Cat de devreme e prea tarziu?

Tala spune:

Si eu ma intrebam oare cand e cazul sa incep sa-l invat una sau alta. Noroc ca m-a scos puiutul din incurcatura si ma intreaba fix ce-l intereseaza. Are 3 ani si 4 luni si cam de 2 luni vine cu hartia si pixul si imi spune "mami, te rog invata-ma sa scriu" (ma topesc, evident) dar a prins ideea ca I-ul are un punct(/minge) in varf si cam atat (desi ii explic cam 3 litere maxim). Intelege si retine ce este dispus. Se supara insa f tare daca insist cu vre-o poezie (poezia pt Mosu' de anul trecut am inceput sa i-o citesc cu un an in urma, are 8 versuri a cate 2 cuvinte, iar eu spun un vers si el urmatorul si tot a incurcat-o....) Pur si simplu se revolta daca il intreb daca vrea sa invatam o poezie sau un cantecel, asa ca nu mai insist.
Insa, de la 2 ani jumate se joaca cu piesele lego (nu duplo, ci cele clasice) si construieste niste vehicule absolut uimitoare, picteaza cu placere si isi explica lucrarile ca fiind descrieri de stari, sentimente, nu lucruri; citim cu placere orice si despicam firul in patru chiar si daca am prins un catalog promo (la wc)
Cum zice Jasmin, sper sa reusesc sa fiu un parinte bun, profesori va avea destui.

mamica de sef mic (08.09.2006)
Bucurie!

conchita spune:

multumesc mult pentru raspunsuri, foarte inspirate si interesante.

cartulia cu "materiile" pentru kindergarten e groasa rau. am rasfoit-o, am citit din ea impreuna, dar sa ma scuzati, cum ii explic eu despre ML King si Obama? si razboiul civil, si constitutia, parlamentul...ha??!! peste tot in documentele oficiale citesc cu cat incepi mai devreme, cu atat mai bine. si ca daca esti un parinte delasator asa ca mine, care uraste jocul structurat si lectiile la sugari, o sa am un copil analfabet la 18 ani. exagerez, dar tot n-am inteles de ce e asa important "devreme" asta?

pe de alta parte, dracusorul din capul meu imi sopteste alta intrebare incuietoare: cand stie un parinte sa nu puna presiune, unde e momentul sa se opreasca. apoi, eu m-am vaitat deseori ca daca s-ar fi ocupat si de mine cineva cat am fost copil, as fi ajuns cineva, ca mama a aflat de la vecini cand am mers la olimpiada pe tara. poate ca uneori parintii chiar trebuie sa fie nitel insistenti. sau nu? voua ce va regleaza echilibrul? cum stiti ca s-a dus acul barometrului prea mult? daca nu oferi, ce stie copilul ce sa ceara?

scapa vreun parinte de mania comparatiei si de teama ulterioara ca nu-si face datoria cum trebuie? ma gandesc ca sonia poate mult mai mult si eu o trag inapoi cu teoriile mele de lasa copilul in pace sa copilareasca - o chestie care, din afara, poate foarte usor fi interpretata drept dezinteres, nu? dar numai dezinteresata nu-s.

Delia21 spune:

Conchita,...la mine imi urla efectiv cupilu de vreo ora...dupa o surubelnita anume.avem altele...dar alea nu sunt bune ...zice el.Te pomeni...ca se face mecanic.

eu votez cu toata nima pentru echilibru,adica a da informatii copilului...dar nu peste masura!La mine m-au zapacit ai mei,...tata (are Phd,2 facultati)....si in viziunea lui eu trebuia sa fiu cel putin la nivelul lui.Nu ma puteam relaxa deloc,dar deloc in jurul lui;tot timpul avea intrebari din toate domeniile pentru mine....si m-a complexat teribil...binenteles pentru ca laudele nu prea existau...dar critici cat cuprinde daca nu eram pe lungimea lui de unda( relativ la asta...eu preiau modelul american,i spun lui Rudy "good job" si bravo pentru orice lucru cat de mic pe care il face).Nu m-am grabit sa-mi reincep studiile...si din cauza asta,fuga de stresul in care am crescut.Am luat 8,90 la bac...si mama ce teorie mi-a facut...albie de porci.Deci as fi preferat acasa sa fiu lasata total in pace decat asa.(Eu vreau sa cladesc din Rudy in primul rand un om,copil care se simte nemaipomenit de bine in propria piele,fara complexe prostesti...cum avui eu imn adolescenta si copilarie).Exagerarile nu sunt bune in nici o directie.Sa nu iti para rau ca nu te-ai stresat ai tai...daca ai avut chemare spre ceva,tot ai invatat.

buflea spune:

Eu sunt undeva la mijloc - nu ii fortez (cred eu) dar nici nu ii las.
In general urmaresc ce fac la gradinita, si DA, in tara asta incep litere si cifre si scrisul de la 3 ani ... initial si mie mi s-a parut cam devreme dar cred ca acum inteleg de ce ... pentru ca limba engleza nu este o limba fonetica si se bazeaza mult pe memorare. Am impresia ca este mult mai greu sa inveti o limba in care ii spui unei litere "eigi" si citesti/scrii "H", spui "I" si scrii "E" ...etc. De aceea cred ca se incepe devreme si se memoreaza ani buni. Acum in gradinita cred ca trebuie urmati pasii de acolo - fac la gradinita litera C, repetat acasa cuvinte care incep cu C.

Totusi nu mi se pare rau sa lucrezi cu copilul si putin inainte - desigur daca copilul are potential. Eu cred ca asta ii ofera incredere in sine la scoala, devine respectat, isi castiga un renume bun si la profesor si si printre colegi. Dupa mine, mai ales la inceput, trebuie lucrat putin la ceea ce ii place si insistat pe ceea ce nu prea ii place.

Alex al meu (5 ani) face de ex adunari de doua cifre - asta pentru ca a mers foarte usor si natural cu adunarile si atunci a fost usor sa avansam ... in schimb, desi stie toate literele, scris si pronuntat, nu citeste. Merge foarte greu cu cititul, nu are nici un fel de interes, nu ii plac cartile, nu este curios sa stie sa citeasca - nimic. Flavia in schimb (4 ani) citeste si cand face pipi - si nu stie sa citeasca - dar mereu, mereu se inconjoara de carti. Sunt convinsa ca ea o sa citeasca mult, mult mai repede decat Alex.

De aceea in weekend fac cu el numai scris si citit, pentru ca la varsta lui ar trebui sa citeasca cuvinte de 3 litere iar cu Flavia numai matematica.

Conceptul asta de "lectii" cred ca e bun sa fie infiltrat de mici - asa cum stiu ca seara trebuie sa se spele pe dinti asa trebuie sa stie ca lectiile sunt ceva, nu neaparat placut dar definitiv obligatoriu. Eu incerc sa ii invat si sa si le faca cat mai repede posibi ca sa scape de ele si sa aiba toata ziua la dispozitie pentru joaca - nu prea imi iese aici, dar mai insist

Macrina spune:

Conchita, acum esti la faza intrebarilor. Dar cand vei vedea ca S va trebui sa stea la 5 ani, cate 6 ore intr-o scoala complet straina, cand va adormi cu capul pe caietel, atunci o sa simti ce trebuie sa faci. Din experienta noastra, scoala a fost devastatoare pentru baiat. Pur si simplu nu a suportat sa stea departe de noi, de familie. E drept ca nici noi n-am insistat sa-l trimitem cu forta. La pre k statea 2 ore si plangea mereu... iar noi n-am aflat decat intamplator, cand una din educatoare s-a scapat... foarte trist.. Deci nici macar nu stii ce face copilul tau acolo, si nici ce invata.. Nu stiu cum sunt ceilalti, probabil cu experiente pozitive, la noi n-a fost asa.
Eu consider ca ce invata la 6-7 ani poate invata si mai tarziu, mai ales daca face pasiune pentru ceva. Dar copilaria n-o mai poate avea la 10-12 ani sau cand vrea ea o pauza. Mi se pare de-a dreptul aberant sa indopi copilul cu atatea informatii in defavoarea copilariei si a jocului- care joc are si el un rol in dezvoltarea lui.. E drept ca eu nu-mi doresc niste copii cu performante academice extraordinare, am asteptari mult mai.. mici de la ei. Adica imi doresc sa fie liberi de orice constrangeri si sa caute singuri sa invete, ce simt ei ca-i atrage, nu ce considera altii ca e important pentru ei.. Nu sunt adepta unschoolingului, sunt pentru prezentarea mai multor optiuni si lasarea libera a copilului sa aleaga.. De ex. al meu e foarte interesat de geografie acum si o face cu pasiune, cauta informatii pe internet, invarte globul vorbitor si se cearta cu el, inventeaza prorpiile harti geografice, are o tara a lui, cu o limba proprie, populatie, etc.. Face si desface iar prin asta invata si o face in joaca..
Greseala multor parintilor cred ca e ca nu isi asculta copilul, el da semnalele despre ce ii deranjeaza si ce le face placere.

E edevarat ca este o varsta de acumulare, alta in care "leaga" informatiile primite si cea mai importanta in care creeaza cu ceea ce stiu.. Multi se opresc dupa prima etapa, nu sunt lasati sa treca mai departe pentru ca sunt hraniti cu prea multa informatie deja digerata. Asta e punctul slab al scolii..
Cat despre hardul fiecaruia, sunt chiar curioasa cati dintre noi, cei adulti, mai suntem capabili la maturitate de a invata o noua meserie, sau fizica cuantica, sau o noua limba grea, sau ceva care e de fapt "altceva" decat ceea ce am facut pana acum? Memoria noastra chiar e nelimitata? Sau e, ca orice lucru pamantesc, supusa trecerii timpului, eroziunii, slabirii?
Eu una consider ca trebuie multa atentie CATA informatie primeste copilul si CE fel de informatie, pentru ca hardul se poate umple la un moment dat cu mult junk si nu mai e loc de creativitate dupa aia..

Alizee spune:

Copilul are mai multe etape de dezvoltare. Uite cum procedez eu :
pana acum, am lasat-o sa se joace liber, dar de pe la 2 ani ii citesc in fiecare seara cate o poveste si rezolvam cateva jocuri pt varsta ei.
De acum inainte, am inceput sa o invat literele si cifrele; asta fiindca invata aceleasi lucruri si la gradinita.
La scoala, voi lucra cu ea toate temele, pana se va obisnui sa le faca singurica.
In concluzie, am decis ca nu o voi lua eu inaintea scolii; nu degeaba exista o programa.
Nu stiu daca este datorita mie sau datorita ei, dar fetita mea are mare drag de invatat. Motivatia ei la scoala nu vor fi notele, ci placerea de a acumula noi cunostinte si de a sti la fel de multe ca si cel mai silitor coleg din clasa.

allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

bird70 spune:

Eu nu cred ca lectiile devreme sau multe lectii iti fac copilul mai destept sau prezic un adult reusit si echilibrat. Copiii care au capacitate sa invete vor invata usor, nu toti copiii sunt facuti pentru studiu si e ok asa. Eu am 2 exemple, copiii mei:
- fiica cea mare, acum la liceu, merge la o scoala privata cu pretentii. A vorbit foarte devreme cu un vocabular impresionant, a invatat aproape singura sa scrie si sa citeasca in romaneste pe la 4,5-5 ani. Nu am facut lectii cu ea decat in primul an cand am ajuns in Australia pentru ca nu stia engleza. Dupa primul an s-a descurcat singura. Acum nu am nici cea mai mica idee ce are pentru scoala. Atata timp cat are rezultate foarte bune (si are) nu imi bat capul. Cateodata ma mai intreaba mama vreunei colege cum s-a descurcat cu proiectul la vreo materie si eu nici nu stiam despre ce proiect vorbeste. Nu cred ca se descurca mai bine daca eu eram mai implicata. Eu sunt mandra de faptul ca e asa independenta si constiincioasa.
- pitica, a terminat clasa a 2-a. A inceput sa vorbeasca tarziu dupa 2 ani jumate, probabil a facut propozitii simple la 3 ani. Pana la mijlocul clasei a 2-a nu am realizat ca nu stie sa citeasca si sa scrie. Ea citea si scria dar memora cuvintele intregi, nu intelegea logica, nu putea citi un cuvant nou, dar are o memorie impresionanta si retinea cuvintele noi imediat. Desi limbajul expresiv este mult sub ce ar trebui sa fie la varsta ei, capacitatea de intelegere a cuvintelor si conceptelor este la nivelul unui adult. La testul de IQ (ala care trebuie sa vezi relatia dintre desene) a obtinut un scor foarte mare. Iubeste matematica si ce se face la clasa la varsta ei este mult prea usor, ii plac problemele de logica. Cu ea am lucrat acasa si probabil voi mai lucra o vreme. Merge la logoped pentru pronuntie, limbajul expresiv si scris/citit. Acum 2 saptamani i-a picat fisa, a inteles logica . A citit deja o carte, un fel de roman usurel pentru varsta ei. I-a luat 2 zile sa-l termine si i-am pus intrebari sa vad daca chiar a inteles si stie ce a citit. Acum e innebunita dupa citit, am inscris-o la biblioteca si a imprumutat deja inca 2 carti. Poate daca lucram cu ea mai devreme imi dadeam seama de problemele care le are, dar a recuperat imediat ce am remediat problema.

Ce cred eu, sunt copii care vor fi foarte buni fara nici un efort (sotul meu ), altii sunt buni daca muncesc, dar nu cred ca cineva care nu are genetic materialul necesar va ajunge departe oricata munca va depune. De asta cred ca cel mai bine e sa fim relaxati si sa nu stresam copiii, daca are material va face oricum, poate nu va fi premiant in clasa a 2-a dar va face performanta mai tarziu in viata pentru ca asa vrea, nu pentru ca mama preseaza. Eu sunt pentru expunerea copiilor la chestii variate, muzica, literatura, desen, dans, sport, etc , sa incerce din fiecare sa vada ce ii place. Nu sunt pentru matematica, romana/engleza si bagat cat incape.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

A_Iulia spune:

Eu fac parte din cealalta categorie. Lucram exercitii inca de cand avea vreo 3 ani, sunt carticele speciale cu jocuri si exercitii pe varste etc. Nu avem timp sa le facem zilnic, dar oricum, cand prindem ocazia, lucram. Nu cred ca ii displace,unele exercitii sunt destul de interesante, chiar are unele care-i plac foarte mult...

Nu cred ca am un copil foarte dotat, adica nu exceleaza fata de altii la inteligenta, este la nivelul mediu. Tocmai de asta eu una nu vreau sa-i dau un start gresit in viata, cat pot vreau s-o ajut, sa lucrez cu ea, sa o canalizez spre ceea ce inseamna studiu si invatare. Stiu ca face si la gradinita insa eu cumva ma simt datoare sa lucrez cu ea si acasa.

Eu nu cred ca se compara nivelul cunostintelor pe care trebuia sa le dobandim noi cu ceea ce au de invatat ei in viata. Pai eu de exemplu computer am invatat in ultimii ani de liceu, ei vor trebui sa stie cat de curand. Si multe altele...in masura in care ea nu ma refuza cand o solicit sa lucram, vad ca e ok cu asta si coopereaza eu am sa continui sa lucrez cu ea.

Ca sa nu se inteleaga gresit: niciodata, dar niciodata cand a spus: eu vreau de fapt sa ma joc, sau sa ma uit la un film - nu am obligat-o sa lucram. Nu, s-a jucat si s-a uitat la film. Insa avem timp pentru toate. Acum depinde ce exercitii are de facut, dar de exemplu am avut cazuri cand i-au placut exercitiile respective si a stat chiar si doua ore sa tot lucreze la ele. Dar media este o ora.

danat spune:

Conchita..... de ce citesti atit?



Hobby

******************************************
www.youtube.com/watch?v=IeVt9UEUh-8" target="_blank">
"It´s all for love... L.O.V.E."
www.youtube.com/watch?v=wuQKnuFBg2E" target="_blank">Michael Jackson - King of MUSIC
.... "Ok, everybody, that's a wrap!"

mihuta spune:

Eu cred ca am nevoie sa mi se defineasca conceptul de "exercitiu" pentru un copil asa mic.

Sophia ar 2 ani si 2 luni, vorbeste foarte bine, comunica, se joaca, iar eu in ultimele luni am facut un efort constient de a ma juca mai putin cu ea. Aveam senzatia ca ajunsese ea sa ma secondeze pe mine in joc, nu eu pe ea. Cand a ramas cateva ore cu mama intr-o zi, mi-a povestit mama ca s-a jucat mult singura (nu nebagata in seama), ci in sensul ca ea a fost promotoarea si mama spectatorul. Pe cand cu mine am senzatia ca se frustreaza ca nu-i iese ceva la nivelul meu. De exemplu cand ne jucam cu plastilina, ea a vrea sa faca ceva ca mine, iar ei ii ies mai rudimentare, fireste. Partea asta am rezolvat-o, pentru ca acum ne imaginam fiecare ca a facut ceva, chiar daca nu seamana prea tare. Ba chiar a inceput sa se joace cu...nimic. Adica isi imagineaza ca are in mana ceva cu care se joaca.

La fel cu desenatul sau pictatul, mereu ma intreaba "Acum ce-am facut? Asta cu ce seamana?" Satisfactia ei e data (poate din cauza mea) cand ii spun ca a desenat ceva anume. Mai rar deseneaza cu intentie (cal, barbatul calarind pe cal, mami, pisici, familia, etc).Asa ca eu incerc sa o las sa isi dezvolte intai partea nestructurata, creativa, primara, pentru ca si asa inconstient ii proiectez asteptarile mele de adult (sa deseneze doar unde vreau eu, eventual ceva anume, etc).

La lego insa e mai usor, in sensul ca ne putem juca in paralel, fiecare face ce poate, eu case, ea animale, uneori dintr-un sirag de margele face un lac pe care inoata ratustele din lego.

Carti citim in functie de ce vrea ea, ea isi aduce cartile, unoeri tine mortis sa si le citeasca singura (ca le cam stie pe de rost), si aici am evoluat un pic inspre a spune povesti mai degraba decat a citi, inventam povesti, mai amestecam personaje si cu cele din carti sau desene animate, mai nou e foarte incantata sa isi puna in scena, ea e Scufita Rosie sau Pinochio, eu bunicuta/lupul/greirele/vulpea si avem dialoguri absurde, amuzante si repetitive pana cand ma ia cu ameteala.

Dar in afara de chestiile astea absolut normale, zau daca stiu ce altfel de "exercitii" poti face cu un copil sub 4 ani.

Nici eu nu stiu cum isi gaseste fiecare echilibru, eu in ultimele luni, cum am mai spus am incercat sa procedez cat mai putin intruziv, m-am gandit ca trebuie sa exista valoare si in timpul "non-quality", in care observa ce face restul familiei si se incadreaza in dinamica ei fara a mai fi 100% centratata activitatea pe ea. La noi echilibrul il da ea, pentru ca solicita atentie aproape continua, graviteaza ca un saltelit in jurul meu, asa ca si sa vreau nu pot sa nu ii raspund.

Si eu si fratele meu am invatat singuri sa citim si sa scriem pe la 4-5 ani, la fel si sotul meu, toti avem scrisuri hidoase, asa ca sunt inca in dubii in legatura cu beneficiile scrisului timpuriu. Cu toate astea nu ii refuz interesul pentru litere Sophiei, chiar daca le-am exilat pe cele magnetice sus pe dulap, dar as vrea sa fie o achizitie a ei, proprie si personala, nu incurajata, propusa, stimulata de noi.