M-am hotarat..........adoptie(69)

SoriLea spune:

Cata dreptate ai KoraPop referitor la spitalul Giulesti. Am retrait clipele de acum un an si ceva,cand s-a nascut Razvan. Tot la Giulesti. Si era tinut intr-un incubator (fiind prematur) in salonul in care a avut loc explozia. M-am pus in pielea mamicilor disperate si a familiilor lor. DURERE MARE...sa le De-a DD putere sa treaca peste acesta mare cumpana din viata lor.
Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe acei micuti ingerasi nevinovati


Lucrul important este acesta...sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai, pentru ce ai putea sa devii. Charles Dubois


SoriLea - Mamica fericita a ingerasului RAZVAN - IONUT (11 MAI 2009)


http://b2.lilypie.com/GcAYp3.png

http://picasaweb.google.com/sorilea73

Iyoana spune:

Kora, draga mea!!! Nu-mi vine sa cred ca ai ajuns atat de aproape de visul tau, de visul nostru!

Stii tu, ne cunoastem de cand eram pacientele dr. Tutunaru.

Ma bucur nespus pentru tine, sa te ajute Dumnezeu si Maica Domnului sa iti iei acasa pentru totdeauna puiutul drag!

si pentru noi diagnosticul este clar: nu putem avea copii! deocamdata ne revenim, incercam sa gandim clar si sa alegem o cale.
Numai Dumnezeu stie care va fi aceasta.

Va pup pe toate si sa aveti grija de voi si de puiutii vostri!

asi spune:

Doamne ce tragedie!!!!Condolenate familiilor si multa putere sa infrunte nenorocirea!

Pogonici din pacate adoptia nu poate inlocui un esec la un FIV, de fapt nimic nu poate inlocui o pierdere.Adoptia e ceva pe care-ti doresti cu tot sufletul sa o faci indiferent de factorii exteriori, e ceva ce vine din suflet si e mai presus de planurile noastre.Mult noroc iti doresc.

Kora suntem intr-adevar o familie fericita , o famile normala cu bune si cu rele si asa o sa fiti si voi...in curand.

Iyoana sa va ajute Dumnezeu sa apucati calea cea mai potrivita pentru voi, care sa va aduca liniste in suflet dupa lungul "razboi" de pana acum.



Ei sunt norocul meu : Razvan si Maria
Cand Dumnezeu iti inchide o usa , intotdeauna iti deschide o fereastra.

KoraPop spune:

Iyoana imi pare rau pentru verdict....daca ai intrat aici inseamna ca v-ati gandit si la adoptie...anii trec, noi nu intinerim si sunt atatia copii care au nevoie de dragoste, de ingrijire, de tot ceea ce inseamna o familie...!Multa bafta, sa va ajute DD sa ajungeti cat mai repede parinti!

Kora

CARPE DIEM!(Traieste clipa!)

Mariaa spune:

iyoana - desi inteleg foarte bine ce ai vrut sa spui, vreau sa zic atat: puteti avea copii
incercati sa va linistiti si apoi sa cautati in voi 'rezervorul' ala de iubire neconditionata. va doresc sa va ajute Dumnezeu sa gasiti calea catre copilul vostru


- mami, vrei sa te fac fericire?!

Manuelita spune:

Am inteles si eu de ce sufera oamenii cand nu pot produce copii. Adica, m-am dus la control la ginecolog ca mi se parea ceva ciudat, mi-a zis ca am niste chisturi premenstruale care se rezolva in cateva luni cu niste anticonceptionale. Neavand cultura la acest subiect (pentru ca refuz informatiile medicale si va rog si pe voi sa nu sariti cu info si tratamente si etc, am o fobie din niste vremuri cand eram avida de cunoastere si am aflat mai multe decat vroiam), am intrebat intr-o doara daca asta afecteaza capacitatea de a ramane insarcinata, mi-a raspuns zambind ca nu poti ramane insarcinata in situatia asta (stia ca o am pe Violeta si n-am de gand sa fac copil curand). Intre timp treaba cu chisturile aproape s-a rezolvat, dar am simtit acel gust amar, ocazie cu care am inteles ca cele 2 subiecte sunt foarte diferite. Imi parea rau "ca sunt defecta", ca imi lipseste o "functie", nu pentru ca nu puteam face copil, ca oricum nu intentionam. Am un copil, rupt din mine, ma umple cu totul ca mama, stiu ca oricand m-as hotari (inca am indoieli asupra momentului)as putea adopta si ca sunt atatia copii au nevoie de parinti. Nu mi-a parut rau ca nu pot "avea" copil, ci ca "am nevoie de reparatii" la acest subiect.
Stiu (adica incep sa inteleg) ca e un subiect sensibil si nu vreau ca in nestiinta de cauza sa zic ceva care sa supere pe cineva. V-am scris doar ca sa va impartasesc o traire "pe subiect" si poate vreunei viitoare mamici dezorientate ii este de folos sa-si delimiteze trairile si sa inteleaga despre sine daca sufera pentru o " defectiune proprie" sau pentru lispa unui copil biologic.

Offf, daca ati simiti voi cele care ezitati acum, macar 1 secunda,cata iubire dai si primesti dupa ce adopti un copil, cat de reala e relatia de parinte-copil, ce satsifactie ai cand ii vezi transformandu-se din niste fiinte sterse si lipsite de incredere in printese, zmei, feti frumosi, cei mai destepti, cei mai frumosi, daca ati vedea cu cata frica si admiratie ii studiezi noaptea cand dorm, cat de mult sunt "ai tai", cat de lipsita de sens era viata inainte de ei, ati fugi in graba spre primul DPC sa depuneti dosarul.
Multumesc (nu stiu cui, ca nu m-am hoatarat daca sa cred in ceva sau cineva, dar de cand cu Violeta sunt mai aproape decat oricand sa cred) pentru dorinta inexplicabila de a adopta. Nu trece seara sa nu ne intrebam sotul meu si cu mine prin ce intamplare sau minune ne-a iesit in cale fix acest copil pe care il adoram atat si cum s-ar fi putut sa trecem fara sa stim unii pe langa altii prin viata. Gandul asta ma tot trece si acum: daca undeva un alt copil e "sortit" pentru noi si noi stam ca tampitii si nu facem nimic sa-l gasim. Uneori mi se pare ca undeva cineva ne asteapta. Ma gandesc ca suntem din nou tampiti, ca si prima oara cand ne tot framantam: oare daca nu vom iubi copilul sau el pe noi, oare daca are cine stie ce probleme (ne gandeam la copil ca la un sac de necunoscut din care pot aparea fericiri sau monstrii), intotdeauna ne gandeam la noi, cum ne va fi noua, ce ne va face noua copilul cand va creste, etc. Si totusi, cu povara asta de frici, ne ducea un vant din spate, cu frica si neincredere mai faceam un pas, pina cand am cunoscut si inceput sa iubim copilul, si atunci el a devenit scopul, ceva minunat pe care noi trebuie sa ne straduim sa-l meritam si sa-l facem fericit, cineva care indiferent de surprizele negative pe care le-ar putea rezerva viitorul, il iubim mai presus de orice.
Nu priviti adoptia ca pe drumul de rezerva cand se blocheaza drumul principal, ca pe ruda saraca a nasterii,ca pe o alegere de "calitatea a 2-a", pentru ca merita mai mult de atat, pentru mine, e o minune care se repeta in fiecare zi. E o experienta deplina, nu un surogat.
Eu nu sunt ca alte mamici de pe aici, care dupa ce s-au hatarat la adoptie au luptat fara dubii si frici, care au stiut din prima cand si-au vazut copilul, eu fac parte (doar la acest capitol din viata) dintre acelea care au fost zugrumate de nesiguranta, si totusi, am reusit, sunt cea mai fericita mama.
Va doresc si voua sa simtiti asta cat mai curand.
Scuzati ca m-am intins atat, m-a emotionat povestioara Marieei :), cat adevar spun acesti copii "neintentionat"
Si mie mi-a zis ieri Violeta cand ma straduiam sa-i indes o ciorba de curcan, mozolita la gura dar pe cel mai serios ton din lume: "Doamne cat te iubesc eu pe tine!". (evident ca e preluat de la noi, dar era atat de sincer si la momentul potrivit ca valora cat lumea).

SoriLea spune:

Manuelita

Scrii atat de frumos... ma regasesc de cele mai multe ori in ceea ce scrii tu. Imi face o deosebita placere sa te citesc.
Tu si inca, cateva fete mai vechi, cu povestile voastre de viata, m-ati ajutat sa vad altfel, toata aceasta lupta interioara pe care o duce-am, cu privire la adoptie. mi-ati dat speranta, curaj si dupa ce ne-am hotarat tot timpul spune-am "daca ele au luptat si au reusit, trebuie sa fac si eu acelasi lucru pt a-mi gasi copilasul".
Daca nu gaseam acest forum, nu stiu daca astazi eram atat de fericita si implinita.
M-ati ajutat mult si va multumesc tuturor


Sunt convinsa ca ne citesc multe fete care inca ratacesc si nu stiu drumul pe care sa-l apuce, si totodata multe care s-au hotarat datorita voua care veniti si scrie-ti aici povestile voastre reale.
DD are pus deoparte pt fiecare cate ceva, doar sa ne dam seama la timp si sa facem si noi ceva pt a obtine acest DAR DIVIN.










Lucrul important este acesta...sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai, pentru ce ai putea sa devii. Charles Dubois


SoriLea - Mamica fericita a ingerasului RAZVAN - IONUT (11 MAI 2009)


http://b2.lilypie.com/GcAYp3.png

http://picasaweb.google.com/sorilea73

gabi_99 spune:

salutare la mamici shi la pitici!! nu m-am putut abtzine shi am mai pus poze pe mailu comun....sa vadetzi ce Marie mare avem...de frumoasa shi deshteapta, nu mai zic...


gabi

adenuti spune:

Manuielita - eu cred ca toate fetele au trecut prin ceia ce ai trecut si tu si eu .... si altele care o spun acum cu gura larg descisa stringindusi minunile la piept .
cred ca la inceput toate ne-am pus intrebari ,aveam temeri ,pentru ca intram pe un drum pe care nu-l cunosteam si nu stiam unde ne poate duce . Daca ar fi sa ma intrebi pe mine acum dupa ce-l am pe Rares ,as spune ca am mers pe cel mai frumos drum si la capat am gasit adevarata fericire sau mai bine spus implinire ...
Dupa tot ce am trait timp de 1 an si jumatate pina l-am adus pe rares acasa ,toate razvratirile ,toate temerile ,toate suferimtile ,toate lacrimile ,toate asteptarile .....au fost prea putine pe linga ce-am primit ...minunea mea ,un suflet de om care ma priveste cu atita dragoste incit nimic nu mai conteaza .
EU cred ca tot ce vine de la sine (o nastere normala ) nu se compara cu cu ceia ce traim noi .
Nu ma intelegeti gresit , nu inseamna ca acele femei nu au emoti nu le este greu e.t c ... dar pentru mine exista un dar ,poate" travaliul" nostru este mult mai lung si mai greu .
CRED ca m-am lasat purtata de val sunt prea fericita acum si poate nu mai gindesc normal .
N-am mai intrat de mult pt ca puiul meu imi ocupa tot timpul si este foarte frumos ce se intimpla cu noi .Il am acasa de-o luna si 20 de zile si parca este de-o viata .
pe 26 face 10 luni are 9 kg si 72 cm este un frumos
.
a recuperat foarte bine in greutate si inaltime tinind cont ca a fost nascut la 32 de saptamini de 1400kg si 43 cm .
mergem tinuti de minute si este inebunit dupa mama ,se lumineaza tot cind ma vede.
SORILEA -te pup si pe tine si pe razvanel si astept sa vb pe mess
stiu ca ai intrat pe mine dar nu am apucat sa vad mesajul pt ca l-a sters nepotul meu .
pup toate fetele si minunile lor
despre tragedia de la giulesti n-am cuvinte ...nu se poate asa ceva in zilele noastre , nu vreau sa-mi imaginez durerea acelor mame ....este cumplit
pup

nimic nu este greu ,trebuie doar sa vrei

Anca Wish spune:

Manuela, ca bine graiesti tu.

"Solutie de rezerva" a fost si pentru noi si asta din cauza berbecului de barbatu-meu care a zis ca e datoria noastra sa incercam TOT ce depinde de noi dupa care sa adoptam. Ce a insemnat datoria NOASTRA? Imbuibarea MEA cu tot felul de tratamente hormonale. Acum regreta ca timp de 7 ani a asistat la chinul asteptarii si la spectacolul istericalelor mele date de atatia hormoni.

Asa cum scriam mai sus, si pentru mine a fost o solutie de rezerva , dar niciodata nu am privit adoptia ca pe un act caritabil si nu am avut sentimentul ca eu sunt salvatoarea acelui sufletel mic.
In nenumarate randuri am scris, ca EA (fetita mea) mi-a salvat mie sufletul, nu eu pe al ei.

Cat despre ce simti tu, despre ingrijorarea ca un suflet te-ar astepta si tu nu stii....nu gandi asa. Copiii nostri au aparut in viata noastra atunci cand a fost momentul, atunci cand noi am fost pregatiti. N-ai vazut ce sincronizare?
Priveste adanc, adanc in sufletul tau si vezi daca a venit vremea s-o luati de la capat.
Am citit ce ai scris si pe e-mail-ul nostru si am zambit. Draga mea, tu chiar nu te lasi

Pup mamica si puiul ei.