varsta cririca de 3 anisori...incapatanare, crize
Raspunsuri - Pagina 8
Luna1 spune:
Bruma imi pare rau, chiar n-am dorit sa fiu rautacioasa ci doar sa-ti prezint faptele si dintr-o alta perspectiva. Din pesajul tau primul se intelegea ca ii dadeai la fund mai des, ca aprobai metoda mai ales ca si noi ne-am luat-o de la parinti.
Daca insa a fost doar o scapare regletabila, poate e bine sa afli de unde stie fetita ta de bataie, de ce ii e frica, poate e totusi lovita la gradinita. Altfel nu imi explic. Fetita mea cred ca daca as ridica mana la ea ar rade, iar daca as pomeni ca o bat m-ar intreba ce-i aia.
In rest sfaturi cred eu ca ai primit bune, ideal e sa incerci sa nu fii mereu pe picior de razboi cu ea, sa incerci mai degraba sa ii asculti doleantele si sa ii arati ca e importanta dorinta ei, ca iei in considerare ceea ce iti cere.
Trateaz-o pe cat posibil ca pe egalul tau si se va simti tare mandra si importanta, deveniti aliate mai degraba decat sa intrati in contradictie.
Succes.
Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)
Androix spune:
Din atatea pagini si posturi moralizatoare un singur lucru bun am retinut: cartea "Totul se intampla inainte de 6 ani" Circula pe net in format electronic daca vrei lasa-mi adresa de mail si ti-o trimit. Eu cand ajung la capatul puterilor citesc din ea si de fiecare data mai descopar cateceva la care nu ma gandisem, care nu-mi trecuse prin cap sa incerc.
Daca faci parte dintre parintii pentru care o palmuta la fund nu e un capat de tara nu mai cere sfaturi pe forum ca de la o palmuta ai ajuns tiranul care-si umileste copilul...
Si la mine a fost distractiv ca la prima criza de impotrivire a lui Filip eram si eu insarcinata cu alt doilea copil, iar la a doua criza a lui Filip am ajuns cu Geoargia la prima criza asa ca am doi crizati si eu cu nervii prastie 
Astept acum sa implineasca Filip 5 ani ca cica dispare totul ca prin farmec cand implineste varsta miraculoasa. Ma mai odihnesc un pic, ajunge Georgia la a doua criza de impotrivire si pe urma mai am liniste 4-5 ani si incepe pubertatea 
www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Blogul grasei
www.bijuteriiandroix.page.tl" target="_blank">Androix Bijoux
Niste copii si toti copiii! 
bruma spune:
amy1th@yahoo.com este adresa mea de mail . Sunt bine venit orice articole si carti in format electronic.
Si fetelor multumesc inca o data ca a-ti ajutat , sfatuit si inteles pe cat se poate un parinte in crestere .
ralu_t spune:
nu stiu daca a mai zis altcineva inaintea mea acelasi lucru ca nu am apucat sa citesc toate paginile.
cu speranta ca nu repet ceva deja sugerat.
bruma, primul lucru la care m-am gandit cand am citit ca fetita face pipi pe ea, a fost "oare mai are un frate mai mic pe acasa, e mami insarcinata?"
in urmatorul post mi-ai confirmat suspiciunea
ce i s-a spus despre sarcina ta? despre bebele din burtica?
incercati sa aveti multe discutii explicative pe tema asta. eu cred ca asta e factorul care a declansat regresia la un copil deja continent. fata se teme de ce inseamna venirea pe lume a copilului, pierderea statusul de copil unic, care primeste toata afectiunea si atentia, regreseaza la nivelul de bebe mic, astfel incat sa "lupte" de pe aceeasi pozitie cu rivalul din burtica. lucrurile astea nu se petrec in constient, ea nu le face ca sa va enerveze si nici nu are un control asupra lor. vorbiti-i ca unui adult, cu multe, foarte multe asigurari ca va fi iubita in continuare, sub nicio forma admonestata pentru scapari, ba din contra, sa i se spuna ca daca simte nevoie sa mai fie bebelus, pe voi nu va deranjeaza. ca atunci cand va realiza ca ea e deja fetita mare, ca face/stie atatea lucruri, o sa se opreasca singura. ba chiar intrebata daca vrea si pampers. incercati o abordare la 180 de grade fata de cea de pana acum, care se vede treaba ca nu functioneaza. evolutia e in firea oricarui om, regresiile apar la toti intr-o forma sau alta, in contexte dificile ale vietii. absolut toate crizele pe care le face, dincolo de faptul ca sunt specifice varstei, pot foarte bine sa fie declansate de iminenta venirii pe lume a copilasului. pentru fratele mai mare acest lucru poate fi foarte traumatizant. deci multa multa multa rabdare, incurajari, explicatii pana la epuizare, si iar rabdare. imi imaginez ca nu iti este usor, cu burtica mare deja, hormonii de sarcina, cu grijile legate de cum va fi cu doi...insa va functiona. gandeste-te ca iti ajuti copila sa treaca peste o perioada mai grea. nu are nici experienta, nici mijloace sa se exprime mai bine. asa ar trebui sa-ti spui ca sa ramai calma. nu te comporta cu ea din punctul asta de vedere ca cu un egal. nu e egalul tau in managerierea frustrarilor. abia acum invata si invata prin identificare cu parintii si imitarea comportamentelor voastre-asa ca aveti grija ce modele instaurati. evitati anumite contexte care produc conflicte-gen mersul la cumparaturi, lasata sa-si faca numarul cu crizele fara sa fie pedepsita pentru asta, timp in care nu tipi, nu o bruschezi, ci ii spui ca intelegi ca e foarte suparata, ca probabil ii e f greu sa accepte, ca iti pare rau si ti-e mila de ea ca sufera atat, dar ca momentan nu poti face mai mult, sau, uite, mai putem face si altceva. eu asa fac cu fi-miu, si desi se uita la noi toata strada, altii se mai si mira ca ma vad zambind, sau doar zicand-hai sa nu te tavalesti in balta, hai sa gasim un asfalt mai uscat- of saracul de tine, imi pare rau ca suferi asa tare etc. spuse pe un ton f autentic, nu in gluma sau "la misto".si incerc din rasputeri sa-i distragi atentia. cateodata merge, alta data nu. iar cu bataia-fi-miu ma bate si ne bate pe toti- de cand il stiu, de pe la 8 luni-cand e suparat.mai demult ne si musca la nervi, vad ca la asta a inceput sa renunte. nu a vazut asa ceva la nimeni, noi nu-l "atingem" niciodata si nici intre noi nu ne servim
. trebuie sa intelegem ca ne nastem cu totii cu impulsuri agresive. bataia nu au inventat-o oamenii mari, bataia e o pornire care exista in toti, numai ca unii o pot tine sub control , altii nu. sunt convinsa ca sunt momente in care te enerveaza cineva suficient de tare incat sa-ti vina sa-i tragi una-la mine cel putin, sunt nenumarate momente in care simt asta. ei bine, noi ca adulti, pe langa faptul ca am INVATAT in timp ca nu e permis social, mai gasim si alte mijloace de defulare (o injuratura in gand, o palma trasa in imaginatie, o tura pe la sala de forta). copiii mici nu au deprins insa aceste mijloace de aparare. asa ca ei se comporta primar. nu te poti supara pe ceva ce pana la urma e fiersc sa fie asa si e si in pornirile tale. eu ii explic lui T de fiecare data ca palma lui ma doare, ca nu accept asa ceva din partea lui, ca nu e bine, etc. ca nu il mai tin in brate ( de obicei atunci mi le serveste, stie el pentru ce). de cele mai ulte ori aceste explicatii au darul de a-l inversuna si mai tare. ma feresc, repet interdictia si dezaprobarea, ma eschivez de la lovituri si in cel mai si cel mai rau caz, ii spun sa mearga la el in camera sau in sufragerie sa se joace singur findca eu sunt suparata si plec de langa el. e tot ce pot face la varsta lui. el trebuie sa inteleaga ca repercusiunea loviturii nu e o corectie fizica venita din partea parintilor, ci una care e implicita actiunii, pierderea momentana a disponibilitatii mele, care pe undeva doare mai rau, insa nu umileste si il responsabilizeaza.
cu mersul de mana, iarasi nu cred ca e rea vointa. imagineaza-ti ca tu, dintr-o data, devii atat de entuziasmata de o idee, o imagine, un stimul de pe strada, ca nu mai conteaza nimic altceva decat sa pui in practica ideea pe care o ai. diferenta intre noi si ei e de cum ne lasam dominati de impulsuri, fiindca ele in esenta sunt aceleasi, poate ca la ei ceva mai intense decat la noi ca apar in forme mult mai "pure". tu daca vezi o rochie spectaculoasa in vitrina magazinului de vis-a-vis, nu te arunci in strada ca sa traversezi mai repede ca stii ca de acolo vine masina. ea nici nu stie si nici nu-si poate infrana pornirea. inca nu are mijloace.
cred ca ti-ar prinde bine sa citesti un pic despre psihologia copilului mic, nu de specialitate, ci carti scrise pentru parinti. sunt convinsa ca ai toate intentiile bune, ca faci totul cu mare drag pentru fata ta. iti lipsesc doar niste informatii care te ajuta sa te repozitionezi corect fata de copil. lucrurile grave vor deveni normale, e doar o schimbare de optica. e adevarat ca nu e mereu usor sa fii parinte, nu spune nimeni ca e. cred ca aici sunt testate toate limitele noastre omenesti si de cele mai multe ori suntem surprinse sa aflam cate putem face de dragul lor. si e si mai adevarat ca si nervii nostri cei maturi cedeaza, si atunci, ne descarcam cum putem: respiram in punga, tipam pe balcon, tragem o tigara sau un plans scurt, ne cerem scuze in fata copilului pentru comportamentele avute la nervi (daca au fost, si inevitabil mai si sunt-ceea ce nu inseamna ca suntem parinti rai, ci oameni)si mergem mai departe
ralu-
de bebe albastru
i believe in miracles...povestea noastra 
bruma spune:
ralu_t , multumesc pentru tot ce ai scris si poate ca ai dreptate in ceea ce spui cu toate ca noi discutam foarte mult despre bebe din burtica lui mami si despre momentul venirii lui acasa. Ea pare ca intelege si ca s-ar adapta bine schimbarii. Ma gandesc ca poate fi si sub influenta copiilor din jururl ei ( mai vin pe la mine nepotelele mele)si posibil ca sa fi prins aceasta inversunare si de la ele.
Am observat ca imita copii mai mari ,uneori ma trezesc cu ea vb urat cuvinte pe care noi in casa nu le folosim de fata cu ea , si raman pur si simplu cu gura cascata. Cand o inteb unde a auzit aceste cuvinte incepe sa vorbeasca stalcit , cuvinte care nu au nici un inteles si rade.
Si aceste crese, gradinite la care apelam din nevoie din pacate caci nu avem de ales cand nu avem ajutor din partea altcuiva ,se pare ca nu sunt intotdeauna de cel mai mare ajutor.
Fetita mea intr-un an de zile la cresa a invatat sa bage mana in nas si sa pape mucii, sa se legene precum copii bolnavi dar a invatat si lucruri bune: mananca 3 mese consistente pe zi, doarme la pranz( si inainte o facea dar acum era cu copii si se lua cu ei la toate), socializeaza cu copii, cu lumea din jurul ei ceea ce eu consider foarte important. Pana sa incep eu serviciul am tinut-o cu mn acasa si cand ieseam cu ea in parc daca o supara cineva imediat dadea in copil, o certam iexplicam ca nu este frumos , ca trebuie sa se joace cu copii nu sa-i bata, dar nu dadea intotdeauna rezultate. Cand am dus-o la cresa si-a schimabt comportamentul si isi imparte si jucariile cu alti copii, doar cand vrea ea dar este un pas inainte.
Crestem si evoluam impreuna cu copii nostri. 
inbox spune:
ralu-tam si listat ce ai scris...ma pregatesc pentru bb2 si vreau sa fiu foarte bine pregatita sa raspund solicitarilor.
Androixam trimis si eu PM pentru carte.
"Un parinte nu este cineva pe care sa tesprijini, ci cineva care te scapa de tendinta de a te sprijini !"