tradarea carturarilor

titlul nu-mi apartine, dar il imprumut, caci se potriveste manusa. propun sa continuam aici devierile de la topicul cu autorii subestimati.

mi-e foarte posibil. inteleg ok dihotomia dintre opera si autor, inger si demon, etc si cat de "corect" a fost pentru Bellow si Sebastian sa-l desfiinteze pe Eliade ca si creator pentru ca nu le-a convenit orientarea lui politica - semi-condamnabila in contextul romanesc. anti-semitismul e condamnabil total, dar pro-germanismul si romanismul pasunist, la ora respectiva, il pot intelege macar teoretic. e cam ca disputa de acum intre cei pro-basescu si pro-geoana.

dar ideea in sine merita discutata: cat ne influenteaza viata privata a creatorului atunci cand ii evaluam opera? din goana calului, recunosc ca eu nu-l creditez pe Cioran mai deloc tocmai din cauza diferentelor enorme intre cum a trait si ce-a propovaduit. Sartre e alt caz bun de studiat.

lista ramane deschisa, desigur.

Llaura spune:

Eu aplic quod licet jovis non licet bovis
Exemplu: i se iarta lui Marin Sorescu (pt Iona si pt Trei dinti din fata); la extrema cealalta, nu i se iarta lui Eugen Barbu si nici lui Zaharia Stancu (cu tot cu Satra lui).

beren spune:

Cred ca nu prin relativizare si generalizare se poate raspunde la intrebare. Cat de Jovian este Sarte? Dar Joyce? Si in raport cu ce?

Dar pe Sorescu il iert, nici o problema.

Sugerez ca fiecare caz trebuie tratat separat, in primul rand pentru ca e vorba de oameni, nu de opere. De exemplu, e la fel de gresit sa adopti o atitudine negativa fata de opera artistului din cauza greselilor omului, ca si sa negi greselile omului, in baza valorii operei. Cele doua trebuie apreciate independent, dupa criterii diferite.

In cazul lui Eliade, conflictele cu Sebastian si apoi Bellow sunt foarte diferite. Sebastian se auto-definea prin pozitia lui morala si artistica, nu prin apartenenta tribala - un individ. Bellow avea o atitudine militanta, chiar beligeranta, cu agenda definita - un exponent.

Ceea ce ma surprinde pe mine este reluctanta de a analiza la rece relatia dintre Sebastian si Eliade. La urma urmei, ambii sunt autori romani importanti. Sebastian se diferentiase deja ca autor, ca o persoana care alege sa fie de partea propriilor valori si de partea nimanui in conflictul social care fierbea atunci in lume. Crezuse ca ceilalti intelectuali, mai ales Eliade, aveau o atitudine similara. Cand Nae Ionescu scrie prefata, Sebastian este lovit. Nu doar de cuvinte, nici de lipsa de sinceritate, ci mai ales pentru ca realizeaza ca e izolat, singurul care a riscat totul in numele valorilor lui artistice. Daca asta poate fi numita tradare, ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi. Dar nu ar trebui minimizata, numai pentru ca Eliade are o opera titanica. In orice caz, asa ramane Sebastian singur intr-un vacarm.

Conflictul cu Bellow se inscrie intr-o relatie complicata a lui Eliade cu Univ. of Chicago. Institutia este renumita pentru multe valori, intre care si un nivel rar de independenta intelectuala, ceea ce permite coexistenta conservatorismului (de ex. in teoria economica, in stiinte politice) cu liberalismul (de ex. in stiinte sociale). Bellow (profesor in "the Committee of Social Thought") a evoluat dintr-o "persoana de stanga" intr-un conservator "der kultur", argumentandu-si pozitiile variabile cu aceeasi forta si pasiune. In anii '70, era dedicat prezentarii Israelului drept un miracol in desert. Aceasta a dus la alt conflict, cu Noam Chomsky, care a critical lucid efervescenta argumentului lui Bellow. Asta este contextul in care trebuie inteleasa interactiunea cu Eliade.

Institutia a devenit si ea retinuta in timp fata de Eliade, reflectand partial schimbarile din societate. Desi elogiat, a fost marginalizat pentru ideile (poate vechi) si actiunile incomode. Asta nu mi se pare corect deloc. Dar trebuie remarcata si reluctanta lui de a-si asuma reponsabilitatea unor actiuni din trecut si tendinta de revizionism. Relatia lui cu I.P. Culianu (adus la Chicago ca un protejat al lui Eliade) a devenit tensionata cand primul a insistat sa dezvaluie simpatiile pro-legionare ale lui Eliade. Desigur, contextul istoric conteaza. Dar era singura optiune? Sau era singura optiune compatibila cu o cariera exceptionala? Oricum ar fi, cred ca-i facem un deserviciu promovand o imagine sterilizata, care nu face decat sa-i accentueze complicitatea cu aberatiile perioadei interbelice.

lilanda spune:

conchita, imi place subiectul . Da' te rog sa-mi oferi niste surse in legatura cu afirmatia de mai sus. Io nu stiu ca Bellow sau Sebastian sa-l fi desfiintat vreodata pe Eliade. Stiu insa ca amindoi au fost prieteni cu Eliade. Bellow spunea de pilda, prin vocea naratorului din "Ravelstein", ca stie de trecutul fascist al profesorului Grielescu (personajul inspirat de Eliade), dar n-a discutat niciodata cu el despre acest subiect, fiind sigur ca romanul nu poate fi un veritabil Jew-hater. In ceea ce-l priveste pe Sebastian, din "Jurnal" imi amintesc de dezamagirea pe care i-au produs-o articolele pro-gardiste ale lui Eliade. Le-a combatut cu amaraciune, insa intotdeauna l-a privit cu respect si admiratie pe Eliade, l-a sustinut atunci cind a fost arestat, s-a interesat de santatea lui, prin Nina, sotia lui Eliade. Ce mi-a placut intotdeauna la Sebastian e ca niciodata n-a fost vindicativ. Fiindca daca e cineva care sa-l desfiinteze cu adevarat pe Eliade ca scriitor si filosof, acesta e Norman Manea. Dupa eseurile din "Despre clovni", io niciodata nu m-am mai putut apropia de vreo carte de-a lui Manea....si cred ca ar fi interesant volumul www.polirom.ro/catalog/carte/inaintea-despartirii-convorbire-cu-saul-bellow-–-un-proiect-wordsimage-2926/detalii.html" target="_blank">"Inaintea despartirii", publicat in 2008 la Polirom.

Si ca sa-mi exprima opinia in legatura cu ceea ce cred eu despre "tradarea carturarilor", cred ca un carturar adevarat ramine carturar in ciuda alegerilor lui politice (vezi cazul lui Céline). Oportunistii, mazgalitorii de lozinci, propagandistii de moment nu se cheama carturari. Iar timpul ii asaza frumos la locul lor; si pe unii, si pe altii.

Ingrid S spune:

Depinde de carturar. Eu pot dormi linistita daca a tradat Hugo, de ex. Deoarece opera lui ramane titanica. Dar exista platelminti, care in ciuda unor scrieri fragile si stupide, uita de reperele morale, ingropandu-si constiinta in mocirla.
Scriam la topicul cu Bellow ca am ramas surprinsa de Sartre. Necitind nimic de el, il stiam din auzite si imi propusesem sa il pun candva pe lista de lecturi. Acum, nu cred. Mai degraba am sa-i citesc biografia.
Sadoveanu s-ar incadra la subiect, desi oricate tone de cenusa ai putea sa-i arunci in cap, ramane un scriitor genial. Cu Mitrea Cocor a dat-o in bara.
Eliade. In adolescenta l-am devorat. Au ramas extrem de putine carti de el pe care sa nu le am in biblioteca. Va spun cu sinceritate ca nici sa fi fost zulus si adorator al soarelui, plus bonus pro canibalism, nu-mi pasa. Ii cunosc inclinatiile spre "burta-verzime" (e un termen din Maugham, dar li se potriveste legionarilor), insa stiu ca s-a mai detasat de ele ulterior. E un mare scriitor.

E ok topicul, atata vreme cat nu se creeaza senzatia ca un homme de lettres, devine mai putin astfel, fiindca a gandit prost la un moment dat.

Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3


Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Llaura spune:

Deci: Eliade - iertat, desi i-au placut verdele si dictatorii, i-a putit "cultura minora" si cu prima ocazie a jumped ship fara regrete. N-a mancat salam cu soia.
Sadoveanu - iertat, desi a scris Mitrea Cocor si kk cu lingura in diverse forme. A mancat salam cu soia dar cred ca are gust mai bun cand esti presedintele marii adunari nationale.
Singurul neiertat e Norman Manea care pana si dreptul de a manca salam cu soia l-a platit cu varf si indesat ca i-au tras-o si capitalistii inainte de 44 si comunistii dupa. (Si de aceea are autoritatea si dreptul moral de a le bate altora obrazul).
Nu prea merge... istoria si intamplarea ii vor judeca. Ambele sunt subiective

beren spune:

Ditto.



The point ar fi: un grand homme de lettres poate foarte bine sa fie un little miserable man. Exemple au fost date deja. Si n-ar trebui sa ascundem asta sub covor.

Ingrid S spune:

Nu Llaura, opera ramane singura ce poate vorbi despre el. Cand peste ani nu se va mai citi Eliade ca a fost pro-legionar, abia atunci ne vom confrunta cu o problema.
Nu am citit nici un rand de Manea, respectele mele daca si-a tinut opiniile sus si n-a cedat. Asta il face mai valoros din punct de vedere cultural decat Eliade ori Sadoveanu, cel-ce-a-mancat-kkat-cu-lingura? Asta e intrebarea.

Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3


Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Ingrid S spune:

Beren, dar cine si ce face diferenta? Mai precis spus, conteaza? Ii vei citi cu o mica scarba pe unul sau altul din cei pomeniti mai sus, pentru ca sunt mizerabili moralmente? Chiar asa?
Eu i-am studiat intai, asa ca mi-ar fi greu acum sa spun: "vai draga, sunt oripilata. Mi s-a schimbat brusc perspectiva asupra operei literare a lui X!".
Dar...daca nu am citit nimic de un autor si mi se spune ca e asa si pe dincolo, hm. Chiar vorbeam de Sartre, deci putin sunt subiectiva.

Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3


Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

lilanda spune:

Cum de ai ajuns sa-l pui Manea in sirul "tradatorilor"? Neiertat de la ce?

Daca (si) mesajul meu e ala care ti-a inspirat un asemenea clasament, hai ca incerc sa fiu mai clara: io am tot respectul pentru intelectualul (si omul) Norman Manea. Insa felul in care se concentreaza pe articolele fasciste ale lui Eliade, repudiindu-i opera din motive etice, mie mi se pare visceral si unfair, cu atit mai mult cu cit nici nu l-a cunoscut personal pe Eliade. In "Despre clovni", aproape ca pastiseaza viziunea fictiva a lui Bellow despre Grielescu (profesor erudit, fost fascist, care tine sa se vada cu lumea buna, evreiasca, de la facultate). Insa Bellow i-a fost prieten lui Eliade, se vizitau si intotdeauna i-a admirat eruditia. Noah, ei bine, acu' e drept ca nici salam cu soia n-a mincat!! :))

beren spune:

Cat conteaza, depinde de fiecare. Pentru mine, urmatoarele sunt perfect compatibile in ce-l priveste pe Eliade: contributia lui la comparative religion este monumentala, ca a lui Freud la psihanaliza (nu perfecta, dar imensa); in literatura, a produs mult si original, e un inovator, am multe cuvinte de apreciere; autobiografia lui m-a revoltat in mai multe puncte, de ex. unde confeseaza la un viol (cel putin asa poate fi considerat in ziua de azi) - la fel, faptul ca a publicat La Nuit Bengali fara asentimentul lui Maitreyi; iar activitatea lui politica, duplicitatea de care a dat dovada din carierism sunt total execrabile. Eu il pot citi cu toate aceste aspecte prezente in minte, dand Cezarului ce e al Cezarului.