S.O.S.- CRIZELE DE NERVI

anca_a spune:

Corina, trebuie cautat motivul pentru care copiii se comporta asa! Tu o sfatuiesti sa trateze efectul in loc sa inteleaga cauza.

Sa mai zic ca metoda propusa de psiholog se numeste dresaj???


www.alexdamian.com/" target="_blank">Salvati-l pe Alexandru

Editez sa spun ca nu am citit cu atentie mesajul tau care, intr-adevar spune ca ar trebui cautat motivul pentru care ei se comporta intr-un anumit fel.

Mirona spune:

la noi au inceput criezele dupa 2 ani.
erau crize clare de personalitate - daca nu ii faceai pe voie era gata voia buna, tipa si batea cu picioarele in podea, iti tragea palme, tipa, balea - toate cele.
Dar nu mi-a facutdeloc crize in societate.
Am incercat cu buna, cu luatul in brate, cu explicatul - iaca - parca era surda. Am incercat cu reaua - am tipat, am urlat - nika. Am incercat si cu foarte reaua - i-am tras una la fund - pe atunci aveainca pampi - naspa - nika parea ca nu functioneaza. Intr-ozi am prins-o peste fund si partial pe picior in jos - 2 ore nu i-au trecut urmele degeteor mele de pe picior - plangeam si eu langa ea de mila ei si de neghioaba ce am fost. De atunci evit sa dau in ea - mai bine imi dau mie cate una si ma calmez. Mai bine pedeapsa.
Am incercat apoi sa o pedepsim - o duceam la ea in camera si stateam cu ea pana se linistea - uneori dura putin - alteori dura si cate 40-50 de minute. Am si filmat-o s-o arat educatoarei - care nu ma credea ca acasa poate sa faca asemenea crize si la gradi era o fetita exemplara. Nimic nu a functinat.
Am ales apoi ignorarea - o lasam in camera ei si ii spuneam ca in momentul in care se potoleste si ii trece criza o asteptam in sufragerie sa ne impacam.
Era si comica cateodata - ne spunea: "mai plang putin putin si vin".
Dupa cateva minute venea la noisi spunea: "m-am potolit".
Deci faza cu ignorarea a functionat cel mai bine - la noi.

ei bine - din aprilie s-a schimbat problema- a aparut fratiorul ei in peisaj - n-are treaba cu el - cu noi are treaba - nu mai are atentia noastra 100% captata asupra ei. Acum sa vedeti crize ... si culmea e ca le face si afara in parc - de mirul lumii nu alta.
Inca nu stiu ce functioneaza - am dus-o la mama - plange dupa noi - am incercat sa-l las pe Raul la mama si s-o iau numai pe ea - plange dupa fratiorul ei - acum incerc sa stau singura doar eu cu ei amandoi - e super greu - mai ales cand el arenevoie de mine si ea se cere si ea in brate.

E greu - dar stiu ca vom trece sipeste asta - sunt inca mici - vom creste si vom incepe si noi sa intelegem - sa ne intelegem. Eu sunt inca optimista.
va pup tere de tot si va doresc multe multe rabdare.

Mirona spune:

din pacate acest comportament la noi nu a functionat - la noi se accentuau crizele - nu suporta sa o ia nimeni in brate - nici macar s-o atingi.
Orice ii spuneam - era surda.

Mentionez ca fetita mea putea vb si putea exprima ceea ce-si dorea.

CorinaDani spune:

Am uitat sa mentionez si alt aspect : uneori aceste crize (tantrum) survin si pe fondul oboselii, a scaderii glicemiei (inainte de masa), a "bombardarii" micutului cu prea multi stimuli externi dintr-odata...ai observat cumva o legatura intre crize si anumite momente ale zilei (inainte de masa, inainte de somn, etc.) ?

Anca, ai dreptate, m-am exprimat cam eliptic...

Intr-adevar, fetita din serial facea crize doarece mami nu-i cumpara diverse chestii cand mergeau la cumparaturi, asadar motivul era evident si bine stabilit de la inceput;

Cine a urmarit serialul respectiv si echivalentul nostru (Super Nanny) stie ca un psiholog intai studiaza "subiectul" din pozitia unui observator neutru si obiectiv , nu intervine din primul minut, studiaza comportamentul (in serialul englezesc, psihologul nici macar nu statea de la inceput in aceeasi incapere cu familiile si copiii, ii observa prin intermediul camerelor de filmat instalate peste tot in casa, deoarece trebuia sa vada care este rutina fiecarui copil si parinte, cum se comporta, cum interactioneaza, ce anume declanseaza reactiile negative din partea copiilor si a parintilor, etc.)

Si, dupa ce-si nota toate detaliile, lua fiecare familie, intr-un birou separat, le prezenta si discutau impreuna fiecare faza filmata, incurajandu-i sa caute singuri raspunsurile la intrebari de genul "de ce crezi ca face asa?", "cum crezi ca ar fi trebuit sa procedezi, in loc sa...?". Adica ii implica si pe parinti in tot acest proces de identificare a cauzelor care generau acele comportamente si obiceiuri nepotrivite, si doar acolo unde parintii nu stiau sau procedau eronat, le dadea sfaturile necesare. Apoi, cu lectiile "facute" parintii se intorceau la copii, incercau sa puna in practica ce invatasera, iar psihologul ii monitoriza tot de la distanta, o anumita perioada. Uneori metodele nu functionau, fie din cauza faptului ca parintii nu le aplicau intocmai si mai faceau mici "derogari", fie metoda nu era cea mai potrivita pentru acel copil, in acel moment. Si atunci, psihologul ii mai lua pe parinti la o "runda" de explicatii si lamuriri...

M-a surprins in mod placut faptul ca, desi cu parintii era destul de directa in exprimare si nu prea ii menaja cand le explica unde gresesc, atunci cand interactiona cu fiecare copil in parte, psihologul respectiv (o femeie) se transforma total, vorbea pe un ton bland si calm, se cobora la nivelul vizual al copiilor, astfel incat sa le "capteze" privirea in momentul in care vorbea cu ei, le explica logic, in cuvinte si expresii simple, adaptate pentru varsta fiecaruia, de ce nu trebuie sa faca asa, ca modul in care se comporta ii supara si ii intristeaza pe mami si pe tati, etc.

Si foarte important, incerca sa identifice inca de la inceput, pentru fiecare copil in parte, ce ii place si ce nu, incepand de la mancare, jucarii, activitati comune cu parintii, etc., astfel incat "preferatele" copilului sa fie folosite ca "moneda de schimb" atunci cand era rugat sa faca ceva ce nu-i placea sau nu-i convenea, pentru schimbarea obiceiului sau comportamentului nepotrivit, din cauza caruia parintii solicitasera ajutorul.

Asadar, nici pomeneala de "dresaj"...sau poti sa-l numesti asa intr-un mod pozitiv, pentru ca acele obiceiuri si comportamente proaste, dobandite de copii (si de unii parinti, da...)in timp, erau partial sau total inlocuite de alte metode si abordari, care functionau din de in ce mai bine pe masura ce erau exersate zilnic...

Pana la urma, inducerea unor obiceiuri si comportamente se face prin exersarea zilnica a acestora, nu este suficient sa-i spui o data unui copil de 2 ani "nu ai voie sa faci asta, pentru ca....", pentru ca el nu intelege din prima, nu are aceeasi perceptie a pericolelor ca noi adultii, gandirea logica abia se contureaza...pentru copiii asa mici nu exista inca, in mintea lor, legatura cauza-efect...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

Jasmin012 spune:

Corina, da, in general crizele cele mai rele sunt seara, cand suntem afara deja de vreo ora, doua... el nu prea se joaca cu copiii, are preocuparile lui, se distreaza de minune alergand, plimband caruturi de papusi mai nou sau jucarii din acea care constau intr-un fel de bat cu diverse animalute la capat pe care le impingi. Probabil ca vrea sa faca prea multe deodata.. Dar si in casa mai face figuri, dar ii trece repede.
Si apropo, in principiu sunt de acord cu Anca si chiar am incercat si asta, dar am observat ca daca incerc sa-l ridic de jos si sa-l iau in brate se zbate si mai tare, si are o forta... mi-e din ce in ce ma greu sa-l stapanesc cand se lasa la pamant. Nu vreau sa fac jocul puterii, dar nici nu pot sa-i permit sa se alinte si mai mult si sa-si inchipuie ca orice-i este permis. Pentru ca el intelege luatul in brate ca pe un alint. Stiu asta fiindca uneori se lasa la pamant, pe strada, si cand e bine dispus, doar asa, ca sa ma faca sa vin dupa el. E o adevarata figura. M-ar amuza daca n-ar fi atitia microbi pe jos, prin tarana aia pe care se aseaza el, pe unde scuipa fiecare cum vrea, pe unde fac pipi toti cainii etc

Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas la 1 an

CorinaDani spune:

Ei, vezi, incet-incet gasim unele raspunsuri...

Cand e obosit (de atata alergatura) se crizeaza mai usor...

Cand vrea atentia ta, se preface ca se lasa pe jos, pentru ca stie exact care va fi urmatoarea ta miscare - luatul in brate...off, sunt asa de "smecheri", imediat invata...

Sa-ti dau un exemplu : am fost in iulie cu cea mica la mare, impreuna cu soacra mea, timp de 10 zile. Drumul zilnic spre si de la plaja trecea inevitabil pe langa tarabe cu jucarii, colace, barcute, etc.
La inceput, piticuta nu prea le-a bagat in seama, era prea ocupata sa se uite peste tot, de jur imprejur, totul era nou pentru ea.
Dar deja dupa vreo 2-3 zile, cand mergeam cu ea pe langa tarabe, se "arunca" pur si simplu la niste jucarele cu celula solara (un fel de ghiveci micut, cu 2 frunze de plastic si o tija in capatul careia era o gargarita, un cap de papusica, etc.; tija si frunzele se miscau stanga-dreapta). Ea, nu si nu, ca vrea gargarita d-aia, se lasa in jos, incepea sa planga...De fiecare data o luam imediat in brate, sa nu se mai zbata, ma indepartam rapid de tarabe si ii repetam de 3-4-5 ori, pe un ton jos si ferm, chiar in urechea ei, ca mami nu are bani acum la ea, ca banii sunt in masina la tati, ca atunci cand va veni tati cu masina ii va cumpara si gargarita si o minge mare-mare. Ei, si procedand asa in fiecare zi, deja dupa 4 zile ajunsese sa se duca glont doar sa se uite la jucariile respective, si spunea singura "vine tati, masina cu bani, cumpala gagaita si golu male de la magain". Adica ii intrase deja in capsor faptul ca in final va fi cumparata gargarita, dar in anumite conditii. Inutil sa mai spun ca atunci cand a venit tati sa ne ia de la mare, primul lucru spus si cerut de printesa a fost "tati, aide cu bani a magain, cumpalam gagaita si golu male". Tati - ce sa mai faca saracul, s-a executat. Super-fericire si incantare pe printesa mea, 2 zile n-a fost chip s-o mai dezlipesc de jucarie, manca, dormea si facea baie cu ea...Ideea e ca am reusit s-o fac sa inteleaga ceva si nu a mai avut motiv sa se crizeze degeaba, stia ca i-am promis ceva in anumite conditii si m-am tinut de cuvant.

Incearca sa-i organizezi programul de joaca de dupa-masa/seara astfel incat sa nu oboseasca foarte rapid...intai o plimbare, apoi mers la locul de joaca...pentru ca daca el alearga de colo-colo 1-2 ore, la un moment dat clar oboseste si nu se mai poate stapani cand nu i se face pe plac...Si fetita mea a avut o perioada din-asta de alergatura continua, dar am reusit sa-i captam atentia in parc si cu alte activitati mai "statice": jucarele pentru nisip (si mestereste cu ele cate 30 min, sta pe vine sau in fund la nisip, dar practic are o pauza de alergatura si se mai odihneste), ii facem baloane de spuma pana ne amortesc buzele si ea se uita siderata cum zboara, ii place nespus de mult sa fie data in leagan, sta acolo si cate 30 min...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

greieras spune:

Eu cred ca cei mici pot fi facuti sa inteleaga de la varste foarte fragede conceptul cauza-efect. Cred ca faptul ca plecati din parc in momentul in care incepe sa aiba crize este deja o pedeapsa la nivelul lui de intelegere. S-ar putea sa mai ia inca vreo 50 de astfel de decizii pana va intelege micutul cum sta treaba, dar cu totii stim (mai ales parintii de copii mai mari) ca repetam aceleasi chestii de sute de ori pana se intiparesc in ei.

Totodata bine a spus cineva ca s-ar putea sa fie legate crizele si de oboseala. Noi ultimele ore inainte de culcare le-am petrecut intr-un mod mai putin excitant pentru copil, ex. ne jucam prin casa. De cate ori am facut ceva seara care cerea efort mai mare din partea ei am platit cu varf si indesat.

Mai cred ca incepand cu varsta asta, nu numai masurile pe care le iei ci si atitudinea pe care o ai cand le aplici ajuta enorm pe termen lung. Practic copilul va invata ca mami este iubitoare dar si stricta (ma refer de nezdruncinat in hotarari) si trasand astfel bine limitele el se va simti in siguranta si iubit chiar cand este pedepsit.

O chestie interesanta la care am fost martora chiar in familia mea mi-a dovedit din nou ce speculanti sunt copii. Stau acasa cu fetita mea de 4 ani si cu o nepotica (a verisoarei) de 3 ani. Sunt copii foarte diferiti dar si foarte dulci si cuminti. Nu de mult am iesit cu verisoara si fetita ei in oras si am ramas uimita sa vad cum o speculeaza nepotica mea pe mama ei la greu. Interesant e ca nu face asa cu mine stiind ca nu i-ar merge, dar pe mama ei o cunoaste ca in palma, si stie exact pe ce butoane sa apese ca sa primeasca ce vrea. In final iesirea s-a terminat urat (copilul s-a tavalit pe jos urland) iar mama s-a simtit ca sa nu zic cum din cauza circului. Vroiam sa ajung cu concluzia la ce am observat,si anume ca nepotica mea primea o gramada de promisiuni cu privire la o pedeapsa sau alta, dar ele nu s-au materializat niciodata, au ramas doar vorbe in vant, iar copilul, fiind obisnuit cu asta si-a facut de cap stiind ca nu se va intampla nimic oricum. Din nou vorbesc de un copil dulce cu care stau in fiecare zi 8 ore pe zi, pe care il cunosc bine si care se comporta total diferit in preajma mea.



Gloria si Eva (22 dec. 2004)


Craciun 2008

alra spune:

al 150-lea subiect pe tema crizelor unde raspunsurile sunt ori filozofii, ori auzenii de la tv sau stiu eu ce carti citite si nimic concret.

si evident ca mama, tata sau mediul sunt exclusiv de vina, de copii cu toleranta scazuta la frustrare nu am auzit, de copii la limita hiperactivitatii, de copii care in criza isi inchid toate canalele de comunicare idem.

are cineva copil care realmente se comporta asa si care a gasit solutia magica? pe cuvantul meu, cand citesc toate paginile astea de sfaturi si explicatii (pe care le-am aplicat si incercat cu consecventa si cam degeaba) imi vine si mie sa fac crize

CorinaDani spune:

Alra, imi pare rau ca treci prin momente grele cu puiul tau (deduc asta din cele scrise de tine, poate ma insel...)

Dar nu inteleg, de ce te superi pe noi si pe sfaturile noastre ?

Pornind de la problema expusa de Jasmin, am incercat sa gasim macar o parte dintre motivele care-l determina pe micutul ei sa faca "scene". Asa cum a recunoscut si ea, crizele baietelului apar mai des spre seara, dupa 1-2 ore petrecute pe afara, in alergatura continua. Cel mai probabil oboseala isi spune cuvantul, iar cand nu i se face pe plac, izbucneste.

Deocamdata nu am vazut postari (la acest subiect) din partea unor mamici ai caror copii ar putea avea problemele descrise de tine. Ma gandesc doar ca acest fel de probleme nu le putem "diagnostica" singure, probabil ca numai un specialist in psihologia si comportamentul copiilor ar putea sa spuna cu certitudine despre ce este vorba si cum trebuie procedat.

Dar asteptam, orice sfat si experienta sunt bine-venite, se vor adauga la cunostintele acumulate din carti si emisiuni TV.

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )