Citim impreuna Inima atat de alba -Javier Marias

lilanda spune:

Huh...ma simt usurata!

Io am ajuns deja la concluzia ca "Inima atit de alba" e o carte pe care fie o iubesti, fie iti displace hotarit. Cale de mijloc nu prea vad sa fie! :)) Probabil ca si comentariile trebuiau suspendate pina la sfirsitul cartii Is sadica, nu??

Dar abia la sfirsit iti dai seama ca niciun cuvint nu e balasat; ca toate cuvintele, chiar daca sint repetate, retrase, revizuite pot valora la fel/sau mai mult decit chiar faptele in sine; ca subiectul nu e unul tras de par, si nici simplu si nici static. Si repet, cred ca important, la Javier Marias, e sa te lasi condus de ritmul lui! Totusi recunosc, ca sint si nepotriviri la pasii de dans...asa ca nu insist.

Decit cu Macbeth, ca mi-ar placea

beshter spune:

Pai hai cu Macbeth.


In primul rand, motto-ul. Apare imediat dupa titlu, crezi imediat c-ai inteles care-i faza, dupa care te intrebi toata cartea ce naiba inseamna sa ai inima alba si cine are inima alba. Cuvintele sunt rostite de catre Lady Macbeth imediat dupa ce Macbeth il ucide in somn pe regele Duncan (SPOILER!asa cum Ranz isi ucide prima sotie in somn) iar Lady Macbeth isi manjeste si ea mainile cu sange, dar doar la propriu, ducandu-se sa lase pumnalele si sa manjeasca garzile cu sange. Asadar mainile ei sunt inrosite de sange dar inima e alba - nu ea a comis crima. Ea a fost doar 'limba in ureche' - cum spune Marias. E nevinovata, prin urmare? Cine e mai vinovat - cel care comite crima sau cel care il instiga pe asasin? Teoria lui Marias e ca cel care aude confesiunea crimei e la fel de vinovat ca cel care a comis crima. Lady Macbeth aude I have done the deed; Luisa aude confesiunea lui Ranz; Luisa si Juan aud punerea la cale a uciderii sotiei lui Guillermo. Toti sunt vinovati.

Tot Macbeth-ul se structureaza pe prapastia dintre ochi si mana. Toate monologurile lui Macbeth tradeaza dorinta lui disperata de a separa mana care comite crima de ochiul care o vede, o inregistreaza si o interpreteaza.
Is this a dagger which I see before me,
The handle toward my hand? Come, let me clutch thee.
I have thee not, and yet I see thee still.
Art thou not, fatal vision, sensible
To feeling as to sight? or art thou but
A dagger of the mind, a false creation,
Proceeding from the heat-oppressed brain?
I see thee yet, in form as palpable
As this which now I draw.

Stars, hide your fires
Let not the light see my black and deep desires
The eye wink at the hand yet let that be
Which the eye fears when it is done, to see.

Cartea lui Marias se structureaza pe antiteza dintre limba (organ, cuvant, limbaj) si ureche (interpret, interpretare) - de fapt, intre emitator si receptor - cum i-ar placea sa spuna unui semiotician. Emitatorul vorbeste, instiga, convinge (poate chiar fara sa vrea, vezi cazul Teresei) - receptorul descifreaza, interpreteaza, greseste, revine, corecteaza, influenteaza (Juan face asta tot timpul).

Ce-ar mai fi? Somnul, boala, moartea. Lady Macbeth spune: The sleeping and the dead/Are but as pictures, cautand sa-l convinga pe Macbeth sa nu se teama de ce tocmai a infaptuit. Luisa zace in pat cand Juan ii asculta pe Guillermo si Miriam complotand, SPOILER! Ranz o ucide pe Gloria(?) in somn, Juan doarme inainte sa asculte confesiunea lui Ranz. Toti cei bolnavi sau adormiti in cartea lui Marias sunt doar 'chipuri zugravite', deposedate de identitate.
Imediat dupa ce Macbeth il ucide pe Duncan, ii spune lui Lady Macbeth ca i s-a parut ca aude o voce spunandu-i: Sleep no more!/ Macbeth does murder sleep, the innocent sleep/ Macbeth shall sleep no more. SPOILER! La fel ca Macbeth, Ranz ucide somnul nevinovat, asasinandu-si sotia adormita. Englezoaica despre care am pomenit aduce vorba si ea despre versurile astea si spune ca momentul destituirii ei e o reflectare a uciderii somnului nevinovat.

Cu siguranta mai sunt multe de spus si voi reveni. Vreau sa adaug acum doar ca propozitia asta Nimeni nu mi-a spus vreodata ca suferinta seamana atat de mult cu frica nu-mi iese din minte.


You cannot both dance and not pay the piper.

Oana MC spune:

Mihaelka,

si mie imi suna clar in minte propozitia citata de tine - cu suferinta si frica. nu stiu inca de ce. ieri am remarcat-o si e singura care mi-a ramas in minte pina acum.

vroiam sa va spun doar ca citesc inca - tiris-grapis, varianta de pe web. si imi place. gasesc detururile de la povestea principala f bine mestesugite - povestiri care pot functiona si separat si impreuna cu firul narativ principal la fel de bine.

revin.

lilanda spune:

Iar repetitiile, redunantele alea enervante ), subliniaza contextul si puterea cuvintului!! Cuvintul care suna la ureche, este emis; insa intelesurile lui sint date de context (noh, saracu' Wittgenstein :)). Vezi, de pilda, cintecelul ala stupid cu sarpele si cu mireasa (pe care Juan il recunoaste dupa ritm si pe care, acum ajunge sa-l priceapa)! Iar fiecare context nu face altceva decit sa amplifice cuvintul, sa-l imbogateasca.

Sau, ca tot ai amintit de somnul din Macbeth (excelenta observatie), io am remarcat perna.
E asociata cu boala si devine un loc din care privesti/asculti, detasat, ceea ce se petrece in jurul tau. E asociata, mai tirziu, cu casatoria si e locul in care secretele dintre soti nu exista. Apoi, cu singuratatea si, in cele din urma, cu crima.

Mai cred ca toate cuvintele astea purtate din context in context, dau fluenta cartii, ii ofera dinamism si...si mai ales leaga prezentul de trecut.

speed spune:

am primit cartea doar acum 3 zile, nu e de citit in tren, fur timp inainte de somn pentru a o citi....imi pare bine ca am votat cu marias in final....si foarte repede, ca o idee la mesajul lilandei, sunt pe la partea in care tatal recomanda fiului sa-si pastreze secretele dinaintea casniciei...sunt foarte curioasa cum se ajunge la faza de "perna conjugala" :)

carminabulina spune:

Uau, ce carte!!!!
Am aflat de ce nu-mi placea, si asta nu este vina autorului sau a romanului in sine . Imi era greu sa urmaresc textul scris cu fontul mic, pe o pagina A4, cu multe greseli de ortografie si semne de punctuatie apuse aiurea. Insa m-am lasat furata de poveste si speram din tot sufletul sa nu ma deranjeze nimeni, sa nu sune telefonul, la usa, sa nu-i fie nimanui foame, etc, sperante desarte de altfel. Dar eu nu m-am lasat, cu foile A4 prin toata casa am citit pe nerasuflate.
E o carte pe care nu o poti lasa din mana, are o poveste socanta. Trebuie sa recunostem ca noi in mare cam stiam despre ce e vorba, eu din gresala am aflat, si acum asteptam doar sa vad cum sunt expuse faptele. Dar daca nu as fi stiut nimic? Si mai puternic ar fi fost impactul. Pentru ca asa am simtit cand am citit fraza "Adevarul e ca ea era moarta cand eu am plecat la chef". Nu m-a socat pentru ca nu stiam ce s-a intamplat ci ca TOTUSI s-a intamplat.

Intr-adevar se repeta pe ici pe colo si daca definitia din dictionar pentru asta este "redundanta" so be it. Se observa ca autorul o face in mod constient dorind sa "sublinieze contextul si puterea cuvantului"(Lilanda) intr-adevar .

"Nimeni nu mi-a spus vreodata ca suferinta seamana atat de mult cu frica" si mie mi-a ramas fraza asta in minte si chiar am stat un pic pe ganduri, si credeam la inceput ca se refera doar la suferinta psihica/emotionala, dar nu, e vorba de suferinta in general iar frica la randul ei este o suferinta.

Din pacate cred ca scriu cam desirat acum, vreau sa spun multe si nu prea ma lasa piticii in pace asa ca nu mapot concentra.

Ideea e ca mi-a placut, a fost o placere sa citesc toate acele "elucubratii" ale lui Juan...

Aaaaa, m-a uimit cat de clare sunt toate dialogurile, nimic ascuns, totul logic, limpede ca apa de izvor, na ca am spus-o si pe asta.

O sa revin ca mi-ar placea sa stiu c e cerdeti voi despre Ranz si ceea ce a facut el. (Cred ca foarte multi catolici in timpurile moderne, barbati si femei deopotriva, au facut acelasi lucru, deh virtutiile bisericii catolice, mai bine o crima decat un divort)



Mihnea 15 mai 2006; Irina 10 august 2008 si acum 17+ cu bb3
www.dropshots.com/carminabulina#albums/2008" target="_blank">Poze cu noi

carminabulina spune:

Off topic, ati sesizat ca pana acum toti autorii castigatori la cercul de lectuta au prenumele care incepe cu litera "J": Julio, Johnatan, Javier?

Mihnea 15 mai 2006; Irina 10 august 2008 si acum 17+ cu bb3
www.dropshots.com/carminabulina#albums/2008" target="_blank">Poze cu noi

copiloi spune:

N-ar fi rau sa continuam cu John M. Coetzee

Alina

***

angelabv spune:

daaa, imi place, cu toate ca nu e o lectura usoara, nu ma grabesc...mai ales ca imi trebuie starea necesara sa citesc si mai ales liniste !E un stil diferit, frazele lungi, dar interesante, multe detalii si detalii la detalii...si imi plac comentariile voastre...

liadorian spune:

Cam asa a fost... Speram sa pot tine un jurnal pe etape despre cartea asta, dar plecarile/venirile nu prea m-au lasat. Pentru mine a fost una dintre lecturile spectaculoase - m-a sedus cumva prin invaluire, primele 31 de pagini nu m-au pregatit decat in parte pentru ceea ce urma.

Ce mi-a lipsit: Shakespeare intr-o lectura recenta, ca sa pot intelege amploarea intertextului.

Ce mi-a placut:
- tot ce tine de meseria naratorului - traducere/interpretariat, felul in care se raporteaza la limbaj, la intentionalitatea emitatorului, la complicitatea pe care o presupune comunicarea, mergand mult dincolo de codificarea/decodarea mesajelor etc.
- constructia muzicala a cartii, cu fraze mici care-s apoi dezvoltate si amplificate, cu laitmotive care leaga povestile etc. (le-a pomenit mai sus lilanda);
- felul in care cartea spune totul - imagineaza un trecut, in acele prime 30 de pagini, dezvolta povestea/povestile, apoi imagineaza un viitor, fara sa lase nimic in suspensie;
- si mi-a placut mult, mult de tot fraza lui Marias, asa, ampla si usor detasata, cu toate detaliile acelea care la inceput m-au deranjat nitel; acum stiu si de ce m-au sacait - vorbind despre sinuciderea Teresei, multimea aia de amanunte crea un efect straniu de sau-sau, subminandu-se unul pe celalalt, si nu insumandu-se; efectul de real era, parca, cel sabotat; dupa aceea insa, cred ca m-am cuplat cum trebuie la poveste, la fraza asta curgatoare, la avalansa de detalii care nu transfigureaza nimic, spun ceea ce este asa cum este.

Ce m-a nelinistit:
- felul in care vorbeste despre casnicie, ca despre o schimbare de stare si un contract in acelasi timp, ca despre un spatiu al constrangerii subtile si al complicitatii.

Pentru ca am vazut ca fiecare dintre noi am ales cateva cuvinte din carte, sa le notez si eu pe ale mele:
"Totdeauna e multa nebunie in ceea ce pare cat se poate de conventional. Haide, povesteste-mi care-i nebunia ta."

Cuvintele ii apartin lui Custardoy cel tanar, cel care copiaza, falsifica tablouri. (In fond, nu asta face si Juan, traducand - incearca sa copieze fidel sensuri, transpunandu-le intr-o alta limba, tradand cu sau fara voie frazele initiale?) Ceea ce spune Custardoy subliniaza tocmai caracterul exceptional al fiecarei scene in parte - nimic banal, nimic plictisitor. Juan si Luisa in camera de hotel, Luisa in pat, bolnava, Juan pe balcon, Miriam si tot ce urmeaza - e totul asa de complicat si de pasionant, ca n-ai timp nici sa respiri citind. Si nu, nu-mi pare ca e ceva redundant in cartea asta, ceea ce are de spus Marias nu s-ar putea spune altfel sau in mai putine cuvinte.

Apoi, acel "Haide, povesteste-mi nebunia ta." explica de ce scrie Juan cartea, de ce rascoleste Ranz trecutul alaturi de Luisa, de ce-o facuse alaturi de Teresa, de ce Berta are nevoie de Juan in toata aventura aceea cu anunturile personale etc. Intr-un fel, cu totii cedeaza acestui indemn si spun ceea ce au facut.