Despre educatie si dresaj

happiness spune:

Asa este,orice cadere te obliga la munca mai multa.La analiza,la efort suplimentar,poate o reevaluare a prioritatilor.Zi de tehnicile de actorie,m-ai facut curioasa acum.

Chuny spune:

In primul rand trebuie sa stii sa evaluezi caderile. Sa stii ce e prioritar pt tine si nu ce iti dicteaza ceilalti, sa nu devii o marioneta ce nu poate trai fara papusar.

happiness spune:

Un pacatos,fireste ca as vrea sa ii fie bine fetei mele cu deciziile si alegerile luate,doar ca nu intotdeauna ceea ce facem noi,parintii,este bun si corect.De aceea si intru pe forum si citesc ce spun alti parinti,pana la urma iti iei rosii in cap ca faci altfel decat ei,unii te condamna si te desfiinteaza ca gandesti altfel decat ei,altii sunt mai toleranti cu ideile tale,dar pana la urma mai inveti cate ceva.Oamenii sunt diferiti,copiii la fel,nu reactioneaza toti dupa un tipar,dar eu chiar iau ce mi se potriveste de pe aici si nu ma declar nici perfecta si nici atotstiutoare,desi lucrez cu copiii si cred ca ma pricep foarte bine la ceea ce fac.Totusi,mai am multe de invatat,atat de la oamenii din jur,cat si de la cei de pe forum,si chiar si de la fiica-mea.

Alexa Ioana spune:

urmaresc de ceva vreme subiectul asta, si mi se pare absolut minunat !
conchita saru'mana pentru rabdarea cu care ne explici si ne povestesti!
chiar am invatat multe de la voi, si astfel am reusit sa mai corectez pe ici, pe colo, prin partile esentiale
unele idei le foloseam deja. de exemplu, de mult ma trimit singurica in time-out cand simt ca ajung la limita, pentru ca stiu clar ca vina imi apartine. si de mult am renuntat sa ma mai agit la masa ca nu mananca atat cat mi'as gandi eu ca ar trebui. sau ca nu doarme la pranz intotdeauna. nici eu nu mananc sau dorm la comanda. o respect, ii respect parerea si optiunile. e un membru cu drepturi depline al familiei noastre. doar ca e un membru mai mic . si ea intelege chestia asta. stie clar ca uneori e nevoie sa ceara ajutor, sau ca nu e voie sa umble cu lucruri periculoase ("doar oamenii mari si copiii mari au voie sa umble cu cutitul. eu sunt copil mai mic"). de asemenea, nu a cerut niciodata sa guste cafea, cola, etc. stie ca nu e pentru copii. sau daca uitam sa'i punem centura de siguranta (am "uitat" intentionat de vre 2 ori), imi aminteste repede ca e "peliculos" fara centura, si ea vrea centura imediat.
dar inca mai caut idei pentru gestionarea asa-ziselor "crize de incapatanare" ale fetitei mele. are o personalitate extrem de puternica, si daca se pune pe o directie, e aproape imposibil de "deturnat". cand era mai mica, mai functiona distrasul atentiei. dar acum, la 4 ani jumate, e aproape imposibil. stiu ca incapatanarea asta poate fi transformata in ceva pozitiv, si poate deveni tenacitate si consecventa (se vede deja in seriozitatea cu care abordeaza orele de dans, si cum exerseaza acasa singura). dar inca nu m'am prins exact care e cea mai buna abordare... asa ca mai stau prin zona si va citesc cu atentie.


edit: imi place ideea cu evaluarea parintelui de catre copil... chiar imi place. cred ca o sa ne dotam cu stickere in weekendul asta, si o sa avem o sedinta de evaluare in familie

Donia spune:

Noi avem doua metode pe care le aplicam cu copiii nostri:

- le dam mereu copiilor repere. Exemplu: in seara asta citim 5 carti si apoi ne culcam, tu alegi, uite una, uite doua, trei, patru, cinci, luam cartile in pat cu noi; cand ajungem la ultima carte reamintim: mai citim cartea asta si apoi ne culcam. Sau: mai stam 5 minute la parc si apoi plecam; mai avem 2 minute si mergem.
In felul asta copilul e avertizat, nu ii iei bucuria brusc si fugi, ci ii dai timp sa se obisnuiasca cu ideea. Nu garantez ca merge ca prin farmec, dar merge, copiii invata treptat si am vazut ca la noi a dat rezultate. Chiar si avertizarea cu minutele functioneaza, desi baietelul nu stie ceasul (fetita e mai mare), insa inregistreaza cuvintele si cumva prinde ideea de numaratoare inversa.

- a doua abordare e sa le spunem ce simtim si ce nevoi avem, dar si sa ii pregatim pe copii pentru ce va urma: citim cinci carti si apoi dormim, mama trebuie sa doarma. Imi e somn, sunt obosita, vreau sa dorm. Sau: in seara asta citim 6 carti si apoi tata trebuie sa spele vasele, farfuriile sunt murdare si nu mai avem din ce sa mancam. Unu la mana, le spunem copiilor ce simtim si ce nevoi avem, doi la mana, au o idee despre cum va decurge restul serii, stiu care va fi succesiunea evenimentelor.
Pe de alta parte si noi tinem mereu cont de sentimentele si nevoile copilului: esti obosit, imi dau seama ca esti suparat, esti speriat? Cum pot sa te ajut? Imi pare rau ca esti suparat.
Cand citesc cu baietelul meu, discutam mult despre sentimentele care se citesc pe fetele personajelor, copilul e bucuros, e speriat, e surprins, e suparat. De ce e copilul suparat?
Toate astea il fac pe copil sa invete sa recunoasca emotiile si nevoile altora, iar prin felul in care i se raspunde atunci cand el are o nevoie, invata sa le raspunda si el altora.

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

buli spune:

ooo, ce idee minunata
nu m-a dus capul pina acum


www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

Donia spune:

buli, nici mie nu mi-a venit ideea de bunavoie, am citit-o pe undeva
Si de curand am constatat ca ajuta mult de tot. Baietelul meu nu imparte lucrurile cu bucurie, nici nu l-am fortat vreodata s-o faca (ba nici nu prea i-am sugerat ). Fetitei ii spuneam mereu sa le dea jucariile si altor copii, dar mai nou mi-am dat seama ca e crud sa oblig un copil sa renunte la o jucarie de care se bucura in acel moment. Asa cum nici eu n-as da o carte de care sunt foarte absorbita, nu?
Si de curand baietelul meu se juca cu alt baietel, al meu avea un vapor, celalalt vroia neaparat vaporul, drept pentru care incerca sa il smulga din mainile copilului meu. N-a reusit, asa ca a inceput sa planga... mai mult sa urle, drept vorbind. Al meu, total insensibil, se juca fericit cu vaporul. Celalalt copil a mai urlat un timp, era chiar furios, apoi s-a linistit si a ramas suparat intr-un colt, nu mai vorbea cu nimeni, nu se mai juca, era tare suparat. Ei, si de abia atunci i-a atras simpatia baietelului meu. Cand l-a vazut asa suparat, s-a dus de bunavoie si i-a dat vaporul. Deci lupta nu l-a impresionat, urletele nu, insa supararea celuilalt l-a atins, l-a facut sa vrea sa-l impace.
Si abia atunci am realizat cat de mult conteaza faptul ca eu il ajut sa invete sa recunoasca sentimentele celorlalti, sa inteleaga ce simt altii, ba chiar s-ar putea zice ca asa se educa empatia, nu?

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.