S.O.S.- CRIZELE DE NERVI

Buna, imi cer scuze daca deschid un subiect care poate s-a mai discutat, m-am uitam pe cateva pagini sa vad vreun topic asemanator dar n-am gasit nimic...
Am un baietel de un an si 8 luni care, de la o vreme , face crize de nervi cam in fiecare zi, din diverse motive, se arunca la pamant (in general cand suntem afara) si incepe sa urle .Se inroseste tot de la urlat, incerc sa-l ridic dar se lasa greu, daca il iau in brate se zbate... se uita la noi tot cartierul(unii se uita cu repros parca spunandu-si "ia uite-o si pe asta ce copil are, cum l-a educat", iar altii imi arunca cate o privire de compatimire si mai si primesc, ca o palma, intrebarea "fata, dar asa face?", adica vezi Doamne "mama, ce copil rau!". Deja ne cunosc toti la locul unde mergem sa ne jucam, am capatat o anumita notorietate. Nu stiu cum sa procedez, pana acum il lasam sa urle putin sa-si faca numarul apoi incercam sa-l linistesc si continuam sa stam afara, dar de cateva zile cand face asta il iau pe sus, il pun in carucior si mergem direct acasa. Pe drum insa, pret de vreo 5 minute nu face altceva decat sa urle. Eu il cert si-i spun ca mergem acasa, ca e pedepsit pentru ca s-a purtat urat, dar nu stiu cat intelege si nici daca procedez bine asa. Ma simt neajutorata, sper sa fie doar perioada aceea dificila din jurul varstei de 2 ani, si deci, o faza trecatoare, dar adevarul e ca el a avut de mic o personalitate puternica, e foarte ambitios iar unii oameni din jurul nostru spun ca e alintat. Dar in general e un copil bun, in casa e chiar destul de cuminte.
A, am uitat sa precizez ca de cateva ori, in nervii lui m-a muscat de mana, o data sau de doua ori mai tare, dar pentru ca i-am luat manuta si l-am "muscat" (muscat cu ghilimelele de rigoare) la randul meu, ultimile dati cand s-a repezit la mana mea nu a mai strans cu dintii, a fost mai degraba doar un gest, nu o muscatura.
Imi pun fel si fel de intrebari despre cum e mai bine, oare ce sa fac sa-l ajut si pe el sa treaca peste aceasta perioada fara sa fie afectat pe viitor si sa-l si educ in mod corespunzator... Sper ca intelegeti ce vreau sa spun.
Rog pe cei care stiu cum se procedeaza cel mai bine in cazuri de acest gen, sa impartaseasca experientele lor si celor care se afla pt prima data in fata situatiei de mai sus. Multumesc.


Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas la 1 an

Deus spune:

lasa-i sa se uite :)
cand face o criza afara sau in casa, trebuie sa-l ignori/sa pleci de langa el. Pana cand crezi ca o sa le faca, daca nu are spectatori pt ce sa le faca? Le face fiindca stie ca are castig de cauza!
(excludem orice boala, situatie care trebuie controlata altfel!)
Daca la varsta asta face asa tambalau ce crezi ca o sa faca la 4 ani? la 6 ani?
Trebuie sa-i spui des si sa-i explici ca , chiar daca cate odata faci ceva ce lui poate nu-i place asta nu inseamna ca nu-l iubesti sau ca nu vrei sa-i fie bine. Pur si simplu daca vrea sa stea intre oameni trebuie sa accepte ca exista niste reguli/constrangeri ,daca nu trebuie sa se mute undeva in varful uni munte:)
Al meu a avut faze din astea, dar l-am ignorat si i-am spus de n ori ca-l iubesc enorm, ca este dragostea mea, ca orice ar face eu am sa-l iubesc vesnic dar, nu imi plac copiii isterici si prefer sa plec de langa ei ca ma doare capul. Acuma efectiv vorbim atata de rational si ne intelegem de minune, fara nici o constrangere sau alte pedepse.
Vorbeste cu el si ofera-i dragoste fara conditii! il iubesti si cu nervi si fara nervi, doar ca, istericalele sunt pt pisici si tu preferi sa nu fie pisicuta.

„Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci.”Gandhi

www.de-azi.ro

inspiratie, dragoste, putere ... pentru cine crede ca nu mai poate.
http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI



quod me nutrit me destruit

Tala spune:

Eu iti povestesc din experienta mea, intrucat fiecare copil e diferit vei vedea tu daca poti adapta la situatia voastra.
Din ce ai scris am retinut urmatoarele:
- e ambitios - e foarte bine, esential zic eu, si poate de aici 'crizele de nervi', caci la varsta pe care o are gandeste mai mult decat poate exprima, inca nu-si poate controla trairile si banuiesc ca ai citit si tu despre frustrarile aduse de cei 2 anisori ai lui.
- de aici mergem la: "il cert si ii spun ca este pedepsit" - daca e suparat (ca nu i-a reusit castelul de nisip sau mai stiu eu ce) nu cred ca il ajuta sa-l certi (chiar sunt convinsa ca nu). Sa zicem ca tu incerci sa faci un lucru, te chinui, nu-ti iese, te superi si suferi, si vine sotul tau te ia de o aripa te inchide in baie si-ti spune ca esti pedepsita (nu ti-ar placea sa-l musti putin?) - poate nu-i cea mai reusita paralela, dar mie mi-a luat putin sa realizez ca-i pot controla cat de cat reactiile copilului meu (am un baietel de aproape 3 anisori) prin propriile mele reactii. Adica, mai pe scurt, daca e suparat in primul rand incerc sa aflu de ce (si stiu ca nu-i usor la varsta asta pt ca al meu cel putin a vorbit abia incepand cu 2 ani jumatate). Aflu motivul si incerc sa fiu cat pot de empatica (ajuta in cazul nostru). Astfel copilul meu a invatat sa ceara ajutor inainte sa dea cu jucariile de azvarlita, sa se opreasca din plans cand s-a lovit ca sa-mi spuna daca il doare sau doar s-a speriat si altele.
- faza cu aruncat pe jos, dat din picioare...aici mi-a mai sarit cineva in cap dar repet ce-am facut eu (desi era mai mititel decat al tau). Nici nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu starnesc polemici: am reactionat in asa fel incat sa priceapa ca o astfel de reactie nu atrage o alta reactie din partea mea, incat a incercat de maxim 5 ori si gata. Se intampla in casa, il lasam in camera in care se manifesta si ieseam de acolo (mentionez ca avea grija sa nu se loveasca). Cred ca am reactionat bine si am vorbit chiar si cu un psiholog care mi-a confirmat lucrul acesta (copiii reactioneaza in functie de reactia noastra: daca exageram noi, asa vor face si ei pt ca asta ii invatam defapt), oricum stiu copii care fac asta si la 6 ani - nu-i ok sa invete sa obtina in viata ceva prin astfel de manifestari. In perioada respectiva eram si eu cu nervii la pamant, acum poate as incerca mai intai sa-l alin si sa-i spun ca stiu ca este suparat, dar ce incerc eu sa-ti spun este sa nu-l inveti ca daca face asa obtine mai mult decat in alta situatie. Incearca sa te comporti ca si cum nu s-ar da cu fundul de pamant (sper din suflet sa intelegi ce vreau sa spun, sunt cam obosita si nu stiu daca sunt coerenta)
- e alintat? foarte bine. si al meu este - daca inteleg eu bine definitia pt alintat: il pup toata ziua, il laud incontinuu (de ce sa-i certam cand fac rele si nu sa-i laudam cand fac bune?), ne jucam impreuna cat pot eu de mult (plus ca gatim impreuna, spalam rufe impreuna, batem cuie impreuna etc), il duc in locurile favorite...eu una un copil am si daca as avea 10 tot asa as proceda, oricum noua ne este bine.
Concluzia: fii cat mai aproape de el, are nevoie mai ales de tine si intelegerea ta, ajuta sa incerci sa te pui cat poti in locul lui. Din experienta...dureaza cam 2 maxim 3 saptamani pana ajungeti pe aceeasi linie de comunicare. La noi mai sunt fluctuatii cand mai are vre-o eruptie sau alte disconforturi fizice, dar rezolvam usor.
Iti urez succes pana capeti rabdarea necesara, dar si recompensele sunt pe masura.

Bucurie!

Jasmin012 spune:

Buna, multumesc pt raspunsuri, sper sa-si mai spuna si alte persoane parerea, dar asa cum spuneati si voi, fara sa starnim polemici.

Trebuie sa fac cateva precizari, pentru o mai buna intelegere a situatiei.
- Lucas nu vorbeste, spune doar cateva cuvinte, de-a lungul timpului pronunta anumite cuvinte gen gata, papa, dar a renuntat la ele.... acum vorbeste intr-o "chineza" pe care o inteleg, in mare parte. Asa ca din pacate nu poate spune ce simte si asta ii creeaza sentimentul de frustrare. Dar el este un copil bilingv si asa imi explic fenomenul intarzierii in vorbire. Este un copil foarte sanatos, activ, cu multa imaginatie... A mers de pe la 10 luni...

-este alintat in sensul ca, asa cum spui,Tala, il pup toata ziua, il mangai, il laud de fiecare data cand face ceva bun sau frumos... ii fac pe plac in cele mai multe chestii; l-am cam lasat de mic sa faca ce-a vrut, ca sa nu-i infranez imaginatia si sa invete cum functioneaza unele lucruri. Daca a cerut vreun obiect i l-am dat sa se joace si sa-l studieze. Nu mai spun, de cate ori s-a aratat interesat de vreo jucarie sau obiect, gen tricicleta, de exemplu, sau carucior de papusi i-am si cumparat desi de multe dintre ele nu se atinge cu saptamanile sau lunile. Dar asta e mai putin important, stiu ca nu conteaza cat de multe ii cumperi unui copil ci ceea ce-i oferi sufleteste.

- pana acum cateva zile nu l-am mai pedepsit (desi nu stiu daca e tocmai pedeapsa faptul ca il bag in casa, cand poate ca oricum ar vrea sa mearga ca e obosit: de exemplu aseara am intrat in casa la ora 8 in loc de 9 cat stam de obicei), pentru ca in casa nu mai pomenim de suparare, e ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

- in general, pana acum, l-am ignorat cand s-a aruncat la pamant, l-am lasat acolo, sa-si "faca damblaua", pana se ridica singur, dar venea la mine tot urland... Dar s-a intamplat de multe ori ca lumea sa-i sara in ajutor, sa incerce sa-l ridice si sa-l consoleze, ceea ce ma enerva, dar nu eram destul de rapida sa strig dupa ei ca sa nu-l atinga si sa-l lase in pace... Nu mai spun, cate priviri intoarse sa vada spectacolul. Si ce-i mai rau, nu ma deranjeaza sa se creada ca nu l-am educat cum trebuie, ci faptul ca unii spun: ce copil rau!... De multe ori i-au zis asta: Ce rau esti! Eu binenteles le spun ca nu e rau, dar ma consuma faptul ca trebuie sa le spun asta pe un ton amabil cand as vrea sa-i injur... Serios

- in ultimul rand, cand se arunca la pamant pentru motive ca acestea: nu-l las sa intre in magazinul lui preferat unde umbla la sticle si mai ales se duce la niste prize pe care le au acolo si unde el ajunge foarte usor: apoi se duce in alte magazine care au ventilatorul de la aparatul de aer conditionat afar si unde el vrea sa bage degetele, sau se baga pana la gat in baltoacele facute de apa rezultata de la AC. Deci e vorba despre lucruri pe care nu-i pot permite sa le faca sa nu-i pun in pericol sanatatea. Si nu stiu cum face de vrea sa mearga si sa umble numai pe unde e periculos. I se pare amuzant sa alerge inspre strada, ca eu sa-l urmaresc.... Vedeti deci, de unde ingrijorarea mea.

Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas la 1 an

Adriana mica spune:

Jasmin, si noi am trecut prin faza asta. Noi am aplicat urmatoarea metoda: cand incepea sa urle si nu parea ca are intentie sa se potoleasca prea curand, il luam pe sus si plecam din acel loc. Simultan, incercam sa ii distrag atentia cu altceva, a functionat de fiecare data. Nu cred ca se pune problema la varsta asta de aplicat pedepse.

Evident ca incercam de fiecare data sa isi si explic de ce procedam astfel, dar rezulatele pe partea asta au inceput sa se vada de abia spre varsta de 2 ani si jumatate. Pe masura ce am vazut ca reactioneaza pozitiv, am inceput sa stabilim un set de "reguli" argumentate si explicate, pe care sa le respectam. "Abaterile" le abordam cu rabdare si diplomatie; la inceput il rugam sa isi aduca aminte ce am discutat pe marginea subiectului respectiv, apoi ajungem la o ultima atentionare, iar daca totusi continua putem ajunge chiar la "pedepse" (de regula, privarea pt o jumatate de zi de ceea ce ii face placere, muzica lui preferata sau vreun film, sau jucariile pe care a refuzat sa le stranga). Toate discutiile se poarta pe un ton calm, refuzam sa ii raspundem daca tipa.

Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...

grati.ela spune:

Jasmin eu cred ca Lucas are pereche: Dudu al meu. Il regasesc in toate descrierile; in plus al meu se da cu capul de pereti, de podea, musca pamantul, arunca in geam cu bile, bate in geamul de la usa, vitrina. Eu incerc sa-i distrag atentia dar sotul ii spune raspicat: "Gata! Termina!" (varianta lui pare ca tine probabil datorita tonului sever). Cu sora lui insa nu e deloc isteric...mai miorlaie ca sa-l bage in seama dar nu urla, nu se tavaleste. Concluzia: vor atentia 100%, vor distrati. In plus sunt puturosi si nu vor sa vorbeasca pt a se face intelesi.

first_carmen spune:

Noi ne incadram la acest capitol cu Petru.
Cel mai des il apuca cind incercam sa plecam din parc si cind vrea o jucarie de la altcineva si acela nu i-o da. In acel moment trebuie sa stau sa-l tin pentru ca ia nisip (sau ce gaseste daca nu este nisip) si arunca in toata lumea si daca nu sunt atenta ma aleg cu o muscatura zdravana. Cu vorbitul nu prea merge, pot sa-i zis ca nu-i frumos, ca il doare pe copil, ca nu mai venim afara ... diverse ... dupa un timp reusim sa-i distragem atentia la alta jucarie dar trebuie sa-l ridicam neaparat de acolo si sa-l departam de ceilalti copii (unii incep si ei cu urlete, ca nu vor sa dea jucaria). Sper in timp sa ne intelegem mai bine...

Carmen mamica de Petru si Stefan din 28 iulie 2007
Pozicile noastre
Cum crestem noi

Jasmin012 spune:

scuze, citind postarile nu ma pot abtine sa nu zambesc. Desi situatia e grea, sa incercam sa ne pastram optimismul...


Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas la 1 an

CorinaDani spune:

Buna,

Acum aproape 2 ani, pe postul romantica (parca) era difuzat un serial englezesc intitulat "Micii teroristi" (acum se da in reluare sambata si duminica, cred ca la ora 14).

Pe scurt : intr-o casa gen "Big Brother" erau adunate, timp de o saptamana, 3-4 familii, care aveau copii cu diverse probleme de comportament. Sub indrumarea si supravegherea unui specialist (psiholog) aceste familii primeau sfaturi si metode imbatabile prin care reuseau, pe parcursul unei saptamani, sa elimine foarte multe obiceiuri si comportamente nelalocul lor (unele durau de luni bune).

Imi aduc aminte perfect cazul unei mamici singure, care avea o fetita de aprox 2-3 ani; acea fetita se comporta foarte asemanator cu baietelul tau. Orice metoda ar fi aplicat mamica respectiva, nu functiona, astfel incat ajunsese sa nu mai poata iesi la cumparaturi impreuna cu fetita, din cauza crizelor de nervi pe care aceasta le facea, pentru ca mami refuza sa-i cumpere diverse chestii, absolut inutile.

Metoda recomandata de psiholog :

- fetitei i se explica dinainte ca vor merge la cumparaturi, mamica facea de acasa lista, impreuna cu fetita, ii explica exact ce au de cumparat si ca au bani exact pentru acele lucruri.

- fetita era invitata sa o ajute pe mami, sa-i dea produse din raft, sa vada ce a mai ramas de cumparat, etc.

- la iesirea din fiecare magazin, fetita primea de la mami cate o steluta aurie, pe care o lipea intr-un carnetel; cand aduna 5 stelute pentru "cumintenie si lipsa de crize" mami o rasplatea oferindu-i fetitei inghetata preferata, la o mica terasa din mall-ul respectiv

- la inceput fetita tot mai facea crize de nervi, dar metoda recomandata de psiholog a fost urmatoarea : copila scoasa imediat din magazin, mami merge cu ea intr-un loc putin mai retras, unde sa poata sta jos, o ia in brate foarte strans si o tine asa pana se linisteste, fara sa-i vorbeasca sau sa o priveasca (mami o tinea in brate, dar nu fata in fata, o tinea pe fetita cu spatele la ea, pe genunchi); incet-incet fetita se linistea si apoi, pentru ca nu fusese ascultatoare, mami pleca imediat acasa cu fetita, fara sa termine cumparaturile.

Iti mai pot recomanda sa citesti cartea Irinei Petrea - supernanny de la TV - sunt acolo multe exemple si metode, precum si explicatii privind motivele pentru care copiii se comporta asa in anumite situatii.

Eu, din fericire, nu am trecut prin aceasta faza cu fetita mea (acum are 2 ani si 1 luna) si sper sa scapam...

Oricum, situatii asemanatoare am vazut destule prin parc sau la locul de joaca, dar niciodata nu am judecat mamica sau copilul respectiv, pentru ca stiam ca micutul face asa dintr-un motiv anume, nu neaparat din rasfat sau proasta-crestere. Mai ales baietelul tau inca nu vorbeste foarte clar si devine frustrat pentru ca uneori voi, parintii, nu intelegeti exact ce vrea el...



Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

Jasmin012 spune:

Corina, da, am vazut chestia cu facutul listei si metoda recompensarii cu stelute la Supernanny... Deocamdata nu patesc asa la cumparaturi si sper nici sa nu-mi faca chestia asta, dar cred ca ce ai scris tu acolo cu tinutul copilului in brate pana se linisteste ar putea fi aplicat in multe situatii, chiar si la cele prin care trecem noi. O sa aplic. Multumesc si iti doresc mult succes cu fetita ta. Fetitele sunt mai putin nazdravane, ele inteleg mai bine. Desi conteaza mult si firea copilului: cunosc si baietei foarte cuminti.

Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas la 1 an

anca_a spune:

Jasmin, am subliniat ceea ce mie mi se pare esential in incercarea de a aborda corect crizele de isterie ale piticului.

Comportamentul lui este perfect normal pentru varsta lui si se datoreaza frustrarilor de tot felul pe care nu stie si nu le poate inca gestiona corect.

Daca parintii ar intelege asta, nu si-ar mai ignora (sau si mai rau pedepsi) copiii cand acestia se manifesta in acest fel. Dimpotriva, copiii ar trebui incurajati sa-si exprime liber sentimentele, fie ele negative sau pozitive.

Din pacate insa, majoritatea parintilor ignora copilul in acele momente, in incercarea de a descuraja pe viitor acest tip de comportament.

E ff gresit pentru ca astfel, copilului i se transmite mesajul ca nu e ok sa se exprime cand vine vorba de sentimente negative precum furia, supararea, frustrarea.

Ce poti tu sa faci...sa il iei in brate daca te lasa, sa il asiguri ca il iubesti si ca incerci sa il ajuti sa treaca peste asta. E important de asemenea sa incerci sa verbalizezi sentimentele pe care el nu le poate exprima, il faci sa se simta inteles.




www.alexdamian.com/" target="_blank">Salvati-l pe Alexandru