Nastere Timeea - aricel iubit

Acum cand viata mi-a oferit o asa surpriza minunata, neasteptata si total neplanificata :), acum cand in burtica mea loveste cu multa putere si determinare, cel de-al treilea copil al meu, acum cand mai am mai putin de 3 luni pana la cea de-a treia nastere, simt nevoia sa spun si povestea Timeea, cea de-a doua fetita a mea, ingerasul meu scump si iubit.

Fata de prima sarcina unde problemele au fost din plin inca din timpul celor 34 de saptamani cat am reusit sa o tin pe Clara in burtica, acum la Timeea totul a decurs mult mai lin in timpul sarcinii. Problemele la ea au aparut insa in primele luni de viata, am sa revin la sfarsitul povestii cu amanunte.

Aprilie 2006. Am hotarat impreuna cu sotul meu sa asteptam sa treaca Pastele si sarbatorile de dupa Paste si sa purcedem la plamadirea :) celui de-al doilea sufletel. Zis si facut, la sfarsitul lunii, testele (cele vreo 15 pe care le facusem ) aratau fara indoiala ca aveam un samburel in burtica. Bucurie mare, misiune indeplinita inca din prima luna, nu ne mai incapeam in piele de fericire. Clara tot cerea de vreo cateva luni o surioara, si cand a aflat ca mami are un bebelus in burtica, a fost sigura ca surioara mult asteptata a venit.
Am avut ca si prima data greturi groaznice vreo 4 luni, dar in rest n-au fost evenimente deosebite. Urma sa nasc un capricorn sau chiar varsator, DNP-ul era la limita 21-22 ianuarie 2007. Sincer mi-as fi dorit ca cea de-a doua mea printesa sa fie Sagetator, dar nu conta, sanatoasa sa fie.
Joi, pe 21 decembrie
Se apropiau sarbatorile, imi era frica sa nu nasc chiar de Craciun sau Revelion si cine stie cum sa nu poata veni doctorita mea. Trebuia sa stau cuminte tare pana dupa Revelion, mai ales ca eram in ultima zi din Sagetator si sigur nu aveam cum sa nasc :). Clara avea prima serbare din viata ei, la gradinita. Avea rolul de fulgusor de nea si era foarte mandra. I-am facut o rochita nemaipomenita si nu mai puteam de dragul ei cand o vedeam cat e de incantata de rolul ei si cat de in serios si-l ia. Chiar ma gandeam, ca daca cumva ma va apuca sa nasc inainte si nu as putea sa particip la serbarea ei, va fi tare dezamagita si m-am rugat la Doamne Doamne sa faca in asa fel incat sa pot fi si eu alaturi de ea.

A venit si ziua de 21 decembrie, eram foarte multumita, implinisem 36 de saptamani, performanta nereusita la sarcina Clarei. Aveam sa particip si la serbare, totul era bine. Bagajul il facusem de vreo 2 saptamani, aranjasem totul prin casa, mai aveam de luat lustra in camera fetelor. A venit serbarea, iubita mea a avut cea mai frumoasa rochita, si-a spus foarte bine rolul, a fost super dragalasa ca de obicei, si uitandu-ma la ea cat e de mica si de scumpa mi s-a umplut inima de fericire, de dragoste, de mandrie…cea mai mare realizare si bucurie a vietii mele. Am plecat de acolo incantati, am lasat-o acasa si la insistentele mele am mers in Praktiker sa luam lustra care parka-mi statea pe suflet ca inca nu o pusesem. Am luat-o, la 8 eram acasa. M-am intins in pat si ma uitam cu Cosmin la televizor. Ma simteam foarte bine. De vreo cateva zile ma simteam atat de bine ca renuntasem sa mai iau pastilele de no-spa si scopantil de care eram nedespartita de luni de zile. Gravibinon-ul la fel nu-l mai faceam din saptamana a 14-a.

9 si un sfert : brusc o durere foarte ascutita imi taie spatele in doua si coboara spre col unde efectiv imi taie respiratia. Dupa vreo 30 de secunde cedeaza si rasuflu usurata. Pfu, ce-o fi fost? Mai avusesem contractii, ma mai duruse burta pana atunci dar nu atat de rau. Ma gandesc ca o fi ceva singular. Dupa 5 minute suna telefonul, o prietena de a mea. In timp ce vorbesc cu ea, ma sageata alta durere, la fel de intensa. Nu mai reuseam sa scot un cuvant. Uf, ma gandesc, nu-i a bine. Cu chiu cu vai reusesc sa termin convorbirea si ma duc la baie.

Nu apuc sa ma asez pe wc, simt ceva siroindu-mi pe picioare. Foarte calma strig la Cosmin care era in sufragerie: mi s-a rupt apa. Spre deosebire de prima nastere cand mi s-a rupt apa la 34 de sapt in toiul noptii luindu-ma total prin suprindere, si cand am intrat instantaneu in panica invartindu-ma de nebuna prin casa si nestiind ce sa fac mai intai, acum am fost amandoi foarte calmi. Ma mai gandeam inca ca poate totusi nu o fi fost chiar rupte membranele ci doar fisurate, nu-mi cursese foarte mult lichid. Insa la cateva minute cand am avut urmatoarea contractie, mi-am dat seama ca astfel de dureri avusesem la Clara cam in ultimele 2-3 ore de dinainte de nastere. Atunci avusesem travaliu de 7-8 ore si primele ore fusesera destul de usoare.

M-am gandit sa-mi fac repede un dus si sa ma spal si pe cap, ca deh, nu puteam sa ma duc asa la spital. Intru in dus, alta contractie, atat de puternica ca ma bufneste si plansul: pe de o parte de durere, pe de alta mi-am dat seama ca am pornit-o pe drumul nasterii, fara nici un dubiu si parca m-au napadit toate emotiile. M-a vazut Clara si s-a speriat putin, mai ca incepuse si ea sa planga. Am incercat sa ma stapanesc si am iesit repede din dus, fara sa ma mai spal pe cap, mi-era teama deja, aveam contractii cam la 4 minute deja si foarte puternice. Ne-am imbracat rapid, am pregatit-o si pe ea si la drum. Mi-am sunat doctorita, mi-a spus sa ma duc la camera de garda si ca sa-i spun medicului de garda sa o sune sa-i spuna cum sta treaba. Pe la 10 fara ceva ne-am urnit de acasa, am lasat-o pe Clara in drum la bunici, am scos bani de la bancomat si directia Municipal. In continuare eram foarte calma, dar contractiile erau si mai puternice. Ajungem la 10 si un pic la camera de garda unde o doctorita foarte, foarte amabila ma controleaza si-mi da verdictul: membrane rupte, dilatatie 2, dar mai dureaza. O sunam pe doctorita mea si-i spune ca nu e momentul sa vina, mai dureaza. Mie nu-mi prea venea a crede, aveam deja contractii la 3 minute si durau mai mult de 30 de secunde. Stam putin acolo pana mi se fac toate formele si apoi vine un infirmier, ma aseaza intr-un scaun cu rotile si urcam la etajul 5. Acolo ma baga intr-o sala de travaliu unde mai erau 4 femei in diferite stadii ale travaliului, si din fericire ii da voie si sotului sa intre. Il echipeaza cu papuci, boneta si halat si il lasa sa stea langa mine. Eram super incantata, si la cealalta nastere fusesem impreuna si mi-era tare teama ca de data asta nu vom putea fi din nou impreuna. Prezenta lui si participarea lui activa la nastere ( ma mangaia mereu si respiram impreuna) imi dadea multa putere si ma simteam in siguranta si protejata. Stiam ca totul va fi bine. Ma controleza acum asistenta de aici si spune: dilatatie 5, se pare ca va merge destul de repede, chemati doctorul. Aha, deci am avut dreptate, simtisem eu. Ma intorc inapoi in salon, imi scot carticica cu nasterea fara dureri si incep sa stau in diferite pozitii , cele despre care se spunea ca usureaza si grabesc coborarea copilului si dilatatia. Toate celelalte mamici stateau culcate in pat, numai eu eram in picioare, ba sprijinita de perete, ba pe vine, ba in 4 labe. Ma priveau destul de ciudat, dar nici ca-mi pasa. Stiam ca asa e cel mai bine. Vine iar asistenta la putin timp, ma controleaza si putin intrata in panica imi spune: va rog intindeti-va in pat, aveti deja dilataie 7 si merge foarte repede. Sun din nou doctorita, era pe drum, ma linistesc, totul va fi bine. Deja contractiile era foarte dese, foarte lungi si foarte intense. Trecusera cam 2 ore de la prima contractie si ruperea membranelor si eu aveam deja dilatatie 7. Nu-mi venea sa cred, parca nu mi se intampla mie, deja eram intr-un fel de transa. Cand aveam contractia , parca intram intr-un vis, durerea era atat de intensa, dar nu stiu exact cum sa va explic, nu era rau, simteam ca totul e bine si ca voi scapa repede. Cand se termina, in acele 1-2 minute dintre contractii, parca nici nu nasteam, ma simteam fresh si mai puneam la punct cu sotul meu diferite detalii.Cam la un sfert de ora de la ultimul control, am simtit acea senzatie de a impinge. Am stiut ca eram foarte, foarte aproape. Ca si prima oara, tot travaliul nu am scos nici un sunet, nu neaparat ca ma abtineam ci pur si simplu nu-mi venea, doar suieram in timp ce incercam sa ma concentrez sa respir corect. Spun asta pentru ca in jurul meu se striga, tipa , urla pe diferite tonuri si-ti cam ingheta sangele in vine daca stateai pe acolo. Am chemat repede asistenta si da, asa era, dilatatie maxima, repede pe masa de nastere. Venisem ultima si urma sa nasc prima. Telefon doctoritei, ajunsese, era jos urma sa urce cat de repede. Repede in sala de nasteri, cu picioarele atarnate in acele chingi incomode, doar eu, sotul meu si asistenta. Imi venea sa imping si nu stiam e sa fac, nu voiam sa nasc fara doctorita mea asa ca ma abtineam cat puteam. In sfarsit apare incheindu-si grabita halatul si strig: imi vine sa imping, ce sa faccc???? Si ea zice: pai impinge. Si in timpul unei singure contractii, lungi si nesfarsite minunea mea a venit repede, repede pe lume. Era ora 23.55. Cand am vazut-o, mica, mica, si murdara toata de vernix, am simtit asa o usurare...totul era bine acum. Nu-mi venea sa cred, parca priveam de undeva din afara. Totul se desfasurase cu asa o repeziciune si cu asa o intensitate ca parca era ireal. Acum stateam cuminte in casa in fata televizorului si 2 ore jumatate mai tarziu, deja nascusem. Mi s-a parut incredibil ca mi s-a intamplat tocmai mie. Timeea Ioana, nascuta fix la 36 de saptamani implinite, 2550 grame, 45 cm lungime, pe 21 decembrie la ora 21.55. Si am prins si ultimele minute din Sagetator. Apgar 9 semana leit cu Cosmin. Ca si Clara de altfel.

Dupa ce am nascut, m-am intors din nou in sala de travaliu, iar la 20 de minute Timeea mi-a fost adusa la san. Apoi au dus-o inapoi intr-un salon cu bebelusi. In acea noapte nici nu am putut dormi. M-am tot dus sa o vad si sa ma asigur ca nu ea este cea care plange. Dimineata am fost mutata salon cu 5 paturi impreuna cu bebelusul.
Dupa-amiaza am ajuns intr-un salon cu 3 paturi unde am si ramas pana pe 24 dec cand am fost externata.

La fel ca si la nasterea Clarei, eu m-am simtit extrem de bine in spital. Si eu si Timeea ne-am simtit foarte bine acolo. Duminica, in ajunul Craciunului, ne-am intors acasa si a inceput odiseea noastra in 4.

Pe Clara nu a adus-o Cosmin cat am fost in spital, asa ca am vazut-o abia cand am ajuns acasa, cam la 3 ore cand a adus-o sotul meu de la bunici. In primul rand parca nu am mai recunoscut-o, parca era alt copil: mult mai mare si parca putin strain. Cand spun mult mai mare, spun adica mare in toate:manutele si talpitele care pana atunci mi se parusera ( si asa si erau) atat de mici si gingase, acum mi se pareau mari, mari. Ea mi se parea mare si foarte, foarte grea cand o luam in brate. Cand imi lipeam obrajul de obrajorul ei, de unde pana atunci mi se paruse moale, moale, acum mi se parea tare si elastic. Efectiv parca era alt copil si nu ma puteam acomoda cu noile ei dimensiuni. Si mai ales imi venea sa stau intr-una cu Timeea in dormitor, sa ma inchid si sa stau doar eu cu ea acolo. Simteam ca ma topesc de dragul ei si nu ma pot desparti nici o secunda de ea. Mi se parea atat de mica, neajutoarata si total dependenta de mine...exact cum ma simtisem si la Clara. Doar ca acum era si Clara si Timeea si eu simteam asa doar fata de Timeea. Desi Clara fusese pana atunci minunea vietii mele si universul meu. M-am simtit foarte vinovata si am incercat sa compensez cu dragalasenii instrainarea pe care o simteam fata de Clara.Mi-a fost destul de greu primele 2 zile si am facut adevarate eforturi sa-i acord si ei suficienta atentie si sa ma abtin sa nu tip la ea, ba cu: inchide usa, ba cu: te-ai spalat pe maini, ba cu: nu baga diverse in baita Timeei...si multe altele. Apoi cam dupa vreo 3-4 zile, lucrurile parca au inceput sa reintre in normal. Clara a reinceput sa semene cu Clara :), eu parca nu mai simteam nevoia sa stau numai cu Timeea, sotul meu parca nu ma mai enerva din orice :)...Eram din nou normala :) si Timeea si Clara imi erau la fel de dragi si iubite, ma topeam de dragul lor, cand eram cu una mi-era dor de cealalta, cand eram cu amandoua langa mine sufletul mi se revarsa de fericire, ma simteam ca sa zic asa de doua ori implinita si fericita. Clara se purta foarte frumos si gingas cu surioara ei mai mica, o mangaia si o draganea de cate ori putea, se vedea ca ii este draga. Zicea tuturor care veneau la noi: veniti sa o vedeti pe surioara mea cat e de frumoasa si blanda :) E atat de scumpa! Sunt atat de fericita! Suntem atat de fericiti!

Va doresc acelasi lucru si voua!

Completare: Primele 6 luni nu am putut sa ma bucur deloc de a doua mea maternitate, de fapt, dupa prima luna am plans zilnic si m-am zbuciumat ingrozitor. Totul a inceput cand Timeea avea 5 saptamani, si a avut la baita o mica intepeneala ce semana izbitor de mult cu o convulsie, asa cum ne-a spus pediatrul. Adoua zi, tot la baita, acelasi fenomen....Am inceput peregrinarile pe la: neurologi si cel mai bun ecografist de copii, n-am sa-i dau numele, care ne-a pus cenusa in suflet. El a descoperit la cele 2 ecografii transfontanelare pe care le-a facut, la 3 si 5 luni, ca Timi avea in trunchiul cerebral, o "gaura in creier" - o portiune avasculara, bine delimitata, de 9 mm, un traumatism al trunchiului cerebral probabil ca urmare a unei hipoxii din timpul nasterii (cand oare, ca am nascut ca un TGV?!?!), care urma sa se vada in curand prin grave disfunctii neurologice :( Ca investigatii suplimentare ni s-a recomandat RMN-ul cerebral.
Ne-am chinuit vreo 2 luni pana sa gasim o clinica particulara care sa accepte sa faca RMN unui copil atat de mic. Cu frica si teama imensa in suflet, la 6 luni, ne-am prezentat la clinica respectiva pentru RMN. Cu multe emotii fiindca nu prindea anestezia si Timeea nu adormea si pace, a primit doza suplimentara de anestezic, si in sfarsit a adormit. Pe timpul RMN-ului, cand atat de micuta statea mica si adormita in tubul acela huruitor, am imbatranit ani in jumatate de ora.
Din fericire RMN-ul a aratat fara drept de apel ca scumpa noastra nu avea nici "o gaura in creier" si ca din acest punct de vedere era fara cusur. Ca un doctor inconstient ne-a bagat o idee in cap care ne-a ingrozit si ne-a innegurat atatea luni de zile. Doamne ajuta ca a fost bine! S-a dovedit ce cele doua manifestari paroxistice de la baita s-au datorat unei hipocalcemii acute.
O alta problema a fost ca la 3 luni si jumatate exact in ajunul Pastelui am ajuns de urgenta la spital in insuficienta respiratorie, si am trecut prin toate chinurile posibile, cand starea Timeei s-a degradat in doar 2 ore, de la temperatura 38 si nimic altceva, la stare de inconstienta, imposibilitatea de a mai respira si nu mai raspundea la nici un stimul. Am descoperit dupa o noapte de cosmar in spital ca facuse o pneumonie foarte urata, ca plamanul drept nu mai functiona 80% si era plina de secretii pe tot tractul respirator. Posibil in urma unei aspiratii ni s-a spus. Dupa zile lungi in spital, tratamente cu antibiotic foarte puternice, Timi s-a insanatosit si am plecat fericiti si usurati acasa. Dar linistea noastra a fost de scurta durata. Ni s-a spus ca datorita acestei pneumonii foarte curioase, Timeea este suspecta de fibroza chistica. Recunosc ca atunci cand am auzit nu m-am impacientat, nu stiam ce inseamna. Cand am ajuns acasa primul lucru a fost sa caut pe internet. N-a trebuit sa caut prea mult, ceea ce aflam ma teroriza psihic. O boala incurabila, cu speranta mica de viata. Nu-mi puteam crede ochilor, Doamne cat am mai plans si m-am zbuciumat. Dar Doamne Doamne a avut grija de noi si de aceasta data. La 4 luni ne-am intors in spital si am facut testul sudorii. A stat mititica cu niste electrozi nemiscata vreo 3-4 ore dar nu a transpirat deloc si n-am avut nici un rezultat. A trebuit sa mai stam cu sufletul la gura inca o luna, si la 5 luni am repetat testul. Am stat iar peste 3 ore, dar la capatul lor, lumina a aparut iar in vietile noastre. Timeea nu avea fibroza chistica :)
Pe langa probleme grave care ne-au amarat zilele, aveam altele mai mici ca: reflux gatsro-esofagian, constipatie cronica, etc, dar peste astea am trecut mai usor cu certitudinea ca le putem rezolva, le puteam influenta. De celelalte a avut Doamne Doamne grija sa nu fie cazul, Doamne cat am fost de fericiti dupa 6 luni cand toate pietrele s-au luat de pe sufletul nostru.
Oricum, Timeea este un copil sanatos, vesel, vioi cu o personalitate foarte bine definita care ne lumineaza viata alaturi de surioara ei, Clara. Suntem binecuvantati!!!

Si acum de trei ori binecuvantati!!!


Ruxi cu Timeea aricelul, 21 dec 2006 si Clara pisicuta, 19 aug 2002, burticoasa in 29 sapt cu Victor
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

Povestea nasterii Clarei

Povestea nasterii Timeei

lara_c spune:

Ruxi,

Felicitari pt. puiuti,sa fie sanatorsi!!Sarcina usoara si fara peripetii la bb3!

Erinn's mummy

Hawaii Mexico US * Around The World * Wedding
* Erinn Kendall

Bebe Beca spune:

Frumoasa povestea voastra. Si fericire mare ca Timeea nu avut toate problemele pe care le-au banuit medicii. Si ma recunosc in ceea ce ai spus vis-a-vis de primele zile langa Clara. Asta am trait si eu, fata mea mica si dragalasa era dintr-o data foooarte mare. Si m-am simtit atat de vinovata pentru faptul ca aveam nevoie sa stau numai cu Sara, sa o cunosc, sa o miros, sa o simt... tot ce spui tu am trait si eu, dar a trecut pana la urma...

Sa fiti sanatosi toti cinci si sa va bucurati de familia voastra. Nastere usoara!

Ioana, Rebeca (16.05.2004) si Sara (17.04.2009)
Creste fata mica... Creste si minunea Rebeca
http://community.webshots.com/user/bebeca2004
http://community.webshots.com/user/Berecutza
http://community.webshots.com/user/bebebeca

Macrina spune:

Ruxi, f frumos, sa fiti cu totii sanatosi.
Poti sa-mi zici si mie care e carticica cu nasterea fara dureri si diferitele pozitii de nascare?

mihaelk1978 spune:

Emotionant! Sanatate maxima puiutilor si parintilor, rabdare multa!

anangel_lexi spune:

Foarte frumoasa povestea, sa va traiasca minunile!

de Maria Cornelia (20.09.2006)
Din ce in ce mai mare
Si primele perlute
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Vesnic cu Emma in suflet
PENTRU SEBI

Macrina spune:

Ruxi, intrebam la modul serios, poti sa-mi zici mai multe despre carte

ruxi spune:

Multumesc mult fetelor pentru urari.

Macrina, nu am mai intrat de ceva vreme pe forum, fiindca intre timp am nascut :), tot prematur, dar mai putin prematur ca la fete. Cartea cu nasterea fara dureri o am la fina mea, dar saptamana aceasta am sa i-o cer si-ti dau toate coordonatele ei, ok?

Macrina spune:

Mersi Ruxi, felicitari pentru Victoras

lavi02 spune:

Am citit acum povestea ta, am mers pe link-ul de la semnatura. Foarte frumoasa si foarte emotionanta, sa va traiasca toti 3 copilasii si sa fie sanatosi! Imi amintesc nick-ul tau de pe vremuri de cand era doar "Ruxi si Clara pisicuta".
Acum sunt si eu gravida in 24 de saptamani cu bb3, asa ca povestea m-a emotionat in plus.

ruxi spune:

Multumesc mult lavi :)

Chiar de mult n-am mai intrat pe desprecopii si chiar m-a mirat sa vad subiectul meu pe pagina fruntasa :)
Ma bucur ca astepti al treilea prichindel, crede-ma, e minunat, mult mai complicat totul dar tot pe atat de frumos. Ma chinui de cand l-am nascut pe Victor sa-i scriu si lui povestea, am si scris-o de fapt dar inca n-am postat-o...poate zilele acestea.
Inteleg ca ai deja 2 fetite, ce se ascunde acum in burtica?
Sarcina usoara in continuare si nastere s mai usoara, bebe sanatos!