tradarea carturarilor
Raspunsuri - Pagina 4
beren spune:
The wise speak only of which they know, conchita. Iar adevarul despre acest episod al razboiului este foarte greu accesibil in general, in timp de opinii si informatii preconcepute abunda. Se intampla ca stiu mult mai mult decat altii despre ce a insemnat cu adevarat acel episod, si nu e deloc asa de simpu cum probabil ca pare. Daca te grabesti sa-i condamni pe cei care au contribuit, de la politica la stiinta si la suruburi la povestea asta, ar trebui sa te intrebi ce stii cu adevarat despre ei. Distanta de la scrisoarea catre Roosevelt pana la Enola Gay este mai lunga decat orice masura poate sa redea.
Eu nu am sensibilitatea lui Sebastian. Ii inteleg reactia, pentru ca inteleg ce fel de diapazon era sufletul lui, dar nu am aceeasi gama. Daca tot suntem la categoria personal ... am crescut rough. Nu sofismele si premiile de matematica mi-au asigurat respectul colegilor, ci altele - un "compliment" la adresa societatii, nu a cat de feisty sunt eu. Dar asta nu ma impiedica sa-l respect pentru ca a reusit sa il inteleaga cu adevarat pe Socrate.
conchita spune:
Citat: |
citat din mesajul lui beren The wise speak only of which they know, conchita. Iar adevarul despre acest episod al razboiului este foarte greu accesibil in general, in timp de opinii si informatii preconcepute abunda. Se intampla ca stiu mult mai mult decat altii despre ce a insemnat cu adevarat acel episod, si nu e deloc asa de simpu cum probabil ca pare. Daca te grabesti sa-i condamni pe cei care au contribuit, de la politica la stiinta si la suruburi la povestea asta, ar trebui sa te intrebi ce stii cu adevarat despre ei. Distanta de la scrisoarea catre Roosevelt pana la Enola Gay este mai lunga decat orice masura poate sa redea. Eu nu am sensibilitatea lui Sebastian. Ii inteleg reactia, pentru ca inteleg ce fel de diapazon era sufletul lui, dar nu am aceeasi gama. Daca tot suntem la categoria personal ... am crescut rough. Nu sofismele si premiile de matematica mi-au asigurat respectul colegilor, ci altele - un "compliment" la adresa societatii, nu a cat de feisty sunt eu. Dar asta nu ma impiedica sa-l respect pentru ca a reusit sa il inteleaga cu adevarat pe Socrate. |
beren, vad ca pana la urma o confirmam pe MElise - suntem subiectivi. nu pot sa vad binele si raul in gri. alb, negru mi se asorteaza mai bine constiintei. deci daca intr-un episod cineva e victimizat, iar in al doilea victimizeaza, nu ma vei auzi spunand ca totul e relativ, haideti sa nu judecam, nu suntem inteleptii lumii, deci putina toleranta, va rog frumos!
in principiu iti dau dreptate. da, atunci cand nu cunosti toate detaliile, mai bine taci. in cazul de fata, insa, ce detalii sunt necesare legat de bomba atomica? destinatia bombei atomice este super clara, culoare neagra cu bulinute si mai negre. surubul, daca e deturnat de la scopul initial si plantat in bulinuta bombei, e partial gri. dar bomba atomica? neah.
eu am sensibilitatea lui Sebastian. in plus, nu-s matematician, sunt insider din tabara scriitorilor. rezonez cu mecanismele sensibilitatilor transcrise in pagina si probabil ca de-aia mi s-a zburlit pielea pe mine citindu-l.
nu mi-ai raspuns la intrebarile despre prefata si prietenie. bineinteles ca e dreptul tau sa nu. :-) eu insist de trei ori si gata, ca-s curioasa, dar si politicoasa.
imi place de tine ca poti discuta in contradictoriu si sa-ti pastrezi decenta. spune ceva alb despre caracter. :-) multumesc pentru polemica.
beren spune:
Credeam ca am raspuns suficient de clar, asa ca reformulez: Nu. Nu as fi ales ca el. Dar ma tem ca asta nu e un compliment la adresa mea: eu sunt doar un individ obisnuit cu instinct de conservare, el e un exponent. Si eu simt enorm si vad monstuos, dar la urma adun doi cu doi si concluzionez: "prietenilor" de vreme buna li se duce vopseaua in ploaie. Tough luck. Try again.
Detaliile sunt foarte importante in problema cealalta. Daca vrei, ia-o ca o promisiune din partea mea: daca ai sti despre ce e vorba, ai fi mai putin convinsa sa pui semnul acela de egalitate. Oameni de o moralitate ireprosabila au fost angrenati in povestea asta oribila. Nu, finalitatea proiectului nu a fost clara mult timp, si pentru multi dintre cei implicati. Nu, dintre cei care au ajutat in diferite faze putini ar fi sustinut folosirea vreodata a muncii lor ca arma. Nu, nu au ramas inerti dupa ce s-a intamplat, ci au militat cu toata fiinta pentru ca asa ceva sa nu se mai intample vreodata. Atat as spune acum: o intalnire de dupa razboi dintre Oppenheimer si Truman a fost atat de "fracturata" si de emotionala, incat ar pune pe ganduri si pe cei mai convinsi.
conchita spune:
Citat: |
citat din mesajul lui beren eu sunt doar un individ obisnuit cu instinct de conservare, el e un exponent. |
am ajuns la aroganta din nou.:-) se simtea Sebastian un exponent?! uh, la asta nu stiu ce sa raspund. nu-mi imaginez pe cineva gandind "sunt un exponent, deci accept sa apar cu o carte prefatata de cineva care imi ureaza, pur si simplu, moartea." eu cred ca a fost palma la palma, a raspuns cu aceeasi moneda. de aceea nu-i creditez pe niciunul cu prietenie.
Citat: |
Detaliile sunt foarte importante in problema cealalta. Daca vrei, ia-o ca o promisiune din partea mea: daca ai sti despre ce e vorba, ai fi mai putin convinsa sa pui semnul acela de egalitate. |
ok, atunci te cred pe tine...
beren spune:
Citat: |
eu cred ca a fost palma la palma, a raspuns cu aceeasi moneda. de aceea nu-i creditez pe niciunul cu prietenie. |
Poate ca asa e. Dar poate ca re-citirea va aduce o clarificare. Sunt chiar curios ... Iar in cealalta chestiune, voi aduce referintele candva - e o problema de timp.
denizel spune:
Ca sa nu vorbesc din aduceri aminte, a trebuit sa recitesc in seara asta Cum am devenit huligan :D.
Motivele pentru care M. Sebastian a acceptat prefata (cele spuse de el):
1. In primul rand, pentru ca o ceruse (o ceruse inca din 1931, cand pozitia lui Nae Ionescu reprezenta "cel mai uman si mai loial punct de vedere fata de problema evreiasca", el fiind "inainte de orice si mai ales, un pasionat cercetor al spiritului iudaic"
2. In al doilea rand, pentru ca el nu ceruse o anumita prefata, ci o prefata :).
A cerut-o, i s-a fagaduit, i s-a dat.
Iar el a publicat-o. A respectat regulile.
"Nu-mi recunosc in nici un fel dreptul de a exercita vreo cenzura. Mi se pare odios in genere faptul de a suprima o pagina scrisa. Nu sunt nici prin temperamnet, nici prin formatie, nici prin gandire un arzator de carti - cu atat mai putin cu cat ele sunt scrise impotriva mea. Iar in speta ar fi trebuit sa-l cenzurez pe... Nae Ionescu. Oameni buni, ati pierdut simtul proportiilor? Ce sunt eu, cine sunt eu, pentru a indrazni sa dispun de o scriere a prof. Ionescu? Sunt limite pt. orice orgoliu, sunt, mai ales, limite pentru orice "indignare".
Dar, lasand deoparte aceste consideratii, peste care nu cred ca un om de buna credinta ar putea trece, voi spune ca, inainte de orice, am publicat prefata pentru ca publicare ei mi-era... indiferenta.
Vedeti, grav pt. mine nu era faptul ca o asemenea prefata apare, ci ca o asemenea prefata poate fi scrisa. I-am spus-o cu siceritate profesorului si imi iau libertatea sa repet aici: daca prefata am fi cunoscut-o numai noi 2, el si cu mine, daca paginile ei ar fi ramas numai in mainile noastre, daca am fi ars-o, daca am fi ingropat-o, ea n-ar fi fost o mai mica durere. Posibilitatea ei ma inspaimanta, nu publicitatea (). Tragic este faptul ca a putut sa o cugete si sa o scrie Nae Ionescu, nu ca o va cunoaste Petre Pandrea si I. Ludo. Ce importanta au toti Pandrii si toti Luzii din lume, cat cantaresc insulta, mizeria si indignarea lor, cat mai pot lovi ei, acolo unde a lovit o data Nae Ionescu?
Nu aveam impotriva acestei prefate decat o singura razbunare, care era, in acelasi timp, o obligatie: sa o public.
Am publicat-o."
Impresia cu care am ramas atat in urma primei lecturari cat si acum este aceeasi: un alt motiv pt. care M. Sebastian a acceptat sa "moara" a fost speranta ca sacrificiul sau va invia, poate, idealurile moarte demult ale celor care credeau ca lupta in numele unui ideal. Sau macar speranta ca, cei de dupa el nu vor mai avea idealuri moarte.
Nu stia daca efectele vor fi imediate, peste 100 sau peste 200 de ani, dar a sperat ca sacrificiul lui va insemna ceva.
Iar cand am ajuns la sfarsitul cartii, am avut si confirmarea: "incredintez aceste foi unui om tanar, care le va primi cu buna-credinta si le va citi asa cum ar sta de vorba cu el insusi. Nu-l cunosc pe acest tanar si nu stiu unde este. Dar sunt convins ca este".
denizel spune:
Citat: |
citat din mesajul lui beren Unde sa mearga Sebastian? La ce bomba atomica sa contribuie cu observatiile lui asupra naturii umane, incredibil de fine si subtile? Nu, singurul lucru pe care-l poate face cineva ca el este sa ramana o constiinta vie a normalitatii, in mijlocul unui infern. Motiv pentru care stim azi ce au insemnat acei ani. Unii ar spune ca pozitia asta e mai aproape de purtatul crucii (oricat de ciudata ar fi postura pentru Iosif), decat o disparitie rapida, intr-un fel sau altul. |
Uite ce spune M. Sebastian in legatura cu "cazul" De doua mii de ani:
"E o numaratoare trista: nu este una deprimanta. Imi spun, fara sa bravez pe nimeni si, mai ales, fara sa ma bravez pe mine insumi, ca nu vom plati vreodata destul de scump dreptul de a fi singuri, fara jumatati de amintiri, fara jumatati de afectiuni, fara jumatati de adevaruri.
Imi spun ca a le strange pe toate la un loc intr-o singura flacara si a mpasi pe urma peste scrumul lor este singura libertate care ne poate schimba viata in altceva decat intr-o lunga descompunere zilnica"...
Ce mult ma bucur ca s-a ivit ocazia sa mai citesc o data cartea asta :).