ai fi avut tu nevoie, ceea ce nu inseamna ca nu te-au iubit deloc. abia dupa revelatia aceasta si dupa internalizarea ei, te poti elibera de vina de a nu-ti mai iubi parintii, desi nu e nicicum vina ta.. (vb la pers a II a, nu despre tine, neaparat:)
da, e un scenariu horror, pentru ca iti naruie fundamentul, locul de unde ai plecat si ai inceput sa te formezi. or, daca pierzi punctul de plecare oare nu te pierzi pe tine cu totul? iti ataca insasi identitatea umana, imaginea si stima de sine, cine esti fara ei? cum sa creasca copilul din tine, daca n-a avut parinti care sa-l doreasca si sa-l iubeasca, caci in absenta genitorilor cum se poate naste un copil? eu cred ca din cauza asta rana produsa de absenta iubirii parintesti ramine cea mai dureroasa si greu de vindecat.
dar tu spuneai, la un moment dat, la topicul meu, ca iubirea e pe baza de voluntariat. de acord. ca sa mergem pe linia asta, eu cred ca a fi parinte e pe baza de putinte personale.

si sunt tot la cap 2, daca pica fix ca nuca in perete raspunsul meu, imi cer mii de scuze tuturor.

ilia_99 spune:

rox nu stiu daca sunt mai bine. stiu ca somatizez dupa aproape fiecare sedinta si parca se mai rupe ceva. si o intrebare naste alte 3.. si am schimbat terapeuta, intr-o sfortare de rezistenta, deh.. dar n-am uitat ce mi-a spus si de-ar fi fost doar atit..

gina_raluca spune:

Ane2200, scuza-ma, cred ca nu am inteles bine intrebarea ta. M-ai intrebi o data si iti scriu, din experienta mea si a colegilor mei si din cartile despre psihoterapie citite, ce poate/nu poate spune un terapeut?

columbiana spune:

Vreau sa va intreb daca vorbiti despre psihoterapeut = psiholog sau e altceva?
topicul asta cred ca e cel mai interesant si folositor topic de cind exista DC.

Conchita si fetelor,

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

ladyJ spune:

Psihoterapeutul este un psiholog sau un medic cu specializare in psihoterapie.

conchita spune:

ilia, ce inseamna sa somatizezi? adica trupul sa resimta fizic durerea sufleteasca? cat despre iubirea parintilor, trec de la o extrema la alta, via pacatele intelectualizarii si compartimentalizarii pe care ni le-a indicat gina : rationez ca e tara sociala, ca atat au putut, pun dilema in sertaras, sertarasul se deschide singur ca i s-a stricat incuietoarea si ma loveste drept in figura, iar resimt, iar iar iar. daca as putea sa accept si altfel decat mental ca "atat au putut" si ca nu mai pot schimba nimic legat de trecut si de ei, in felul asta schimband si relatia mea cu prezentul si oamenii care il populeaza, ar fi minunat, ar merita o party si un evrika din toti rarunchii. cat despre faptul ca noi nu mai putem iubi, in lipsa de modelul fundamental din copilarie, dilema care o macina si pe ane2200, am o teorie partiala: inchiderea asta fata de altii nu demonstreaza incapacitatea de a iubi, ci frica de a iubi. capacitatea e intacta, doar ca are lacat. frica esecului, a abandonului, a tradarii...asta ne tine.

inbox, dureros tare ce ti s-a intamplat. acum, legat de confruntare, ar trebui sa fii pregatita ca scenariul cu regretele din partea lor sa nu functioneze si sa nu primesti closure de la ei. vorbeati despre ierarea crestina, eu stiu despre asta ca nu e posibila fara ispasire. adica nu ii ierti doar ca exista, ci ii ierti daca se schimba, daca incearca sa repare, daca accepta ca au gresit. iertarea crestina este bazata pe recunoasterea pacatului, nu vine din cer asa pe gratis fara niciun efort din partea noastra. deci daca tu cand o sa-ti confrunti parintii, nu vei primi asta, ci doar niste scuze anemice sau explicatii a la acarul paun, eu zic ca te poti simti libera sa iei o decizie de adult si eventual sa rupi cu ei sau sa ai o relatie superficiala, de ce mai faci, bine, pa. adica fara sa le mai lasi loc in sufletul tau, in viata ta, in prezentul tau.

adablackcat si Ana Stroe

eu am mai multa stamina azi. o sa fac ce mi-ati recomandat (rrox, gina, olympia), o sa umplu paginile, alea din caiet, nu astea de-aici. :-) azi ma duc la inca o sedinta al-anon, o sa ma duc in fiecare zi pana marti, io si deadline-urile mele. dupa aia o sa ma orientez pentru un grup care ofera baby sitter, ca nu voi mai avea alta varianta de ajutor cu sonia, incepand de miercuri.

cu "proiectul", eu il vad asa, astept feedback de la voi si alte pareri:

1. partea de recunoastere a problemei si cautare de solutii
jurnale - unde fiecare va avea blog personal, cu grup de suport
sponsor - cum e in grupurile de suport reale, unde iti alegi sau te alege cineva sa te tina responsabil sa urmezi pasii spre vindecare.
terapii - aici intra teoria vindecarii, carti, discutii
terapisti - unde vom putea face recomandari, gasi terapeuti, evalua daca ne-am ales terapeutii corect si pe ce criterii

2. partea spirituala
dedicata celor care gasesc ca solutie latura spirituala a vietii

3. trupul
aici intra exercitiul fizic si alimentatia, cu jurnalele aferente, stiut fiind faptul ca depresia si anxietatea insotesc deseori captivitatea, iar eu sunt pentru o perspectiva holistica a integrarii

4. mintea
sectiunea asta se bazeaza pe doua adevaruri:
- ajutandu-i pe altii, iesi din "sine"
- redescoperindu-ti sensul, pasiunile, aka hobby-urile, vocatia profesionala, etc, constituie inca un pas inainte din calatoria ruperii de trecut.

5. independenta
una, ca la topic sunt numai femei, iar noi avem probleme specifice dictate de cultura si societate, asa ca mare parte va fi dedicata femeilor copii-captivi.

cam asa vad io o miscare de hei-rup care sa ajute concret, stabil, constant si eficient. pe toate planurile. ce ziceti? prea mult? e gresit?

p.s. o sectiune ar trebui sa fie si despre relatii, iar alta despre educatie. la 5.independenta, vad si discutii despre BANI, subiect considerat tabuu, n-ai clasa daca vorbesti despre bani, dar eu am descoperit din experienta ca relatia femeii moderne cu Banul tine tot de captivitate (cutume sociale, traditii, prejudecati, dublu standard in educatia fetitelor fata de baietei, in cerintele fata de o femeie care munceste si un barbat care munceste). suntem prezente in aproape toate meseriile si pe toata ierarhia, dar cand vine vorba despre independenta noastra financiara, ne comportam captiv, lasandu-le altora responsabilitatea asta, din frica, din necunoastere premeditata. rezolvarea relatiei cu banul o vad ca o componenta importanta in redobandirea independentei de adult stabil.

Tala spune:

Conchita esti mai bine?
Din pacate mie mi se intampla atat de des sa-mi 'aud' copilul abia dupa cateva minute, totul e in reluare in creierul meu (mai ales in ultima vreme).
Am gresit odata tare rau si am avut norocul sa cunosc pe cineva care m-a invatat sa ma iert (metoda a functionat f bine la vremea respectiva).
Conchita, tu te lupti acum cu mai multi demoni: sa-i ierti...sa nu-i ierti pe ai tai si sa nu te ierti pe tine - e tare greu (stiu asta
). Fii mai blanda cu tine.

Eu nu inteleg ce mi se intampla: am avut deja revelatia ca ai mei n-au fost si nu sunt parinti normali, si nu m-au iubit, si imi vor raul (cel putin mama). A trecut ceva vreme de atunci si totusi tot ma simt ca si cum as fii dezbracata in mijlocul unei autostrazi foarte circulata - nu stiu cine sunt. Cel mai rau insa e partea cu iertatul - nici nu mi-am propus sa-i iert pe-ai mei insa nu pot sa ma iert pe mine (pt ce am gresit sotului si copilului si animalutelor noastre si planetei...) Sunt cocosata de vina si nu stiu cum sa ma scutur de ea. Daca are cineva o solutie va rog sa impartasiti.
Totusi am descoperit si aplicat un lucru care m-a ajutat f mult: schimbarea se face mai usor cu pasi mici si am reusit sa schimb multe la mine dar tot traiesc cu spaima ca gresesc zilnic (chiar fac un fel de reluare seara) si totusi n-am cum sa repar..
Noapte buna fetelor dragi

http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!

conchita spune:

Tala... fii tare, e parte din proces! fii si tu blanda cu tine, cum imi spui mie. exact prin asta trec eu acum, cine sunt, de ce sunt, care mi-e vina? solutia? aia care a spus-o Deus mai demult, eu incerc s-o aplic, dar ma mai impiedic nasol cateodata: schimba-ti atitudinea, si dupa aia urmeaza si sentimentele, plus gandurile. daca te simti prea slaba ca sa-ti schimbi gandurile dintr-odata, si e greu, ca vad si eu cat e de greu, pur si simplu ridica-te si fa ce ai de facut fara sa te gandesti la nimic si lasa-ti mintea sa fie cucerita de gandurile marunte ale zilei, legate strict de ceea ce faci. e dificil, daca nu imposibil, sa asteptam acolo in mijlocul drumului sa ne pice ganduri si sentimente noi din cer, nu vor veni. asa ca, parerea mea, e sa ne schimbam actiunile prima data, iar restul va urma natural. nu te mai incuia in trecut si ce-ai gresit, nu poti schimba greseala, dar o poti repara prin actiuni incepand de acum, momentul asta. eu te sustin si te imbratisez, vad ca toate trecem prin exact aceleasi etape, noroc ca are cine sa ne tina de mana tot timpul asta! bifam asta la binecuvantari, da? in toate e si o parte buna...

nelia spune:

N-am citit ce ati mai scris... nu am fost in stare. Pentru prima data in ani de zile nu am putut sa deschid DC-ul... Sper sa pot recupera de luni incolo. Inca nu sint suficient de bine, dar mult mai bine decit saptamina trecuta, deja se aranjeaza lucrurile la locul lor si de data asta asa cum trebuie sa fie.

L-am visat pe tatal meu... pentru prima data de cind a murit si sint multi ani de atunci. Nu ne-am vorbit, doar ne-am privit citeva secunde... si apoi el a plecat. Nu stiu exact cum si de unde a venit visul, sigur e din subconstientul meu... dar a fost ceva, am avut clar senzatia in acele citeva secunde in care ne-am privit ca stie ce mi se intimpla... si de data asta a plecat asa cum trebuie, am simtit asta clar, dar nu stiu cum sa explic... a doua zi m-am simtit un pic mai bine... desi tot cu ochii rosii stau de citeva zile... si nu stie nimeni, ca nu pot explica nimanui ce se intimpla, m-ar duce la .

LadyJ, pentru tot ajutorul!

Va pe toate si cind ajung la zi cu cititul, voi relua si raspunsurile, acolo unde am de spus ceva, ca multe mesaje de-ale voastre m-au lasat pur si simplu fara cuvinte.

Conchita, , daca ai idee cum anume as putea sa ajut la proiect, in cazul in care pot bineinteles, spune-mi si ma implic din tot sufletul... numai sa-mi revin... Sper ca esti bine... m-am tot gindit la tine, la fetele care au scris aici si la povestile lor triste. Dar un lucru e sigur ca a facut acest subiect si pentru asta iti datoram toate o . A tras clar un semnal de alarma si pentru noi ca parinti, eu una am inceput sa-mi pun sub lupa orice manifestare si orice fac pentru copiii mei. Nu in sensul de a ma cenzura, ci insist si mai mult pe auntencitate... iar acolo unde simt ca ceva nu e in regula, sap pina dau de problema si ii gasesc solutii.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU