cum sa rezolv problema

Buna.

Am mai postat pe acest forum cu subiecte oarecum similare, dar de acesta data as dori sa va impartasesc urmatoarea situatie cu care ma confrunt si va solicit doar cateva minute de ascultare si o mica parere despre ceea ce mi se intampla:
- provin dintr-o familie oarecum instarita in timp si acum la randul meu am si eu o familie si doi copii. Parintii mei nu au fost de acord de la inceput cu cine m-am casatorit, el fiind ceva mai putin dotat material, dar timpul a trecut si trecand prin multe alte divergente am ajuns sa construim o casa impreuna cu parintii mei (contribuind si noi in proportie de 25% material), dar de ceva timp nu ne mai intelegem.
Acum am ajuns intr-o situatie destul de nasoala: locuind la nivele diferite in casa si avand copii mici, la mine sta si socrul meu avand grija de copii. De ce? Parintii mei sunt foarte rigizi vor ca nepotii sa fie pe placul lor, nu suporta glume (pentru ei sunt jigniri din partea nepotilor), se cred bolnavi si ca noi nu-i respectam pe deplin. Mai mult tata si-ar fi dorit ca eu sa fiu altceva.
In urma cu o saptamana mi s-a intamplat sa intarzii 1/2 de ora de la servici , de fapt ma abatusem cu sotul sa cumparam ceva de mancare pentru copii, motiv pentru care tatal meu m-a sunat disperat (am primit 10 apeluri ontr-o jumatate de ora) pe motiv ca unul din copii plange foarte rau si ei nu pot pleca la dr. la care mama avea programare. Culmea a fost ca chiar nu am auzit telefonul, stiti cum este in magazin. Pe moment am crezut ca s-a intamplat ceva rau, mai mult copii nu erau singuri, ci era si socrul meu cu ei, care de altfel are grija de ei mai bine decat noi. Reprosul tatalui meu a fost ca "sunt o nesimtita ca nu vin acasa si o sa-l trezeasca pe tata din morti". Noi de fapt nu intarziem niciodata de la servici sau cel mult eu. Cand am ajuns acasa, ei plecasera la dr, iar copilul cel mic avea putin febra dar nu ceva foarte grav, de fapt era mai mult obosit din cauza ca el facuse mult scandal.
Rezultatul de atunci numai am puterea nici macar sa-i mai vad, nu mai vorbim (de 10 zile). In lipsa noastra il spune socrului meu ca "mai bine avea 7 copii poate se uita cineva si la ei".
Pur si simplu numai am puterea sa trec peste acest eveniment, deoarece am trecut prin atat de multe stfel de situatii incat numai stiu cum sa procedez. Am si eu probleme si la servici si copii ma obossesc, unul la scoala, unul la gradinita, sotul care stiti cum este cateodata, nu totdeauna te ajuta, socrul care desi este bun are si el pretentii si cate si mai cate. Sunt 5 persoane pe care trebuie sa-i intretin eu fizic si primesc reprosuri ca la ei nu ma uit.
Oare sunt atat de vinovata incat mama mea sa nu vrea sa ma vada? Stiu sigur ca tata nu o lasa sa vina la mine si ii respecta dorinta si este alaturi de el. La mine vinecand se simte foarte rau si are nevoie de ajutor. In rest " las-o sa se chinuie sa vada cum este" sunt vorbele lui tata.
Dati-mi un sfat ca sunt tare disperata si ma lupt cu mine si numai stiu incotro sa o iau? Ma simt tare singura, fiind fara frati, nu am cu cine sa discut.

Deus spune:

stai calma, bea un suc, asterne tot ce gandesti si te deranjeaza pe o hartie, citeste-o de trei ori sa te asiguri ca ai scris cu inima dar si cu capul si trimite-o sau pune-o in cutia lor postala. O vor citi, rumega, se vor gandi la ce ai spus si macar o sa te linistesti ca le-ai spus ce ai pe suflet.


devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

coraly spune:

As zice in primul rand sa-i ierti pentru ceea ce au gresit sau gresesc fata de tine, sa le spui ca tu ii iubesti chiar daca ei se poarta urat, si, cel mai important, sa incerci sa-ti gasesti pacea interioara. O solutie practica ar fi ca tu si familia sa va mutati in alta parte. Ar fi foarte utila o separare. Cunosc genul de parinti care isi proiecteaza nemultumirile si neimplinirile asupra copiilor. Daca ati fi la distanta ar fi totul mai simplu pentru voi, un motiv de stres in minus pentru tine. Daca sotul tau e de acord, puteti incerca sa va gasiti ceva pentru voi. Poate nu dispuneti de bani pentru a cumpara, dar macar cu chirie. Discuta aceasta problema cu sotul si apoi, calm, anunta-i si pe parinti de intentia voastra.

Coraly, Sergiu (3 ian 2005) si Dominic (11 mai 2009)

www.flickr.com/photos/13756075@N03" target="_blank">poze

Alaptatul - Help Line

CorinaDani spune:

gabi,

problema este ca ei te vad inca un copil, ar vrea sa fii ascultatoare, sa nu le iesi din cuvant, sa faci tot ce spun ei fara sa comentezi

cunosc genul acesta de oameni, corecteaza-ma te rog daca gresesc (chiar imi cer scuze anticipat daca te simti jignita de ce voi scrie in continuare) : au fost obisnuiti sa aiba un nivel material bun, erau/sunt cam cu "nasul pe sus", nu-si afiseaza sentimentele, sunt mai reci sau mai putin sentimentali, aveau un cerc restrans de prieteni, nu se bagau in seama cu oricine. au incercat sa te educe rigid, militaros, cu reguli stricte si clare, poate chiar si pedepse. nu ai avut poate voie sa faci orice doreai in adolescenta, aveai un cerc de prietene "aprobate" de parinti, etc.

probabil s-au simtit profund tradati si dezamagiti pentru ca nu le-ai implinit visul de-o viata, sa te vada maritata cu un baiat de bani gata, cu masina, casa, vila la mare si la munte, de familie buna, daca se poate chiar de vita nobila, astfel incat sa mai urce si ei inca o treapta pe scara sociala si sa se mandreasca cu noul statut, de socri ai lui "cutarica, om important". probabil si-au imaginat ca-si vor trai batranetile linistiti, cocoliti, bagati in seama la cel mai mic stranut, sa aiba cine sa le aduca un pahar cu apa...

din pacate, este o mentalitate pe care multi din generatiile respective o au, este foarte greu sa le mai schimbi modul de gandire si comportamentul acum, cand au o varsta, plus ca tu, in ochii lor, esti principala vinovata pentru tot ce nu le convine lor. asupra ta se rasfrang toate nemultumirile lor (reale sau inchipuite).

n-ai ce sa le faci, oricat ai incerca sa discuti, sa-i lamuresti, sa le explici ca acum esti un adult responsabil, cu familie, capabil sa se intretina prin forte proprii...tu ramai in viziunea lor fetita pe care o aveau tot timpul sub control, ascultatoare, silitoare, cuminte si respectuoasa...in plus, cu cat inainteaza in varsta, majoritatea batranilor isi pierd o parte din capacitatea de gandire si ratiune (deh, cu totii pierdem in fiecare zi cate putin din materia cenusie), devin irascibili, mai rautaciosi, nu-i scoti din ale lor chiar daca nu au dreptate, isi imagineaza ca sufera de x boli doar pentru ca au impresia ca au nu's ce simptome...

din punctul meu de vedere, separarea, pe langa faptul ca iti va aduce doar tie liniste in familia proprie, lor le va declansa sentimentul de abandon si va exacerba toate bolile si simptomele pe care le au sau cred ca le au...te vor invinovati ca i-ai imbolnavit de inima rea, ca i-ai parasit la greu...

e foarte dificila situatia in care te afli, te consumi...nu-ti mai face reprosuri, nu esti obligata sa le faci pe plac tuturor si tu sa ramai pe ultimul plan, complet secata sufleteste si nefericita...gandeste-te ca ar trebui sa ai mai multa grija de tine, pentru ca ai o mare responsabilitate - cei 2 copii si sotul, adica familia ta.

desigur ca, teoretic, ati putea trai in continuare in aceeasi casa, fara sa va mai vorbiti sau vizitati...dar ai putea sa traiesti asa, for ever ?!? odata si odata cineva va ceda si va face primul pas, ori catre impacare, ori catre ruptura definitiva...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

CorinaDani spune:

tot eu,

am recitit postarea ta
m-a frapat reprosul pe care ti l-a facut tatal tau, cand ai "indraznit" sa intarzii 30 de minute si nu i-ai raspuns la apelurile telefonice disperate, desi nu era o urgenta acasa, copiii aveau cu cine sa stea, chiar daca mama ta avea programare la medic...

in loc sa spuna, ca orice parinte normal (zic eu) : "doamne, gabi, credeam ca ti s-a intamplat ceva rau (putea fi orice, accident de masina, ti s-a facut rau) si de aceea ai intarziat, nu ai raspuns la telefon"
nu, el spune ca esti nesimtita...asta spune muuulte despre tatal tau, am impresia ca el este "zbirul", pe undeva si mama ta are/a avut mult de suferit din cauza lui...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

Fomalhauti spune:

Of, Gabi, imi amintesti de tata...

Am fost cam in aceeasi situatie. Copil unic fiindca parintii mei doreau "sa-mi ofere totul" (eu imi doream frati....). Totul insemna insa tot ce ei considerau important, indiferent daca doream sau nu. De exemplu au reusit cu multi bani si multe pile sa ma trimita intr-o tabara in Germania si eu plangeam de mama-focului ca as fi dorit la cabana, cu colegii mei de clasa...Au facut foarte multe planuri legate de mine, cum voi fi o persoana bogata si importanta. Au investit in asta bani si timp...Si mai ales toate sperantele lor. O vreme eu "m-am incadrat". Dar apoi am luat-o pe drumul meu...

Prima "lovitura" pe care le-am dat-o a fost cand am ramas gravida cu cel de-al treilea copil. De atunci au inceput conflictele, tata a incercat sa ma "mituiasca" in diferite feluri sa renunt la sarcina. Faptul ca nu a reusit a fost primul lui mare esec in privinta mea si...ceva s-a schimbat. Apoi am facut multe lucruri altfel decat ar fi vrut el. Am mai facut copii, m-am mutat din apartamentul pe care el mi-l cumparase intr-un cartier "de fite", intr-un cartier obisnuit (fiindca aveam nevoie de mai mult loc). In acelasi timp tata s-a imbolnavit...In orice caz, in ultima parte a vietii lui, am avut o relatie tare proasta cu tata. Eu am facut tot ce am putut sa fie bine, am incercat sa-i explic faptul ca eu sunt fericita, imi este bine (el o tinea pe-a lui ca, daca nu am bani, nu imi este bine). M-am ocupat cat am putut de el, am fost la spital de cate ori a fost internat (si tot ma certa, chiar si la spital, tot ce ii aduceam nu era bun, ma punea sa iau inapoi acasa...). Ma jignea foarte frecvent (si urat) de fata cu sotul si copiii. Si chiar mi-a spus ca pentru copiii mei ar fi mai bine daca eu as muri...Si chiar cred ca ajunsese sa gandeasca asa.

A fost o mare durere pentru mine cand tata a murit. Stiu ca m-a iubit intotdeauna, ca mi-a vrut binele si ca nu a putut intelege cu adevarat ca binele pentru mine este altfel decat binele pentru el. Nu as fi vrut sa fie dezamagit de mine, as fi vrut sa se bucure pentru mine fiindca eu chiar sunt fericita si nu imi imaginez multumire sufleteasca mai mare pentru un parinte decat sa-si vada copilul fericit.

Ti-am povestit toate astea fiindca mi se pare ca, pe undeva, situatia ta este asemanatoare.

Din pacate, ca si Corina, cred ca nu poti face nimic. Sunt sigura ca parintii tai te iubesc, dar nu esti asa cum ei ar fi dorit si nu pot trece peste asta.

Nu este vina ta. Este dreptul tau sa iti traiesti viata asa cum crezi, sa iti construiesti fericirea ta, sa iti educi copiii cum crezi. Mie imi pare rau ca l-am dezamagit pe tata, dar, daca as lua-o de la inceput, as face acelasi lucru. Nu as decide sa traiesc asa cum ar fi dorit tata pentru mine. E viata mea. Si el, tata, la randul lui a facut asa cum a crezut el ca este bine. Mi-am dorit enorm frati, la un moment dat chiar stiam ca mama face intreruperi de sarcina si plangeam. Dar nu ii acuz, asa au crezut ei ca e bine, mai ales pentru mine. As fi vrut numai ca nici ei sa nu ma acuze pe mine. Fiindca, ei, bine, acum a inceput si mama....

Nu ai ce sa faci. E mai complicat ca locuiesti cu ei. Sau poate e mai simplu...Incearca, din cand in cand, dar nu prea des, nici foarte rar sa discuti cu ei. Suna-le la usa. Daca nu-ti deschid mai incearca, peste doua-trei zile. Incearca eventual sa suni cand nu e tatal tau acasa, doar mama. Spune pur si simplu "Am venit sa vad ce mai faceti." Daca te cearta sau iti vorbesc urat, spune ceva in sensul "Vad ca sunteti bine." si pleaca. Si apoi, peste doua zile, din nou.

Mai incearca sa faci cate ceva ce le place. Poate sa o intrebi pe mama ta "Mergi cu mine la cumparaturi?" sau sa-i duci ceva ce ai gatit si ii place. Daca te refuza, ia o pauza...Si incearca iar. E bine sa faci orice incercare atunci cand tu te simti bine si esti calma.

Si, daca esti nervoasa si te jignesc nu e chiar asa rau daca mai rabufnesti si tu. Fara cuvinte urate, dar poti sa-ti versi si tu frustrarile, asa cum ne spui noua, sa spui ca ai si tu problemele tale, la servici, cu copiii si ca incerci sa faci si pentru ei, pentru parintii tai, tot ce poti si ei tot nu sunt multumiti. Si, de fapt, ce ar vrea sa faci? Am observat, in cazul meu, ca la mama chiar merge, cand mai fac si eu o "criza" mica se mai calmeaza...

Vezi si tu, "pe incercate", ce merge mai bine. Si incearca sa-i intelegi, chiar te iubesc si chiar sunt dezamagiti. Chiar sufera. Dar trebuie sa mai intelegi ca nu este vina ta.

Fomalhauti spune:

Inca ceva.

E posibil ca parintii tai sa se simta frustrati de faptul ca socrul tau are grija de copii. Ei stau in aceeasi casa, ei te-au sprijinit financiar, dar mai ales...EI STIU MAI BINE. Ei sunt convinsi ca ei stiu mai bine decat oricine altcineva cum trebuie crescuti copiii, mai bine decat socrul tau si mai bine decat tine.

Dupa ce va impacati (fiindca va veti impaca) incearca sa gasesti un moment, eventual cand iti fac un repros si spune-le clar "Eu imi cresc copiii asa cum cred, asa cum si voi m-ati crescut pe mine asa cum ati vrut voi." Daca parintii tai sunt asa cum cred eu, nu vor spune niciodata "Da, ai dreptate.", dar in sinea lor vor accepta....macar un pic.

Si inca o sugestie, s-ar putea sa mearga...Nu ai o ruda, o matusa, un unchi? Ai putea folosi un mediator...Sa vorbesti cu cineva care e apropiat de mama ta si sa-i spui cate ceva fiind sigura ca "va transmite mesajul". A fost o vreme cand tatal meu nu ma mai primea la ei in casa si eu atunci tot vorbeam cu matusa mea, sora mamei si o intrebam cum se simt parintii mei si spuneam ca imi pare rau ca am ajuns la asa ceva, dar eu nu am ce face (motivul pentru care tata nu ma primea era sarcina cu cel de-al cincilea copil). Ai putea sa spui si tu unei matusi: "Vai ce rau imi pare ca ei nu ma inteleg, eu ii iubesc, as vrea sa fim in relatii bune, dar ei...." Si acum "Eu as vrea sa vorbesc cu ei. Sunt ingrijorata, nici nu stiu daca sunt sanatosi." Dar sa te si plangi un pic "Uite ce urat mi-a vorbit tata. Cum ar trebui sa reactionez?"

bird70 spune:

De cand ma stiu taica-meu mi-a repetat ca nu-i 'sanatos' sa locuiesti cu parintii si cred ca are foarte mare dreptate. Noi si aici in alta tara, chiar si cu parintii mei care vorbeau doar o engleza minima, si tot nu am locuit impreuna decat in primele 4 luni cand au ajuns. Cred ca asta este motivul principal pentru care ne merge atat de bine si ne iubim atat de mult .

Din pacate te-ai bagat singura cu capul in lat cand ai investit in casa comuna. Sincer, eu mi-as face bagajele si m-as muta in chirie decat sa stau acolo. Probabil financiar e foarte greu, daca nu imposibil dar as prefera sa renunt la bani decat sa fiu tratata in felul asta. Cred ca si pentru copii e foarte nociv sa fie in mediul ala si sa aibe parinti nervosi si in vesnic conflict cu bunicii. Poate ar trebui sa investighezi si optiunea in care parintii iti dau cei 25% din casa, care iti apartine sa te duci sa iti faci locul tau in alta parte. Cred ca e nerealist sa speri ca situatia se va normaliza si trebuie sa decizi daca esti dispusa sa traiesti cu situatia asta pentru multi ani de acum incolo.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

a_alinta spune:

din pacate, in zilele noastre, unii parinti, care au copii care au si ei copii la randul lor, nu pot intelege ca ajutorul lor trebuie sa fie spiritual, daca nu se poate sa fie practic.
adica daca nu pot sa aiba grija de nepoti, ( din "n" motive ,toate bine intemeiate din punctul lor de vedere) sa stie sa fie un sprijin spiritual in toate greutatile care apar in viata copiilor lor ( in sensul de o vorba incurajatoare in locul uneia care te dezmembreaza sufleteste).
gabi, ca sa rezolvi cu adevarat problema ar trebui sa te muti. cum acest sfat nu e nici usor si nici practic, incearca sa vezi partea plina a paharului: ai un socru care are grija de copiii tai.
probabil ca asta e cea mai mare suparare a tatalui tau.
fii calma, fii inteleapta, ( ce usor e sa spui vorbe, ca eu nu sunt in locul tau , dar daca as fi fost l-as fi intrebat pe tata de ce nu s-a dus sa vada de ce plange copilul meu in loc sa ma sune sa ma induca in panica) ai grija de sufletul tau atat de incarcat si poarta-te asa cum te-ai purtat pana la acest eveniment.
ai rabdare, si nu te mai gandi la ceea ce fac parintii tai, gandeste-te ca ei se comporta asa pentru ca au vazut ca te poti descurca si fara ajutorul care nu ti l-au oferit desi ar fi putut. si cand spun asta nu ma gandesc la lucruri materiale.

fruntea sus si felicitari pentru asa socru!

a_alinta spune:

oh, am uitat cel mai important lucru sa iti spun: fii cu zambetul pe buze pentru copiii tai. lasa-i pe cei din jurul tau , chiar daca e vorba de parinti in cazul tau, sa isi rezolve problemele sufletesti singuri.
tinta ta e fericirea copiilor tai si atunci vei fi si tu fericita

mgabi spune:

Buna.

Multumesc. Sunteti minunate, vorbe frumoase, practice si adevarate. Am remarcat ca nu sunt singura care a trecut sau trece prin astfel de experiente. "Riscul succesului" este mare si platim pentru el in fel si chip toata viata. Da, recunosc am un socru "minunat", care ne ajuta fizic asa cum poate si el, mai ales ca are aceeasi varsta cu tatal meu si a muncit si el mult (dar nu a dispus de bani atat de multi), dar tata oricum "trebuie sa inteleg ca este tare bolnav" (asa imi accetueaza mama) pentru ca a muncit mult pentru mine.
Vedeti cum este viata asta, eu imi aduc aminte ca oarecum parintii mei sunt acceasi combinatie ca si noi, adica mama provine dintr-o familie instarita, iar tata a fost un "sarantoc" asa il alintau socrii cand traiua. Timpul a trecut si iata ca istoria s-a repetat. Nu-i frumos, dar e sanatos. Numai ca eu am copilarit numai la parintii mamei, cei bogati si reprosul era si mai mare. Macar la mine socrii au compensat lipsa materiala cu ajutorul fizic. (soacra a stat cu copilul cel mare 2 ani, iar socrul cu cel mic si cel mare acum 3 ani). Cum v-ati simti daca ati locui intr-o casa si cu socrii si cu parintii?
Sunt convinsa ca dupa furtuna rasare soarele, asa se intampla de fiecare data, dar ranirele din sufletul meu au inceput sa sangereze si nu se mai vindeca. Doare dar timpul le rezolva pe toate, singurul lucru de care ma feresc este sa nu cad in depresie, mai ales ca mama mea de abia s-a ameliorat aceasta boala. De ce a facut depresie? Pai eu sunt cauza majora si durerea ca numai are parinti (au murit acum 15 ani)(Cand se apropie ziua in care ei murit plange ma roaga sa o mai inveselesc putin ca nu-si mai aduca aminte). Ma doare cand vad ca se gandeste numai la ei si nu la prezent, la ce va fi.
Tata are cateva vorbe: "Parintii nu se alg, ci tii da Dumnezeu" (adica eu trebuie sa-i iau asa cum sunt, dar trebuie sa am grija ca nu stiu sa mi-i educ pe ai mei) si "Imi voi duce singur crucea pana la capat" (Este replica pe care o primeam atunci cand eram in pragul casatoriei cu actualul sot si dupa casatorie)
Au incercat toate metodele de a ma face sa nu ma casatoresc acum 13 ani, o prietenie cu x si y, plecari la tara la bunici, interzicere la intalniri, ca nu va merge, ca voi fi o ratata toata viata, ca o sa vad eu cum va fi.... Si totusi avem 15 ani de cand ne cunoastem si ne intelegem minunat.
In ziua in care am facut cununia civila un coleg de servici al tatalui meu mi-a soptit la ureche:"Ai grija, tu vei duce o viata grea alaturi de ai tai, sunt tare egoisti. Mult succes" (Pe atunci urma sa locuim in acelasi bloc la etaje diferite). Cata dreptate a avut!