Ati emigra in alta tara?
Raspunsuri - Pagina 20
Ramona J spune:
| Citat: | ||||||
citat din mesajul lui simali
Jur pe trandafirii mei englezesti ca nu la "panselutele" tale m-am referit!
Idem.  "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice |
Oh, no! Trandafiri ENGLEZESTI?
Ramona J spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Daria_Ioana O tanara familie care are copii mici pana in gradinita si care vrea sa imigreze in Statele Unite si sa o ia de la inceput nu cred ca are nici o sansa. Eu am imigrat ,insa prin casatorie...si ne-au ajutat si socrii care traiesc aici...insa e greu pentru o familie care are copii mici... Daca am fi plecat in SUA prin Loteria Vizelor nu am fi stat aici mai mult de 3 luni pentru ca e greu si nu am fi facut fata . Gradinitele devin gratuite dupa 5 ani ,un salariu de inceput nu e mai mare de 1500 de dolari..am fi trebuit sa muncim amandoi ...si faceam in jur de 3000-maxim 4000 de dolari care nu au fi acoperit cresa la copii care e in jur de 1000 de dolari de copil..plus casa ,masa..masina era deja prea mult...si ne-am fi sacrificat copiii pentru un moft de-al nostru si nu s-ar fi meritat. Alta e situatia cand imigrezi si ai ceva sigur si un ajutor in primii ani. Mami de Casandra (06 ianuarie 2007) si Darius ( 14 mai 2008) |
Eu nu incurajez pe nimeni sa se arunce cu totul in necunoscut, dar astea sint basme.
Este foarte greu daca nu esti tinar, daca ai copii mici, daca nu ai o meserie de perspectiva, daca nu ai bani, daca mai stiu eu ce...
Ai mei au venit aici fara sa intruneasca nici una dintre conditiile "esentiale" emigrarii, in anii aia economia era in acelasi rahat in care-i si acum, am si nimerit intr-un oras care suferea si mai si... in zapada de un metru cind noi eram in slapi (pregatit de Florida... long story).
A fost al naibii de greu (mai mult pentru ei, ca eu eram copila), dar n-a durat foarte mult pina cind s-au pus pe picioare. A fost cu atit mai greu cu cit am plecat de la o situatie peste medie, si simtiram greul si mai al naibii. Dar e adevarat ca dificultatile care nu te omoara te calesc.
Nu vorbesc numai despre emigrare aici, dar cind iti doresti indeajuns sa faci ceva nu mai pare atit de greu si eu cred ca-ti si iese pina la urma. Daca ti se pare prea greu de la inceput si gasesti tot felul de scuze, atunci mai bine nu te apuci.
ramona75 spune:
nu cred ca as scrie mai multe sau mai putine decat s-au scris deja in aceste 20 de pagini.
au mai fost si vor mai fi pe acest forum discutii pro si contra emigrarii.
daca emigram cand am avut eu prima data acest gand - acum 11 ani - poate era mai bine - sau pote nu? poate ca nu as mai fi avut copiii? sau poate da? cine stie?
multa vreme sotul meu a fost impotriva emigrarii - apoi ni s-a nascut fetita. veneau si plecau prieteni gata integrati in alte tari si ii tot dadeam de exemplu pana intr-o zi (minunata) in care s-a decis. gata - plecam.
am inaintat dosarul - intre timp am ramas insarcinata cu baiatul si am amanat emigrarea cu inca un an - eh! unde s-au dus atatia ani - mai poate trece unul.
am aterizat in ianuarie 2010 - deci suntem proaspat veniti - si cu doi copii mici.
nu pot spune ca am reluat totul de la zero - pentru ca as minti.
am reluat totul de la MINUS. deci am plecat si cu datorii in tara - deoarece n-am reusit sa vindem tot ce am avut in tara si a trebuit sa luam bani imprumut pentru plecare.
e greu, uneori, e usor alteori.
aici avem cativa prieteni care au pus osul si ne-au strans cateva lucrusoare pentru confortul nostru MINIM de inceput. ne ajuta si in continuare.
JOB: am stat si am cautat slujbe pe net de cand am aterizat - mai in domeniile in care am terminat noi facultatile. Datorita crizei insa - slabe sanse sa te angajeze cineva fara experienta in aceasta tara, nu conteaza cati ani munciti ai tu in tara - aici fara experienta canadiana, sau fara recomandari - nu te ia nimeni in seama.
mai incercam.
deoarece banii de acasa se cam duc sotul a gasit un job la un magazin din apropiere si face niste banuti - putini - dar ok cat sa acopere chiria. masina nu avem si nici nu ne permitem inca sa ne luam, nici macar veche - asigurarea lunara mare pentr inceput, etc. - nu prea ii simtim nevoia (noroc cu pritenii nostri).
eu mi-am gasit o mamica in parc, tot romanca (mamica cu job) al carei sot lucreaza cand si cum - functie de cum prinde vre-o lucrare. Cand sunt amandoi prinsi in treburi imi aduc mie copiii si asa mai fac si eu un ban. putini - dar buni.
cum spuneam - e greu - dar stiam la ce ne inhamam de cand am hotarat sa plecam, suntem constienti ca va mai fi greu inca cativa ani - nu doar in acest prim an.
nu regret pasul facut. ma bucur ca l-am facut, chiar daca e chiar in ceasul al 12-lea si ma bucur ca nu voi ajunge sa gandesc cum vad ca fac si altii: daca ramaneam in Ro sigur regretam ca nu am plecat.
In Ro gandeam parca sa emigraz pentru copii, sa le fie macar lor bine, acum insa mi-e bine si mie si lor.
nu stiu cat timp voi mai sta acasa cu ei - asa ca profit de asta din plin. Cand om incepe amandoi sa lucram in calificarile noastre, sau orice alt job ce s-o ivi - ei vor trebui sa mearga la vre-o gradinita, daycare, etc - asa ca ma bucur de fiecare ora petrecuta acasa cu ei.
daca ar fi sa mai decid o data - DA cu toata convingerea. AS MAI EMIGRA ODATA. nu cred ca as fi putut trai cu gandul ca nici nu am incercat macar.
columbiana spune:
Simali, eu sunt foarte curioasa cum si prin ce metode sunt dibuiti cei care isi ascund depresia;
a, si mama mea a fost total nemultumita, revoltata si suparata toata copilaria mea pe ceasca si regimul lui nefast, iar eu si sora-ma numai balast nu suntem;
gasesc ca se arunca cu cuvintele fara rost;
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
light spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Guestus hai sa vedem care mai vrea...care mai doreste http://www.sunsmart.com.au/browse.asp?ContainerID=1752Facts and stats at a glance 2 in 3 Australians will be diagnosed with skin cancer by the age of 70. [1] Over 1,700 Australians die from skin cancer each year. [2] Australia has one of the highest rates of skin cancer in the world. Skin cancers account for about 80% of all new cancers diagnosed each year in Australia. Each year, Australians are 4 times more likely to develop a common skin cancer than any other form of cancer. [3] Over 430,000 Australians are treated for skin cancer each year [3,4] – that's over 1,000 people every day. Skin cancer costs the health system around $300 million annually, the highest cost of all cancers. [5] In those aged 15–44 years, melanoma is the most common cancer, making up almost a quarter of all cancers for this age group. [6] In 2005, 245 Victorians died from melanoma. [2] 90% of Victorians with invasive melanoma in 2004 could expect to survive their cancer for at least 5 years. [7] It is estimated that approximately 200 melanomas and 34,000 non-melanoma skin cancers per year are caused by occupational exposures in Australia.  |
| Citat: |
| The rise in melanomahas been unusually steep in Queensland,Australia, where sunscreens wereearliest and most strongly promoted bythe medical community.19 Queenslandnow has the highest incidence rate of melanomain the world.20 In contrast, the risein melanoma rates was notably delayedelsewhere in Australia,20 where sunscreenswere not promoted until more recently.The SPF of sunscreens concernssolely their ability to absorb ultraviolet B(UV-B) light.21 Even sunscreenswith highSPF factors can be completely transparentto ultraviolet A (UV-A),21 which includes90fo to 95% of ultraviolet light.22UV-A blocking ingredients, which havecommonlybeen added to most sunscreenssince 1989, block only halfthe UV-Aspectrumand provide a protection factoragainst delayed UV-A induced erythemaof only 1.7 at usual concentrations.23 |
my deviantArt Gallery
bird70 spune:
Legat de cancerul de piele, cei care fac cancer de piele sunt in general cei cu pielea foarte alba si care si-au petrecut viata in soare fara nici un fel de protectie. Acum 30-40-50 de ani auustralienii nu se protejau de soare, copiii erau tot timpul pe plaja dezbracati de dimineata pana seara iar arsurile grave nu erau ceva neobisnuit, faceau parte din viata 
. E complet diferit acum cand se fac campanii agresive care atentioneaza asupra pericolului si a masurilor de protectie. Australienii au una din cele mai mari sperante de viata din lume cu tot cu cancerul de piele. Sunt sigura ca problema cancerului de piele va fi mult mai mica la cei de varsta mea sau cei din generatia copiilor mei. Asta fata de Romania unde soacra-mea s-a dus saptamana trecuta la doctor ca are artrita la genunchi si o doare tare si doctorul i-a spus ca asta este o problema de varsta si trebuie sa se astepte . Ea are 60 de ani. Aici esti considerat matur dar in putere, la varsta asta australienii se bucura deplin de viata, majoritatea lucreaza si se pregatesc de calatoria in jurul Australiei cu caravana la pensie (traditional aici). Categoric, medical la 60 de ani esti considerat tanar. Noi facem operatii elective gen hip replacement si by-pass-uri la 80-90 de ani.
Cand am spus ca vreau pentru copiii mei sa fie oameni nu m-am gandit ca in Romania nu exista oameni. Dar cred ca societatea romana distruge spiritul omului. Si asta se intampla atat 'pe strada' cat si la nivel de institutii care teoretic au rolul sa te protejeze si sa te formeze (scoala). Poate pentru ca parintii mei au fost intotdeauna impotriva regimului, ca nu au acceptat ca normala societatea romaneasca nici inainte si nici dupa revolutie, poate din cauza ca nu am fost 'integrata' in Romania, mi-a fost atat de usor sa ma simt acasa aici. Poate din cauza asta le-a fost usor parintilor mei sa se mute aici. Desi cred ca perspectiva inaintarii in varsta in Romania, cand ajungi sa ai nevoie de doctori, de ajutor, sa depinzi de pensie care vine daca vine si cat vine, i-a facut foarte deschisi la schimbare. Maica-mea era considerata o femeie batrana in Romania, aici se simte mult mai tanara, nu e tratata ca o 'baba', si-a facut carnetul de conducere la 55 de ani, merge la scoala, lucreaza. In Romania a fost 'pensionata' anticipat de la firma unde lucra pentru ca reduceau personalul si nu a reusit sa gaseasca de lucru pentru ca era 'prea batrana' . Aici a gasit job in plina criza financiara si cu engleza precara.
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
Tala spune:
DA
daca ma intrebai acum 5 ani, raspundeam nu, tot cu majuscule - pe atunci ziceam ca daca nu razbesc in tara mea, unde cunosc limba, legea, oamenii si obiceiurile, de ce as avea sanse mai mari in alte parti? Diferenta este ca atunci intelegeam ca si unic motiv pt emigrare cel financiar. Acum, mai ales cu criza asta, cred ca este pe ultimul loc. Daca m-as intinde cu povestirea a ceea ce a patit copilul meu in primele 3 zile de gradinita (si ultimele deocamdata) de la o cretina de 'educatoare'...ati intelege mai bine. Nu pot spune ca m-am calit de mitocanie (sau toxiinfectii alimentare), dar chiar nu stiu cum sa-i tot explic copilului de ce in drum spre casa noastra strabatem mormane de gunoi, suntem injurati si claxonati (si sofez bine), de ce imi este sincer frica sa ajung intr-un spital (ultima oara aproape ma ingropasera) si, mai presus de toate, cum sa-l protejez de aliniere (la mitocanie, la manele si show-uri tv la moda, la anturaj format din copii ai caror parinti nu se preocupa de ei, si cate si mai cate...).
Ma gandesc tare serios la varianta asta (si stiu ca nu mai am mult timp la dispozitie pentru gandit...), e greu, recunosc pt ca vin de la cealalta extrema si nici nu sunt cea mai sociabila persoana din lume, dar totusi ma adaptez bine (e de baza cred). Si eu sunt de parere ca in primul rand trebuie sa simti ca asta e cel mai bun lucru pentru tine ca sa capeti resursele necesare pentru ce urmeaza.
http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!
lara_c spune:
Eu nu pot sa consider ca am emigrat, nu in adevaratul sens al cuvantului . Nu am experimentat grutatile cu care se confrunta cei ce lasa totul in urma si se recalifica/ pornesc de jos chiar daca au studii/ isi cauta chirie etc.
Si inafara de faptul ca am domiciliul stabil in UK( casa, acte, salariul platit in cont acolo , impozite si tot ce mai tine de datorii si drepturi ), nu pot sa spun ca sunt 'stabilita' intr-o tara anume.
Asta deoarece schimbam tara o data la 3 ani si asa vom face pana la pensie probabil.
In UK unde petrecem cam fiecare al patrulea an dar nu intotedeauna , in 2012 vom pleca direct in alta tara ( nu stim unde deocamdata).
Nu mi se pare greu, nu duc dorul familiei extinse...Sigur imi e dor de parinti pe care ii sun si ii vizitez de cate ori pot.
Cand nu vor mai fi ei nu cred ca ma voi mai intoarce in RO ( nu as gasi timpul, nu as avea de ce, chiar nu as vedea rostul) poate doar sa le arat copiilor cand vor fi mai mari...Am mai scris undeva, cand mai simt dor de casa ( rar) imi e dor de UK( de casa de acolo, de atmosfera ..de magazine...LOL), de RO nu prea( decat de parinti). Prieteniile s-au racit, prietenii s-au risipit si ei prin diverse colturi de tara si de lume...Nici sora mea nu mai e in Ro de multi ani.Tinem legatura pe facebook dar ca sa imi fac efectiv bagajele sa o vad pe amica x, imi este mult prea peste mana....Imi pare rau ca nu pot ajunge la aniversarea a 10 ani de la terminarea liceului - pt asta chir m-as fi dus in Ro. Dar sarcina nu imi permite sa zbor atunci...
Dar am parte de experiente absolut speciale si nu m-as intoarce in RO si nici chiar in UK ca sa stau permanent acolo. Cred ca si la pensie voi alege o destinatie mai exotica unde pensia mea va valora mai mult.Nu ma vad la 60 de ani + privind pe geam cum ploua marunt marunt...si e frig si bate vantul....aproape juma' de an. Nu stiu... ce va fi mai tarziu, chiar ne gandeam ( si inca mai meditam) la Franta la un moment dat( care desi nu e exotica , are avantaje fata de UK), dar mai avem timp...Deocamdata ne e bine asa...
Cu copiii nu va fi o problema, se vor adapta in orice tara ( toti copiii colegilor care sunt de varste scolare s-au adaptat super, mult mi usor decat adultii), vor avea parte de scoli foarte bune ( incomparabile cu ceea ce ar fi avut in RO ). Sigur, scoli private f bune sunt si in RO dar nu mi-as fi permis cu toate ca aveam salariu f mare cand am plecat sa tin 2 -3 copii la scoala americana/ britanica. Nu ar fi avut acces la tennis/ piscina/ squash etc zilnic, nu ar fi avut parte de atatea vacante, de parinti liberi de la 15.15 fara responsabilitati 'casnico-administrative' -deci la dispozitia lor - si mai ales de aceleasi experiente.
Sigur asta presupune sa te si adaptezi la orice fel de tara ( ca adult ma refer), la orice mediu , la orice cultura. Uneori f f diferit de cea ce iti este familiar de la magazine si pana la modul in care oamenii se imbraca, isi petrec timpul liber etc. Sigur nu inseamna ca tb sa te 'dai' dupa ei, noi avem propria 'comunitate' mai ales in tarile subdezvoltate /profund diferite dar asta inseamna pe de alta parte ca traiesti intr-un mediu 'inchis'. Am avut colegi care dupa cateva luni au plecat acasa , nu au reusit sa se adapteze .
Chiar pe cand lucram in RO , unde nu era nici o comunitate inchisa, nu era cazul, nici diferente majore de mentalitate, nici lipsa facilitatilor/ magazinelor etc, am avut o colega care a plecat dupa vreo 2 luni....
Noi ne-am adaptat insa f bine la modul asta de viata .Sigur ne putem razgandi la un moment dat si intoarce permanent in UK - niciodata nu se stie, dar eu sper sa nu...
Deci de regrete nu poate fi vorba, din contra . Sunt foarte multumita de alegerea facuta.
Lara 
w16+ si Huckleberry Errie
Hawaii MexicoUS*Europe_and US * Wedding * ErinnKendall*KUALA LUMPUR * Bangladesh_Singapore_Bali
India
petra spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Bai, eu nu sunt in depresie, sa va fie clar . Pentru mine emigrarea a reprezentat multi ani inapoi ca sa pot merge inainte, ani in care confortul meu personal a fost total dezechilibrat si nu sunt foarte convinsa ca in anii in care am mers inapoi nu as fi mers inainte si in Romania. Pe mine ma deranjeaza alte chestii care au venit cu emigrarea, pe care le recunosc si le spun public, desi stiu ca sunt persoane care o sa judece ca emigrarea mea a fost un esec. Din punct de vedere material si profesional NU a fost un esec, dar din punct de vedere emotional a fost. Mie imi lipseste enorm familia si cand spun familie nu inseamna numai parintii, verii, matusile ...etc, imi lipsesc prietenii - gasca pe care am lasat-o acasa cand am plecat, imi lipseste viata sociala pe care o aveam in Romania, imi lipsesc Craciunul si Pastele si spiritul ala romanesc care vin cu ele ...etc. Imi lipsesc si probabil ca imi vor lipsi toata viata si inscriu aceste lipsuri in categoria "pretul emigrarii" dar nu ma ascund sa le recunosc public. Ah ! Si acum de cand cu criza asta economica au inceput sa imi lipseasca si "pilele" din Romania, care aici se numesc mult mai elegant "connections"  .Nu stiu cum ar fi fost daca ramaneam in tara - dar sincer, toti cei pe care i-am lasat in tara au mers inainte - deci as putea sa ma gandesc ca poate as fi mers si eu tot inainte ... |
Buflea,
Ai de la mine multe multe
! Ceea ce ai scris in aceasta postare este perfect adevarat !Si eu simtit ca am mers multi ani inapoi pentru a putea merge inainte ! Eu am numit acest mers inapoi -"degradare personala"!