Citim impreuna Inima atat de alba -Javier Marias

beshter spune:

Angela, ma bucur foarte tare ca ti-a placut cartea in primul rand pentru ca si mie mi-a placut - de fapt am fost lovita de-a binelea - si in al doilea rand pentru ca nu e o carte prea 'placubila'

Stii, e ciudat, nici eu nu pot scapa de senzatia ca e ceva in intertextul la care trimite titlul, ceva care imi scapa.
Cand Lady Macbeth spune ca ii e rusine sa aiba 'o inima atat de alba' se refera probabil la faptul ca regreta ca nu a participat direct la asasinarea regelui Duncan. Nu vrea sa fie considerata lipsita de curaj si ajunge sa regrete inocenta (desi numai inocenta nu e, dupa cat il instiga pe Macbeth). Ei bine, dar cine are inima alba in cartea noastra?

Ranz in niciun caz; Teresa e o lady Macbeth fara sa vrea; Guillermo si Miriam repeta si reflecta istoria Teresei si a lui Ranz; Custardoy e afemeiat si ii trage clopotele Luisei (si e 'rau' eniuei);

Raman Luisa si Juan. Dar Luisa e vinovata - dupa teoria lui Marias - ca asculta confesiunea lui Ranz (si mai poate fi vinovata pentru un posibil, trecut/viitor adulter).

Ramane Juan. Ce spuneti? Are inima alba?


Much later edit: am uitat de Berta.

You cannot both dance and not pay the piper.

lilanda spune:

Inima atit de alba, daca imi amintesc bine, era la Shakespeare inocenta si lasitate.

In cartea lui Marias nu e nimeni inocent, e clar. Insa lasitate e, pina la urma, si faptul de a nu marturisi o vina sau de a nu voi sa o auzi. Ranz e vinovat si las, Teresa doar vinovata. Guillermo si Miriam sint cei care apasa pe tragaci. Ei si vorbele lor lanseaza romanul. Luisa e cea care ia initiativa; ea vrea sa afle, sa auda, chiar daca Juan nu stie daca vrea sau daca nu vrea. Iar Berta...Berta cred ca e, pina la urma, personajul cel mai inocent si mai curajos! O anti lady Macbeth, daca vreti!

Oana MC spune:

am terminat si eu Inima atit de alba. Am citit-o in varianta de pe web si mi-a parut rau ca o carte asa frumoasa a avut o lectura atit de anevoioasa. N-am avut incotro. Alte variante (biblioteca, librarie) ar fi durat prea mult pt rabdarea mea .

Citind-o mi-am amintit de Kundera, mai ales la felul in care e construita - tema cu diverse variatiuni care ilumineaza multe din nuantele problemei si le pune in miscare in timp si spatiu. Daca nu ma insel Bertha chiar citeste Kundera. Bertha e posibil sa aibe inocenta de care vorbeau Mihaelka si Lilanda. Mi se pare ca ea se joaca (desi la modul cit se poate de serios si implicat). Exista reguli clare ale jocului (serviciile matrimoniale si normele lor). Joaca ei poate oricind deveni "periculoasa" - adica Bertha poate deveni amanta/sotie, desi sansele sint slabe. Sint slabe pt ca ea este fizic imperfecta, e cumva exclusa simbolic din jocul asta.

Cartea mi s-a parut ca un joc de oglinzi in miscare in care refexiile sint partiale, in schimbare, mai bogate cu fiecare unghi nou. M-a absorbit atentia la detaliu. F. mult mi-au placut pasajele cu Miriam si Guillermo, Ranz si paznicul de muzeu si cel cu Bertha. Daca le-as fi citit pe fiecare separat mi s-ar fi parut niste povestiri f faine si intense.

Si pentru ca am fost asa de absorbita, am vrut sa ma eliberez (cu alta carte ). Am dat din lac in put. Am citit Second-Class Citizen de Buchi Emecheta care m-a coplesit si inca ma "bintuie". Am citit-o dintr-o suflare. Nu am reusit sa aflu daca a fost tradusa in romana. Pina la urmatoarea carte votata mai scotocesc in lista voastra.

liadorian spune:

Eu nu m-am gandit la inocenta, mai degraba la perversiunea de a vedea implinit ceea ce-ti doresti prin intermediul altcuiva. Propria-ti dorinta se transforma in spectacol in fata ta, cu actori pe care-i manipulezi/constrangi sa actioneze asa cum doresti. M-am mai gandit, apoi, la tristetea de a-ti vedea implinite dorintele, fara ca tu sa ai si bucuria de a le fi implinit singur.

Si din perspectiva asta, Juan are "inima alba", pentru ca Luisa provoaca marturisirea lui Ranz in prezenta lui, stiind ca el asculta, tocmai pentru ca el sa poata asculta. (Episodul in care Juan isi incordeaza auzul pentru a pandi conversatia dintre Miriam si Guillermo prefigureaza ascultarea din final, revelarea vinei ascunse a lui Ranz.)

Si ca fapt divers, pentru cine n-a cumparat Dilemateca din iulie:
"La Feria del Libro, targul de carte madrilen din fiecare primavara, Javier Marias le-a povestit cititorilor sai de ce nu-i place sa dea autografe: Detest mai ales momentul in care mi se dicteaza dedicatia. Asa am ajuns sa scriu pe o carte "Lui Manoli, posesorul celui mai tare corp din Madrid". (S.S.)"

lilanda spune:

Pai aici e lasitatea :))

M-am gindit la inocenta, citind indemnul lui Lady Macbeth: "A little water clears us of this deed". Absolvirea de vina, revenirea la inocenta prin simplul fapt de a-ti spala miinile cu apa. De aceea n-as considera-o pe Teresa o Lady MacBeth. Ea nu-si spala miinile de singe, ci, dimpotriva, isi murdareste si inima in rosu!

liadorian spune:

Lasitate, da, n-am nicio obiectie. Cred insa ca inocenta nu se poate "reconstitui", odata pierduta. Cred ca asta spune si Marias cand insista mereu pe ceea ce stiu altii despre noi, in raport cu ceea ce facem si stim noi despre noi. Inocenta se pierde in momentul in care the deed e savarsit, imaginea noastra in ochii celorlalti se poate insa modela in fel si chip.

In logica asta, ai spune ca nici Berta nu e absolut "inocenta" - si ea face/savarseste ceva (se intalneste cu necunoscuti, prin intermediul anunturilor alea etc.) si-l face si pe Juan partas la acest ceva, il implica prin marturisire, vizionand impreuna casete etc.; intre timp, cunoscutii ei (prieteni, colegi) ii atribuie, probabil, o existenta perfect conventionala. Berta aplica, in jurul unui deed diferit, exact aceleasi strategii pe care le folosesc si cei cu adevarat culpabili.

Insa, evident, diferenta fundamanetala o da ceea ce ascunde fiecare - jocurile Bertei nu fac rau nimanui, cea care risca ceva e ea insasi. De aceea as numi doar duplicitara in comportament, nu si vinovata. In schimb, ceea ce ascund ceilalti e violenta savarsita impotriva celorlalti. Duplicitatea e dublata de vinovatie.

Ce m-a inspaimantat pe mine la Ranz a fost faptul ca vinovatia nu pare sa-l tareze in niciun fel. Dimpotriva, crima aceea perfecta pe care o comite e nodul desfacut care permite existentei lui sa curga lin si nobil - printre opere de arta etc. etc. Nimic nu se intoarce din trecut sa-l bantuie, remuscari nu-mi amintesc sa aiba, nici vreo boala nemiloasa nu-l desfigureaza (cred ca prin Legaturile primejdioase era un episod de genul asta). Toata chestia asta ma imi da fiori, gandul ca asa ceva e posibil.

lilanda spune:

Nu, nu spun asta. Ci spun doar ca Teresa si-a asumat vina...a refuzat sa apara inocenta si alba in fata celorlalti.



Intr-adevar...insa daca te gindesti ca marturisirea pacatului poate fi un fel de curatare, o spalare pe miini, el a avut de purtat intreaga viata povara constiintei in secret. (Parca de constiinta se temea si Duncan in Macbeth!).

Tot io: mi se pare ca taman pe ambiguitatea asta vina-inocenta, lasitate-curaj pune accent Marias. Limitele dintre una si alta sint atit de fluide, incit pur si simplu e greu sa decizi ce e pina la urma deed? A infaptui, a instiga sau a sti? Ce e curajul sau lasitatea? A-ti lua viata sau a trai mai departe cu pacatul? A marturisi sau a nu voi sa imparti vina cu altii ? Hmmm...

buflea spune:

Ba eu cred ca undeva in adancul constiintei il afecteaza, altfel nu si-ar fi marturisit, dupa 40 ani, secretul ... mi-a placut ca in destainuirea lui spune ca de fapt, cand si-a linistit viata (nu cu nevasta pe care a urat-o dar nici cu nevasta pe care a iubit-o) a devenit un om obisnuit - s-a stabilit la o profesie care ii place, ca castigat bani, a avut un copil de care este mandru, s-a delectat cu arta pe care o indragea ...etc, etc, etc. Adica de fapt, Ranz nu este un personaj negativ, este un om obisnuit care a facut o greseala la un moment dat. Nu e scuzabil dar este real ... ucigasii nu sunt intotdeauna personaje rele si nu intotdeauna cine face o greseala (fie ea si crima) plateste pentru ea.

Adela99 spune:

am tot rumegat io chestia asta cu inima alba :)

daca e sa masor cu ocaua lu’ Lady Macbeth, atunci o inima alba e o inima lipsita de griji, de framantari, de remuscari; ea nu are remuscari pentru ca l-a instigat pentru ca "o instigare nu inseamna altceva decit cuvinte" . "Miinile-nu sint ca si-ale tale" - tu ai savarsit fapta, "dar mi-e rusine sa am o inima atit de alba" - cu toate ca stiu, am aflat, mi-ai spus : "I have done the deed";
Lady Macbeth incearca sa-l distraga si pe Macbeth care are mainile pline de sange dar nu si inima alba : "Cei care dorm, si mortii, doar chipuri zugravite-s" ; "Puterea falnica ti-o irosesti, gindind bolnavicios asupra faptei" ; "Nu se cade sa te gindesti astfel la aceste fapte; altminteri, ne vor face sa ne smintim de tot"; "Nu te-adinci atit de abatut in ginduri".

o inima alba e una nepasatoare, fara procese de constiintza, mata, fara rezonantza. Rantz are o inima alba.

o inima e rosie. si pulseaza de sentimente. Teresa are o inima rosie.

Juan si Luisa asculta. si afla. caci "urechile sint lipsite de pleoape ce s-ar putea inchide instinctiv la auzul cuvintelor rostite".

liadorian spune:

Cred ca acum am priceput mai bine. Uitasem de Teresa...


Cred ca ai dreptate. Si in ce priveste marturisirea lui Ranz, ca o simbolica spalare pe maini. Desi, din punctul meu de vedere, marturisirea asta nu-i nicicum cathartica, e doar un sir de vorbe care atrag vorbe, cum spune Luisa. Un cuvant il cheama pe celalalt, de vreme ce Luisa a intuit ca Ranz ascunde ceva de ce n-ar spune totul pana la capat? In fond, am avut eu impreisa, Ranz a tinut totul secret pana acum doar fiindca nimeni n-a stiut cum sa provoace marturisirea/dezvaluirea. Nu remuscarile l-au determinat sa taca, la fel cum nu-l pot suspecta nici de o premeditare monstruoasa care sa-l fi facut sa ascunda totul.

Pe de alta parte, nu stiu daca pot fi de acord cu tine, buflea. Crima nu-i o greseala ca oricare alta. Cu atat mai mult cu cat atrage dupa sine o sinucidere.

Adela, aia-i inima alba, cum spui tu.