Cum inveti sa dai prioritate unuia din copii?

Am inceput sa scriu acest subiect mai mult ca pe un fel de intrebare-intrebatoare, pt ca incep sa raman fara idei si energie in ce priveste acea capacitate de MAMA care isi iubeste amandoi copiii [plus sotul din dotare] si care mai vrea si ceva [timp] de calitate pt ea.
In prezent ma aflu in postura unei mame a doi baieti -unul de 9 luni si altul mai mare de 7 ani si un pic. Stau acasa sa-mi cresc copiii si incerc sa o fac cat mai bine. Am trecut prin criza (poate chiar crizele) depresiei normale si zic eu ca am razbatut cu bine, DAR simt ca ma lasa puterile tot mai mult si incep sa vreau sa "scap" din aceasta situatie -lucru pe care nu il aprob dar vad ca il simt prezent in subconstient.

Cand l-am nascut pe cel mare mi-am permis -ca si acum- sa stau acasa si sa ma ocup de buna crestere si educatie a puiului. A fost foarte bine pt el si am simtit ca am crescut un pui de om educat si cu program si cu independenta necesara, care a mers la cresa si a mancat de toate. Desi sotul si acum imi reproseaza ca eu am avut ceva lacune la faza cu introdus mancarea solida ( mai exacvt legumele) iar eu am unele chestii pe care mi le reprosez, am avut un bb model si sanatos, am fost fericita ca l-am dus la cresa si la gradi si ca l-am crescut singuri - eu si sotul - fara ajutor.

Apoi, pe nesimtite, a inceput sa fie tot mai greu, in sensul ca am avut tot mai mult probleme cu mancarea, cu impotrivirile specifice varstei, cu fiecare ocazie de contrazicere si negociere ne-a fost tot mai greu, orice cerere de la noi pt el a devenit un motiv de stres, au existat si alti factori pe care atunci nu i-am aprofundat si am sarit anumite etape importante (gen exersat intens cu el imbracarea si incaltarea pe motiv de "tot timpul pe fuga", subiect care si acum ne da de furca la capitolul cat ii ia sa se imbrace).
Acum, la 7 ani, suntem la scoala si ne e foarte greu sa acceptam si sa aprofundam "nevoile" lui ascunse in spatele furiei si a diverselor crize pe care le face mai nou.

In prezent, cum spuneam, am un al2lea bb, de 9 luni,care este ca si fratele lui un copil energic si pretentios, care are nevoie de multa atentie si este parca mai dificil decat era primul la aceeasi varsta. Ca sa dau un singur exemplu, la Adi am reusit la 6 luni sa il facem sa doarma/adoarma singur in pat in camera lui, pe cand cu Calin ma chinui in fiecare zi/noapte sa il adorm si sa il fac sa doarma mai mult de 1-2 ore legat. Ce-i drept, primul l-am alaptat pana la 6 luni, pe cand cel de-al doilea este si acum alaptat si intentionez sa o fac pana cand renunta el.

Ca sa revin la intrebarea din titlu, am mari probleme in a gestiona farama de energie pe care o am si a reusi sa ma impart echitabil intre cei doi, in conditiile in care nici unul din ei nu este un copil "usor" de multumit. Am suportul sotului, care ma ajuta si el cu multe, dar amandoi suntem depasiti de situatie (eu o arat mai mult ca el, cu siguranta) pt ca ne pierdem firea si desi vrem sa fim mai toleranti, nu reusim sa o facem.

Am citit si am pregatit din timp momentul venirii fratiorului cu Adi, am facut toate demersurile necesare si din fericire nu avem de-a face cu acea impotrivire intensa iar acea gelozie exista la cel mare dar mult mai putina decat am mai auzit. Si chiar de ceva timp avem parte de acele jocuri dintre frati -cu nivelul unui bb de 9 luni- si incercam sa impacam nevoile specifice fiecaruia si sa ramanem obiectivi. Insa, pt cel mare, scoala este un motiv de continua nemultumire, orice i se cere/spune este un motiv de cearta/impotrivire/negociere (si aici ma refer la ORICE) iar noptile nedormite si stresul vietii de zi cu zi este tot mai mare.

Acum nu simt decat nevoia de a pleca/fugi si a gasi o solutie minune la acest stres enrom pe care nu mai stiu cum sa-l gestionez.
De aceea, va cer voua ajutor pt ca ma gandesc ca sunt multe mame in postura asta si poate ma mai inspira/sustin moral alte exemple.

Va multumesc!

Luna1 spune:

Buna!

Iti raspund in principal pentru ca avem aproximativ aceeasi diferenta de varsta intre copii si ceea ce redai tu mai sus e un sentiment familiar mie.

Sa-ti expun situatia noastra, putin diferita, Cosmin crescut de mama mea, cu mine in casa, insa din nefericire n-am putut sa stau acasa cu el decat doua luni, stiu oribil. Asa a fost situatia atunci si, desi eram in aceeasi casa, au existat cum e normal nemultumiri vis-a-vis de anumite metode de crestere ale mamei mele, metode pe care totusi nu le-am contracarat atunci considerand ca ar trebui sa fiu recunoscatoare ca mi-l creste. In fine expun asta pentru a intelege ca eu atribui conflictele mele cu Cosmin si razvratirile lui faptului ca am schimbat brusc foaia la 4 ani.

Mai exact la 4 ani am venit in UK si la 4 ani jumate incepea scoala, in 6 luni a trebuit sa invete cu ajutorul nostru sa se imbrace sigur (avea sport la scoala cand trebuia sa se schimbe), sa isi faca funda la pantofi, sa manance singur (acasa manca alergat prin casa cu lingurita). Deci de atunci am inceput anumite conflicte, nu permanente normal, este un copil fericit, destept, iubitor insa la fel ca si la tau foarte energetic si un bun negocciator. Cateodata am impresia ca totul se negociaza la el doar din placerea de a negocia, ora de somn, si 5 minute castigate il satisfac, cat mananca etc. Asta ma exaspereaza.

Referitor la sosirea celei mici, am avut noroc ca a fost dragoste la prima vedere, o iubeste enorm si nu ii refuza nimic. Insa simt mereu ca sunt restanta in a petrece timpul cu cel mare. Ea acapareaza toata casa si el nu cere mai mult. Mereu sunt pe fuga in a ma imparti, in a ii acorda si celui mare atentie, dar e clar ca cea mica castiga detasat.

Pentru mine si sot ce sa-ti zic, seara avem regula ca la 9 copiii sunt in pat, chit ca uneori in weekend cel mare mai vede un film pe dvd in pat. Asa apucam si noi sa petrecem putin timp numai noi doi chiar daca uneori spalam vasele impreuna sau doar ne cuibarim impreuna pe canapea la tv.

Pentru mine...muncesc de 4 luni full time si ala e timpul meu. Mai plec o seara de acasa intre 7-8 si in curand o sa mai dispar o seara doua sa merg la sport. In rest pt mine personal laptopul seara cand apuc, DC, si atat.

Ce vroiam sa-ti zic, stiu ce crize au, e bine sa te pregatesti, din ce am observat si de la nepotul meu intre 7 ani si 9-10 ani nu mai sunt ingerasi, ci devin crizati, mofturosi, nu le mai intri in voie cu nimic, apoi se calmeaza brusc.

Si Cosmin are crize de frustrare, legate in special de interdictii, nu suporta sa-i atrag atentia la nimic, la lectii am renuntat, numai sotul e implicat, altfel daca ma bag sa zic ceva, o sugestie, sfarseste in lacrimi.

Al meu se apropie acum de 9 ani si tare mi-e dor de baietelul meu mic care statea la pupat. Si uitandu-ma in urma parca n-a fost asa greu.



Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

Sabina spune:

sunt pe fuga, dar incerc totusi un raspuns, ca dupa aia uit de subiect:D

1, diferenta intre ai mei e 5 ani, dar tot exista problemutele astea, pot spune ca e din ce in ce mai simplu cand creste bb2, pt ca se joaca frumos, interactioneaza si asta iti da si tie un [ic respiro.
Eu cand nu mia pot ii pun sa faca curse de alergari:
pe locuri, fiti gata, start:D iar eu in fotoliu ii privesc, nu stiu de vecini, da am nevoie de alea 10-15 minute ca de aer
DEci aici e vb de rabdare, cu timpul e din ce in ce mai usor.

2.Si a mea face crize de furii din astea existentiale, se rezolva cu un pic de timp numai pt ea si cu mai multa organizare.
Discutii cu ea numai cand e f odihnita, altfel nu iese nimic. Copiii in primul an de scoala sunt cam stresati cred eu....si au o oboseala pe care nu si-o pot gestiona cum trebuie, de aici gata frustrarile.

3. Tu sa faci un set de analize sa fii sigura ca esti doar obosita si nu-ti lipseste calciu/fier etc etc.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Anuska spune:

Fetele au cam raspuns pe aceeasi idee.
La fel si eu iti sugerez rabdare, altceva n-ai ce face.
E buna impartirea atributiilor cu sotul.
Deocamdata nu prea poti face multe lucruri, bb2 e mic, cel mare e cu scoala, momente critice la amandoi si-n plus nu se pot juca impreuna inca....
Pentru a fura niste timp numai al tau incearca ceva de genul: de cel mare sa se ocupe tata (sa se joace, sa se plimbe doar ei amandoi, etc) si de cel mic unul din bunici(sau altcineva daca nu pot ei); iar tu sa faci ce-ti doreste sufletul.
Eu aveam momente d-astea cam cand avea cea mica tot cam 9 luni. Iata ce faceam: cand venea tati de la servici, il lasam sa-si traga sufletul apoi il lasam acasa cu fetele si eu ieseam singura p-afara. Fie ma duceam macar dupa o paine sau orice (fie chiar si fara trebuinta atunci!), fie ma plimbam prin magazine, sau admiram vitrinele, sau efectiv mergeam asa fara tinta, sau in parc pe o banca si-mi trageam sufletul... Parol ca ma intorceam cu bateriile incarcate si cu dor de pui si sot din dotare!

Mada spune:

incerc si eu sa-ti raspund, noi ne-am cunoscut, daca mai tii minte, pompa medela, era mic baietelul tau atunci ca si al meu de altfel.
Eu zic ca din cauza ca sunteti nu obositi, ci extrem de obositi,(parintii, tu si sotul tau), este dracul atat de negru, scuza-mi expresia.
cand am nascut si primele 4, 5luni a fost infiorator.
Ai mei au un an si cateva zile si 5 ani si 3 luni acum.
Rares a avut reflux, plangea tot timpul a ajuns sa-i sangereze buricul de la atata incordare si plans, avea dureri infioratoare dupa fiecare supt, care stii bine ca la varste mic poate fi si la o ora ca ii dadeam la cerere.
Nu doarmeam suficient, trebuia tinut in brate macar o ora dupa masa ca altfel varsa tot si incpeeau durerile.
In acest timp, exista si Ilinca care avea 4 ani si 3 luni cu crizele specifice varstei, cu negocieri la masa de cate o ora,cu faptul ca nu doarme la pranz de la 3 ani si un pic, ce imbracat singura??? vise taica vise
Eu am stabilit inca dinainte sa nasc ca nu o duc la gradi, din cauza de virusi si boli, am zis ca nu pot duce 2 copii bolnavi, unul de 4 si unul ff mic, am ales sa stea cu mine acasa.
A fost groaznic nu greu.
Dar, pot sa-ti spun un singur lucru, am avut ajutor, cand mama cand soacra, cand o matusa,plus sotul care nu lipsea din program si care face cot la cot cu mine, plus o tanti care ma ajuta la curatenie, cam de 4 ori pe luna, eu pana la 5 luni daca nu mai mult ale lui Rares, nu am stat mai mult de 10 min singura cu ei.
Si tot eram extrem de obosita, ma mulgeam la 3 ore, inclusiv noaptea faceam biberoane, spalam , chestii nu foarte grele.
Apoi de rpin august cand mi-am facut curaj, stateam deja singura cu ei si 8 ore, au inceput cu bolile pana in noiembrie, pe rand cu pauze de max 4 zile, intre ei, rubeola, viroza, otita, infectie urinara, angina cu puroi amandoi in gat, si nici nu mai stiu, antibiotice ,analize, ecografii asa am tinut-o 4 luni.
Din nou infiorator de greu.

Ti-am facut asa un rezumat ca sa stii cu ce ma confrunt. In mare., Am marele noroc ca rares cand nu e bolnav, doarme noaptea, de la 9 pana la 9,30,
Eu zic asa, cel mare este in primul an de scoala care am inteles ca este infiorator de greu, pt ei, si sa stea la birou sa-si faca temele e un chin, sculatul de dimineata , programul de la scoala, venit acasa, apucat iar de lectii, este si el micut inca si bulversat si plin de frustrari, gandeste-te ca ce facea el anul trecut pe vremea asta nu se mai aplica acum, tu esti cu cel mic tot timpul langa tine, poate este si gelos si nu poate arata.
Incearca sa iei o femeie, am inteles ca bunicii nu sunt disponibili, care macar sa-ti ia de pe cap curatenia si poate si mancarea, macar de 2 ori pe saptamana, inceaca sa dormi la pranz nu stiu cand poate si de la 4 la 5, pana sa va apucati de lectii.
daca nu te vei odihni, nu rezolvi nimic.
Alfel vei claca si nimanui nu ii va fi bine, gandeste-te ca bebe incepe sa mearga alt efort de energie pt voi.
S-a trezit bebe, o sa revin


Ilinca si Rares

annablue spune:

Mukltumesc celor care mi-au raspuns!

O sa incerc sa raspund tuturor printr-un mesaj "generalizat" pt ca mi-e mai usor asa si nu stiu cand trebuie sa sar la bb ca incepe sa planga in somn.

Noi nu avem acum acea posibilitate de a ma detasa si cred ca asta agraveaza mult situatia pt ca suntem tot timpul impreuna. Adica, sotul meu este tot timpul acasa fiindca a demisionat de la fostul job, asa ca ne calcam inevitabil pe bataturi cu totii, iar despre o pauza pt mine care implica bani, iar nu poate fi vorba.
Ca la multe familii in acest timp "de criza" problema banilor se pune mai stresant ca de obicei, asa ca nu mai poate fi vorba de o menajera (asa cum am avut pana in august anul trecut) pt ca nu mai detin monetarul necesar. Altceva, am invatat sa dramuim fiecare leut si ne ia mult sa ne organizam pana la centima, avand in vedere ca atunci cand aveam doua salarii ne permiteam sa nu mai mergem la cumparaturi cu lista si sa iesim cand vroiam la un meal la mall... ceea ce acum e doar amintire.
Cel mai dur insa mi se pare faptul ca am acea senzatie ca ma diluez in ceea ce fac si nu mai pot prioritiza nimic. Am acel vesnic sentiment de nevoie de a "scapa" si totusi nu ma pot aduna sa fac nimic "constructiv".
Fiind o fire energica si activa, am doi copii la fel si asta implica f multa atentie pt ei. Acum cand mi-aduc aminte cum ma bucuram ca voi fi acasa cu bb2 cand cel mare va fi la scoala...ma apuca rasu'plansu' pt ca habar n-aveam cat de greu va fi sa te imparti la 4...
Ceea ce ma inspaimanta e ca nu mai am nici un fel de rabdare cu nimic si ma rastesc din orice, cand e nevoie sa stau cu Adi sa-si faca temele e un chin si ne certam urat aproape de fiecare data. Stiu ca si lui ii e greu, dar acea incapatanare prolifica uneori ma darama si ma face sa ma urasc pt ceea ce ii spun la nervi si cum ma port cu el.
Imi dau seama ca cel mare are nevoie de multa atentie pozitiva si ca cel mic are mai mult nevoi primare, si totusi descopar ca nu imi vine sa mai fac nimic.
Cand ne-am dat seama ca va fi greu sa isi gaseasca sotul un job ca lumea (ca are o experienta si certificari in domeniul IT in care lucreaza) am renuntat sa ne mai plangem de situatia in care singuri ne-am bagat si am zis ca vom trece peste si e un lucru bun ca voi avea ajutorul lui 24/24h. Acum insa, chiar nu stiu cum m-as fi descurcat fara el, fara prezenta lui...
Culmea e ca amandoi suntem daramati, ca nici unul nu face fata cu adevarat bine in a gestiona situatia.
Imi fac griji in prezent mai mult pt Adi ca el constientizeaza altfel momentele, pe cand Calin parca are nevoie sa ma simta acolo langa el si legatura se face mai mult prin simturi, pe cand lui Adi ar trebui sa-i ofer mai multe dovezi clare. Desi ii spun ca il iubesc si ca imi cer scuze ca il ranesc si ca ne certam, nu are nici un efect, el se comporta asa cum stie/simte el si fiecare zi e o noua provocare...
Ma intereseaza parerea mamelor care au copii cu diferenta de "etape", adica un bb mic si un copil de scoala, pt ca mi se pare ca niste exemple clare ale modului in care se poate gestiona timpul si energia m-ar ajuta.
Celor care isi gasesc timp sa-mi scrie le multumesc, pt ca stiu ca nu e un subiect "usor" si necesita mai multe detalii pt a-mi raspunde.

Sabina spune:

Nu vad alta solutie acum decat urmatoarea:

sa mai preia sotul gospodaria , iar tu, macar de 2 ori pe saptamana, sa iesi singura 3, 4 5 ore.
Te plimbi pe strada si tot castigi ceva.
O sa vezi altfel viata apoi.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

myrrha spune:

Diferenta dintre ai mei e de numai doi ani, dar inteleg foarte bine ce spui. In primul an dupa nasterea mezinului am stat acasa cu amindoi, fara nici un ajutor in afara de sot seara. Eram zombi toti, cu asta micu care abia acum incepe sa doarma putin mai bine.

Eu zic ca asteptarile prea mari carora nici unul din familie (cu exceptia bebelusului) nu le poate face fata obiectiv trebuie schimbate. Adica sa scazi standardele o vreme (astea de genul curatenie, mincare buna si gustoasa si asteptarile de a fi mincata, temele celui mare etc) sa-ti acorzi circumstante atenuante, e normal sa nu reusesti sa le faci pe toate intr-o casa cu bebe mic, la nici un an de la nastere, cind treci prin dificultati financiare. Cam asta am facut eu in ultima parte a anului, incercam doar sa ma bucur de prezenta copiilor, sa ma joc relaxata cu ei, jocuri timpitele si simple, care cred ca merg si la un copil mai mare - asta in timp ce pe masa si sub masa era plin de resturi de mincare de la prinz (iar mezinul mergea de-a busilea pe-acolo si se servea singur). Inchide ochii la ce simti ca te depaseste, n-o sa tina o vesnicie.

mami de Agatha (21.08.06) si Iosif (30.09.08)

freedelia spune:

As veni si eu cu cateva sugestii. Copiii mei (primii doi) au 2 ani diferenta, iar acum vom avea 6 ani cu cel mare si 4 ani cu cea mica (fata de bebe 3 zic).

Cand John a inceput sa mearga la scoala (este in K2, adica un fel de an pregatitor, dar deja are cateodata teme, jurnal de scris in fiecare zi, uneori are si ceva matematica) am trecut si noi prin situatii de criza (si inca mai avem, dar mai rar).

Am gestionat in felul urmator:

1. Scriam jurnalul cand era odihnit -- adica vine de la scoala la 4, are timp de joaca si un snack pana la 5, apoi jurnalul, apoi topata seara e a lui, sa faca ce vrea, pana la ora 7, cand mancam, baie si culcare.

2. Daca intr-o zi nu avea chef/era prea obosit/aveam alta activitate il lasam sa nu scrie jurnalul.

3. Am facut foarte clar pentru toata lumea ca ora lui John de teme trebuie respectata. Jodie poate sa stea cu noi, langa mine, cu suzeta si jucandu-se in parul meu (obiectul ei de comfort), dar nu are voie sa ne intrerupa. Poate sa se uite pe o carte, sa coloreze, sa se joace in camera de joaca, dar nu are voie sa faca galagie in camera in care isi face John tema.

4. Daca uneori mi se parea ca nu am petrecut destul timp cu el, il tineam acasa o zi de la scoala. Ii tineam pe amandoi, evident, dar mi se pare ca fata are parte de mai mult timp cu mine, pentru ca fiind mai mica, are mai putin preocupari, si vine mai des sa stea langa mine.

Este clar ca, oricat de mult si-ar iubi fratiorul mai mic, pentru un copil singur la parinti este o scimbare majora, siincerca niste sentimente pe care nu le intelege prea bine si nu stie cum sa le controleze.

Incearca sa faci cat mai multe impreuna cu el:

Sa vedeti un film impreuna, ceea ce puteti face in aceeasi camera cu bebe, in timp ce el se joaca sau chiar in timp ce doarme lanaga voi.

Sa iesiti in parc (poate sa fie si cel mic cu voi, evident, insa l-as lua in sling, nu in carut, ca e mai usor de "handle" (nu imi vine in romaneste). Daca il ai in sling, ai mainile libere, sa alergi si sa te joci cu cel mare. In carut, tre sa impingi carutul, copilul mic poate vrea in brate si atunci nici nu iti mai ajung mainile sa cari si copilul si carutul.

Sa mai iasa sotul cu bebe la plimbare, astfel incat sa fiti doar voi doi singuri si sa il lasi sa decida el ce vrea sa faca.

De asemenea, cred ca el se opune mereu pentru ca simte ca nu are destul control. Eu as incerca sa il las sa faca ce vrea unde este posibil. Adica, sa isi aleaga singur hainele, ora la care se duce la culcare, daca vrea sau nu sa manance (cand ii e foame, clar va manca), uneori poti sa ii faci o surpriza si sa il tii acasa o zi de la scoala si sa mergeti undeva fun, unde e aglomerat in weekenduri (un muzeu de exemplu, ca nu e scump si am inteles ca banii sunt un issue acum). Daca va vedea ca multe decizii ii apartin, cred ca va deveni mult mai cooperant in lucrurile unde intr-adevar nu e loc de negociat (cele cu adevarat importante, cum ar fi facutul temelor, mersul la scoala, etc)

Sper sa te ajute un pic...

31+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE

Anuska spune:

Problemele sunt diverse... principala fiind banii, cred eu.
Incearca un fel de "merge s-asa", adica daca un lucru s-a intamplat cumva nu mai incerca sa-ti reprosezi.
La voi acum e stres mult si oboseala.
Iti sugerez ca sa stabilesti cu sotul un fel de schema: azi intre orele x si y preiei copiii la plimbare iar eu stau acasa si DORM! A doua zi inversati rolurile. Dar chiar asta sa faceti, sa va odihniti! Ca daca o sa fiti odihniti, o sa abordati altfel problemele.
Dupa asta, pentru ca cel mic are nevoi fiziologice care implica persoana ta, sotul sa preia lectiile cu copilul (iar tu sa nu intervi!). Timpul pe care trebuie sa i-l acorzi copilului mare (atentia ta, ma refer) se poate realiza si prin jocuri simplute, un film la TV sau alte asemenea in care cel mic vi se poate incurca printre picioare sau sa se joaca singurel sau daca tati vrea sa stea cu el. Eu de exemplu ma joc Blanko (un joc de gasit cuvinte cu litere date) cu cea mare, iar pentru ca cea mica nu stie sa scrie, deci nu se poate juca, ma "ajuta" pe mine sa fac cuvinte, asezandu-se cum vrea ea pe tabla si eu ma chinui sa citesc ce-a inventat ea. Astfel pe langa faptul ca cea mare e mandra ca face ceva ce cea mica nu poate, mai si ne distram cu pronuntia "cuvintelor" ciudate rezultate din joaca celei mici. Sau cand era bb, ma jucam ceva cu cea mare, iar pe cea mica o gadilam, ii cantam sau chestii d-astea cand nu era randul meu.
Faptul ca tipi si nu ai rabdare cu cel mare e din cauza oboselii!
Hai ca toate trec! Curaj si o sa le treceti cu bine pe toate!

Luna1 spune:

Ana parca as fi postat eu, cel putin ultimul mesaj. Si eu cand imi ies din fire (cu cel mare parca sunt mai neintelegatoare, am asteptari mari, el e mare, asta e o gandire gresita insa e greu sa mi-o scot din sange) arunc vorbe aiurea, c efectiv ma rastesc la el, de vreo doua ori am mers pana acolo incat i-am spus ca nu ma iubeste, etc.

Cert e ca imi repet mereu in gand ca desi cel mare e "mare" totusi e inca copil, si adevarul e ca il iubesc enorm (din anumite motive ma simt mai...ingrijorata pentru el decat pentru cea mica) insa ma enerveaza rau reactiile lui din ultimul timp, nu poti sa ii sugerezi nimic despre scoala ca el le stie deja pe toate, nu poti sa ii spui cum sa se imbrace ca el stie mai bine (nu ma refer strict la cu ce sa se imbrace ci cum, mai gros, mai subtire) totul e "I know better".

Ti-am expus cele de mai sus sa intelegi ca situatia e foarte asemanatoare.

Acum ce solutii am gasit eu in ultimul timp: desi simt ca acum comunic sufleteste mai usor cu cea mica si sunt parca intr-un razboi continuu cu cel mare, am descoperit ca daca petrec timp doar cu el reusim sa ne reconectam, si ii pot arata in voie dragostea mea. Asa ca de cate ori am ocazia petrec cateva ore doar cu el. Ne simtim foarte bine ulterior si parca mai prieteni decat inainte. La fel ii arat interes in aceleasi domenii in care arata si el interes. De ex imi doream sa fie interesat in planete, dinosauri etc, dar uite ca nu e, asa ca nu rezolv nimic vorbindu-i de planete cat timp el vrea masini de curse si fotbal. Acum am invatat sa vorbesc si sa am un real interes in masini de curse si fotbal.

Altceva: implica-l cu cel mic. Sunt convinsa ca deja ai facut-o insa arata-i incredere, lasa-l cu el cat fugi tu pana la wc, lasa-l sa-i aleaga hainele, sa-i dea sa manance. Cea mica a mea a avut o perioada cand nu manca (pe la un an) si am descoperit toti satisfacuti ca de la noi adultii nu manca insa i se parea amuzant sa o hraneasca frate-su iar el nu mai putea de cat s-a umflat in pene ca sora-sa mananca numai de la el.

Ce iti mai pot spune e ca in timp devine mai usor, uite noi in weekend trebuia sa facem curat (eu si sotul) asa ca l-am rugat insistent pe Cosmin sa se joace cu cea mica putin. Nu prea a vrut dar a acceptat asa intr-o doara iar peste 10 min se jucau amandoi cu masinile la greu. Am ramas socata sa descopar ca s-au jucat 2 ore continuu cu rasete, cu ascuns, cu citit, doua ore nu am auzit deloc "mamaaaa" si ii auzeam doar razand pana la lesin. Insa pentru asta trebuie sa ai incredere, sa incepi usor usor sa ii arati celui mare ce-i periculos pentru cel mic si ce nu si apoi sa-i lasi sa se distreze.

Nici pe noi nu ne ajuta nimeni acum, in sensul ca nu sta nimeni cu noi, nu-mi face nimeni curat, copiii merg la scoala si gradi cat sunt eu la serv si seara facem curat, gatim etc. E greu si deseori suntem extenuati insa nu vedem in asta ceva negativ, luati-va 30 min seara doar pt voi, culcati copiii si stati imbratisati, incarcati-va bateriile, aduceti-va aminte de voi doi, de ce ati vrut doi copii si ca perioada asta nu e lunga.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)