Mi-e dor de tatal meu

Scriu aici in speranta ca ma veti ajuta sa inteleg si sa accept moartea. Acum aproape 2 luni, mai exact pe 29.11.2009 tatal meu a murit de infarct miocardic. A plecat foarte fericit la o petrecere cu mama mea si in timp ce dansa a picat jos si a murit. Avea 60 de ani, un om foarte puternic, cel putin asa arata, nu s-a plans niciodata de nimic, un om plin de viata, foarte indragit de toata lumea.
Acum va rog sa ma ajutati sa accept, sa accept ca nu mai este, ca nu mai vine, ca nu il voi mai vedea niciodata. Niciodata nu mi-am inchipuit ca se va intampla asa,ca atunci cand va fi, voi fi cat de cat pregatita si voi avea alta varsta. Eu m-am inteles tare bine cu el, chiar daca aveam pareri diferite uneori, noi doi ne consultam tot timpul si alegeam varianta cea mai buna. In ultimele 6 luni am si lucrat impreuna, locuiam in aceeasi curte si probabil si asta imi ingreuneaza starea. Mi-e ciuda pentru ca a muncit tare mult la viata lui, a realizat foarte multe si cand sa se bucure de tot ... a murit. Chiar imi spunea asta vara, cand a venit din concediu ca vrea sa colinde, sa cutreiere lumea, sa se bucure de tot.
Cei care ati trecut prin asa ceva sper sa ma ajutati sa inteleg, sa inteleg moartea. Sunt tare afectata, cred ca nu este moment sa nu ma gandesc la el, mai imi trece timpul cu copii, dar... doare foarte tare. Cred ca din cauza mortii lui, a modului in care a murit am probleme cu pulsul si tensiunea, pe langa durere a fost si socul. De aceea ma gandesc ca trebuie sa gasesc o modalitate sa inteleg... de ce a trebuit sa se intample asa. Stiu ca sunt multi mai loviti de soarta decat noi, dar ... ma doare.
TE IUBESC TATA, probabil pentru ca ai fost un tata asa bun sufar asa de mult acum.

crinuta spune:

Te inteleg...., pentru ca am trecut prin acelasi lucru, in 2001, tot infarct, neasteptat.
M-am trezit cel putin 1 an noptile plangand, si il visez ff des, ca si cum e viu.
Cum am acceptat eu? Stiind ca sufletul lui e nemuritor, ca intr-o zi il voi revedea, pentru eternitate, asta ma tine, si cand constientizezi ca viata asta este de fapt.... doar o trecere spre eternitate, altfel vezi lucrurile.
Imagineazati-l langa tine zi de zi, cum te priveste, te asculta, cum te vegheaza.

Crinuta si Rayan

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

www.youtube.com/watch?v=4L0eM4tODYc" target="_blank">Asculta

ginutaC spune:

Tatal meu a murit cind eu aveam 17 ani,lovit de o masina.Au trecut de atunci 19 ani si inca imi lipseste.Visam noaptea ca el e plecat undeva si ca trebuie sa se intoarca,si ma trezeam dimineata cu o speranta in suflet care lasa un loc si mai dureros cind imi dadeam seama ca nu a fost decit un vis.Si acum il visez foarte des...ca vorbim,ca se joaca cu fetele..si ma gindesc ca acolo de sus se bucura pentru mine si familia mea.Si e linistitor.
Nu cred ca dorul o sa dispara vreodata.Durerea se mai diminueaza,dorul nu.

housepocket480 spune:

Buna
va inteleg perfect pentru a si eu am ramas fara tata cand aveam 19 ani, cu o zi inainte sa ma inscriu la facultate. Tot infarct.
E greu, foarte greu. Eu nu aveam atunci pe nimeni. Mama si-a plans singura sotul, eu am trebuit sa plec la facultate, departe, printre straini si nimeni nu ma intelegea.

Acum am familie si ma gandesc ca de acolo de sus stie ce fac eu, daca mi-e bine sau mi-e rau. Cand imi era cel mai greu in viata, vorbeam cu el si il rugam sa vorbeasca acolo sus pentru mine.

Am un mare regret. Niciodata nu i-am spun "Te iubesc" si decand il am pe Matei nu ma pot opri sa-i spun acest lucru (poate chiar obsesiv) pentru a-l invata sa-si exprime sentimentele fata de parinti.
Te iubesc Tati, si ai fost cel mai bun Tata din lumea asta...

Doamne cat e de dureros....

Mama lui Matei Alexandru

bertha spune:

Mi-au dat lacrimile...de fapt, plang de-a binelea.
Si tatal meu a murit cand aveam 17 ani, tot din cauza problemelor cardiace. Avea 46 de ani. Au trecut 14 ani si o bucata de suflet tot sfasiata e si, de cate ori ma gandesc la el, imi apare acel nod in gat si cu greu ma abtin sa plang. Cateodata, cand sunt singura, ascult o melodie a lui Pavel Stratan si plang pana ma descarc. Plang si pt mine, ca am ramas atat de repede fara un parinte, si pt el, ca s-a dus atat de tanar...n-a apucat sa ne vada mari, casatoriti...sa-si cunoasca cei 4 nepotei.
Moartea nu cred c-o putem intelege sau accepta. Suntem obligati sa ne obisnuim cu ea. As vrea din tot sufletul sa-ti pot da un sfat care sa te imbarbateze, dar nu stiu cum as putea sa te consolez. Eu din toata suferinta asta am invatat s-o iubesc si mai mult pe mama. Sa-i iubim si sa-i respectam pe cei pe care ii mai avem.

Bertha, mami de frumuseti rare - Darius-Andrei (DN 08.06.2004) si Ioana-Ruxandra (DN 12.11.2008)
poze
Cum s-a nascut Ioana

hannen spune:

Miha,imi pare rau pt. pierderea ta!Sincere condoleante!
Nici nu stiu ce sa zic.Poate doar "Dumnezeu sa va intareasca,sa va usureze suferinta !"

Hannen mamica de trei printzese Amira Israa Inas
ISLAM DENOUNCES TERRORISM

I want to tell the world... a Story

Occupation 101: Voice of the Silenced Majority

The Future`s So Bright I Gotta Wear Shades

"In a world filled with hate,we must still dare to hope.In a world filled with anger,we must still dare to comfort.In a world filled with despair ,we must still dare to dream. And in a world filled with distrust,we must dare to believe."-Michael Jackson

mcrmiki spune:

Multumesc pentru ca m-ati ascultat si mi-ati raspuns. Imi dau seama ce greu vi-a fost, mai ales ca i-ati pierdut asa tineri si atunci cand aveati mai mare nevoie de ei. Este greu, cumplit si din ceea ce ati scris imi dau seama ca nu-mi va fi mai usor, doar ca ma voi invata sa traiesc fara el. Dar nu pot accepta, parca il tot astept sa vina, sa ne povestim, sa ne sfatuim, nu-mi vine sa cred ca el, omul acela mare, impunator, mandru de el nu mai este... ca a murit. Totul mi se pare gri, mi se pare ca a trecut asa de mult timp de cand a murit, maine sunt deja 2 luni si parca au trecut 2 ani, nu mai pot sa ma bucur de nimic, totul s-a schimbat, ma doare sufletul. Familia mea este alaturi de mine, sunt extraordinari, dar lipseste ...tata, era modelul meu de OM. Ma simt ca si vremea de acum, rece, inghetata, urata, astept sa vina primavara si poate imi va fi putin mai bine.

joklk spune:

Te inteleg atat de bine. Si eu am avut o relatie speciala cu tatal meu si l-am pierdut tot asa neasteptat. Seara ne-am spus frumos noapte buna, dimineata a murit la mine in brate.
E cam devreme sa poti accepta moartea lui. Vor fi multe lucruri care te vor urmarii mult timp. Pe mine m-a ajutat faptul ca stiu ca ne vom reintalnii cand va veni timpul si l-am visat o data spunandu-mi ca ii e bine.
Exista si o anmita literatura care iti explica putin moartea daca se poate spune asa. Pe mine m-a ajutat sa citesc genul acela de carti.

Johanna mami de strengarita Karla Luiza (14.09.2008)
pozele noastre
Povestea piticului nostru drag Karla-Luiza
universul meu de copil - poze

gabriella1 spune:

..........a trecut 1 an si parca a fost ieri.si ma trezesc nauca in miez de noapte si inca mai plang.
Nu exista sfaturi ptr asta.Nu mai exista nimic.Decat candela aprinsa ....aici a fost TATA !

"Umbre ai si tu cititorule, calatorule spre moarte, frate al trecerii mele."


Gabriela

"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta cu niste persoane, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele.

gaba-rema spune:

...sunt aproape 30 de ani de cand s-a dus tata... abia imi mai amintesc cum era cand era si el cu noi. dar l-am vista de zeci si zeci de ori de atunci...

Anda_Marina spune:

Buna seara !

Sunt o membra noua pe acest forum, accesez de ceva timp site-ul desprecopii.com si m-am bucurat f mult de existenta sectiunii referitoare la sufletul credintei.
Revenind la subiect, si eu mi-am pierdut tatal anul trecut, in august, dupa un cancer care l-a rapus in cateva luni. Tocmai am avut pomana de 6 luni si nu ma pot impaca cu gandul ca nu mai e. Am momente cand imi vine sa deschid cavoul, sa-l mai vad o data....
Cineva spunea ca exista ceva carti despre acest subiect - moartea, m-ar interesa detalii.
Si, tot astfel cum spunea cineva, gandul ca ne vom reintalni candva ma mai consoleaza si-mi doresc nepus sa-l visez, visul ramanand singura modalitate de a-l mai vedea, de a mai vorbi cu el.
Sa va intareasca Dumnezeu si sa ne dea putere sa mergem mai departe !