Asa a aparut in viata mea minunea Rares-Andrei

Iata ca a sosit momentul sa scriu si eu povestea nasterii lui Rares, copilasul meu mult dorit. Nu am convingerea ca voi putea exprima in cuvinte ce am simtit atunci si nici nu voi incerca sa exprim sentimente pentru ca sunt constienta ca voi fi dezamagita ca nu am reusit asa cum mi-as fi dorit. Cu toate astea, voi incerca sa prezint lucrurile asa cum s-au intamplat si asa cum le-am vazut eu la momentul acela.
O sa incep cu inceputul si va voi spune ca nu mi-as fi imaginat ce bucurie imi va aduce in suflet un betisor cu doua liniute. Ne doream de ceva timp un copil dar nu indrazneam sa speram pt ca am intalnit intre prietenii nostri atat de multi care incercau si numai nu le iesea incat incepusem sa imi fac griji si eu. Trebuie sa mai spun ca sufar de o boala mai complicata la un ochi si doctorita mea a insistat tare mult sa nu raman insarcinata iar daca imi doresc atat de mult un copil sa infiez unul. Am decis totusi ca nu conteaza ce se va intampla cu mine si ca imi doresc enorm un copil al meu. E adevarat ca ma gandeam si ca poate nu voi mai vedea cu ochiul ala dar asta e. Bineinteles ca imi era inima cat un purice de fiecare data cand trebuia sa imi vina menstruatia. Am facut analize peste analize, controale peste controale si in cele din urma in februarie a venit marea veste.
Incercasem de 3 luni sa raman insarcinata, mai precis de pe 1 decembrie si deja ma gandeam ca poate ceva nu e in regula cu noi. Paranoia era in floare. Veti vedea ca de paranoia nu am scapat pe toata durata sarcinii dar nici acum zic eu .
Continuand povestea, trebuie sa spun ca am fost foarte incantati amandoi#8230;(eu si sotul) de veste. Am anuntat familiile ceva mai tarziu dupa ce am fost la prima ecografie si toate erau bune. Nimeni nu se astepta la un copil acum pt ca nu le spusesem ca vrem un copil acum dar se vedea pe chipul lor cat erau de incantati.
Apoi, timpul a trecut si am inceput sa ma simt din ce in ce mai rau. A fost o sarcina cu destule probleme pt mine dar atata timp cat copilul nu era afectat nu a contat prea mult (desi fetele stiu cat m-am plans). A venit apoi momentul Triplu Test. Nici acum nu stiu de ce am acceptat sa il fac pt ca eram hotarata sa nu il fac. Citisem despre el si decisesem ca nu am de ce sa stau cu grija aiurea si totusi l-am facut. Bineinteles ca de ce ma temusem nu am scapat. Mi-a iesit un risc foarte mare de Sindrom Down. Doua saptamani nu am fost om pe fata pamantului. Mai mult plangeam decat traiam. Dr mea mi-a zis sa nu stau pe ganduri si sa fac amniocenteza pt ca un copil cu Sindrom Down nu imi va adduce bucuria dorita. Am decis in cele din urma ca e mai periculos sa fac amnio decat sa fie copilul cu Sindrom Down. Am avut mici ezitari dar cand mi-am pus problema daca as fi in stare sa renunt la copil pt ca sufera intradevar de boala asta oribila, am realizat ca nu ar fi contat pt ca nu as fid at copilul afara pentru nimic in lume. Daca asa urma sa imi fie sortit, asta era. Intre timp, am fost si la un alt dr care mi-a recomandat sa repet TT macar pt linistea mea daca tot nu vroiam amnio. Am repetat TT si a iesit ok de data asta. A fost o veste extraordinara dar iata ca de unde nu vroiam sa-l fac deloc, l-am facut de doua ori. Soarta asta ne joaca cum vrea ea. A fost o veste buna (da stiu ca ma repet) dar grijile nu s-au sters din mintea mea. Nu mai trebuie sa va spun ca am stat cu grija asta pana la nastere.
Si iata ca cele aproape 40 de sapt s-au dus (mai precis 37 de saptamani si 2 zile) si a venit momentul in care dr mea a decis ca bebe trebuie sa vina pe lume. Fusesem la control luni, pe 12 octombrie si atunci concluzia a fost ca bebe e prea mic si ca desi colul este scurt trebuie sa mai stea bebe un pic. A ramas sa vin vineri pe 16 octombrie, care coincidenta sau nu e si ziua cununiei noastre religioase. Am mers cu sufletul la gura sperand ca astazi va fi ziua cea mare, ca voi putea sa-i fac sotului un cadou nepretuit si asa a fost. La control am descoperit ca aveam colul sters si nu avea nici un rost sa o trezesc in weekend pe dna dr :D, caci cel mai probabil mi s-ar fi rupt apa in weekend-ul acela. Am facut toate demersurile pt internare, am urcat si coborat scarile de nici nu ziceai ca trebuie sa nasc. Parca eram la atletism. La ora 11.00 dimineata vine dr si ma ia de pe sala de langa sotul meu pentru ca eu umblam fleamfura pana urma sa se termine o alta cezariana. Am intrat in sala de operatii, mi s-a montat cateterul cu mult chin, am tremurat toata de frig pe masa de operatie, era sa si vomit tot acolo :D iar la 11.30 a venit pe lume minunea mea Rares Andrei.
Trebuie sa mentionez faptul ca a fost o cezariana cu anestezie locala. Am stat cu sufletul la gura pana au scos copilul pentru ca dr imi spusese ca va fi foarte mic pt ca burta mea era mica si ea, eu avand doar 1,53cm inaltime. S-au chinuit sa scoata copilul de mare ce a fost, asta ca sa ii faca in ciuda doctoritei care m-a speriat degeaba. Cand l-au scos din burta toata lumea din sala de operatii a zis: oooooooaaaaaaaa ce mare e! si ce de par are!!!! Eu am amutit. Nu imi venea sa cred. Am intrebat o asistenta daca copilul e bine, gandindu-ma ca poate are Sindrom Down. (v-am spus ca de paranoia nu se scapa atat de usor) Asistenta, nu foarte dusa pe la biserica dupa parerea mea, ca nu pot sa zic altfel imi zice: #8220;nu stiu. O sa iti spuna dna dr#8221;.
Eu am intrat in panica, m-a luat cu vomitat apoi cu tremurat de nu puteau doctorii sa ma coase decat in zig-zag. In cele din urma mi-au pus masca de oxigen si mi-au adus copilul la cap sa-l vad si sa ma linistesc. Imi aduc aminte cu o mare tristete in suflet faptul ca nu am putut sa imi sarut copilul pentru ca imi iesise in dimineata aceea un herpes la gura. Si acum imi vine sa plang. Am putut totusi sa imi frec fata de caputul lui micut. M-a bufnit plansul si dr m-au rugat sa ma calmez ca totul e in regula si ca imi voi vedea copilul mai bine cand voi iesi de la terapie intensiva. Nu va puteti imagina ce greu mi-a fost in noaptea aceea la terapie intensiva. E adevarat ca am rugat o asistenta sa mi-l mai aduca o data ca sa vad eu ca nu sufera de Sindromul Down. Adusa din sala de operatii a trebuit sa imi puna pe mine, inclusiv peste cap si fata, paturi pt ca nu imi reveneam din tremurat. S-au speriat si asistentele de la terapie intensiva. Abia dupa ce mi-au bagat ceva in perfuzie ca sa imi cresca temperatura, m-am mai potolit.
Nu va pot spune ce dureri au fost dupa ce mi-au scos cateterul si nu mi-au mai bagat calmante dar nu mai conteaza. Abia pe seara dupa ce am iesit de la terapie intensiva am putut sa imi vad copilul mai bine si asta la alaptat. Prima data cand efectiv l-am tinut in brate am zis ca lesin. Aveam niste dureri ingrozitoare de la operatie iar el era destul de greu: 3520gr dar nu mai conta. Aveam in brate copilul meu, carne din carnea mea, viata din viata mea. L-am luat ca pe un bibelou din mainile asistentei de la neonatologie si imi era frica sa nu il sparg cumva daca il strang la piept mai tare. Am plans, am ras, si in cele din urma ne-am imprietenit. Cand am vazut ca si tragea de san de rupea imi venea sa-l mananc (asta cu alaptatul era alta grija dar iata ca pana acum (peste doua zile facem 3 lunite) m-a ajutat Dzeu si il pot hrani).
Nu va pot spune nici acum dupa aproape trei luni ca bucurie imensa am avut si am in suflet cand il aud scancind, razand sau chicotind si ce jale mare simt cand il aud plangand. Inca nu par sa constientizez ca e bucatica din mine. Inca stau si ma intreb cum s-a putut ca noi (eu si sotul) sa facem un lucru atat de minunat, atat de #8220;bine creat#8221;.
Ii multumesc lui Dzeu ca mi-a dat un copil sanatos si ca nu mi-a luat vederea, nici macar nu mi s-au marit dioptriile asa cum se intampla de obicei. Ii sunt recunoscatoare si ma rog Lui ca dupa ce voi mai uita din problemele prezentei sarcini (vomitat, dureri de spate si de burta 8 din cele 9 luni de sarcina) si bebe Rares Andrei va mai creste, sa ma bucure si cu o fetita. Poate o sa ii fac o surpriza intr-o zi sotului si Rares va avea o surioara.
Sper ca nu v-am plictisit prea tare si ca v-a placut modul de scriere pt ca mai bine de atat nu ma pricep. Va pup pe toate, colegele mele de suferinta de atata timp si va doresc numai bine.

Monica, mami fericita de Rares Andrei (16.10.2009) ALBUM RARES ANDREI BEBE
POZE BOTEZ poze Craciun si Revelion

x_ggg spune:

Monikus, te pup...de mult voiam sa iti citesc povestea..te-am urmarit toata sarcina si te apreciez f mult...
PS Ma topesc dupa perishorul lui Rares...

--------------------------------------------
Am scos capul in lume!!
Mamica mandra de Rares-Costin : 4 oct 2009
Poze RARES
Povestea nasterii

Dana15 spune:

Felicitari Monikus ! sunteti o familie tare frumoasa! sa creasca mare si sanatos puiul de om drag!

Mamica de minune scumpa Ana Elisa -16.octombrie.2009


Thank God I'm a woman!

www.flickr.com/photos/38426629@N04" target="_blank">Noi

anamaria1979 spune:

Felicitari Monikus! Ai un baietel dragalas si pletos! Sa fiti sanatosi si sa te bucuri de familia ta!

monica_dicut spune:

Pup dulce o mamica draga si un baiete frumos si frezat care i-a adus atata bucurie

Sa va dea DD si o surioara cat mai curand

Monica de Minune Dragos Alexandru (26.08.2009)
Povestea noastra
Toate se intampla in viata cu un scop. Nu trebuie sa intrebam "de ce",
trebuie doar sa ridicam capul si sa mergem inainte
Ingerasul Andrei

selen80 spune:

Monikus sa-ti traiasca frezatul si sa scapati cat de curand de plansete si nopti nedormite si la o surioara pt Rares cat de repede vreti voi

VOTATI-NE, VA RUGAM! MULTUMIM!

de ursulica Ebru Fatima (29.08.2009) PRIMA POZA!

POZE URSULICA
nunta

monikus spune:

Sper ca a fost usor de citit si v-a placut. Multumim din suflet pentru cuvintele si urarile minunate.

Monica, mami fericita de Rares Andrei (16.10.2009) ALBUM RARES ANDREI BEBE
POZE BOTEZ
povestea nasterii puiului de om Rares Andrei

NelaM spune:

Monikus, frumoasa povestea!

Sa iti traiasca feciorasul si da doamne sa vina si surioara cand doreti tu.

_
Nela, mamica de Ana nazdravana (19.09.09)
Don't take yourself so seriously, no one else does...

http://ganduripentruana.blogspot.com/

Lullaby_2009 spune:

Citind povestea, mi-am amintit de cele noua luni de sarcina, am simtit din nou emotia si m-am bucurat pentru voi, aveti un puiut minunat! Sa va traiasca!

Sunteti o familie tare frumoasa! Sa fiti mereu voiosi si sa ne intalnim la o viitoare odisee cu surioare pentru baietii nostri.

Te pup dulce!

madalina84 spune:

MONIKUS sa-ti traiasca RARES,sa fie sanatos,papacios si sa treaca cat mai repede perioada asta in care e inca agitat.Tu ai fost o norocoasa ,D-zeu te-a iubit si ti-a dat o minune

D-ZEU MI-A TRIMIS RASPLATA
IRINEL ANDREI
BOTEZ IRINEL

o perioada din viata mea Rasplata a sosit

happy_uka spune:

Am citit povestea nasterii lui Rares ( ador numele asta!!) si am lacrimat, m-a emotionat tare. Sunt cu fetita mea in brate si o strang tare la piept , pentru ca mi-ai reamintit ce minune traim, ce norocoasa sunt sa fiu mama. Iti doresc numai clipe frumoase cu scumpetea ta de copil, multa sanatate si sa fiti binecuvantati si cu o fetita.

Uka, cea mai fericita mamica de C a r i n a - 14 septembrie 2009