Mi-e dor de tatal meu

almo spune:

eu nu pot decat sa va invidiez pt sansa voastra de a va cunoaste tatal, sansa de a cunoaste sentimentul de avea un tata, sansa de a il pupa macar odata de ziua lui, de a avea amintiri cu el, de a putea sa il visezi macar o noapte, de a avea sansa sa ii fii alaturi cand sufletul lui se ridica la ceruri, sa ii spui ramas bun...
tatal meu a fost omorat la numai 35 de ani, pe cand eu aveam doar 4 ani. am o singura amintire cu el, cand, intr-o zi calda de vara, undeva la tara unde era medic, intr-o camera mica inchiriata in casa unor tarani, care servea si ca bucatrie, si ca dormitor, si ca sufragerie, ii furam cartea pe care o citea, fugeam pana in celalat capat al camerei, apoi veneam si i-o dadeam inapoi, iar fugeam pana in celalalt capat al camerei, iar veneam si ii fur cartea si tot asa. radeam in hohote si eram fericita. imaginea lui din pacate am pierdut-o din aceasta amintire, si odata cu ea si hohotele copilariei. amintire pe care apoi am purtat-o in suflet si in minte, am retrait-o de multe ori cu ochii inchisi, ca sa o pastrez cat mai clara, cat mai vie, cu frica sa nu pierd si putinul care mi-a ramas, si care acum, dupa atata ani, 35 de ani, ma intreb daca a fost aievia sau inchipuire.
o sa ziceti ca macar durerea pierderii e de mai mica intensitate, ca necunoscandu-l, nu realizezi pierderea. da, asa e. in poza de la inmormanatarea lui, stateam alaturi de sicriu impreuna cu sora-mea care avea atunci doar 7 luni si parea ca eram la inmormantarea unui necunoscut. mai mult, singura amintire din ziua inmormatarii o am, ca eram fericita ca soferul camionului care ii ducea cosciugul la cimitir m-a lasat sa stau in cabina.
dar suferinta am simtit-o abia mai tarziu, ca mi-as fi dorit si eu sa fi avut sansa sa il cunosc, sa ii spun cat de mult il iubesc...

mcrmiki spune:

Ana condoleante pentru tatal tau! Macar ti-ai luat ramas bun de la el. Odata cu pierderea celor dragi nu vom mai fi niciodata la fel, cel putin eu asa simt, dar Dumnezeu ne intareste si ne ajuta sa mergem mai departe.
Astazi am plans mai mult decat de obicei. Am asteptat florile de la tata, dar degeaba ... Aseara l-am visat, parca stiam ca nu mai este si el a aparut, cumva a venit doar sa il vad, sa ma vada, nu a zis nimic. Mi-e tare dor de el!!!

columbiana spune:

Fetelor

eu pling intr-una; saptamina trecuta eram linga el, acum...;

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

Laura B spune:

Ana, sincere condoleante.


"At first, dreams seem impossible, then improbable, and eventually inevitable. " Christopher Reeve
"A man who removes mountains begins by carrying away small stones" William Faulkner

Anda_Marina spune:

Pentru Ana, sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci peste acest moment. Si eu am stat langa tatal meu cand s-a stins, impreuna cu fratele meu. L-am tinut de mana, am vorbit tot timpul cu el, desi intrase in coma. In acele momente am simtit ca Dumnezeu e cu mine, aveam o liniste sufleteasca de necrezut. Daca altadata ma infioram oarecum cand auzeam povesti cu tinutul lumanarii celor dragi, la tata a fost altceva, nu-mi pot explica.A suferit mult, si, desi era o fire introvertita, mi-a spus intr-o seara ca nu crede ca se va mai face bine, framantandu-si mainile. Nici nu vreau sa ma gandesc ce simte un om in fata mortii, cred ca indiferent cat ai fi de tare ca om, nu are cum sa nu te sperie.
L-am visat recent, stiu ca era cutremur si de cum l-am zarit, l-am strans tare de tot in brate si l-am intrebat daca va fi bine. Mi-a raspuns ca da, sarutandu-ma pe frunte. M-am sculat a doua zi foarte bine dispusa, multumita ca l-am visat. Stiu ca e sus si ca ma vegheaza. E greu in fiecare zi fara el, e si mai greu de sarbatori,dar trebuie sa acceptam ca moartea face parte din viata.
Sa va intareasca Dumnezeu pe fiecare !

bertha spune:

Ana, condoleante! Nu stiu cum sa te imbarbatez, cuvintele sunt atat de mici uneori. Sunt alaturi de tine.

Almo, m-a impresionat mult povestea ta.

Tatal meu a murit in a doua zi de Craciun. Afland vestea, bunicul meu (tatal lui) a refuzat sa mai manance si sa mai bea ceva, n-a putut suporta ideea de a supravietui copilului sau. Nu a plans, nu s-a zbuciumat, doar ii repeta bunicii "daca a murit baiatul, noi nu mai avem niciun rost". S-a stins dupa cateva zile, pe 1 ianuarie.

Aveam 17 ani si de atunci sarbatorile de iarna inseamna pt mine altceva.

bertola spune:

mai rau decit a-ti pierde tatal este ca inainte de a te lasa singura pe lume,sa-ti spuna ca niciodata nu te-a iubit pe tine ci doar pe fratele tau si tu atunci sa intelegi de ce nu a fost niciodata alaturi de tine,de ce se purta de parca tu nu existi,de ce nu te-a ascultat niciodata in momentele tale grele,de ce nu ti-a spus niciodata ca te iubeste,de ce nu te-a ajutat niciodata cu nimic desi ar fi putut,de ce nu te-a laudat niciodata si doar iti crea sentimentul de culpabilitate unde nu aveai nici o vina,de ce aveai sentimentul ca nu apartii nimanui si ca nimanui nu ii pasa de tine etc etc etc
poate asa veti intelege ca,in ciuda dorului cumplit pe care si eu l-am simtit,voi sunteti totusi niste norocoase. macar pt. o vreme ati avut un tata care v-a iubit. eu si altii ca mine am primit mostenire de la tata sentimentul abandonului. durerea pricinuita de moartea tatalui se va mai atenua cu trecerea timpului dar sentimentul ca nu ai insemnat nimic pt propriul tata ia mai multe forme, dureaza o viata intreaga si creaza probleme serioase pe mai multe planuri pe care s-ar putea nici macar sa nu le constientizezi.

mcrmiki spune:

Bertola intradevar crunt ce ne povestesti tu. Banuiesc, ca atunci cand vei avea copii vei sti sa le arati si sa le oferi dragostea ta.
Tata, mi-e tare greu, mi-e dor de tine ... In fiecare zi ma gandesc ce fericiti eram daca am fi fost cu totii impreuna. Ma tot gandesc, oare ne vom mai intalnii vreodata?

anaemi spune:

Ma uitam saptamanile trecute la subiectul asta....ma uitam si nu intelegeam....incercam sa ma pun in situatia voastra si-mi ziceam ca nu cred ca sa-mi fie asa de greu daca unul dintre parinti ar muri...nu credeam...nu credeam....
Azi citesc iar la acest subiect si plang....Nu mi-a murit tatal, a murit socrul meu...un om extraordinar de bun si de bland...o moarte rapida,neasteptata...stop cardiac...era un om echilibrat, nu facea excese, nu bea, nu fuma...un om sanatos (cel putin in aparenta)...pur si simplu, s-a trezit voios si dintr-o data asa...inca nu pot sa cred..
Nu credeam ca o sa-mi fie asa de greu...pur si simplu nu credeam si inca nu pot accepta...inca astept sa ne sune, sa se harjoneasca cu Filip la telefon,astept sa vina la noi sa deschidem usa si el sa ne spuna ca a fost o gluma,astept....

Pe 14 a fost ziua lui...a facut 54 de ani....am fost cu totii pe la ei, i-am cantat la multi ani....s-a bucurat....pe 20.......ieri de Florii, trebuia sa vina pe la noi, sa mergem la biserica la sotul meu , sa ne bucuram....dar nu a mai venit...nu o sa mai vina....

Incerc sa fiu tare pt sotul meu,dar nu prea reusesc ....e foarte greu

Anamaria & Filip (06.03.2007) & Anastasia (03.08.2008)

Dragostea [...] toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata...


Doamne fa-i nemuritori pe parintii care mor (14.03.1956-20.03.2010)

columbiana spune:

Anaemi, condoleante si putere ; as fi vrut sa-ti spun ca cu timpul trece, dar parca e tot mai greu de suportat, nu e zi, nu e clipa sa nu mi se umezeasca ochii cu gindul la el;




http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759