Autopedepsirea - ce facem?

Hakimela spune:

Jasmin, cu abuzul, ai dreptate. Evident ca nu e un copil abuzat. Adica, sper ca nu e Am constatat ca se extinde tot mai mult conceptul de abuz asupra copilului, dar nu e locul si momentul sa comentez despre asta. Ce ma ingrijoreaza, ca si pe tine, e ca se loveste VOLUNTAR. Sigur ca accidente se intampla, se mai dau cu capul de ceva ca nu apreciaza distanta, etc. La el e efectiv frustrare si criza de nervi. Ma intreb acum daca e ca la durere. Unii au pragul mai jos, altii mai sus. Asa o fi si la frustrare? Unii copii nu au mari probleme ca li se spune "nu te iau acum in brate, ci imediat ce ma sterg pe maini" si nu se tavalesc, nu urla, nu se dau cu capul de nimic, iar altii fac exact invers. Ei, fiu-meu asa e: daca in clipa ASTA vrea ceva, in secunda ASTA trebuie sa obtina. Nu peste 3 secunde, sa zicem, ca e deja tarziu, se da cu capul de pamant, se tavaleste, urla. Oare e rasfatat? La un an? Nu prea cred, totusi...

Jasmin012 spune:

hakimela, conteaza foarte mult si personalitatea copilului si temperamentul, si asta inseamna ca varsta nu prea are importanta, caci ei se manifesta asa cam de la inceput, de gand se nasc, chiar daca se manifesta sub alta forma. Sunt copii care nu se lasa convinsi prea usor sa faca ce nu vor, sunt incapatanati (al meu e unul dintre ei, a fost mai incapatanat de la nastere). Pur si simplu vor ca lucrurile sa fie asa cum vor ei, in mintea lor de copilasi. Nu neaparat e ceva rau. Dar ma tot gandesc ca totusi ei au un anumit spririt de autoconservare: e posibil ca atunci cand se lovesc voluntar sa o faca in limitele de suportare a durerii... poate stiu perfect pana unde trebuie sa mearga cu lovirea, ca sa nu-i doara si sa obtina si efectul scontat... E ceva de genul santajului sentimental. Poate ca nu ma insel. Crede-ma ca nu ma pricep prea tare la psihologia copilului, desi incerc din rasputeri sa aflu ce se petrece in mintea copilasului meu si sa inteleg.


Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas la 1 an

mihuta spune:

Mai ieri m-a pufnit asa un ras, tin minte ca in clasa a XII m-am mirat de o colega ca si-a rupt piciorul. Peste doua minute, zdrang, am picat si eu. Cam la fel si cu palmele in cap. Azi la locul de joaca televiziunea locala lua interviuri mamicilor (mie si unei prietene) si in timpul asta Sophia incerca sa se catere pe urmele unor baieti de clasa a VIa pe un tobogan foarte sus. Bineinteles ca nu reusea si a inceput sa-si traga palme in cap. Eu cu microfonul in fata ma tot uitam la ea socata si apoi am inceput sa rad.

Na ca si cu verbalizare cu tot, se mai intampla si de asta.

Hakimela la 1 an majoritatea copiilor n-au pic de rabdare. Faci bine ce faci, sa ai grija sa nu se loveasca prea tare, minimalizeaza cauzele frustrarilor, respira adanc si crede-ma ca o sa treaca si faza asta ! Este foarte important sa ii fi alaturi si sa incerci sa ii explici prin ce trece. Chiar daca nu are efect imediat, roadele se vor vedea in timp, cand se va linisti mult mai repede pentru ca va intelege ca orice traire are o explicatie, un motiv si un nume.

PS, la dentist n-a fost prea amuzant, dar mai avem in plan o vizita luna asta pentru un control de rutina. Vom vedea atunci daca a tinut minte vizita ca o experienta negativa.

Hakimela spune:

Jasmin si Mihuta, va multumesc mult! Ajuta cumva sa aflu si de la voi nu ca e OK, ci ca se mai intampla... Da, probabil ca am un copil coleric. E clar ca personalitatea e innascuta si caracterul se formeaza. Nu am cum sa ii schimb personalitatea si nici nu vreau, pentru ca nici eu sau taica-sau nu suntem niste flegmatici sau sangvini, de pilda, deci chiar are cui semana. Problema e ca m-au prins cam nepregatita manifestarile astea. Le asteptam mai incolo, spre 2 ani. Si da, Mihuta, poate ca verbalizarea nu ajuta. Azi fiu-meu mi-a spus "iete" si s-a dat cu capul de pamant iar. Deci da, IETE, e demonstrativ, voila!