Un baietel rasfatat (2)

anca_a spune:

Hahaha, auzi la ea, se uita in alta parte si face pe ocupata:)))

Sa stii ca atunci cand iesim cu anumite persoane, si eu sunt super relaxata si nu intervin.

Daaar, cu toate ca se pare important si mai ales firesc ca un copil sa negocieze singur, daca ne gasim in compania a 20 de copii insotiti de 20 de adulti bine-crescuti si saritori*, care asteapta de la mine acelasi tip de comportament, mi-e foarte greu sa incep sa fluier si sa ma fac ca ploua...


*
- da-i mami si lui jucaria ta...nu???? cum adica nu? nu i-o dai, plecam acasa.
-(eu)vai, dar lasati va rog, chiar nu e cazul...nu vrea nu vrea, e a lui, e firesc sa nu vrea...
- aaaaa, pai nu merge asa doamna, trebuie sa invete sa imparta!!!

sau

- nu-i lua grebla baietelului, nu vezi ca ai si tu una?

sau

- dupa ce cobori, trage-te de pe tobogan, tu nu vezi ca asteapta si alti copii sa coboare?

samd


Pentru o viata linistita, un copil cuminte si ascultator, detaliiwww.comportamentcanin.ro/rezumat.pdf" target="_blank"> AICI

sorana spune:

Acum am dat peste subiect. N-am avut rabdare sa citesc chiar toate paginile dar ... fi-mea a scapat de scutecul de zi la 3 ani si 2 luni iar de cel de noapte la aproape 4 ani. Am cumparat prima olita cand avea 1 an si i-am dat-o. A folosit-o ca palarie .
Pe la 2 ani am inceput sa incerc sa-i explic la ce foloseste olita. N-a inteles. A folosit-i ca galetusa sau cos de carat jucarii
Pe la 3 ani a devenit interesata de wc. Am cumparat capac mic (reductor) si scarita. Si a mers - a inceput sa foloseasca wc-ul.
N-a folosit niciodata olita (pana la 3 ani aveam deja vreo 4 olite).
Daca ar fi vorba de scutec la peste 7 ani si eu as considera ca e exagerat. Poate ca despre un scolar cu scutec si eu as gandi ca are ceva probleme, ca nu-i ok totusi.

Dar la 3 ani????

Si inca ceva.
Un copil nu poate fi numit "rasfatat" la 3 ani.
daca face crize de plans ca nu-i cumperi o jucarie la 10 ani e rasfatat. La 3 ani indiferent ce face nu cred ca poti spune ca e rasfatat.


Sorana si Monica (7 ani)

a_alinta spune:

referitor la cand , daca , cum punem copilul la olita , este absolut clar ca fiecare mama face asa cum simte....eu la primul , nu-mi mai aduc aminte la cat am scapat de scutece dar s-a intamplat mult mai repede ( adevarul e ca si scutecele erau de bumbac si sunt convinsa ca si acest factor a avut un rol esential ).
acum , fetita mea are 2 si 2 luni , stim ce e olita, mai facem cateodata pipi ( sincer foarte rar ) treaba mare niciodata, si imi spune atat de hotarat NU ca nu pot sa mai insist.( de fapt se ascunde cand face treaba si apoi apare ca si cum nimic nu s-a intamplat, spunandu-mi fericita doar ca a facut caca.
nu mai simt nici lenesa, nici neinteresata, pur si simplu imi dau seama ca inca nu e timpul. e logic ca e alt confort in pampers, si nu sunt deloc convinsa ca are muschii pregatiti sa isi tina nevoile.
asta e parerea mea de mama vis-a-vis de copilul meu.
asa cum fiecare are parerea ei referitor la pruncul ei.

desi inainte de asta, gandeam si eu ca mamele care au copii de 2, 3 ani in pampers sunt cam comode , uite ca realitatea mi-a dovedit ca nu-i asa!

ce ma framanta acum, ca am lamurit-o pe asta cu olita ( astept increzatoare ziua cand va incepe sa fie mai interesata si de aspectul asta) , ma intereseaza foarte tare faza cu parcul.
anca, daca vrei sa detaliezi, cum procedezi tu, eu am chestia asta ca trebuie sa imparta, sa se joace impreuna cu copiii, nu sa isi ia jucariile , care nici macar nu sunt ale ei) la brat si sa plece .

AVoogt spune:

Accept , eu inteleg ...suparata, suparata dar nu cred ca este cazul sa jignesti in stanga si-n dreapta aici pe un forum adresat copiilor ...unde majoritatea suntem parinti,pur si simplu nu le vad rostul.
Iti poti varsa nervii in alta parte.


de

AVoogt

iulia_b spune:

Foarte greu sa intelegi ca in unele situatii este nevoie sa imparti. Nu incep acum cu bucata pe care o dai copilului cersetor, ma refer la familiile cu mai multi copii, unde esti nevoit sa imparti uneori aceeasi baie, acelasi pat, aceeasi bucata de paine, aceeasi mama. Numai dragostea nu o poti imparti, ea creste cu fiecare.
Copilul care ramane la capatul toboganului va lua poate picioare in spinare de la celalalt care tocmai coboara, doar mama aluia nu trebuie sa-l frustreze si sa-i spuna sa-si astepte randul. Ca nu vrea domle sa astepte si nici celalalt sa se dea la o parte.
Daca stai si analizezi fiecare gest, cuvant si interpretezi ca rea vointa orice nu-ti convine, deja mi se pare o problema.

anca_a spune:

A_alinta, despre impartitul jucariilor citeste ce-a scris gazella aici.

In rest, incerc sa intervin cat mai putin si sa evit cat pot situatiile in care sa trebuiasca sa o fac (cum ar fi celebra groapa cu nisip unde parintii ii coordoneaza cu iscusinta de pe margine...)





Pentru o viata linistita, un copil cuminte si ascultator, detaliiwww.comportamentcanin.ro/rezumat.pdf" target="_blank"> AICI

Soleil spune:

Conchita, daca eu ma duc la sala de spa si ma pun in fata usii sau o incui ca na, o vreau numai pentru mine - cam ce crezi tu ca se va intampla?
Sigur ca ne dorim diverse, sigur ca instinctul e de "apuca si lua" ceea ce-ti doresti, dar uite ca nu se poate. Exista niste reguli in societate si regulile astea se invata din copilarie.
Unii invata mai greu, altii mai usor. Unii copii pricep dupa prima explicatie, altii dupa a doua, altii nu pricep decat dupa ce experimenteaza o frustrare ca si consecinta.
Copilul meu a priceput din explicatii, nu a fost nevoie sa il iau de la tobogan.
Dar a fost nevoie sa scot Minimaxul de pe televizor pentru o zi ca sa il conving sa incerce sa manance si altceva in afara de paine, carne, oua si lapte. Rezultatul a fost ca incet-incet a inceput sa manance si altceva. I-a placut. Dar pana n-a "suferit", a refuzat cu obstinatie sa guste! Nu sa manance, ci sa guste. Uite-asa, ca nu voia ea. Si da, i-am explicat, i-am cantat, i-am facut sandvisuri cu ochi si gura si ... pisici, ca nu mai stiam ce sa ii fac.

Renuntarea la scutec, respectul pentru altii, masa luata odata cu familia si nu la un ceas dupa ca, deh, atunci i s-a nazarit pruncului - astea-s drame existentiale? Mda, ma rog, scara mea de valori e putin diferita... Chiar si respectand proportiile. Sunt probleme ale varstei, ii intelegem pe copii ca nu le e usor, ii ajutam sa le depaseasca cu succes - da, de acord.
Da' chiar drame existentiale - imi pare ca induci prea mult tragism in ceva atat de natural, firesc si simplu (in sens bun) precum copilaria...

Desiree, am citit tot ce-ai scris. Da' asa de rautacioasa mi-ai parut in prima fraza, incat chiar n-am considerat ca merita sa mai comentez...
In principiu si eu am cam lasat-o pe-a mea sa se descurce singura, sa-si rezolve conflictele ei intre ei. Dar cand copilul tau le strica jocul la toti ceilalti si ei n-o pot rezolva, apai cam e cazul sa intervii. Asa cum consider ca e cazul sa intervii cand iti vezi copilul ca-i trage o lopetica-n cap altuia.
Copilul face ce poate, se descurca cum crede de cuviinta, dar cand o ia razna cam e cazul sa intervii.
Si nu ma refer la tine in mod special, chiar daca vorbesc la persoana a 2-a. E a 2-a impersonal!

Of, Doamne, ca atata cautati spini in mamaliga ca nici nu mai stie omul cum sa spuna .

a_alinta - eu am cam lasat-o in pace pe-a mea, interveneam doar daca devenea violenta (sa loveasca, sa impinga de exemplu) sau daca incepea jocul cu "nisipul zburator" - lua nisip in lopetica si-l arunca in sus sa ploua .
Daca voia sa dea jucariile - bine, daca nu - iarasi bine. Cand se ducea intre copii ii goleam punga cu jucarii la groapa cu nisip si ii spuneam sa-i lase si pe ceilalti la jucariile ei, asa cum si ea se va juca cu jucariile lor.
Uneori ii lasa, alteori nu. Daca incepea vreunul sa planga ca nu ii da si lui jucaria ei, ii spuneam din nou sa-i dea voie copilului, daca nu voia - ok, asta era. Ii spuneam copilutului acela ca nu vrea ea si gata, asta e.
Da' cand venea la mine bocind ca nush care nu-i da si ei jucaria lui, tot asa ii spuneam: ca nu vrea acela si gata, asta e . Si ii explicam ca ceea ce simte ea, simte si celalalt copil cand ea nu vrea sa dea jucaria ei.
Intr-o vreme capatase obiceiul sa lase 9 jucarii la groapa, la gramada de jucarii si pe-a 10-a mi-o dadea mie s-o pastrez . Care era jucaria norocoasa... nu stiam ca o lua la intamplare. Ba mai venea uneori s-o schimbe .
Incet-incet a priceput ce-i cu impartelile astea.
Acuma-i mare si nu mai da. Nu mai imparte nimic. Acu' vreo cateva luni am intrebat-o daca nu vrea o surioara sau un frate. Mi-a zis ca nu ca-i mic si ii strica papusile Barbie .
Tata-sau s-a rugat de ea 10 minute sa-i dea si lui juma' de Kinder .

---

conchita spune:

Soleil, am zis eu sa-i dai sala de sport sau sa-i duci toboganul acasa? tot ce-am spus e ca, pastrand proportiile, chestiile astea 'triviale' din punct de vedere adult sunt existentiale pentru copil. altfel nu s-ar tavali pe jos in crize, unii, n-ar plange, n-ar suferi, nu s-ar ambala atata. tot ce-am spus e ca trebuie sa le respectam emotiile. nu inteleg de ce alternativa e sa le dispretuim si sa le consideram nimicuri. ei nu stiu despre foametea mondiala sau razboaie inca, ei stiu doar despre spatiul lor restrans, despre "nimicurile" existentei la 1-2-3 anisori.

daca noi consideram triviale primele lor incercari de a-si descoperi emotiile si de a si le controla, cum vom considera dramele lor reale de mai tarziu? asa dintr-odata, sambata pe la pranz, vom incepe sa-i luam in serios?? mi-e teama ca nu vor mai veni la noi in cazul asta. daca n-am fost acolo cand ne-au solicitat dragostea, atentia si intelegerea la drame "marunte", vor fi pierdut demult deja increderea si respectul in noi. si ne vom trezi langa niste adolescenti si tineri instrainati carora, vorba clasica a cuiva atotstiutor pe zona, le vom plati orele la psiholog.

"i se nazare pruncului" sa nu-i fie foame la ore fixe cand stabilesti tu? Soleil, am citit negru pe alb asta sau ai glumit? si daca nu-i e foame, ce faci, il indopi cu forta ca sa aiba probleme mai tarziu, gen bulimie, anorexie sau alte minuni?? ce e mai important? ceasul sau copilul? tu cum te-ai simti sa te puna cineva cu forta la masa cand tie nu-ti e foame? ceri respect de la un copil de 2 ani, ok - atunci trebuie sa invete prin imitatie, nu prin impunere. intai respecta-i tu ritmul, emotiile, dorintele si vei vedea ca in mod natural vei primi aceeasi atitudine in schimb. garantat, iti spun.

bineinteles ca trebuie sa fii activa ca parinte, noi avem disensiuni aici legat de metode. metoda mea infailibila e sa ma pun mereu in botosii copilei mele. se vad altfel lumea si viata.

conchita spune:

am uitat ceva. Soleil, cum ai inceput tu diversificarea la copilita ta? pentru ca, uite, parerea mea e ca mai usor e sa previi, decat sa repari. cred sincer ca problemele astea pe care unii parinti le au cu alimentatia copilului cand se decid mai tarziu sa ii hraneasca sanatos au radacini in diversificare, mie mi se pare absolut decisiva pentru obiceiurile de mai tarziu.

orice ar fi, nu mi se pare normal sa fortezi copilul sa manance. e ca si cum il pedepsesti pe copil pentru esecul parintesc de a il pregati inca de la diversificare pentru un meniu sanatos, variat, de a-i cultiva dorinta si curiozitatea sa incerce alimente noi.

citeste cu atentie inainte sa te irite parerea mea si nu o lua personal. eu am facut greseli in alta parte, deci putem face schimb de experienta fara probleme. din greselile noastre invata mamele din devenire.

freedelia spune:

Am urmarit de mult topicul din umbra si m-am hotarat in final sa scriu si eu -- una dintre adeptele cele mai agresive ale AP si cele mi mari acuzatoare ale mamicilor care fac altceva.

De cand am ramas insarcinata, superbii mei copii AP in varsta de aproape 6 si aproape 4 ani, au inceput sa se comporte ingrozitor. In primul rand unul cu altul -- urla, se lovesc, se ameninta (ma termina cand ii aud, daca nu imi dai asta, iti dau pumn sau nu te mai las niciodata sa te joci cu jucaria cutare a mea), se parasc, in fine, se comporta unul cu altul foarte urat. Apoi, cu cei din jur -- cu mama mea (ii vorbesc urat, o lovesc, nu asculta un cuvant din ce le spune), cu femeia (la fel ca si cu mama. Cu mine nu neaparat se comporta urat, dar spun nu la 90% din ce le cer (sa se imbrace, sa puna farfuria in chiuveta -- lucruri pe care le-au facut mereu fara nici o problema) si au crize de frustrare a caror cauza nu reusesc sa o identific si care se manifesta cand nici nu ma astept (de ex, dimineata, la sculare, vazand ca azi trebuie sa poarte uniforma de sport si nu cea normala, incepe un plans cu suspine, de 20 de minute, timp in care nu ma lasa nici sa ma apropii, si urla de cate ori deschideam gura sa ii spun orice).

Ei, va spun drept ca sunt la capatul rabdarii mele de AP parent si ma bate foarte clar gandul sa introduc niste reguli si consecinte -- dar nici nu stiu de unde sa o apuc. Ma intreb daca empatia (din partea mea catre ei) ar trebui sa continue sau daca nu e deja responsabilitatea mea sa ii fac sa se comporte ca niste oameni din societate.

Precizez din nou, ca nu e vorba de niste copii de un an sau doi, care nu stiu sa se exprime, care inca experimenteaza interactiunile cu ceilalti, etc. E vorba de niste copii care in mod clar au niste frustrari (probabil legate de sarcina, de faptul ca m-a tinut in pat 4 luni, ca nici acum nu sunt in stare sa ma joc cu ei prea mult si chiar orice joc ar vrea, etc) dar care totusi sunt la o varsta la care ar fi trebuit deja sa deprinda regulile de baza ale interactiunii cu cei din jur.

Pareri?? Sugestii?

23+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE