Ce fac atunci cand ea zice "nu"?
Bebelina mea in varsta de 1 an si 4 luni e in ultima vreme tare capoasa. Orice as zice sau as propune eu, raspunsul vine imediat si fara nicio retinere "nu!". "NU" cand e vorba de imbracat, iesit afara, sau mai ales mancat si dormit, si muuulte altele. Chiar daca de cele mai multe ori stiu ca ar vrea de fapt lucrul respectiv.
Fetelor, ce faceti voi cand copilul spune "nu"?
Sa va dau 2 exemple: trebuie sa intram in casa... pun bebelina jos si descui usa, intru in casa, ea, bineinteles, nu vrea sa intre, ci ar vrea sa urce scarile, pana la etajul 4 daca se poate.... Incerc sa inchid usa in urma mea, doar doar o vedea ca dispar si va vrea si ea sa intre. De unde? ramane f linistita acolo. Intr-un final, o iau pe sus si o bag in casa, ca alta solutie nu gasesc. Acelasi lucru seara la culcare, desi e moarta de somn.
Nu-mi place ca ma contrazice de dragul de a ma contrazice si nu vreau sa o fortez, dar uneori nu stiu cum sa o conving. Explicatii multe la varsta asta inca nu poti da
Deci, voi cum procedati?
Va multumesc anticipat pt. raspunsuri.
Liliana, mamica fericita de Vladut (6 ani si jumate) si Alessia (1 an si 4 luni)
Raspunsuri
Laura25 spune:
Incearca sa ii atragi atentia, sa o faci sa vrea ceea ce ii propui. Ex: Nu ii spui "intram in casa", ci exclami uimita:" vaii, ia vino sa vezi ce e aici pe hol!"(gasesti tu ceva sa ii arati, eventual pregatesti terenul lasand o jucarie la vedere si spunandu-i sa vina repede sa vada ce dor i-a fost jucariei de ea). La fel cu mersul al culcare. Nu ii spui direct "hai in pat" ci o inviti la ea in camera sa se relaxeze ascultand o poveste sau sa va uitati amandoua stnad in pat la pozele cu animale din carte sau o rogi sa vina sa te ajute sa culci papusa/maimuta/animalul ei preferat. O atragi in a face cea ce ai vrea tu, fara sa o presezi, ci o iei 'prin invaluire'. Cere multa imaginatie si rabdare infinita, dar asta cu 'nu' e doar o perioada. Vin altele pe urma
Bazar pentru Robi
Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi
'Cos what I feel is the only truth for me
Ayla21 spune:
Liliana, acum este varsta cand isi formeaza personalitatea, isi testeaza propriile limite, si pe ale altora. Vad ca mai ai un baietel, cu el nu ai trecut prin perioada aceasta? Este o etapa...care va trece. trebuie doar sa nu dramatizezi, doar tu esti mami.
Monica, mami de Claudiu si Luana - Sunt o mica printesa - Foto & Video
buli spune:
nu te supara te rog, nu rid de tine, ci cu tine
ha! asta cu nu e din cele simple
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
Liliana Cocieru spune:
Nu, din pacate nu e simplu deloc. Ce vreau eu este sa iesim din perioada asta cu multe lucruri invatate una despre cealalta si sa ajungem sa ne intelegem mai bine.
Ayla, ai dreptate, se presupune ca ar trebui sa stiu cum e varsta asta, ca doar am mai trecut o data prin ea cu baietelul. Trebuie sa va spun insa ca Vladut, in afara de faptul ca a fost un bebelus ingrozitor de plangacios pana pe la 5 luni si ca s-a trezit noaptea si mult timp dupa aceea, a fost un copil extraordinar de cuminte (si mai e si acum). Cand avea el 1 an si ceva, cat are acum Alessia, ma intelegeam ff bine cu el. Poate si datorita faptului ca el a vorbit f repede. Simteam ca pot sa-i spun/explic orice, ca ma intelege, ii povesteam cate in luna si in stele. Apoi, daca ii ziceam ca nu are voie sa puna mana pe ceva, nu mai era nevoie sa zic a doua oara.
Alessia in schimb zice doar cateva cuvinte si in rest.... tipaa! Tipa cand ne cheama, cand vrea ceva sau cand nu-i convine ceva. Si cand incerci sa-i explici ca nu are voie ceva, se uita drept in ochii tai si face exact opusul (mai si face din ochi cand te vede suparat, ca sa-ti treaca :) ) Cu ea se pare ca am cam "dat de dracu" , ca nu seamana deloc cu fratiorul ei. Trebuie sa recunosc desigur ca in multe privinte e si un copil f bun... pot sa o car dupa mine pe oriunde ca nu comenteaza atata timp cat e satula, e shtrengara si dulce foc cand vrea ea, ii plac animalutele de toate felurile samd. Ca orice copil, ce sa mai... Doara ca e putin mai... nazdravana si mai cu caracter.
Liliana Cocieru spune:
Mi-am mai adus aminte ceva.
Laura, apropo de faza cu somnul, hai sa-ti zic ce face fie-mea. Eu o pun frumos in pat, o schimb (schimbatul urmeaza dupa 15 min minimum de alergat prin pat si urcat/coborat in/din patut in funduletul gol, ca mai devreme nu se lasa imbracata), ii mai arat o carticica, cum zici tu, ii dau biberonul cu lapte, suzeta si paturica ei preferata etc etc. De cele mai multe ori ne culcam dupa ce ne terminam ritualul de seara. Dar, are zile in care in clipa in care eu zic ca e gata de somn ea se da jos din pat si o ia f vesela la plimbare prin casa . In cazurile astea, singura metoda de a o convinge sa se intoarca in pat este sa stingem luminile in toata casa si atunci, daca vede ca e intuneric bezna, se conformeaza.
diana_jors spune:
Incearca sa transformi acel "nu" intr-un "nu"-ales. Am avut si eu cu Alex perioada asta, inca nu s-a terminat... eu am urmatoarea abordare: ii fac 2-3 propuneri din care sa aleaga el una. De exemplu: Nu vreau ciorapi! iar eu aleg 2-3 perechi si il intreb: nu le vrei pe astea albastre, sau pe astea mari (inalte ) sau pe astea cu norisori? pe care nu le vrei? sau pe care le vrei? pana la urma alege o pereche, si e multumit ca a refuzat altele 2 .
Sau la culcare - nu vrei sa dormi singur, sau cu mami, sau cu tati? Cum dormi? si el alege... Acum ca e putin mai mare, functioneaza cu brio sa ii spun din timp ca urmeaza somnul - te mai uiti la desenele astea si ne culcam, sau mai ai jumatate de ora si ne culcam, sau cand termini de colorat crocodilul ne culcam etc), si accepta mult mai usor, poate din cauza ideii ca nu se culca "acum", ci peste... un timp ii mai aduc aminte cu cateva minute inainte, iar la un moment dat zic "gata, la culcare" si nu mai avem probleme.
Succes!
Diana de Alex (23 aprilie 2007)
"If you want to win something, run 100 meters. If you want to experience something, run a marathon." (Emil Zatopek)
accept92 spune:
Eu stiu ce nu trebuie sa faci. Nu trebuie sa insisti, caci incapatanarea se invata de la parinti. Ori ce NU pe care poti sa-l accepti in limitele sigurantei si ritmului familiei, accepta-l din prima, ca si cum ti l-ar fi spus un adult.
Poti evita raspunsul NU prin felul in care formulezi intrebarea. Eu nu imi intreb fetita daca vrea sa mearga la culcare ci 'cu cine faci nani in seara asta? cu ratusca sau cu ursuletul?'.
Atunci cand inevitabilul NU s-a produs si din motive obiective nu poate fi acceptat incearca sa nu faci din asta un moment memorabil al zilei. Adica la exemplul cu refuzul de a intra in casa...eu as trece-o peste prag, inchid usa si gata. Trecem la altceva. Daca eu nu il iau prea personal pe acest NU nici pentru ea nu a devenit ceva intersant de testat si experimentat.
Fetita mea e la o varsta careia am auzit ca i s-au dedicat si carti, dar mergand pe principii simple ma inteleg foarte bine cu ea. Pe langa principiul de baza de a o trata si respecta ca pe un adult, mai am unul practic. Cand apare un comportament, un gest, o atitudine pe care nu as vrea sa le repete...nici macar nu le numesc, nu le scot in evidenta in nici un fel, atata timp cat nu e o problema de securitate evit sa am orice reactie, chiar privesc in alta parte. Pentru ca scopul celor mai multe actiuni bizare ale copiilor este de cele mai multe ori captarea atentiei. Deci ma asigur ca nu-si atinge acest scop prin comportamente nedorite, evitand chiar si observatia sau pedeapsa care sunt si ele forme de atentie. Bineinteles ca are in general parte de atentia noastra, dar nu exclusiva sau continua. Trebuie sa accepte si un NU de la noi si ii este mai natural in conditiile in care si noi le acceptam pe ale ei.
Ayla21 spune:
Citat: |
citat din mesajul lui Liliana Cocieru Ayla, ai dreptate, se presupune ca ar trebui sa stiu cum e varsta asta, ca doar am mai trecut o data prin ea cu baietelul. Trebuie sa va spun insa ca Vladut, in afara de faptul ca a fost un bebelus ingrozitor de plangacios pana pe la 5 luni si ca s-a trezit noaptea si mult timp dupa aceea, a fost un copil extraordinar de cuminte (si mai e si acum). Cand avea el 1 an si ceva, cat are acum Alessia, ma intelegeam ff bine cu el. Poate si datorita faptului ca el a vorbit f repede. Simteam ca pot sa-i spun/explic orice, ca ma intelege, ii povesteam cate in luna si in stele. Apoi, daca ii ziceam ca nu are voie sa puna mana pe ceva, nu mai era nevoie sa zic a doua oara. |
Hmmm, si eu despre baietelul meu imi amintesc la fel, ca a fost un copil cuminte dintotdeauna, dar mi-aduc aminte ca am trecut impreuna prin crizele varstei. Si probabil la vremea aceea era dramatic, desi acum am uitat. Ce-mi amintesc foarte clar este ca daca el spunea "nu" eu spuneam "nu", spuneam ca el si faceam ca mine. Cu cat ma ambitionam sa-l convig sa faca ceva, se incapatana mai tare.
Vrei sa mananci? Nu. Ok, nu manca. dar ii puneam mancarea in farfurie. Spunea "nu vreau", dar deschidea gura. Spuneam facem nani la pranz, si normal "nu". Ok, nu facem. Si-l puneam in pat. Sau incercam sa nu-i fac propuneri verbale la care sa aiba posibilitatea sa dea raspuns. "Acum mananca si baieteleul, si ursuletul, si elefantul". Urma bineinteles "nu". Ok, tu nu papi? dar papa ursuletul si elefantelul? Stiu ca-i obositor sa cauti mereu cate o pacaleala, dar e nevoie mai ales la a face activitatile care ii asigura copilului confort, ca mancat, somn, plimbat. ca nu vrea sa stranga jucariile, sau sa stea locului, sau sa nu tipe in magazin astea nu le-as impune copilului meu, nici in afara vreunei crize a varstei.
Ti-ar prinde bine niste carti scrise de psihologi, sau daca ai face parte dintr-un club de la Clubul scutecelor, sa discuti cu mamici cu copii de varste aproapiate (daca nu esti deja) pt ca asa vei intelege ceea ce spuneam, e ceva normal si...va trece. Conteaza cat de senine treceti, si tu si Alessia. Ah, si peste 5 ani, vei uita.
Monica, mami de Claudiu si Luana - Sunt o mica printesa - Foto & Video
conchita spune:
Liliana, faza cu "nu" e normala in dezvoltare, nu scapa nimeni de ea. :-) copilul iti intoarce raspunsul pe care il aude cel mai des. dupa mine, sunt doua cai eficiente - 1. limitezi "nu"-urile tale si 2. respecti "nu"-urile ei cand sunt indreptatite. Faptul ca e "incapatanata" cum zici tu, se traduce printr-o vointa puternica si apetitul pentru independenta. formidabil ar fi sa-i canalizezi calitatile astea, nu sa-i frangi impotrivirea. la varsta ei, distragerea atentiei inca functioneaza, oferirea de alternative, negocierea si incurajarea sa-si spuna punctul de vedere. succes.
Liliana Cocieru spune:
Buna fetelor!
Si multumesc mult pentru raspunsuri. Am gasit niste idei f. utile, unele stiute si uitate (probabil pt. ca nu a mai fost nevoie sa le aplic), pe care voi incerca sa le folosesc, fiecare la timpul ei.
Diana, si eu o las sa aleaga (cat se pricepe ea) atunci cand se poate. In ceea ce priveste preintampinatul (gen "mai citim o poveste si mergem nani") asta merge la cel mai mare inca, la Alessia nu prea, uneori pt. ca nu ma intelege, iar alteori pt. ca nu ii convine (de ex. cand se da pe tobogan degeaba ii spun eu ca ne mai dam de "n" ori si mergem acasa, ca ea ar mai sta o sapt....).
Laura, am probat chiar ieri ideea ta cu atrasul in casa. Noi am folosit paturica ei preferata pe post de "momeala" si a mers . Cand luam paturica cu noi, e mai greu, cu jucarii nu prea reusesc sa o atrag, dar mai incercam.
Accept92, ai mare dreptate atunci cand spui ca nu trebuie sa-i dau ocazia sa spuna nu (mi-am adus aminte ca atunci cand era Vlad mai mic si sotul meu tot asa zicea: "nu intreba, doar spune-i ca facem cutare sau cutare lucru"). La fel cu ignoratul comportamentelor nedorite (aici am mai aplicat cu Alessia, de ex. atunci cand plange ca sa se dea in spectacol, daca o ignor in 20 de sec. se linisteste si uita).
Ayla, pacalelile sunt bune si ele, intr-adevar. In cazul nostru nu prea functioneaza cand merge vorba de mancare (ca e un copil tare mofturos, mai ales in ultima vreme). In rest, mai recurgem si la de-astea. Si apropo, eu de Vladut imi aduc aminte ca de un copil super cuminte nu pt. ca sunt eu subiectiva si acum e mare si am uitat, ci pt. ca intr-adevar e super cuminte (conform bunicilor si prietenilor de familie "muuult prea cuminte"). Singurile refuzuri pe care mi le aduc eu aminte din partea lui au fost ceva mofturi la mancare pe la 2-3 ani si refuzul constant de a merge la gradinita (nici acum nu s-ar prea duce.. )). Sincer, nu mi s-a intamplat sa zica nu vreau nani sau sa fim in parc si el sa faca scandal ca nu vrea acasa samd. E adevarat ca intotdeauna ii explicam/spuneam dinainte ce si cand urmeaza sa facem si la el asta functiona de minune. Dar, probabil ai dreptate si tu, va trece perioada asta si voi uita .