Copilul captiv (3)
Raspunsuri - Pagina 31
ADRIANKA spune:
Olympia, aceasta excursie ar fi o experienta unica pentru fiul tau. E destul de dificila decizia, depinde si de fiul tau, la cum il cunosti, cum crezi ca ar face fata la o situatie neprevazuta...Merg doar ei doi in excursia asta? Daca mai exista un adult responsabil in grup, i-as spune sa se mai uite din cand in cand la ce se intampla "pe banca" alor tai. Multa bafta in luarea deciziei cu care sufletul tau sa fie impacat
Of, fetelor, multa durere s-a mai strans in sufletele copiilor din noi. O imbratisare calda pentru toate fetele vazute si "nevazute" de la topic
. Fie ca greutatea care ne impovareaza sufletul de atatia ani sa se atenueze, sa nu ramane decat o panza subtire, transparenta, iar prin ea sa se vada copilul din noi care ne zambeste oaches si fericit ca l-am eliberat, in sfarsit.
Multumesc pentru raspunsurile legate de "licarirea de furie". Am acumulat atata furie si frustrare incat am si de vanzare, dar stiu ca asta e o marfa pe care nimeni nu o vrea, asa ca incerc sa o arunc cat colo...
Va pup!
Tala spune:
Claram si eu ma gandesc ca sotul tau ar avea un soc odata cu aparitia unui copil. Eu l-am avut in sensul ca asa cum spunea ADRIANKA eu m-am simtit posedata o vreme pana am constientizat si am inteles ce mi se intampla. M-am trezit ca am facut o criza de nervi pentru ca [] copilul meu care avea doar 2 anisori a scos capacele dintr-un sertar si nu le-a pus la loc. Vedeam o sitiatie, vizualizam cum ma enervez (desi initial eram calma) apoi ma enervam brusc ffff tare si faceam exact ce vizualizasem mai devreme (urlete, tipete) si regretam tot ce faceam si ziceam chiar in acele momente dar nu ma puteam opri - si chiar am crezut in blesteme (dar am citit mai in urma ca ar fii vorba despre 'corpul de durere')
Pe de alta parte toata copilaria am auzit doar 'cat de rea esti!!!!' - asta pentru ca-l chinuiam pe fratele meu - era singurul mod in care primeam atentie (nu chiar pe care o doream).
Deci, CLARAM, fa cumva si convinge-l pe sotul tau sa mearga la terapie.
Eu simt ca maica-mea ne-a programat astfel incat sa-si asigure 'sprijin la batranete' - motivul pt care noi n-am ajuns avortati. A pozat in victima, marea nostra datorie fata de ea pornea de la faptul ca ne-a nascut si s-a sacrificat. Nu stiu cum mi se parea chiar normal ca atunci cand ma intorceam de la scoala nu gaseam nimic de mancare (decat recomandarea sa caut ceva prin frigider - si nu gaseam ceva gata facut si imi era prea foame sa ma apuc sa fac ceva - nici nu stiam ca nu ma lasa sa stau langa ea pt ca 'o incurcam') si de multe ori ma duceam la culcare, mai ales vinerea seara si ma trezeam duminica - si ei nu i se parea nimic in neregula ...Am si lesinat de 2 ori de foame si am mai patit niste grozavii (era grozav pt mine pt ca mi se intampla mie!) - dar la scurt timp povestea la toata lumea ce patise bietul frate-meu....ajunsesem sa cred ca totul se intampla doar in mintea mea. In schimb la el stia mereu exact la ce ora ajunge acasa si avea grija ca mancarea sa nu fie nici prea calda nici prea rece si doar ce-i placea lui .
Stiu ca aveam un loc secret (in sifonier intr-un colt) unde credeam ca daca imi pun o dorinta mi se indeplineste. Am avut grija sa nu abuzez niciodata - dorintele erau doar sa se certe sau sa impace ai mei (cand se certau incercau sa ne atraga fiecare de partea lui deci aveam parte de atentie dar devenea situatia prea apasatoare asa ca vroiam sa se impace iar) sau dorinte legate de fratii mei ( sa le fie lor bine)
Am avut o papusa preferata (o maimuta de carpe - Toto) pe care o bagam si in chiloti numai sa nu mi-o ia noaptea si cand m-am intors dintr-o vacanta de la bunici mi-a zis candid ca a aruncat-o pentru ca era urata (ea nu stia cat cususem la ea pt ca mi-o tot rupeau fratii mei si cat am plans cu ea in brate)
SEMIRAMIDA, cata cruzime sa-ti si povesteasca
OLYMPIA, eu l-as lasa (desi pe al meu acum nici la gradinita nu-mi vine sa-l las) dar ratiunea asa-mi spune, ca la 15 ani si crescut in iubire, istet si cu mijloace de comunicare la indemana, se poate descurca si poate avea grija chiar si de bunic.
CONCHITA, inca nu stiu daca chiar nu-s doar inchipuite suferintele mele (mai ales comparand cu ce orori si enormitati am citit aici) dar imi tot repet ca ne nastem perfecti, ceva sau cineva m-a stricat pe mine la un moment dat...
Va imbratisez cu drag
http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!
after spune:
Si eu va imbratisez si nu am destule cuvinte sa va spun cit de minunate sinteti. Absolut minunate. Spuneti-va si voua asta in fiecare zi, si veti sfirsi prin a crede: daca ceva negativ repetat obsesiv ramine intiparit, atunci e clar ca si ceva pozitiv, repetat la fel de obsesiv va lasa urme. Este convingerea mea ferma pe care o aplic in fiecare zi. Ca toti copiii acelei perioade, desi n-am cunoscut abuzurile si grozaviile de aici (as zice ca vroiam din cind in cind sa mai focusese mama si pe altcineva, ca eram mega-centrul universului ei, parca traiam sub miscroscop)am crescut si eu in perfectionism impus, comparatie permanenta cu altii. Am scapat de asta, imi ofer libertatea de a gresi si, neparadoxal deloc, gresesc mult mai putin stiind ca nu mai e nicio sabie a lui Damocles deasupra capului meu. Gresesc, o iau de la capat. Sint tot eu, aceeasi persoana.
Oferiti-va dreptul la greseala, la imperfectiune. Este normal. Acum stiu ca perfectiunea m-ar plictisi de moarte. Nu mi-o mai doresc si ii pling pe cei care fac o obsesie din asta.
Sinteti minunate, doamnelor!! 
gina_raluca spune:
Claram, Doamne, prin ce abuzuri a putut trece . Si eu cred ca ii va fi foarte greu cand va deveni tata. El e in Fortele Speciale americane? Daca da, din pacate, chiar daca guvernul american are mai multe campanii unde-si trimit soldatii la terapie (It takes the courage of a warrior), in military, peste tot e mentalitatea ca doar persoanele slabe au nevoie de terapie si e o mare rusine pentru ei.
gina_raluca spune:
Semiramida, o confruntare nu cred ca ti-ar aduce rezultatul pe care-l vrei si-l meriti. Nu cred ca vor admite ca nu te-au protejat sau ca nu ti-ai dat afectia de care avem nevoie cu totii . Implinirea nevoilor materiale nu e suficient! Daca vrei sa ii confrunti, ai putea sa le scrii o scrisoare unde sa scrii tot ce te doare si cum te-au ranit. Si pe urma sa o arzi sau sa o arunci. Si scrie aici, pe forum cand doare. Noi citim.
Nu stiu unde locuiesti dar exista in Romania clinici cu pret redus pe langa universitatile cu programe in psihologie? Aici, clinicile astea au tarife reduse pentru ca principalul scop e pregatirea noastra/ajutorul oamenilor cu venituri reduse. Exista asa ceva unde esti tu?
Ce te relaxeaza pe tine? Iti place muzica, tv, aerul liber? Cand simti ca nu mai poti de durere din cauza a ce iti amintesti, dupa ce plangi, fa ceva care te face sa te simti bine.
gina_raluca spune:
Claram, sloganul e de fapt: it takes the courage and strength of a warrior to ask for help.
pitzinuca spune:
e fetita!
claram - imi pare rau pentru prietenul tau. exista asemenea mame? dumnezeule!
semiramida - si mie imi povesteau ai mei amuzati ca eu am calatorit prima oara cu avionul la 2 ani pt ca mama ma ducea la tg mures la tata, lui tata nu-i convenea si ma ducea la bucuresti la mama, si tot asa du-te vino, adica nici unul nu ma vroia pentru ca nu se intelegeau si ma pasau de la unul la altul. si imi poevesteau asta ca pe ceva fun. pe langa ce-mi spunea mama ca m-au gasit la gunoi sau ca m-a data mama cu capul de toti peretii maternitatii ca nu eram baiat.
bleax, bleax, bleax
eu 
, cu 
(DPN 27.08.2010), andi 
si tati 
_
traduceri si asistenta
"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."
olympia spune:
Pitzinuca, ma bucur pentru tine si pentru bebelusa minunata pe care o vei avea! Multumesc si pentru raspunsuri, esti foarte curajoasa!
O sa mai revin la subiect, ca cea pe care o stiu eu este o poveste trista care nu a avut o intorsatura buna, nu inca, cel putin...
Gaia Nevia, daca sentimentul tau tulbure de disconfort, vinovatie persista, ceva s-a intamplat atunci, nu era nevoie decat de clipe in care sa fi scapat de sub supravegherea tatalui.
Claram, mi s-a rupt sufletul pentru sotul tau, cat de chinuit a putut fi!
Semiramida, parintii tai au avut nenumarate ocazii in toti anii astia sa iasa din carapacea lor egoista si indiferenta si n-au facut-o. Nu e doar inconstienta, cruzime prin indiferenta... si culmea, la unison! Niciunul n-a facut un pas cat de mic spre tine... Uf!
Tala, si te imbratisez tare de tot!
Si acum sa va zic de ce nu-s ok cu plecarea. Data trecuta,cand tata s-a imbolnavit, n-au apucat sa ne anunte imediat, pana la urma am prins eu copilul la telefon si am aflat, apoi l-au internat pe tata, copilul a ramas singur. S-a descurcat, s-a agatat de o alta familie si a stat cu ei, oricum era all-inclusive, cat a fost tata in spital acolo. Dar un soc tot a fost, bunicul lesinat, cazut jos, vorbea incoerent, gemea, baiatul i-a turnat apa de la frigider in cap sa-l trezeasca, apoi bunicul inconstient in pat, copilul il pazea si nu stia ce sa faca , astepta ca adultul sa-si revina sa ia o decizie...
Cand a plecat fratele meu dupa ei sa-i aduca, abia inchideam telefonul ca ma suna baiatul inapoi sa ma intrebe cand sosesc.
Ori acum e o excursie, nu stau intr-un loc, au traseu cu vapor autocar, grupul isi urmeaza traseul nici nu stiu daca in doua sau in trei tari . Eu in locul tatalui meu nici n-as mai pleca asa departe, ca el e in varsta, isi mai uita medicamentele, desi e pe anticoagulante, mai scapa si la cate un pahar la ocazii festive, ori intr-o excursie sunt ocazii destule. poti face o indigestie cu deshidratare oricand si la el asta e un risc mare. Daca se repeta incidentul? Copilul sta cu el sau pleaca cu grupul? Nu-mi convine niciuna din situatii si riscul nu e mic. Nu cunosc pe nimeni in grup, dar si asa nimeni nu strica o excursie scumpa pentru un strain...
Problema de acum sase ani a fost serioasa, a stat in Municipal la neurologie o luna intreaga. La varste inaintate, accidentele vasculare se cam repeta. N-as vrea ca sa treaca fiul meu prin situatia de a lua decizii grele asa departe de casa. Tata e adult, daca-si asuma riscul e treaba lui.
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
Delia21 spune:
Pup fetele toate la gramada
Eu ....fac autoterapie...prin ras.Rad cu pofta ,din toata inima ori de cate ori am ocazia.Fiu-miu de exemplu...Rudy...e un mare comic.Avui prima lectie de geografie cu el zilele trecute...si i explicam eu de ce e musai sa ma lase sa-l invat adresa noastra.E incapatanat ca maica-sa
...nu-i place sa invete orice...daca nu stie de la bun inceput de ce.Si i spun e la un moment dat "trebuie sa tii astea in cap'(you have to put this in your head).La care el,pupe-l mama de destept....dar mami de ce nu in stomac/(but why not in my stomach)?)...Normal...ca m-am prapadit de ras.Sau alta...si mai faina...suna telefonul,vad cine suna si aleg sa nu raspund.Rudy ma intreaba "cine te suna?De ce nu raspunzi?.Eu i zic...e tatal meu,la care Rudy...jur...fara sa i fi spus eu dintr-ale mele amintiri din copilarie,are totusi doar 4 ani, "why you dont answer,because he beat you?,adica de ce nu raspunzi...pentru ca te batea?Eu....fac niste ochi cat cepele si zic in sinea mea,...mai dar precoce-intuitiv e copilul asta al meu...si nu-l mint si i spun "yes".....la care el ...si aici e faza tare zice "LA FOTBAL??"....Daca el a primit cateva peste manute pe la vreo 2 ani....si atat...iar bataia lui ca experienta e la lectiile de fotbal....a...empatizat cu mine,..pe motiv ca si eu poate...tot la fotbal am incasat-o.Sunt niste minuni copiii....si ma bucur ca...stiu exact de ce e bine sa-i spun copilului meu cat de des,chiar de mai multe ori pe zi, ca e iubit fara margini.Cand intru la gradi sa-l iau sau in casa....i se lumineaza fatza....caci mama e cea care le rezolva pe toate.M-am intrebat de ce oare...nu-i raspund tatalui meu la telefon,....i trimit bani lunar...dar povesti prea multe nu pot sa am cu el.Imi revin in minte...zilelele...cand ma trimitea sa-mi aleg singura batul din gradina cu care urma sa ma bata...si aveam...8-9 ani...si s-a intamplat asta de tare multe ori....nu ca asta ar fi singura amintire draguta cu mnealui....nici pe departe.Dar...de dragul copilului meu....am simtit nevoia sa-l iert,...sa-l ajut cat pot.....sa inteleg ca si el a avut o copilarie de toata prastia cu traume...si asa mai departe.Doamne multam...ca mi-am dat seama ca nu trebuie sa raman in cercul vicios...si ...sa repet istorii....care mai bine nu ar fi existat vreodata.
semiramida spune:
Gina stau in Bucuresti si as putea sa ma duc la psihoterapeut, m-am gandit la asta. M-am tot intrebat cum ma poate vindeca. Daca pasul 1 a fost sa-mi amintesc toate acele intamplari triste, pasul 2 a fost sa admit ca parintii mei nu au fost alaturi de mine, nu m-au protejat, nu m-au ajutat, multi de nu... terminand cu nu m-au iubit. Pasul 3 care ar fi? Cum fac sa scap de sacul cu bolovani pe care-l tarasc dupa mine? Pot sa scap sau o sa-l car dupa mine mereu? La modul cum vad acum lucrurile mi-e teama ca nu scap de el, amintirile nu mi le poate sterge nimeni. Eu asta as vrea, sa nu-mi amintesc. Dar imi amintesc din cand in cand. Eu nu vreau sa fiu victima lor, dar atat timp cat imi amintesc tot ce n-au facut pentru mine - sunt.