Prietenii in Diaspora

buflea spune:

Eu din contra ... am fost acum 2 ani in Romania cu copilul, dupa ce nu mai fusesem de 5 ani. Am stat 3 saptamani ...va jur ca din alea 3 sapt am dormit la maica-mea 4 zile si nu la rand. Copilul ? Aproape uitasem cum arata , dar si el uitase de mine la ce program incarcat i-au facut ai mei.
Am fost la munte, la Piatra Neamt, la mare, la Cheia ... peste tot invitata de prieteni si este adevarat, de rude (veri, matusi).
Ah ! Si in tot programul asta am avut si inalnirea de 25 de ani de la terminarea liceului - Doamne ce petrecere, ce dezlantuire de energii , la anii nostri, oameni seriosi cu familii acasa, directori peste directoare , persoane publice ... huh ! ! !...am niste poze de acolo de imi este mie frica sa ma uit la ele .
Petrecerea a cazut exact in ultima mea noapte de Romania. M-am destrabalat toata noaptea, am venit acasa dimineata sa iau valiza si copilul si direct in avion ... zombi am fost tot zborul, nu stiam cum sa adorm copilul mai repede ca sa ma linistesc si eu.

Eu am o familie mica, sunt singura la parinti dar am veri cu care ma inteleg foarte bine, am crescut impreuna ... nu stiu, e altceva in Romania, eu ma duc acolo sa-mi incarc bateriile. De fiecare data cand plec inapoi sunt cu lama pe vene.

Hilde spune:

Pe noi inca ne cauta prietenii din Romania, ne scriu emailuri, ne suna dar e greu sa tinem legatura cu ei. In plus pe noi nu ne mai atrage nimic in Romania. Nu suntem la curent cu noutatile din Romania, nu ne mai intereseaza, nu ne este dor, probabil ca nu am mai merge in vizita daca nu ar fi familiile.

Pana la urma cred si pentru noi familiile reprezinta prietenii adevarati. N-am pus niciodata un prieten mai presus de sot, parinti, frati, bunici. Cand am nevoie de un sfat, sun familia mai intai. Cand am un necaz, sun familia. Suntem obisnuiti sa cerem putin de la prieteni, intimitatile nu prea le impartim cu ei. De fapt n-am shared cu ei niciodata "secrete", nici cand eram copil. Prietenii erau pentru joaca, fun...pentru chestii serioase a fost familia.

A, pentru noi nu conteaza ca familia e departe. Am trait cu ei sub acelasi acoperis doar pana la 14 ani(sotul pana la 18) si totusi am tinut strans legatura.

conchita spune:

experienta mea de emigratie se reduce la o concluzie mica-mica: nu vin prietenii la tine carduri-carduri, tu doar asteptand si plangandu-ti de mila ca vai, unde-s fratii si surorile mele de-acasa, unde-i usa mea deschisa in permanenta, unde-i comuniunea aia incredibila cu prietenii din ro? cum eram eu la inceput.

trebuie sa fii outgoing, cum zic americanii. si sa stii de la inceput, lucid asumandu-ti riscul, ca unora poti sa le tunzi si iarba, sa le cureti si zapada, sa faci pe babysitterul si alte minuni si tot ne-prieteni sa ramaneti. n-am nici o retinere sa ajut prietenii si in felul asta, adica nu mi se pare deloc exagerat. imi extrag placerea si fericirea din placerile si fericirile pe care le pot oferi cu toata inima altora. daca reusesc sa fac un om fericit, fie si prin munci de-astea pe care le-ar putea plati, nu ezit, orice ar fi. pe de alta parte, ma gandesc asa: de ce sa plateasca, daca are prieteni care pot ajuta?? daca vreau de la prieteni doar sa ma asculte si sa dea din cap ca suport moral, atunci nu mai bine platesc eu un shrink?? :-)) daca pot sa fac o chestie, ma ofer fara probleme. daca nu, iarasi nu mai am anticele retineri sa zic "nu, sorry, poate altadata" - ca inainte nu ziceam "nu" de frica sa nu-mi pierd prietenii.

eu nu pot trai fara prieteni. m-am tot mutat de colo-colo in 8 ani de america si mi-i tot pierd din cauza distantei. de cand sunt in san diego, am abordat problema prietenilor ca pe un proiect ca oricare altul - ii caut activ. m-am inscris in tot felul de cluburi de interese (franceza, sah, work out, mommy and me club, etc) si nu mai sunt la fel ca inainte sa astept sa ma bage cineva in vorba, cu tot felul ce complexe in cap ca vai, io nu-s americanca si astia au prejudecati. asa ca eu ma duc sa zic "hi" prima, io deschid poarta prima. merge, bine; nu merge, macar am incercat.

buflea spune:

Asa este. conchita are dreptate ...dar asta nu inseamna ca este usor sau este o reteta sigura.
Si ideea subiectului era ca este mai greu sa iti faci prieteni la maturitate si si mai greu sa ii faci in emigratie.

Eu cel mai mult simt lipsa lui "acasa" cel romanesc la evenimente din astea mari - Craciun, Revelion, Paste ...
Pai ce sa te distrezi la revelionul astora cand este de fapt o noapte ca oricare alta, nu iese nimeni pe strada, nu tu o pocnitoare, o petrecere pana dimineata ? De Paste la fel - nici nu se simte ca e Pastele ca aici toti au Pastele in alta zi, aia care il au ...

Sa nu mai spun de 1 Iunie, Martzisor, 8 Martie - ma suna vara-mea din Romania sa-mi ureze ceva de zilele astea si au habar nu am ca exista

Hilde spune:

Buflea, noi nu mai tinem Martisor, 1 Iunie, 8Martie. Mi se par fara sens aici, mai ales ca nimanui in jurul nostru nu-i pasa de ele.

Obiceiuri romanesti tinem de Pasti. Mai ales cand Pastele ortodox este decalat cu o saptamana. Altfel il tinem si pe asta cu americanii. Mergem de obicei la biserica ortodoxa, facem oua rosii, miel si... invitam prietenii americani carora le plac ouale rosii, cozonacul( il numesc sweet bread) si nu se ating de miel.

Pt Craciun si Anul Nou facem sarmale romanesti. Singurul element care se "vinde" bine.

Americanii sunt prietenosi dar nu indraznesc sa faca primul pas. Multi nu vor sa se complice, le e teama ca valorile tale sunt prea diferite de valorile lor si te jignesc cu ceva. Cand ii intalnesti, nu le vorbi non-stop de Romania. Ca astfel scoti in evidenta numai diferentele. Te imprietenesti cu ei cand aveti subiecte comune de discutie.

Ramona J spune:

Exact asa sint si eu! De asta nu sufar deloc nici atunci cind nu am prieteni. Cum ne-am mutat in mai multe rinduri, am tot avut perioade din astea cind nu aveam pe cine trece la emergency contact.
Cu sarbatorile tot asa sint, nici nu le mai observ pe alea gen 1 Iunie. Noroc cu DC!

OlgaTarziu spune:

VioletaH spune:

Unul dintre motivele pentru care mi-a placut filmul Appaloosa este fantastica prietenie dintre Virgil si Everett. Ma intreb oare cum e sa ai un astfel de prieten, care sa te cunoasca mai bine decat tine insuti, sa te "citeasca", sa te accepte asa cum esti chiar daca-ti vede slabiciunile, sa fie intotdeauna de partea ta, sa te respecte, admire si sa stii ca poti avea incredere totala in el. Oare exista asa ceva in realitate? N-am trait, n-am vazut...nu cred.

Noi avem o numar maricel de prieteni/amici, dar se aplica treaba aia cu diviziunea muncii.
Unii sunt doar preteni de iesit la restaurant si ne simtim excelent ori de cate ori se intampla. Conversatie buna, veselie, si nici nu trebuie sa speli vase dupa.
Apoi sotul are preteni de football cu care merge la meciuri sau tv party.
Eu am prietena de shopping, intotdeauna vine la mine acasa si ma ia cu masina (ea se ofera) dar eu ii platesc lunchul. Imi place sa merg cu ea, ne plac aceleasi magazine, avem cam acelasi buget, si nici nu o deranjeaza ca eu merg mereu cu Sean dupa mine, dimpotriva, uneori vine cu masina deja echipata cu carseat de la sora ei (care intamplator e exact ca al nostru). Deci compatibilitate maxima.

Mai am cateva prietene care au copii mici si cu care ma vizitez, vorbim la tel, d-astea d-ale mamelor.

Avem cativa prieteni cu care mergem in vacanta pe ici pe colo. Au si ei copil cam de varsta lui Sean si ne intelegem bine.

Si apoi avem vecinii domne! Cine n-are vecini, sa-si cumpere! Avem un cuplu de batranei peste drum care au rol de watch dog, stiu tot ce misca si ne informeaza, cand plecam undeva ne supravegheaza casa, le lasam cheie si veneau de hraneau pestii (cand aveam), ne pastreaza mailul pana revenim, ne uda gazonul si mereu imi aduc muffins si apple pie. Iar ea ma suna regulat sa ma intrebe de sanatate. Niste scumpi. Sotul meu le curata gutterul, ii ajuta cu diverse prin curte, le face diverse servicii - dar nimic abuziv, totul e in limitele decentei.
Apoi avem niste vecini cubanezi, o familie cam de varsta noastra, tare de treaba, foarte calzi. El ne-a ajutat la carat mobila, sotul meu l-a ajutat pe el la diverse chesti grele sau transport cu truckul, el ne aduce mereu sea food ca lucreaza la un magazin, al meu ii da mereu bere, deci o relatie din asta de ajutor reciproc. Sotul a fost impresionat la maxim de el intr-o zi cand a vrut sa-i faca o farsa. Stia ca in dimineata aia Nestor si sotia sunt in mari pregatiri pentru o petrecere (iar la ei petrecerile sunt luate foarte in serios, mancare cat cuprinde, curatenie generala, tot felul de aranjamente) si l-a sunat la misto "Hei Nestor, ma pregatesc sa mut shed-ul, poti sa vii si tu cu baietii sa-mi dati o mana de ajutor?" la care Nestor a raspuns fara nici o ezitare "sigur, in 5 minute sunt la tine!". L-a lasat pe al meu cu gura cascata. Adica omul ar fi lasat porcul la protap si tot ce mai facea el acolo, stiind ca-i vin musafirii in scurt timp acasa si totusi ar fi venit sa ajute un vecin la o treaba care ar fi durat poate o ora si care inseamna ceva transpiratie. Cica "Man, daca ai nevoie de ajutor eu vin oricand". Sotul meu a zis ca-l iubeste
Dar totusi nu avem foarte multe in comun cu ei, suntem doar vecini. Am fost o data la o petrecere de-a lor si eram cam stingheri, toata lumea vorbea cubaneza, muzica numai de-a lor...nu ne-am simtit chiar in largul nostru. Insa sunt convinsa ca daca sun la usa lor in toiul noptii ca am nevoie de ajutor nu mi-o vor inchide in nas.

Si mai sunt si altii cam in acelasi stil. Si nu avem decat o singura bucata prietena romanca, relatie mai mult de telefon, ca ne vedem foarte rar desi stam la 15 minute distanta. Concluzia este ca fiecare iti poate imbogati viata cu ceva, chiar daca nu le poti avea pe toate intr-o singura prietenie. Noi nu avem prieteni "buni la toate". In acelasi timp exista asa un fel de "barter" in toate aceste relatii. Fiecare da si primeste ceva si toata lumea e fericita.

Spunea cineva mai sus ca americanii nu fac primul pas, ca-s mai reticenti. Eu am experimentat contrariul. Ei sunt cei care mi-au intins primii mana. Persoane de la care nu ma asteptam mi-au organizat baby shower, au venit la spital cand am nascut, mi-au adus mancare acasa - lucruri pe care nu le voi uita si care au insemnat foarte mult pentru mine.

Asta e povestea noastra. Multi amici, unii mai apropiati, altii mai superficiali, dar toti impreuna ne fac viata frumoasa, fiecare are rolul lui. Dar ca sa spui drept, tot eu si cu sotul meu suntem cei mai buni prieteni. Nu povestim intimitati cu nimeni, nu "dam din casa", nu povestim cu prietenii despre alti prieteni (daca ni se face de o barfa mica, barfim doar noi doi hahahaa).

---

Vio 13s+ (25 martie 2010) & Sean (16 martie 2008)

buflea spune:

Nu stiu daca vecinii se pot numi chiar prieteni ...si noi avem niste relatii excelente cu vecinii si da, au sarit la necaz ...eu am avut un incendiu in casa, noi eram la serviciu si erau acasa ai mei (care nu vorbesc engleza) si copiii ... va dati seama, ce drama ...tata a iesit disperat afara si a facut cu mana unui vecin Jamaican care a sunat la 911 ...apoi pompierii au scos pe toata lumea afara din casa, au iesit ai mei cu 2 copii de 1 si 2 ani, terorozati de spaima ..si o vecina 3 case mai incolo i-a chemat la ea acasa, pe mama si copiii, mama plnagea ca la balamuc, nu stia un cuvant in engleza , i-a dat apa sa bea, cookies ...deci ce sa spun, au sarit oamenii la necaz.
Apoi vecina de langa mine este o tipa foarte sofisticata, e politiciana si mi-a dat cheile de la ea de acasa sa ii ridic posta cand e plecata ... totusi eu vecinii nu ii consider prieteni si nici nu as putea sa le dau numarul de telefon la scoala in caz de urgenta.
Apropo de jamaicani - ca si voi, am fost la o petrecere la ei, moamaaa ce de mancare si ce muzici, era asa un spirit de al lor, dansau cu tot felul de pasi pe care noi nu ii stiam, ne-am simtit bine dar pe langa ...

VioletaH spune:

Pai da, diferenta dintre prieteni si vecini este ca pe primii ti-i alegi, iar pe vecini ii "cumperi" odata cu casa. Dar sunt situatii in care vecinii iti pot fi mai aproape si mai de ajutor decat prietenii. Nu stiu cati prieteni isi lasa viata lor si vin la mine cand sunt plecata sa-mi ia mailul sau sa ude gazonul (de exemplu). Si da, eu as putea sa dau contact la scoala unul dintre vecini, sau sa las copilul la ei in caz de urgenta. In opinia mea, poti sa n-ai prieteni, dar daca ai vecini cumsecade si exista o simpatie reciproca, te simti mai putin singur. Chiar daca nu e loc de discutii filosofice, de petreceri sau de vacante impreuna. Acum depinde si de norocul fiecaruia. Noi stam intr-un neighborhood in care oamenii au ceva vechime, unii locuiesc aici de 20-30 de ani, deci exista ceva trust. Iar noi astia nou veniti am fost primiti foarte bine.

---

Vio 13s+ (25 martie 2010) & Sean (16 martie 2008)