Timpul si muzica

beren spune:

Daca exista interes, am sa revin cu ce stiu despre "corzi" si teoria despre everything . Un pic mai tarziu ...

Sabina spune:

iarna-i grea, omatu-i mare...io am timp, e vacanta la studenti, pe fimea o "chiulesc" saptamana asta de la scoala....:))



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Llaura spune:

Da da (eu stiu ca si corzile si teoria totului sunt doar un poetic amestec de SF si dorinte).

ladyJ spune:

Eu nu neg importanta subconstientului(Eul) nici a inconstientului,(Sinele) dar nici nu o elimin pe cea a constientului(suprareul)Astea sunt cele 3 instante ale psihicului.


Pai, daca e asa cum sustine Dennett, cum am capatat noi automatismele? Ca nu ne-am nascut cu ele. Daca pui un copil de 1 an la volan nu va apasa frana la semafor Nici nu se va uita in stanga si-n dreapa cand va traversa strada. Deci automatismele se bazeaza pe EXPERIENTA, experienta pe care o capatam prin senzatii si perceptii, prin cunoastere.
Daca tu, Capcaune, vezi un scaun, tu nu vei sti ce e acela un scaun daca nu ai notiunea de scaun.

Supraeul este instanta superioara,constiinta, idealurile,structura interdictiilor si a reprezentarilor MORALE, a valorilor societatii, asa cum noi le-am invatat de la parinti.
Supraeul e plin de interdictii si cenzura.
A fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii, a te autosupraveghea,a face sinteze, A VORBI,a te adapta,etc.

Si behavioristii au incercat sa ´´desfiinteze´´ constiinta, insa fara ea, noi am fi doar pulsiuni si instincte, iar Eul nu ar mai avea ce media(stii ca Eul este cel care gaseste echilibrul intre Sine si Supra Eu)

Ordinea preconceputa despre care scrii, este intr-adevar preconceputa, pentru ca nu e naturala.
Insa, nu orice decizie este inconstienta!Aici cred ca apare neintelegerea - inconstientul ARE un rol in deciziile pe care le luam, pentru simplu fapt ca acolo, in inconstrient(subconstient) se afla toate amintirile, experientele anterioare , PE BAZA carora noi decidem ceva.

ladyJ spune:

Da te rog un exemplu, la concret, ca nu prea inteleg ce ai scris.
Adica psihicul se subordoneaza motricitatii?

beren spune:

Sper sa nu plictisesc pe nimeni, mi se pare foarte interesanta cealalta componenta a discutiei noastre (psihologica).

Iata o condensare a mai mult de trei decenii si mii de articole in cateva paragrafe: teoriile unificate despre TOT. "String theory" nu e SF, nici o singura teorie, ci un complex imens de teorii legate intre ele, de la foarte rezonabile la complete lunacy. Strict vorbind, nu e domeniul meu, dar avem multe in comun cu ei si am multi prieteni care au cazut prada consecintelor sociale ale fenomenului asta stiintific.

Mergand pe filiera franceza, "teoria corzilor" (string theory) a aparut mai intai spre sfarsitul anilor '60 ca un efort minor de a explica interactiunea tare, care priveste dinamica din interiorul nucleului. Exista deja notiunea ca multe din particulele observate in experimente (si erau deja multe) sunt compuse din cateva particule cu adevarat elementare (precum orice culoare este un amestec de componente ROGVAIV): in cazul interactiunilor tari, ele se numesc quarks (mai intai 3, apoi 4, acum stim ca sunt exact 6). Era inteles ca acesti quarks au o proprietate ciudata: daca sunt foarte aproape unul de altul se ignora, dar cu cat mai tare sunt indepartati, cu atat mai tare interactioneaza. Prin extrapolare, e foarte greu sa ii separi complet. Acest fenomen (numit acum asymptotic freedom si explicat prin alta metoda), i-a inspirat lui Ken Wilson urmatoarea imagine: cei doi quarks sunt doar capetele unui arc elastic: cu cat mai mult tragi de capete, cu atat mai tare se opune arcul. Dar conceptul fundamental este acel arc (string (eng), corde (fr)), nu capetele lui.

Deceniul '70 a reusit sa explice interactiunile fundamentale (tare, slaba si electromagnetica) fara corzile lui Wilson (el insusi a primit Nobelul in 1986 pentru altceva), iar in 1979 Weinberg, Glashow si Salam au primit Nobelul pentru descrierea unificata a celor trei interactiuni de mai sus (the Standard Model). Acest model explica toate particulele "elementare" cunoscute (cam 100), felul in care interactioneaza, etc prin cateva constituente "de baza" si niste idei simple: totul e "construit" din 12 particule de-un fel (fermioni, 6 quarks, 6 "leptoni") si 12 particule de-alt fel care "mediaza" interactiunile (bosoni - gauge particles). Cu ajutorul unei singure idei (simetrie) si a unei teoreme (Goldstone, apoi Higgs) se ajunge la o explicatie unificata a tot ce se observase in natura si laborator pana atunci. Apoi, din particule elementare formam atomi, molecule, radiatie (lumina), tot ce stim ca exista.

Dar ... ramane a patra interactiune - gravitationala. Mai precis, teoria lui Einstein, care ar trebui sa se aplice la tot ce are masa (de la Soare la electron). OK, e muuult mai slaba decat celelalte, deci poate fi in general usor neglijata, dar in unele situatii nu e asa: de ex. pentru gauri negre. E posibil de incorporat si aceasta interactiune impreuna cu celelalte 3, presupunand ca e "mediata" si ea de o particula (graviton)? Adica o descriere complet unificata a Universului? A theory of everything?

Cand fizicienii au incercat sa reproduca gravitatia in acelasi fel cu celelalte trei forte, s-au lovit de un zid. E un "detaliu" de calcul fatal: in Standard Model, procesele legate de distante foarte mici duc la rezultate aparent aberante: faci o "mica" corectie si ea se dovedeste a fi infinit de mare. Dar in timp a fost inteles ca e vorba de o eroare din naivitate si ca printr-o "renormalizare" totul devine finit si "normal". Tehnica asta se cheama Renormalization Group (RG) si e complicata de aplicat, dar altfel usor de inteles. Pentru ca o teorie sa fie folosibila, trebuie sa fie renormalizabila. Standard Model este. Dar teoria care incude gravitatia (graviton) nu e, orice i-am face.

Motivat de aceasta idee de unificare, intra pe scena (in 1981) A. Polyakov, deja celebru pentru alte rezultate in fizica teoretica. El recicleaza ideea lui Wilson dar la un nivel mult mai ambitios: string theory. Ideea este urmatoarea: universul pe care-l cunoastem este "efectul" adevaratului univers, a carei esenta "are loc" pe o suprafata bidimensionala: o membrana, ca "urma" trasata de o coarda in spatiu. Aceasta "membrana" e caracterizata de dimensiuni incredibil de mici (mult mai mici decat am reusi sa exploram in ziua de azi), dar modurile ei de vibratie (ca ale unei tobe) reprezinta toate particulele observate de noi si reprezentate in Standard Model, inclusiv gravitonul. Iar aceste strings sunt ca niste gauri negre "foarte mici".

Pana acum, totul e frumos (si considerabil de dificil matematic). Dar ca sa fie formulata corect, teoria cere sa existam in mai multe dimenisiuni decat cele observate (de ex. 11 sau 26); prezice si "moduri de vibratie" - particule - neobservate inca; si s-a dovedit ca nu e o "singura" string theory, ci multe posibile. In anii '80 si '90 au fost rezolvate pe rand multe din aceste intrebari, numai ca sa apara altele apoi: s-a trecut de la strings (open and closed) la "superstrings", pe alta parte pe langa strings (obiecte unu-dimensionale) au aparut D-branes ("membrane" in mai multe dimensiuni), iar universul nostru a fost "declarat" o "proiectie" (ca o holograma) a adevaratului univers. Au fost gasite "dualitati", unde intr-un alt univers, ce ne apare noua ca "slab" e "tare" acolo si invers. Constructia parea din ce in ce mai imensa si subreda, pana a colapsat cu zgomot acum 3-4 ani, prin problema numita "string landscape". In cateva cuvinte, the landscape problem spune ca pentru a fi utila, string theory trebuie sa gaseasca ceva special ("string vacuum") intre 10 la puterea 500 (enorm!) cazuri posibile. Si nu exista alt mod de cautare decat unul cate unu ...

Aspectul social al dezvoltarii teoriei este foarte interesant. De la inceput, multi fizicieni au criticat ideea, pentru ca prin definitie nu prezice nici un efect nou masurabil, sa spunem, cel putin in urmatoarea 100 de ani (nu avem tehnologia). Ori teoriile fizice ar trebui sa prezica efecte masurabile experimental. Alta critica frecventa a fost folosirea a foarte multe rezultate nedemonstrate, presupuse corecte: ipoteze bazate pe ipoteze bazate pe ipoteze ... Si mai ales, restul fizicii a fost iritat de faptul ca string theory a cules toata faima in perioada 1985-2005 (cu niste exceptii notabile).

Foarte multi studenti buni au fost atrasi in mirajul asta; unii au investiti 10-15 ani, doar ca sa devina paria si fara posibilitati de job pana la urma (sunt si foarte multi in domeniu). Au existat "string wars" in presa si pe bloguri, lovituri de public relations prin interviuri in New York Times, agonie si extaz. Dintre numele cele mai faimoase din anii astia sunt Ed Witten (a.k.a. the string god), Jeff Harvey, Michael Green, John Schwarz, Juan Maldacena, Lisa Randall (cea mai cunoscuta femeie din domeniu). D. Diaconescu, student de-al lui Witten, e si el bine cunoscut.

Acum, "the string bubble" s-a cam spart si entuziasmul s-a redus mult. Intre timp au aparut alte intrebari (dark matter, dark energy) pentru care nu exista raspunsuri simple. Pe de alta parte, unele probleme interesante de matematica au fost rezolvate sau formulate prin string theory. Oricum ar fi, fascinatia ideii de a reduce intregul univers la vibratiile unei "corzi cuantice care e si o gaura neagra" ramane profunda.

capcaunul spune:

Si mie mi-a placut Freud cand l-am descoperit, prin '88. Cartile lui se gaseau atunci doar in cateva biblioteci mari, prafuite de vreme (comunistii nu le-au reeditat), si am ajuns la ele sapand adanc prin cataloage. Am citit editii de prin anii '30 ale principalelor lucrari.

Insa teoria lui (revolutionara si progresista la acea vreme prin impulsul dat aproape tuturor stiintelor) avea lacune din start (asta am aflat in ultimii ani) avand un esafodaj empiric foarte subred. Astazi, orice psiholog care se respecta il pune pe Freud doar la capitolul introductiv de istorie a psihologiei. Psihologia a progresat ENORM (apropos de celalalt subiect cu descoperirile) in ultimii ani, de cand cu EEG, PET, CPT, SPECT, MRI, fMRI.

Teoria lui imi pare acum usor puerila pentru vremurile noastre, la fel ca si cea a lui Platon, caci si cel din urma a propus impartirea sufletului tot in 3 componente: rationala, emotionala si animala.

Acum sa-ti dau si tie dreptate. Behavioristii, care au stapanit dictatorial psihologia timp de vreo 50 de ani, sunt si ei acum trecuti doar la capitolul istorie. De circa 20 de ani constientul a fost reabilitat in psihologie si de cativa ani este chiar la loc de frunte in programele de cercetare.

cris_stef spune:

Beren, a fost o placere sa te citesc. Ai sintetizat foarte frumos.

capcaunul spune:

Intr-un fel da.

capcaunul spune:

beren, acum ca ai pus la punct corzile, pune reflectorul si pe excentricul Garret Lisi.