Copilul captiv (2)

Inceputul

am primit pe PM un titlul de carte, o gasii free pe scribd, poate ajuta pe cineva. eu o voi citi:

http://www.scribd.com/doc/25526893/David-Celani-Leaving-Home

conchita spune:

durerea trece absolut de tot?! si asta nu echivaleaza cu indiferenta, oare?

da, prietenii sunt importanti. mai ales cum ni-i alegem. nu zic sa ni-i luam de pe raft de la magazin, dar nene, suntem valorosi, deci sa tratam cu grija pe cine lasam sa ne treaga pragul sufletului.

rrox3 spune:

Nu echivaleaza. Nicidecum. Cum sa fii indiferent cu ceva ce ai integrat, e parte din tine?! Iti par indiferenta?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ra_mi_ella spune:

Nu m-am grabit cu raspunsul pt. ca ma tot gandeam daca atitudinea pe care am adoptat-o, indiferenta, a fost pentru a ma proteja de acesta suferinta.
Si pentru ca m-am tot izolat am crezut ca timpul a vindecat toate aceste dureri.
Poate va trece, inca nu stiu, cel putin in ceea ce ma priveste pe mine.
Oricum imi face tare bine sa va citesc si sa invat.

jade spune:

ma inscriu in grup.

Conchita, trecand prin terapie (si inca merg), sustin ca si Rrox ca da, durerea aia trece, exact cum spune si ea, dupa ce o privesti in fata, cazi secerat si dupa aia o integrezi. nu, nu achivaleaza cu indiferenta ci cu intelegerea, acceptarea ei ca atare si impacarea cu tine insatzi. si constientizarea faptului ca nu esti cu nimic vinovat si ca da, meriti tot ce e mai bun. inveti sa te iubesti.
si eu subscriu la rugamintea celorlalte fete de a te duce la un terapeut.

inca nu ma simt in stare sa povestesc propria experienta, mai vedem ...
tuturor

ra_mi_ella spune:

Bine, mai fetelor, inteleg, accept, incerc sa fac pace cu mine, dar ce ma fac eu cu atitutinea pe care EU o am fata de propria mea persoana, ca nu ma iubesc, ca nu ma respect (desi sunt un om f. respectat si apreciat de cei din jur). Eu nu ma impac cu mine si gata.
Ce ma fac cu asta?
Ce ma fac cu cei care speculeaza tot ce a fost urat si desi mi-am impus sa fiu indiferenta ma doare si ma doare cumplit.
Cu asta cum o scot la capat?

rrox3 spune:

Uff. nu mai pot sa dau Reply cu mesaj cu tot...

Olympia am citit acum postarea ta in care povestesti despre mama. Nu mai tari sacul ala dupa tine, fa ceva. Macar mai scoate cate ceva din el, usureaza-l.
Copilul care ai fost s-a simtit abandonat in fiecare zi in care a fost lasat singur in patut in favoarea cursurilor mamei. Fiindca un copil atat de mic habar nu are cand si daca mama se mai intoarce. Intai protesteaza, se agita, plange, dupa care renunta, se resemneaza. Nu mai cere nimic. Invata ca degeaba cere, tot nu va primi. Iar mai tarziu ai invatat si ca este periculos sa ceri, poti primi pedepse. Ai dezvoltat un comportament evitant. Cum esti in prezent cu exprimarea nevoilor? Dar a emotiilor?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ladyJ spune:

Nu poti sa o scoti singura la capat.
Ai nevoie de ajutor
Indiferenta nu poti sa fii, e o iluzie cu care te tot hranesti.

rrox3 spune:

Intelegi si accepti rational, d-aia nu trece. Emotional, di-nauntru', nu ai acceptat. Nu ai integrat. Emotional nu poti accepta de ce nu te iubesti, desi rational vezi foarte limpede ca n-ai avea motive. Chiar te-ar putea ajuta o relatie terapeutica.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Giani Nu ai cum sa uiti si nici sa ierti. Nici nu mai incerca asta, te afunda si mai rau. Aduna-ti curajul, ai 40 de ani, esti o femeie in toata firea, tatal tau nu mai exista decat in cosmarurile tale, e doar mintea ta care te sperie. Mergi la terapie! Propriile tale cuvinte si emotii nu iti pot face mai mult rau decat ti-au facut deja. Ai nevoie de ajutor. Nu-ti lasa tatal sa-ti amareasca toata viata.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

pitzinuca spune:

nu stiu daca mai sunt copil captiv sau nu.

nu am incredere in mine, sunt atenta si serviabila cu toata lumea straina, ma neglijez, si mai ales fantasmez. visez de mica la lucruri pe care nu le-am realizat niciodata. stateam si mai stau si viseeeez si tot visez. dar nu fac nimic pentru asta. de exemplu acum visez la cum o sa slabesc eu dupa ce nasc si o sa fiu top model. nu am fost niciodata top model si probabil nu voi aveam ambitia asta sa slabesc si nu fi niciun top model, nici macar unul mediu. cand din intamplare ma vad intr-o oglinda mare, sau intr-o poza, sunt f surprinsa. am alta imagine despre mine insami.
de multe ori simt ca sunt ignorata complet in eventualele intalniri sociale. de multe ori lumea nu ma aude! pur si simplu. sau poate e normal sa nu ti se dea atentie, sau poate au as vrea sa mi se dea atentia buricului pamintului... nu stiu. dar am avut revelatia asta ciudata ca our si simplu nu se reactioneaza la ce spun. cand mai scriu vreun mesaj pe forum, ma uit din 5 in 5 minute la subiect, sa vad daca cineva apreciaza mesajul meu...
am furat. am inceput din clasa 1. si m-am oprit tarziu de tot. nu stiu daca o faceam pentru a atrage atentia, sau pentru a-mi face rau.
sunt incapatanata, stau intr-o chestie desi imi dau seama ca nu am dreptate. nu am puterea sa imi indrept lucurui pe care stiu ca trebuie sa le indrept.

sotul meu a avut foarte mare rabdare cu mine. am nimerit un om bun sui rabdator, un bun psiholog, desi copil captiv si el.

stiu doar ca nu ii iubesc pe ai mei, adica imi doresc din tot sufletul sa ii iubesc si nu pot. aici sunt eu neimpacata. ma uit la ei, ii vad batrini, fara nimic construit impreuna, adunandu-se intr-un soi de familie cand mergem noi pe la ei, sau cand il mai las pe Andi la ei.

si sunt rea cu ei, mai ales cu mama.

mie nu mi-a zis ca a vrut sa ma avorteze, in schimb mi-a zis ca ma dat de peretii maternitatii cand a vazut ca sunt fata. eram mica. si imimai povestea cum m-a gasit la gunoi... si imi vine sa pling. si mai sunt si gravida.
am mai poevestit asta: cand i-am spus la 2zeci si ceva de ani de povestea cu maternitatea, am intrebat-o cum putea sa imi povesteasca asa horror stories, stiti ce mi-a zis? ca nu m-a dat tare... oare a vorbit serios? ca m-a socat si nu am intrebat-o.

parintii mei au avut atributiile inversate dar nu erau fericiti cu asta. nu au facut nimic impreuna, nu am simtit ca suntem o familie, nbu mancam impreuna, nu faceam concedii impreuna, tata gatea si spala, mama era toata ziua plecata sa faca rost de tot felul de chestii si de bani. asa suplinea ea iubirea pentru familie, pentru copii. si mai era si cadru didactic (se pensioneaza anul asta)!

m-am simtit abandonata de mama. stateam in liniste de multe ori ca sa ii aud pasii binecunoscuti pe scara. tot timpul era plecata. tata era un mare neadaptat, venind intr-o zona total diferita de ce era el, si tot timpul cauta sa iasa in evidenta prin felul deosebit de a fi. mi-a impregnat si mei asta. tarziu am inteles ca de fapt vroiam sa fiu ca toti ceilalti...

apoi dupa 10 ani a venit fratele meu. baiatul mult asteptat si dorit (nu stiu de ce in tot neamul era o maaare fericire daca se nastea un baiat si nu o fata). l-am iubit pe fratele meu dar eram si geloasa pe el, eu l-am crescut, mama bineinteles era plecata, sa nu credeti ca si-a schimbat atitudinea fata de baietelul iubit. ba din contra, lui i-a facut si mai rau, acum ma simt binecuvintata ca pe mine m-a neglijat asa.
venind revolutia, fratelui meu i-a cumparat absolut orice (asta insemna iubirea si sacrificiul pentru copii nu sa fii langa ei), si apoi l-a trecut corigente, i-a acceptat totul, din pamant, din piatra seaca i-a indeplinit toate dorintele. rezultatul: fratele meu are doar 24 de ani si e la inchisoare.

nu mai stiu ce vroiam sa scriu. m-au apucat bocetele. o sa revin.

va pup pe toate, fiti tari.

edit, am revenit.

acum, eu in loc sa stau linistita nu inteleg de ce mama mea nu intelege. fratele meu cere bani din inschisoare si ea ii trimite. de ce? i-am spus sa il lase macar odata sa isi asume pana la capat consecintele faptelor sale. altfel, o sa se intoarca acasa si o sa sparga iar geamuri si ei o sa il tolereze in continuare ca pe un animal inchis intr-o camera cu drogurile sub nas. gresesc eu?
sotul meu imi spune ca trebuie sa schimb tactica. ca trebuie cu pasi mici si concreti sa fac ceva, nu sa ii spun tot timpul ca nu face bine sau sa ma astept sa inteleaga pentru ca niciodata ea nu va intelege.

as vrea ca ea sa inteleaga. as vrea ca ea sa ma asculte.

eu , cu (DPN 20.08.2010), andi (24.06.2003) si tati
_

traduceri si asistenta

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."