Pana la urma... cum este normal?

Citesc la nesfarsit de cateva zile subiectele din topicul acesta in speranta ca ma voi lamuri. Povestea mea este relativ asemanatoare cu a multor fete de pe DC si nu are rost sa umplu pagini intregi spunand aceleasi lucruri.
Pana la urma, ce inseamna o casnicie normala in zilele noastre? Nu sunt atat de fraiera incat sa cred povestile din filmele americane in care el o iubeste pana la moarte, se respecta reciproc sii ii aduce flori.
Eu provin dintr-o familie in care parintii s-au certat non-stop, deci nu constituie un model pentru mine. Se pare ca si familia mea incepe sa semene din ce in ce mai mult cu cea a parintilor. Si eu si sotul plecam dimineata si ne intalnim seara tarziu. Copilul il culeg eu de la gradi dupa care il duc la engleza, la karate si ajungem la 7-8seara acasa. La 9 vine si tatal. Ne crestem copilul si atat.
Sex? Odata la 3 luni. Iubire? Am pierdut notiunea. Respect? 0 barat.
Eu ii reprosez ca nu ma iubeste si nu face nimic in casa. El imi reproseaza ca sunt tot timpul obosita si ca nu are cum sa ma iubeasca cand eu ma vait to timpul. Ca sa nu mai zic ca principalul repros este ca nu gatesc in fiecare seara.
Cam la 1 luna ne certam urat, hotaram ca divortam dupa care ne pare rau de copil. Ne mai dam o sansa timp in care el nu misca un deget si paharul se umple pana data viitoare cand eu iar rabufnesc. Tin sa precizez ca doar eu ma dau de ceasul mortii, pe el nu il intereseaza. Pentru el serviciul si copilul sunt de ajuns. E un tata minunat, copilul il iubeste mult (paca ca nu ne intelegem in privinta educatiei, unul este hais altul cea). Eu insa nu exist pentru el. Mi-a pus clar ca Radu (copilul ) este viata lui si ca ii este suficient. Nu il intereseaza persoana mea.
E o atmosfera relativ ok pentru copil in casa, Radu se simte bine, sotului nu-i pasa dar mie imi vine sa ma urc pe pereti.
Nu mai pot sa traiesc asa dar sunt constienta ca un divort ar insemna pentru Radu o nenorocire fiind un copil ffff sensibil si extrem de mult atasat de tata.
Va spun sincer ca daca as divorta ar fi posibil sa-mi pierd copilul. De ce? Pentru ca apartamentul sotului este cel vis-a-vis de al nostru si sunt sigura ca Radu ar trage spre tati si ar ajunge sa doarma in fiecare seara acolo.
Sa nu ma intelegeti gresit! Imi iubesc copilul si el ma iubeste pe mine dar este mai atasat de tata pentru ca seara cand vine doar se joaca cu el. Eu sunt scorpia care ii face educatie si il pedepseste. Deci e clar spre cine s-ar indrepta.
Nu stiu ce sa fac! Sunt totodata constienta ca e mult mai greu sa cresti singura un copil. Si cu siguranta voi fi singura pentru simplul fapt ca nu am unde sa cunosc pe altcineva. Viata mea inseamna servici, copil, casa. Parintii mei au spus clar ca nu ma vor ajuta in cazul in care divortez. Deci am doua variante:
- accept situatia si mor de inima rea
- divortez si imi cresc singura copilul
Si revin totusi la subiect: oare asa este normal sa fie o casnicie dupa cativa ani? Lumea in jur imi spune ca mai devreme sau mai tarziu tot aici se ajunge.
Ce sa fac? Ce sa fac?????

Deianira spune:

Tu crezi sincer ca e atmosfera ok in casa si copilul nu simte ca ceva nu e in regula? Eu nu.
M-am uitat de curiozitate si am vazut ca Radu al tau face 6 anisori anul asta.
Ai mei chiar nu pot sa zic ca s-au certat tot timpul, dar absolut intotdeauna am simtit cand ceva nu e ok, ca e tensionata rau situatia chiar daca nu tipau, nu se certau in fata mea sau altele de genul asta. Si eu stii ce faceam cand vedeam situatii de genul asta? Cand eram de varsta baietelului tau ma interiorizam si plangeam pe ascuns si in adolescenta dramatizam la greu :-)), le ziceam ca se cearta non stop si eu nu mai suport asa ceva si se mai calmau, ajungeau si ei la un compromis .
Oricum e foarte bine ca sotul tau are o relatie foarte buna cu fiul vostru, daca ati divorta si ati sta vis-a-vis unul de altul ar fi foarte bine pentru cel mic (ma gandesc eu, sper sa nu gresesc), nu ar trebui sa tot fie pe drumuri intre mama si tata si asa aveti si voi timp pentru iesit in oras si ar fi o impartire echitabila a sarcinilor legate de copil.

---

hannen spune:

Acum daca vin eu sau altcineva sa-ti zica ca nu este normal ,nu te-ar durea??
din punctul meu de vedere,din viata si relatia mea(atit imi permit sa vorbesc) ,nu este normal!

Al meu zice ca dragostea de mama /tata e diferita de dragostea pt. sotie,la fel si dragostea pt. sotie/sot e diferita de dragostea pt. copii.Astfel incit eu sunt dragostea lui, "sensul lui in viata"(auzita acum 3 zile la cafea) .Pt. mine si dragostea mea gaseste puterea sa o ia in fiecare zi de la capat.
considera ca daca noi doi suntem fericiti ,multumiti si impliniti unul cu celalalt,automat copiii vor fi si ei fericiti...(iar aici urmeaza o multime de argumente dar nu are rost sa le insir pt. ca banuiesc ca majoritatea sunt de acordsau nu?? )


Hannen mamica de trei printzese Amira Israa Inas
ISLAM DENOUNCES TERRORISM

I want to tell the world... a Story

Occupation 101: Voice of the Silenced Majority

The Future`s So Bright I Gotta Wear Shades

"In a world filled with hate,we must still dare to hope.In a world filled with anger,we must still dare to comfort.In a world filled with despair ,we must still dare to dream. And in a world filled with distrust,we must dare to believe."-Michael Jackson

pyalenna spune:

ceea ce traiesti tu, si eu de altfel, nu este normal. Sie eu traiesc intr-o casnicie care ma consuma nervos dar merg mai departe din comoditate, de frica de singuratate, de frica ca nu o sa ma descurc singura cu un copil. Financiar cred ca o sa ma descurc, ca al meu sot nu munceste, desi cheltuie la greu, dar el e cel care duce si ia copilul de la gradinita. Si mai cred ca ma mint singura cand spun ca lasa ma sacrific pentru copil. Nu stiu daca copilului ii este mai bine asa sau cu noi despartiti. E sensibil rau de tot si plange numai daca te uiti urat la el. Asa o fi firea lui sau e urmarea racelii si a certurilor noastre din trecut. Tu esti o fericita cu sex o data la trei luni, (asta e haz de necaz) eu de 4 ani nu mai stiu ce e ala. Si sunt tanara rau de tot si ma gandesc cu groaza la viitorul meu dar nu pot sa ma desprind. Astept si eu raspunsurile pe care le vei primi sa vad la ce distanta de normalitatea intr-o familie se afla familia mea.
PS: ca si tine provin dintr-0 familie cu certuri iar sfaturile de la mama (care stie situatia mea) sunt de genul "nu e bine dar asta e, intr-o familie nu e numai miere". M-ar ajuta in caz de divort dar nu ma incurajeaza sa divortez ci sa invat sa ignor ceea ce traiesc. Nu e vina ei, stiu, dar eu am devenit atat de nesigura pe mine... incat un impuls din exterior cred ca mi-ar face bine.

arinaa spune:

cred ca ceea ce se intampla in familia voastra incepe sa devina o obisnuinta in familiile romanesti...e fi de vina grija zilei de maine ,lipsa de comunicare,gelozia...habar nu am ,dar astept fetele care au trecut prin asta sa ne zica si noua ce rezolvare au gasit...

33+ RARES

conchita spune:

sper ca nu va indrazni nimeni sa-ti dea un impuls exterior, ar fi super nociv. ce ai tu nevoie e un impuls interior - pe asta ar trebui sa-ti bazezi deciziile intotdeauna. tu stii cel mai bine cat poti sa duci, pana unde si pana cand. ce vrei de la viata, de la partener, pentru copilul tau, tu si numai tu stii, nimeni altcineva.

si ca sa raspund la subiect, normalitatea nu e data de statistici, de moravurile vremii, in general de standarde exterioare noua. normalitatea e ceea ce dorim si cladim. daca vecinii sunt "fericiti" cu trei scandaluri pe luna si 3 partide sexuale pe ora, nu inseamna ca aia ar fi si normalitatea celorlalti vecini. ce fac altii nu ar trebui sa conteze, ca fericirea si implinirea nu vin din afara sau observatii antropologice asupra comunitatii in care traim. caci este posibil ca 80% dintre barbati sa fie complet idioti si asta sa reprezinte "norma", dar nu normalitatea (cum ar trebui sa fie). btw de 80% asta, citisem deunazi o vorba a unui barbat care le predica altor barbati ca in vreme ce ei au pretins de veacuri de la femei sa fie factotum si tot si-au arogat drepturile de stapan abuzator, infidel, si mediocru la pat, sa nu se mire ca nu mai gasesc multe amatoare in ziua de azi sa se bage la jug. si ca 80% dintre femeile tinere nu vor sa se casatoreasca: de ce ar plati pentru tot porcu' doar pentru o bucatica de carnat, si-aia mica si infantila. asta e o opinie extrema si nu o impartasesc integral, dar notez ca traim in vremuri extreme. schimbarile aduse de feminism se reflecta si-n structura de rezistenta a familiei. barbatii incearca din rasputeri sa reziste schimbarilor, dar din fericire nu mai merge. femeia si-a adus aminte ca are un creier fabulos, o inima de aur si o valoare inestimabila, plus demnitate - nu merita sa fie calcata in picioare de nimeni.

personal, habar nu am cum e normal. nu ne putem uita in urma la modelul de familie traditionala, caci nu functioneaza in contextul actual. femeia munceste cot la cot cu barbatul. iar cand sta acasa cu copiii, nu mai vrea sa stea si la bataia traditionala, adulterele, lipsa de implicare a cocosului-barbat. s-a desteptat. a depasit conditiia mamelor, bunicelor, strabunicelor. doar imi pot imagina cum ar fi normal, daca ne-ar prinde din urma cu evolutia si barbatii, mai ales la capitolele mentalitati, onoare si responsabilitate.

asa ca...deciziile ne apartin si sunt individualizate. nimeni nu e vinovat pentru nefericirile noastre, doar noi.

Amina_Marina spune:

Nu cum e normal , ic ceea ce te face pe tine fericita.
Cind aveti liber iesiti impreuna afara si cu cel mic.
lasati-l pe cel mic o seara la bunici si profitati sa va bucurati , si sa va iubiti doar voi doi, conteaza foarte mult asta, sa iesiti doat voi doi, cel putin o data pe luna.Eu seara dupa ce culc copiii ne ocupam de noi doi, imi face masaj cu ulei, eu il pup si dam in altea alea, chiar daca suntem frinti de obositi.
Dragostea si fericirea ca sa se mentina trebuie s-o alimnetezi.Acum citeva zile , cam pe seara cind a venit sotul de la servici mi-a zis sa mergem la un magazin sa-i cumparam niste jucarii si scutece lu@ asta mica. M-a anuntat c-o juma de ora inainte, e , repede m-am machiat, mi-am pus o fusta de-o palma , cizme lungi de piele intoarsa, ce mai radiam de fericire si el la fel, cind m-a vazut. Crede-ma ca si eu eram obosita dar cind m-am uitat in oglinda mi-a trecut oboseala in citeva minute.Mie dejeaba imi zice te iubesc daca nu trece la actiune ca sa ma faca fericita, si el e la fel. Cind aveti concedii profitati sa iesiti cit mai mult afara , sau sa va duceti undeva, uiti de toate alea si nici obosita nu te simti.

.............................................
Doi Trandafiri Albi,
in Rasaritul Primaverii.
.................................

ralualexandrei spune:

Eu chestia asta cu "pana la urma tot acolo se ajunge" nu o inghit,refuz sa accept asa ceva pt ca am o singura viata si vreau sa fiu fericita si sa-i fac si pe altii fericiti.
In casnicia noastra nu e asa,chiar daca au trecut anii,chiar daca necazurile au venit cu duiumul in ultimii 2 ani,refuzam sa ne lasam invinsi de griji si oboseala,dragostea noastra nu a murit,dimpotriva,a crescut si pasiunea continua sa fie prezenta chiar daca nu zi de zi ca la inceputuri insa la 2-3 zile,da.
Pentru mine asta reprezinta normalitatea.

Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3
Vreau sa nu mai fiu diferit!!!!

Deus spune:

normal este ceea ce va face pe voi fericiti...
Conchita a spus tot ce se putea spune!

Iti doresc numai bine si la Radu sa nu aiba parte doar de scandaluri.

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

putere...pentru cine crede ca nu mai poate!
http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

Alizee spune:

Atata timp cat ai servici, nu ai de ce sa-ti fie teama ca nu iti poti creste copilul singura. Si chiar daca ai ramane fara serviciu, ai gasi repede ceva care sa va mentina pe linia de plutire.
Sa stii ca mai greu decat iti este acum, nu are cum sa-ti fie. Doar tu si copilul inseamna liniste, o atmosfera in care copilul se poate dezvolta armonios fara atatea sensibilitati, iar tu nu ai mai simti ca vei muri de inima rea. Intelege ca atunci cand te casatoresti nu iti garanteaza nimeni ca totul va fi perfect, iar lipsa atractiei sexuale adanceste problemele din cuplu pana a deveni ireconciliabile.
Eu, in locul tau mi-as acorda sansa de a gasi un partener potrivit sau, cel putin, o viata mai linistita, fara tensiuni demoralizatoare.
Un divort poate fi sansa unei vieti mai bune, mai echilibrate, chiar daca perioadele de dinainte si de dupa divort sunt cumplite.
Nu-ti fie teama ca iti va lua copilul; una este sa te joci cu el cateva ore, alta sa ai grija lui in permanenta.


allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

crisiacob spune:

Imi curg lacrimile pe obraji cand citesc mesajele voastre. Aseara dupa ce v-am scris am calcat peste orgoliu si l-am rugat cu lacrimi in ochi sa mai incercam o data. Sa nu va inchipuiti ca nu am incercat si pana acum...in anii trecuti eu am fost cea care am luat initiativa si am venit cu ideea sail lasam pe cel mic la bunici sambata seara, urmand ca noi sa avem program cultural (teatru, film, expozitii etc) urmat de o seara romantica. A fost ok o perioada dar dupa aceea a devenit rutina si nu aveam chef exact in seara aceea si s-a dus naibi totul. Plus ca el venind foarte tarziu in timpul saptamanii de-abia asteapta sa vina weekendul sa stea mai mult cu cel mic. Si va dati seama ca cel mic castiga mai tot timpul.
Copilul simte totusi ca intre noi nu mai sunt sentimente si cand prinde el ocazia ne pune sa ne imbratisam sau sa ne pupam si bate din palme de fericire.
Aseara cand i-am spus sotului sa mai incercam o data pentru ca nu sunt decat doua variante: sa divortam (si in cazul asta il nenorocim pe cel mic) sau sa incercam sa facem ceva, mi-a replicat ca problemele sunt in capul meu. Intr-adevar, de cand ne-am cunoscut mi-am dat seama ca nu suntem potriviti iar copilul a aparut printr-un accident (un accident fericit pentru care ii multumesc lui Dumnezeu!). Eu sunt romantica, pupacioasa, lipicioasa (am fost de fapt, pentru ca langa el m-am schimbat f mult si am devenit rece ca un sloi de gheata) iar el este genul plat, rece, niciodata tandru.
Sunt constienta ca nu am cum sa-l schimb ca fire dar vreau macar sa ma respecte si sa inteleaga (exact cum spunea Conchita, care a pus punctul pe i) ca femeile din ziua de azi muncesc la fel de mult ca barbatii (eu chiar aduc mai multi bani in casa ca el).
Stiu ca valul in ziua de azi este reprezentat de divorturi si mi-as dori foarte mult sa lupt contra valului. Cred in casatorie si nu am fost niciodata genul care sa zboare din floare in floare. Sunt constienta ca rata mare de divorturi exista si din cauza faptului ca viata (in Bucuresti, in special) este foarte grea, timpul petrecut impreuna este scurt (daca nu chiar inexistent) iar comunicarea este 0.
Singuratatea ar fi pentru mine ca un streang de gat. Am fost copil unic la parinti si mai tot timpul am fost singura. Mi-e frica in permanenta sa nu raman singura (azi-noapte numai asta am visat si m-am sculat cu lacrimile siroind pe obraji).
Am pus titlul subiectului normalitatea pentru ca am senzatia ca sansele de a fi fericita intr-o alta casnicie sunt foarte mici (mai ales cand esti o mama cu copil). Ca sa nu mai zic ca nu ar putea alt barbat sa imi iubeasca copilul cum o face sotul. Aud si eu in jurul meu ca nu exista familii in care sa nu se strecoare rutina...Mi-as dori sa fiu genul de femeie care sa aiba o familie si un amant si sa nu ii lipseasca nimic dar nu pot.
Astept in fiecare zi un miracol. Cine stie? Cred totusi ca numai daca s-ar intampla o nenorocire (un accident cu unul dintre noi de ex) l-ar face pe sotul sa realizeze ca sunt o persoana deosebita.
Stau si ma macin si timpul trece pe langa mine...maine-poimaine am 40 de ani...