Despre educatie si dresaj

happiness spune:

happiness spune:

Conchita, detaliaza un pic la capitolul preventie.Adica vreau ceva mai concret.Inteleg ca fetita ta e micuta,3-4 ani,nu?Eu chiar vreau sa invat din experienta altor mame,ca de asta"pierd"timpul pe forum.

conchita spune:

sigur, cu mare placere. dar nu stiu cat ajuta, ca nu prea exista doi copii la fel. :-)) sonia mea are 3 ani abia impliniti, deci e micuta fata de fetita ta.

- am citit inca de cand eram gravida ca cele mai multe victime copii nu se datoreaza neaparat rapirilor (isterie creata de media), ci accidentelor de masina. prin urmare, de la prima plimbare cu carutul, stiind ca ea abia vede la cinci milimetri inaintea ei si nu intelege nimic din ce balmajesc, am repetat ca patefonul stricat: "si-acum ne oprim la intersectie, ne uitam stanga, apoi dreapta, nu vine nici o masina (nici n-aveau de unde, in parc), acum trecem strada (aleea, de fapt), in pas grabit si cu mama de manuta". constant si continuu a auzit cantecelul asta saracuta de ea de cand s-a nascut. acum il repeta fara ca sa o fi fortat o data, de fiecare data. nu-mi fuge de langa mine prin parcari, ma atentioneaza ea cand se apropie o masina, iar acum deja suntem in mijlocul invatarii semnelor de circulatie, imi spune din scaunelul ei de masina cand e verde, rosu, unde e semnul de stop, etc, imitand ca are si ea un volan si-acu vireaza la dreapta. :-) nu am citit metoda asta pe nicaieri, nu e verificata de altii, e pur experienta mea. se poate aplica? banuiesc ca da, nu neaparat din fasha insa, dar poate de cand incepe sa mearga si sa inteleaga cuvintele.

- legat de posibilele accidente prin casa, m-am decis dinainte sa nasc ca voi pronunta "nu" de cat mai putine ori. cu logica mea atata cat este, am realizat ca un copil imita in oglinda ce aude, iar mie personal imi place sa mi se raspunda cu 'da'. :-)) asa ca, am protejat casa. asta face toata lumea, banuiesc. la fiecare curiozitate de-a ei, insa, oricat de speriata as fi fost de potentiale catastrofe, m-am autocontrolat sa-mi pastrez tonul egal, incantat chiar, si s-o asist, povestindu-i, explicandu-i, aratand si demonstrand pe viu ce face aragazul, cum dai drumul la robinet, cum incalzesti apa la microunde, cum pui capacul la cada s-o umpli, cum te agati de crengile copacului, adica toate chestiile considerate "periculoase". rezultatul? i-am castigat increderea ca vreau la fel de mult ca si ea sa experimenteze, sa incerce, sa cunoasca. dar ca unele chestii sunt dificile (imi cere ajutorul voluntar) sau periculoase (ma crede si ma asculta). pana acum, nu-mi amintesc macar o singura data sa-mi fi pus cuvantul la indoiala legat de ceva. si sonia poate fi denumita orice,numai 'ascultatoare' in sensul traditional nu.

- legat de respect, comunicare si libertate. o chestie care ma irita la culme cand o vad: adulti smulgand sau luand pur si simplu din mana copiiilor o jucarie sau un obiect oarecare pentru ca vor ei sa arate copilului cum functioneaza! vai, dar ma scoate din sarite, nu alta. nu am facut niciodata asa ceva. astept sa cerceteze orice o fi, daca nu e periculos. in caz ca-i reuseste sa desfaca un capac mai anevoios, celebram cu zambete si pupici. daca nu, astept, ca nu mor daca astept sa-mi ceara ajutorul! si cand mi-l cere, nici atunci nu-i iau jucaria din mana fara sa o rog frumos sa mi-o dea ea singura! inca ii schimb scutecul si n-am esuat niciodata s-o intreb, sonia, pot sa-ti schimb scutecul, te rog frumos? pot sa-ti iau farfuria din fata, ai terminat de mancat? pot sa stau si eu langa tine pe covor? intelegi ideea? asa se face ca sonia ma intreaba acuma ca papagalul daca poate si ea una-alta, o problema pe care o vad comuna multora dealtfel, cum sa il inveti pe copil sa ceara permisiunea. mai mult, cand imi zice "no, you can't do that right now", apai e lege, ma retrag, cu sorry de brat. drept pentru care, cand sunt ocupata cu ceva, sonia ma intreaba daca poate sa participe, iar daca zic nu+o explicatie+o promisiune legata de timpul in care sunt ocupata, zice dulce "okay, mami" si se retrage. si nu e dresata, caci nu i-am impus nimic niciodata.

si mai e ceva: imi tin absolut toate promisiunile fata de ea. nu-mi amintesc sa fi existat o exceptie. in consecinta, cand o facem un pact ("deal?" "okay, deal") e lege si la ea, o vad cum dezbate sa-si tina promisiunea si chiar si-o tine! nu o mint cu promisiuni: "daca plecam acum din parc, o sa mergem undeva si mai frumos", iar noi de fapt mergem acasa. mergem acasa, deci asta zic. plus motivul: mi-e mie foame! de exemplu.

casa mea e casa noastra. nu ma intereseaza ce se distruge, pateaza, strica. rezultatul: nu am absolut nimic stricat, distrus, nici macar o singura jucarie. nu-i zic nu la ofertele de ajutor, inca de cand era o mogaldeata si abia ajungea cu manutele la linia de sus a masinii de spalat rufe. dar ii aduceam un scaunel, doar ca s-o vad cum rade cu gura pana la urechi ca si-a pus ea sosetele la spalat, singurica-singurica. rezultatul? participa benevol si cu entuziasm la tot ce am de facut prin casa.

concluzia mea proprie si personala si va rog sa nu o luati personal e ca dresajul e bazat pe frica parintilor de a nu reusi, de a nu se ridica la standarde, de a fi responsabili pentru esecurile viitoare ale copiiilor. atata vreme cat intelegem ca noi nu educam nimic si pe nimeni, ci copiii se educa ei singurei urmand modele si alegand de capul lor ce sa retina si ce sa nu retina din ce le balmajim si aratam, si ca frica nu e creatoare si nici nu iubeste, o sa tot dresam pana o sa ne dea sacii cu biscuitei si pufuleti afara din casa. nu asta e solutia, dresajul nu formeaza oameni. copiii se autoeduca, nu putem sa-i controlam orice-am face sau oricat ne-am iluziona noi ca time-outul sau palmutele sau ciocolatelele au rezolvat ceva, absolut definitiv. dimpotriva, ei poate cedeaza acum ca-s mici si pitici si n-au putere, cedeaza constrangerilor si asprimii si fricii noastre. dar cand vor creste? o iubesc, vreau sa creasca fara sa o ranesc si fara sa ma urasca.

andusha spune:

Din putina mea experienta cu copiii cei super-controlati si conditionati sunt mai violenti si nu reusesc nici la varsta scolara sa interiorizeze empatia sau bunatatea, cum ii mai zicem noi, adica sa se joace chiar daca nu sunt "cei mai cei", sa converseze, sa empatizeze cu alti copii, sa respecte dreptul de a fi al altora. Am tot stat si m-am gandit cum se poate una ca asta, adica copiii pentru care parintii isi fac cele mai multe griji si le dau o gramada de sfaturi sa se schimbe la 180 de grade imediat ce parintii nu mai sunt in preajma sa ii vada. Nu am gasit alta explicatie decat ca toate conditionarile repetate pe parcursul atator ani (buline, stelute, daca...atunci...) nu ii ajuta deloc pe copii sa isi creeze o motivatie interna pentru a fi toleranti si "buni". Daca nu le aduce nici o recompensa, de ce s-ar stradui?
Educatia e un proces cu rezultate pe termen lung, normal ar fi ca fiecare parinte sa se gandeasca cum il influenteaza pe copil relatia cu parintii si peste cinci sau zece ani. Ce folos ca acum este cuminte, perfect si te asculta intru totul daca de fapt copilul in sinea lui nu da doi bani pe ce ii zici si s-a saturat de cicaleala si de stelute? Si asa ajung parintii sa creada ca adolescenta este o perioada ingrozitoare si de asta copilul bun si ascultator se transforma pentru noapte intr-o fiara sau, mai rau, nu mai este supus parintelui ci sefului gastii (tot o forma de supunere). Raspunsul este de fapt in tipul de relatie pe care ai construit-o (sau nu) cu copilul de-a lungul multor ani. Cam asa cu dresajul.

conchita spune:

aaa, da, si aia cu blestemele parintesti, de genul, "vasilicaaa, nu te urca acolosha ca o sa cazi si-o sa-ti frangi gatul!" nenica, de unde stiu mama-tata ca o sa se intample asa ceva?! poate vasilica e urmatorul nadia comaneci! :-) e altceva cand ii expui pericolul drept o probabilitate, eventual ii demonstrezi cu o papusa, pietricica, whatever, ce se poate intampla. si dupa aia lasa-l sa incerce, cu tine de mana. ca poate chiar e un pui de nadia comaneci, nu? valabil in toate aspectele, dealtfel. sonia sare de la 5 metri inaltime.

buli spune:

conchita, buna asta cu "pot sa ..." peste tot.
abia acum mi-am dat seama ca Matei isi cere si el voie
noi nici nu intram in camera la Matei fara sa batem la usa.
recunosc ca eu mi-am calcat de vreo doua ori promisiunile, pe motiv de luat gura pe dinainte si vorbit nerealist, am explicat si mi-am cerut scuze, ba am si propus ceva la schimb. bulinele mi se par neinteresante si din cauza asta nu le putem aplica [t ca nu sint consecventa (necrezind in ele).

in schiiimb - si aici chiar m-ar interesa parerea voastra, Matei a propus sa cumparam autocolante pt acasa ca sa ne dea el buline dupa cum meritam. ce ziceti?
el e familiarizat cu sistemul de la gradinita.
nu m-am bagat in metodele lor, insa ce imi place e ca discuta si cad de acord asupra bulinelor.


www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

conchita spune:

hahaha, incredibil, sa cad cu scaunul de ras!!
aceeasi dilema am si eu, dar legat de time-out! v-am zis ca nu-i dau time out, ci iau eu time out. ei bine, sonia a prins miscarea si imi da time-out cand vreau sa ies din joc ca am obosit sau o anunt ca e masa gata cand ea construieste ditai dinozarurii din nisip.

nu stiu ce sa te sfatuiesc. mie mi-ar surade ideea, mi se pare super super haioasa si deschide atatea porti pentru discutii si experimentari si analize...eu as accepta. in fond, daca esueaza, poti sa-i pui punct. in principal, e o activitate de familie, care va uneste pe toti la masa verde a comunicarii si, de ce nu, a indreptarii dupa standardele copilui, for a change! din ce ma gandesc mai mult, din aia imi place mai mult ideea. :-))

Matei

beren spune:

Si ... cum aterizeaza?

Orice copil inteligent va gasi o metoda sa testeze limitele (oricat de inteligent) construite de parinti, pentru siguranta. Vor exista situatii in care "conflictul" este inevitabil, alternativa fiind prea riscanta (daca ar vrea sa zboare cu parapanta la 8 ani?). Pentru acea eventualitate, nu este util de format un mecanism al "conflictului" (mai precis, al dezamorsarii fara ca parintele sa cedeze) inca de la varsta prezenta? Oricum restul vietii (de adult) va fi despre conflict managment, ca asta e lumea in care traim

P.S. Ca mare iubitor de animale, "protestez" impotriva termenului "dresaj" Cei pasionati folosesc instructie din respect pentru caine, dresaj fiind ce se intampla la circ. Just a remark OT.

conchita spune:

intr-un bazin imens umplut cu cuburi din burete. a sarit de capul ei prima oara cand avea putin peste doi ani jumate, la clasa de gimnastica, urcand rapid niste trepte de antrenament pentru adolescentii gimnasti. si de-atunci tot sare. :-) inutil sa spun ca am ajuns la ea pe jumate lesinata, dar cu ajutorul instructoarei mi-am revenit in simtiri. inutil sa spun ca am vazut numerosi parinti incercand sa-si forteze copilasii sa sara la fel, chestie care m-a durut teribil. am discutat cu instructoarea despre curajul soniei si am inteles, pentru a mia oara, sa-mi tin fricile pentru mine si sa nu i le transfer. micuta dare devil, asa ii e porecla pe-acolo. si este frumoasa ca un vis cum isi ridica mainile la cer si se arunca chiuind...io murind si inviind pe langa ea, dar nu se pune, ca de-aia-s mama.

buli spune:

pai, conchita, le-am acceptat noi deja intr-un fel, ca am mers vreo doua-zile cu fb-urile in piept:D, dar acu ar tb sa institutionalizam chestia si asta ma deruteaza intr-un fel.
dar oricum suna funny.


www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@