Plange dupa 2 luni de gradinita
Raspunsuri - Pagina 2
Adriana mica spune:
Ramiha, este adevarat ca dupa vacante copilasii pot trece din nou prin perioade de reacomodare. Noi suntem in al doilea an de gradi, dar azi dimineata, dupa 3 saptamani de pauza (a avut varsat de vant) a avut o repriza de plans si de jelit ca nu vrea sa se intoarca la gradi (asta dupa ce, toata aceasta perioada a tot spus ca ii este dor de gradi!) S-a linistit pana am ajuns la gradi, ba chiar parea bucuros ca s-a intors printre prieteni.
Problemutze intre copii la gradi tot apar, important este sa gasiti o modalitate de a comunica si a afla de la ea ce se intampla. Noi de exemplu avem un ritual al nostru cand stam in pat cu lumina stinsa (inainte de a adormi), acela de a ne povesti unul altuia ce ni s-a intamplat peste zi. A inceput ca un joc spontan, si spre surprinderea mea Dudu a fost extrem de receptiv.
Cred ca este de preferat ca cei mici sa isi rezolve singuri disputele, pana la un anumit punct. Sunt insa situatii cand lucrurile incep sa capete o tenta agresiva, noi chiar suntem suparati ca a preluat anumite expresii de acest gen de la unii din colegii lui. De aceea noi nu l-am invatat sa contraatace nici macar verbal in asemenea situatii. I-am sugerat sa incerce sa ii atraga in jocul lui pe acei colegi care il necajesc, iar daca nu reuseste si este in continuare agresat sa le intoarca spatele (sa ii ignore) si sa solicite ajutorul educatoarei.
Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)
Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...
paula2003 spune:
La ce gradi o ai?
Ai vorbit cu educatoarea, dar cu dir.? Eu as fi schimbat copilul la alta grupa, as fi observat ce anume nu-i place de nu mai vrea, pune mai multe intrebari educatoarei.
rrox3 spune:
Vorbeste cu educatoarea. Mai intai exprima-ti parerea foarte buna pe care o ai despre ea si activitatea depusa in gradinita. Apoi cere-i ajutorul direct in problema cu fetita colega. Intreab-o daca a observat ceva si roag-o sa le tina sub observatie si sa medieze eventualul conflict. Spune-i ca te bazezi pe experienta ei cu copii si pe relatia buna pe care o are cu ambele fetite. Incearca sa afli si de ce fetita respectiva se poarta asa cu fetita ta. Daca educatoarea nu intra in joc, incearca sa discuti tu cu ambele fetite, eventual si in prezenta mamei colegei. Sa vezi ce le supara pe fiecare dintre ele si sa le facilitezi, daca nu impacarea, macar pacea.
Succes
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
natalia_nica spune:
Ramiha, cum mai sunteti?
"Un copil se naste cu nevoia de a fi iubit - si nu trece niciodata peste ea" F.A. Clark
Mami de Denis (17.06.2006)