Viata de dupa moarte - documentar

adi2003 spune:

Vorbeam ieri de clipa/clipele de trecere dintre viata si moarte. In unele cazuri mi-o imaginez a fi dureroasa. Fericiti sunt cei care trec spre moarte in somn, fara sa stie sau fara sa se chinuie.
Ce se intampla atunci cand omul moare in urma unui accident? Sau ce se intampla atunci cand ti se taie suflarea, nu mai poti respira si constientizezi asta? Chiar daca e vorba de clipe, dar implica o suferinta, o zbatere.
Ma gandesc in clipa asta la cei care au murit in timpul zborului Rio-Paris. Prin ce-au trecut ei? Ce-au simtit ei in fata mortii? Au avut timp sa inteleaga ca acela e sfarsitul, capatul drumului? Cred ca in astfel de situatii n-ai cum sa nu te infricosezi si nu atat de ideea de moarte, cu care fiecare suntem datori, ci cu modul in care se face aceasta trecere. Daca n-ar implica si o suferinta a trupului, cred ca am privii moartea cu alti ochi. Si poate nu intamplator nu ne este dat sa stim anticipat clipa si modul in care va surveni moartea fiecaruia din noi.
Ce e dincolo de viata e alta poveste pe care numai sufletul o poate percepe odata trecut intr-o alta dimensiune.



Album 1 + Album 2

Ayla21 spune:

Marius am intrat doar sa-ti multumesc!
Pt ca daca nu ma simt in stare sa scriu, de multe ori doar citesc, si atat. Ca si la subiectul pt Alma, de fapt. De aceea nici nu vreau sa monopolizez acest subiect, am deja unul doar pt gandurile mele.

Stiu ca nu e trista. Sau cred ca stiu. Poate din cuvintele mele se intelege cu totul altceva. Asa cred, ca stiu... ca nu e trista. Pt ca nu ar avea logica sa fie. Pt ca nu stiu unde e, unde sa o caut si unde sa o gasesc. Iar acolo unde nu cred ca e, nu poate fi trista.
Sunt trista eu, pt ca iubirea si durerea aici au ramas.
In acest subiect fiecare a atins partea care il intereseaza. Nu ma tem de moarte, pt ca poate asa as gasi raspuns. Din pacate nu as avea cum spune si altora acest raspuns. Conform credintei mele pot spera ca intr-o zi ne vom reintalni.


_.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._
Da-mi Doamne, forta de a indeplini tot ce sta in puterile mele, rabdarea de a indura ce depaseste puterile mele si discernamantul de a nu le confunda.
Monica, cea mai buna mami pentru Claudiu, Luana, Alma
Iti multumesc Doamne pentru ceea ce am, dar si pentru ceea ce nu am, Tie Doamne Iti multumesc!

adi2003 spune:

Nu am ignorat mesajele tale, pentru ca n-as putea sa fac asta, insa nu stiam cu ce sa alin suferinta unei mame ce si-a pierdut copilul.
Marius a spus cam tot ce se putea spune in astfel de cazuri. M-am gandit la toti ingerasii ce au plecat la cer. Si nu numai acum.

Ayla21 spune:

Adi nici nu m-am gandit ca ai fi ignorat. Vroiam sa spun ca viata dupa moarte este un subiect complex, si ca ficare se refera la ce-l doare.
Daca eu am vorbit despre un mic aspect nu inseamna ca am acaparat subiectul (sau asa asa vrea sa cred), pt ca el este larg si poate fi discutat si intors pe toate fetzele. Asta am vrut sa spun.


_.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._
Da-mi Doamne, forta de a indeplini tot ce sta in puterile mele, rabdarea de a indura ce depaseste puterile mele si discernamantul de a nu le confunda.
Monica, cea mai buna mami pentru Claudiu, Luana, Alma
Iti multumesc Doamne pentru ceea ce am, dar si pentru ceea ce nu am, Tie Doamne Iti multumesc!

catalina2307 spune:

Of Monicule drag, cat de mult te inteleg....ieri s-a facut anul si le-am aprins o lumanare care nu a vrut deloc sa stea aprinsa....toata ziua am reaprins lumanarea.....si m-am gandit ca sunt tare suparati pe mine...ca acolo unde sunt, sunt tristi si suparati pe mine....iar gandul asta ma omoara. Ma omoara ca nu am fost suficient de cerebrala si realista , ca nu am inteles ce mi se intampla, ce li se intampla, ca nu stiu unde sunt si cum sunt, ca nu stiu cum sa fac sa scap de toata durerea si furia, ca nu stiu daca cineva are grija de sufletele lor micute si bune....

coltul meu de rai

marius spune:

"ca acolo unde sunt, sunt tristi si suparati pe mine"

.............
Si daca nu e asa?




Eu pur si simplu / Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / www.youtube.com/user/mariuspernes" target="_blank"> Video
Pagina legislativa

Deus spune:

noi, ei, toata lumea suntem viata/energie...nu disparem si nu au disparut. Ne doare, fiindca dezvoltam in timp simtul proprietatii, asa cum foarte bine a spus Marius, "copilul meu", "bunica mea", "sotul meu"...
Ne doare fiindca doar asta cunoastem si ne este frica de moarte fiindca asa am fost educati. Daca educatia noastra (utopie)ar presupune sa invatam de mici sa celebram viata, sa acceptam/intelegem moartea ca fiind firesca precum anotimpurile/apusul soarelui/topirea fulgilor de nea...am intelege ca nu dispare viata ci doar isi urmeaza cursul firesc, natural.
Ne este frica mai mult de moartea celor dragi decat de propria moarte, din egoism. Ne este frica de propria suferinta, stim ca ei nu sufera, de ce stim asta habar nu am, dar sunt convinsa ca majoritatea oamenilor cred asta: ca ei, acolo, nu sufera si nu sunt tristi.
Am fost educati sa asociem moartea cu frica, cu durerea, cu finalul, cu disparitia corpului fizic...ne identificam cu corpul nostru prea mult si ne este greu sa credem ca suntem mai mult decat un corp care dispare prin moarte...Noi nu iubim corpul celui drag care moare, asa cum Marius a spus, pur si simplu iubim, iubim fiinta care nu dispare.
Ati obesrvat cat de mult se schimba oamenii cand mor? nu vorbesc de exceptii in caz de accident, vorbesc de persoane la care efectiv observi cum ceva/ licarirea pe care ai iubit-o a disparut, a ramas intr-adevar un corp inert. Doar corpul moare, restul nu dispare.
Viata si moartea sunt o pereche.





„Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci.” Gandhi

http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI

catalina2307 spune:

Daca nu este asa....atunci este si mai dureros. Vreau sa cred ca mai este "ceva". Imi face bine sa cred ca nu se termina totul pur si simplu. Pentru ca nu ar fi corect. Dar vezi tu, eu nu sunt cea mai potrivita persoana sa vorbeasca la rece despre asta. In urma cu un an as fi fost o foarte buna teoreticiana.Acum....mai greu.


coltul meu de rai

marius spune:

Daca ai crede ca nu e nimeni trist dintre cei care au plecat ce ai avea de pierdut? De ce ti s-ar parea mai dureros daca nu sunt tristi sau suparati? Si daca doar tu esti trista (deocamdata)?
Hai sa-ti spun o poveste:

A fost odata ca niciodata o familie cu 5 copii. Doua fete erau mai mari ceilalti trei erau baieti. Fetele mai mari aveau grija de fratiorii lor mai mici in fiecare zi, asa incat mama se simtea tare bine cu ajutorul fetelor. Odata a venit ziua si cea de-a doua s-a casatorit. Mama ei era ingrijorata si o intreba mereu de ce nu o asteapta pe sora ei mai mare sa se marite prima. Cea mica i-a raspuns ca asa s-a potrivit. A venit si ziua nuntii s-au simtit toti bine si a plecat fata in alt oras cu sotul ei.
Mamei ii era dor si se tot intreba cand o sa o vada.
Peste un timp a venit fata cea mare si i-a zis ca are si ea pe cineva si vrea sa se casatoreasca. Un junghi ascutit ii trecu mamei prin suflet de-i lua respiratia si o intreba pe fata cum se va descurca ea cu baietii ca si cea mica a plecat. Fata i-a raspuns ca baietii sunt deja mari si sigur se va descurca. De voie de nevoie ce sa faca mama a asteptat nunta si a plecat si fata cea mare.
Zilele treceau, mama imbatranea si fetele nu veneau nicicum. A aflat doar ca cea mare are doi baieti iar cea mica o fata si-un baiat. Si ii era dor dar nu avea putere sa mearga la ele. Intr-o buna zi fara sa se astepte postasul i-a adus doua scrisori deodata. Una era de la fata cea mare iar a doua de la fata cea mica. Insa nu mai vedea sa citeasca asa ca l-a chemat pe baiatul cel mai mic care era un flacau in toata firea sa-i citeasca. Iar fetele i-au scris ca sunt fericite ca tare ar fi vrut sa vina cu copiii la bunici insa nu au cum ca sunt tare prinse cu treburi. Baiatul citea incet cu ochii impaienjeniti de dor iar cand a terminat a doua scrisoare si-a intors capul spre mama lui. Parea ca doarme asa ca s-a dus sa o inveleasca. Zambea. Un fior insa i-a trecut prin suflet baiatului caci zambetul era parca prea nu stiu cum. Mama lor pur si simplu murise ascultand povestile celor doua fete si a nepoteilor ce soarta nu i-a harazit sa-i vada.
Baiatul a acoperit-o tandru cu un pled si a iesit tacut in fata casei uitandu-se in lungul strazii si intrebandu-se daca el vreodata va fi sa-si revada surorile.
Iar in casa mama lor zambea....

Eu pur si simplu / Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / www.youtube.com/user/mariuspernes" target="_blank"> Video
Pagina legislativa

Ayla21 spune:

As vrea sa scriu un mesaj care l-am primit si eu.

"Daca o mama cu un copil nou nascut adormit este intr-o calatorie si este frig, ger sau conditii lipsite de igiena, ea isi doreste ca micutul sa nu se trezeasca pana cand nu va ajunge intr-un loc unde se poate ingriji fara pericol de copil. Desi dorim sa ne bucuram de copiii nostri in aceasta lume, moartea este doar un somn pentru cei ce i-au pasit pragul, caci exista speranta invierii intr-o viata mai buna. Daca veti fi salvati prin meritele lui Isus pentru viata vesnica veti fi fericiti ca aceasts micuta nu a gustat o viata de necaz si se va bucura doar de o viata mai buna."
"Eu cred ca fetita voastra va va fi redata, daca voi veti fi printre cei mantuiti. Si daca, in cazul unei persoane care a trait mai mult poate iti pui intrebarea "Oare va fi mantuit?", in ce o priveste pe ea aceasta e sigur...doar de voi depinde!"

_.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._
Da-mi Doamne, forta de a indeplini tot ce sta in puterile mele, rabdarea de a indura ce depaseste puterile mele si discernamantul de a nu le confunda.
Monica, cea mai buna mami pentru Claudiu, Luana, Alma
Iti multumesc Doamne pentru ceea ce am, dar si pentru ceea ce nu am, Tie Doamne Iti multumesc!