De religie baptista este cineva?

rachel owen spune:

CADEREA IN PACAT
Nuantele expunerii se intuneca brusc incepand cu al treilea capitol. Sarpele o convinge pe Eva sa manance din fructul interzis
(cap. 2:17). Adam mananca si el, luand din mana femeii (cap.3:6).
Iata contextul acestui nefericit eveniment. Inainte de intemeierea Terrei, Lucifer, unul dintre ingerii creati de Tatal, a vrut sa-L detroneze pe Cel Prea Inalt (Isaia 14:12-14). A fost fiinta in care s-a nascut pacatul. Urmarile rebeliunii indreptate impotriva autoritatii divine erau necunoscute fiintelor create. Daca Lucifer ar fi fost nimicit imediat, fiintele intregului Univers n-ar fi aflat nicicand urmarile catastrofale ale pacatului si nici dragostea si dreptatea Lui Dumnezeu. Desi asta L-a costat moartea Fiului Sau, Dumnezeu a ales sa lase fructul pacatului sa se coaca. Lucifer - cel care a devenit Satan - a inselat si a atras de partea Sa pe toti cei ce s-au lasat amagiti. A castigat adeziunea unei treimi dintre ingeri si i-a inselat si pe Adam si pe Eva, desi ei au fost preveniti de planurile diavolului si aveau resurse pentru a rezista provocarii. Moartea, consecinta directa a pacatului (Romani 6:23), a alterat tot ce tine de planeta Pamant.
Omorandu-l pe Lucifer, Dumnezeu n-ar fi fost cunoscut nicicand in ipostaza de Salvator. Tainica dragoste, mila, rabdarea si intelegerea pentru omul cazut n-ar fi umplut de admiratie si recunostinta intreaga creatie. Dumnezeu ar fi fost ascultat, cel mult, din frica. Oricand in viitor s-ar fi putut ivi din nou germenii pacatului. Procedand cum a procedat, El a castigat dragostea, a aratat justetea hotararilor Sale si intregul Univers a inteles ce este si care sunt repercusiunile pacatului.
Presarata printre urmarile neascultarii de porunca Lui Dumnezeu, condensata in cateva cuvinte, se afla hotararea divina de a salva omenirea (Gen. 3:15). Adresandu-se "sarpelui celui vechi", diavolului (vezi Apocalipsa 12:9), Dumnezeu prezinta in limbaj profetic istoria marii lupte dintre Cristos si Satan, lupta inceputa in ceruri (Apoc. 12:7-9), continuata pe pamant (Evrei 2:14) si-a carei finalitate va consemna distrugerea lui Satan ( Apoc. 20:10). Fiul Lui Dumnezeu nu a iesit nevatamat din aceasta lupta. Urmele cuielor din palmele Sale si brazdele coroanei de spini indesata pe fruntea Sa, vor fi semne vesnice ale razboiului in care diavolul a lovit in samanta femeii (loan 20:25, Zaharia 13:6).
Pacatul a zguduit din temelii intreaga creatie. Raceala adresarii din cap. 3:12 este evidenta, fiind un indiciu al fisurarii relatiei dintre primii oameni. Durerea si truda pentru castigarea hranei vor insoti de-acum o existenta a carei destinatie este pamantul din care a fost luata (cap.3:19). Dumnezeu nu a dorit aceasta situatie si nici nu a fost responsabil pentru ea. El a respectat alegerea omului si, din dragoste si compasiune, a pregatit un plan de salvare.
Inainte de a parasi Edenul, Adam a fost martorul unei scene
zguduitoare. El, stapanul si ocrotitorul lumii create (cap.1:28, 2:15) a primit de la Dumnezeu imbracaminte adecvata noilor conditii de viata (cap.3:21). Un animal nevinovat a trebuit sa moara pentru ca ei, pacatosii, sa poata trai. Aceasta arata spre "Mielul Lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii" prin moartea Sa în locul nostru. Adam a inteles ca pacatul nu va dura vesnic, ca se va naste un Rascumparator din femeie si ca fericirea Edenului va fi restaurata.
Era acum necesar ca omului sa-i fie interzis accesul la pomul vietii, altfel el ar fi devenit un pacatos nemuritor. Fructul i-ar fi adus nemurirea in pacat si mizerie fara sfarsit. Nu asta vroia Dumnezeu pentru ei. Adam ii va fi recunoscator Lui Dumnezeu in veacul viitor. Atunci el va manca din pomul nemuririi ( Apocalipsa, 22:2,14), impreuna cu toti descendentii lui salvati din pacat.




„Dumnezeu sa te tina in palma mainii Sale, iar ingerii sa te indrume mereu.”