Sa o ajutam pe Dora

ang3lt0uch spune:

Dora, am inteles ca nu vrei ajutor, si nu postez ca sa ti-l ofer, caci nu am cum (nu te cunosc, nu te voi cunoaste). Vreau daor sa spun ca in anumita masura inteleg. vezi tu, am avut momentele mele de inutilitate, cand DIN VINA MEA am devenit dependenta de anumiti oameni si frica de a imi asuma raspunderi singura a provocat acea depresie specifica. Aici pot include, dar nu ma pot limita la, mama mea. La 19 am fost atat de fericita ca sunt "on my own" (mi-au trecut apartamentul pe numele meu) incat nici nu imi imaginam ca de fapt, SUNT DEPENDENTA DE PARINTI. Si mama a fost acolo, mi-a hranit dependenta, ce era sa faca. Singura mi-am dat seama ca nu mai e cazul, dar nu aveam curajul sa pasesc singura asa ca, mi-am invitat actualul sot, copil ca mine pe atunci sa locuiasca cu mine. Bucurie mare, scapa de maica-sa etc... Eu mi-am schimbat obiectul dependentei...a devenit el. Cand ma gandesc, nu stiu cum m-a putut suporta. Mai ales ca nu am fost NICIODATA si nici nu sunt din pacate o sotie/partenera model, nu sunt nici acum o femeie in toate sensurile cuvantului, inca nu stiu sa fac curat cum "Se cade", inca gasesti dezordine la mine in casa cateodata, inca pun in fata treburilor gospodaresti in primul rand copilul, apoi lucrul (eu lucrez de acasa si este dificil sa faci la timp totul cand stai cu copilul si mai trebuie sa ai grija si de casa, daca nu e nici un boss in preajma sa tipe la tine)...Inca nu gaseste cand vine acasa macancarea pregatitia in fiecare seara, cu toate ca nu a mancat de la 9 dimineata decat poate un sandwish...Inca este pe locul doi...dar macar nu il mai suforc cu dependenta.

Stii ce m-a trezit ? COPILUL! In timpul sarcinii ma gandeam la cate NU FAC eu si altele fac ptr partenerii lor. Ma gandeam ca odata si odata va gasii alta poate nu mai frumoasa, poate nu mai desteapta, dar care sigur ii va zambii mai des si 100% ii va calca toate camasile la timp, fara sa fie rugata. Eram atat de obesedata de idee ca deja ma imaginam sigura, cu copil, fara posibilitatea sa scot 1 leu. In prima faza aveam si eu impresia ca nu "pot respira" fara el...Insa cu cat evolua sarcina m-am calmat, am inteles cumva ca pot, ca vreau, ca si asa o situatie ar fi frumoasa, chiar speciala...

Erau doar obsessii, nimeni nu m-a prasit...Desigr exista si au existat reprosuri, certuri, poate si jigniri usoare, peste care trec cu vederea. Dar vezi tu, stiu ca are dreptate... Nu am ce sa zic, este vina mea cand mi se atrage atentia. Si sotul meu este irascibil, si el ar fi in stare sa ia frumos tastatura si sa o joace in picoare (afara insa :D) pentru ca nu a trecut un nivel in cine stie ce joc. Si nici el nu e obsedat de jocuri. Dar NICIODATA , tine minte, NICIODATA, nici cand am devenit "isterica", provocatoare la scandal, nici cand mi s-a pus in cap sa testez violenta din el, nu m-a lovit...Niciodata dora, nici mana in par, nici mana in gat, nici impins, nici atins cu un deget amenintator.

Inca am impresia ca nu sunt femeia care ar trebui sa fiu. Dar STIU ca sunt mama care ar trebui sa fiu. Copilul meu m-a intregit, m-a "salvat", fara ea nu as fi realizat nimic bun, ea mi-a aratat ca si eu pot face o minune, ca si EU, cea dependeta, pot avea omaeni ce depind de mine, ca ma pot desprinde. Nu am dormit cu sotul meu in pat de 2 ani, 1 luna si 2 sapt. Atat are fetita mea. Nu dorm cu ea in pat, dar dorm cu ea in camera.

Si noi avem momente intime. Se poate si cand doarme fata. Si noi vrem sa ne uitam la filme, dar nu o tinem intr-o alta camera...Probabil depinde si de copil, Adriana nu ar sta ai mult de 3 minute fara sa vina sa ne arate/spune ceva...

Si eu fumez dora, pe blacon. Sotul, mai intelept, a reusit sa le lase, tradiv, anul acesta, dar mai bn mai tarziu decat niciodata. Fumati si voi pe balcon. E chiar frumos, un spatiu al tau, o masuta un scaunel si o cafea...cateva flori. Copilul poate sta in camera, tu il vezi tot timpul pe geamul de la usa inchisa.

Cand era adriana mica, pana pe la 10 luni cand a inceput ea sa mearga, o tineam lipita mine orice faceam, oriunde ma duceam. Mici exceptii cand se juca pe joc cu jucariile. Dar de gatit, cu ea gateam...statea in scaunul de masina pun pe un fotoliu in bucatarie, rontaia ceva (o felie de paine) sau bea ceva cat eu gateam acolo...Era cea mai buna soltutie, caci altfel ar fi trebuit sa fug din bucatarie la ea la 30 de sec si tot nu m-as fi simtit impacata...

Te inteleg dora, stiu cat de rau este sa te simti dependenta, te simti inutila, respisa si ceri acceptare, ti se pare ca nu faci destul si ca esti binecunvatata ca te accepta. Am fost acolo. Si nu e frumos, e o minciuna, una mare si umflata, care se va sparge daca nu o desumflii.

Acum, daca ceva ar fi in neregula, as pleca daor dupa ce ma asigur ca imi voi avea copilul. CUm spunea cineva, cu cat este mai mare, cu atat este mai greu...chiar si pentru copil. SA NU FUGI CU COPILUL FARA SA ANUNTI SOTUL. Nu poti sa il iei asa, nu este DOAR al tau. Daca faci asa ceva fara a te duce la un centru specializat pentru abuzuri imediat dupa risti sa iti fie folosit acest lucru impotriva ta.

Indifrent daca ai facut acest copil daor pentru ca ai vrut ca acel om sa stea langa tine, sunt 100% sigura ca acum vezi cu totul ALTFEL situatia. Nu poti, nu ai dreptul sa te simti deprimata, nu ai drpetul sa te urasti si cred ca stii asta deja.

Stii cu ce sa incepi? Nu cu luatul copilului la centru maternal, nu cu divort, nu cu psihologi. Incepe cu jogging 10 minute dimineata, manichira o data pe sapatamana, schimba din haine, doneaza pe cele vechi, fa pe cineva FERICIT, un necunoscut, un copil murdar si trist, o femeie ce cerste la colt. Da-i haine, da-i ceva. O sa te simti UTILA intr-o directie ce nu are legatura cu el. O sa te ajute. TREBUIE sa incepi totul prin a avea grija de tine (evident ca nu sugerez neglijarea copilului). Daca tu iti recapeti increderea in tine, totul se va schimba.

Fetele iti sugereaza sa discuti cu o prietena reala. Poate ca si prietele tale sunt pline de critici, poate ti-au spus de 1000 de ori acelasi lucru si s-au saturat. Poate nu sunt suficient de tari incat sa ramana de partea ta. Eu cred ca oricare din noi iti poate devenii prietena reala daca o lasi. Da-ne PM. O discutie privata difera fata de cea publica...e altceva. Iar daca te simti doar ca nu te baga nimeni in seama, daca suferi din nou de lipsa de atentie, sa stii ca si atentia unei singure persoane poate sa faca de 10 ori mai mutl decat vizibilitatea pe forum...

probabil am uitat multe...sper sa citesti...sper sa intelegi ca POTI sa te desprinzi de el. Si asta nu inseamna divort, asta inseamna stop dependenta. Il poti iubii mai mult si mai bine daca nu mai esti dependenta de el.

Numai bine Dora....

Sorina, mami de Adriana Renata (08.05.2007)

Poze NOI cu...noi:)

Poze cu ingerasul mic

popescudora spune:

Fetelor, multumesc mult de tot pentru toate cuvintele voastre frumoase! Inseamna mult pentru mine. Incepusem sa cred ca orice postez se intoarce ca un bumerang impotriva mea. Poate nu sunt nici eu explicita. Scriu conform starii psihice din momentul respectiv.
Sotul meu a recunoscut azi ca are o problema cu nervii. Dar nu poate sa se duca la psiholog pentru ca ar fi dat afara (prin prisma meseriei). A distrus o veioza. Incerca sa se controleze, dar nu poate suficient. Eu eram altfel pana sa-l cunosc. Eram o tipa zvapaiata, cam superficiala, dar optimista si de viata. Incep sa devin o muratura care ii scoate tot timpul ochii pentru una si alta. Uit sa fiu calda. Azi ar fi trebuit sa uit de veioza aia, sa fac o gluma pe tema asta, sa il iau in brate si sa ii distrag atentia, dupa care sa ii explic calm ca imi pare rau de ea si ca aveam nevoie de obiectul respectiv, iar data viitoare sa incerce sa se abtina. In loc de asta, am facut o mutra lunga, m-am dus sa fumez o tigara sa ii demonstrez ce afectata sunt de gestul respectiv si n-am mai vorbit 2 ore cu el. El inca ma iubeste. Daca o duc in continuare cu amenintari si reprosuri, dragostea aia s-ar putea sa se piarda.
Nu intru in portretul femeii abuzate. M-a lovit ft rar. Tot mai rar. Plus ca eu stiu exact cand si cum sa il provoc si sa il scot din sarite suficient de rau cat sa dea in mine. L-am vazut de multe ori provocandu-si rau singur (dand cu pumnul in pereti pana la sange). Nu o face intentionat ca sa ma abuzeze. Cel mai mult ma deranjeaza dorinta de control (cardul, telefoane de verificare etc).
Pe pitic il iubim amandoi. In caz ca ne separam, banuiesc ca o sa mi-l lase. Daca ii demonstrez ca pot sa ma ocup de el. Niciodata nu l-am pus in pericol prin nimic. Pe mine poate. Dar pitic e mic si neajutorat, si are nevoie de mine. Am inceput sa ii acord mai mult timp, i-am luat niste lucrusoare necesare de care sunt incantata, iar el pe masura ce creste e tot mai dragalas.
Am increderea ca o sa fie bine pentru toti. Multumesc inca o data pentru vorbele si gandurile de incurajare.

Claudi@ spune:

Offfff, Dora tu esti abuzata, nu ar trebuii sa te impaci cu ideea ca tu esti muratura. Ori ce ai face nu are voie nimeni sa te loveasca. Clar ca ar fi mai bine sa ne intampinam sotii zambitoare si pline de miere, dar nu tot timpul avem starea necesara.
Stii eu nu am nici un respect fata de mama mea si citind o carte despre cresterea copiilor am inteles si de ce. O mama care se lasa abuzata, care se lasa jignita ii va da impresia copilului ca nu merita mai mult, daca altcineva (ex. tatal) o jigneste, el, copilul de ce nu ar face-o. Vrei sa fii tratata de copilul tau asa?
Hai Dora, doar esti mamica, sigur esti o femeie puternica si poti iesi din situatia asta, Respecta-te TU pe tine si atunci o vor face si ceilalti. Nu te lasa jignita si supusa.
Cauta ajutor, mergi la un psiholog si vorbeste despre ce te macina.
Noi iti suntem alaturi, dar din pacate doar virtual.

Liliana82 spune:

Dora si el consuma alcool? Problemele astea ale lui cu nervi pot fi de la alcolism.. Tendinta excesiva de control la uni barbati poate fi o forma de gelozie . Dora sincer eu nu vreau sa arunc cu rosi dar cred ca singura voastra problema e alcoolul. (sau a ta asa cum ai recunoscut -asta e un pas inainte ) .Nu cred ca in cazul tau ar fi indicat divortul . Problemele astea cred ca le puteti rezolva si prin comunicare . Daca e asa de ce nu anulezi tu cardul si ceri transferul indemnizatiei in cont bancar? Ce ar putea sa ti faca...??Pur si simplu ii explici ca nu ti convine acest lucru. Tu ai spus ca sotul tau devine violent doar in cazul in care te vede beata.. sau asa am inteles eu.. Alcolismul si sau sevrajul de la alcool . respectiv starea de nervozitate de necontrolat,asociata cu stari de anxietate si depresie , instalalta in a 3-a sau a 4-a zi de la ultimul consum se trateaza prin .vointa , si tinctura de valeriana.
Deci eu cred ca daca voi (sau tu) reduci consumul de alcool atunci multe din problemele care acum iti par acum capitale iti vor parea floare la ureche.

Clori spune:

Dora, cand spui ca nu esti o femeie abuzata, te gandesti probabil doar la abuzul fizic. Am inteles, nu te-a lovit des, dar gandeste-te, nu este normal. In momentul in care doi adulti ajung sa-si rezolve problemele recurgand la violenta ca argument suprem, ceva nu merge asa cum trebuie. Ce egalitate mai exista intre ei atata timp cat unul are forta fizica mai mare iar celalalt se simte amenintat? Chiar daca agresiunile fizice sunt rare, faptul ca s-a intamplat, chiar si o data, te face sa te gandesti ca se poate intampla din nou si sa cedezi in fata lui, chiar fara sa mai ajunga sa te loveasca. Si, oricum, nu exista numai abuzul fizic. Abuzul emotional, de exemplu, poate avea efecte mult mai devastatoare, pe termen lung.


Abuzul emotional sau psihologic implica orice atitudine comportamentala verbala ori non-verbala care produce un impact negativ asupra emotiilor unei persoane.

Persoana care abuzeaza de tine afiseaza unul din urmatoarele comportamente:
• iti ignora frecvent sentimentele;
• ridiculizeaza sau iti insulta parerile, abilitatile, sexualitatea, varsta, orientarea sexuala, religia, rasa, clasa sociala, limbajul;
• isi ascunde aprecierea si afectiunea fata de tine;
• te critica continuu, te jigneste prin utilizarea diferitelor apelative mai putin placute, tipa la tine;
• te umileste atat in public, cat si in privat;
• refuza sa socializeze cu tine;
• nu te lasa sa muncesti, detine controlul financiar, ia toate deciziile fara a se consulta cu tine;
• nu te lasa sa te intalnesti cu prietenii sau cu membri familiei;
• te ameninta constant fie ca te paraseste, fie ca a venit timpul sa pleci si sa-l lasi in pace;
• te manipuleaza prin intermediul minciunilor si al contradictiilor;
• recurge la mimica si la o atitudine ce inspira frica pentru a te intimida;
• te acuza de infidelitate;
• foloseste un limbaj cu multiple aluzii sexuale;
• abuzeaza verbal de copiii vostri.

Din aceste motive poti ajunge sa te simti:
• lipsita de valoare;
• dependenta de agresor;
• confuza;
• trista;
• manioasa;
• izolata;
• lipsita de control asupra propriei tale vieti.

Cu cat se accentueaza mai mult abuzul emotional, cu atat ii vine mai greu victimei sa-si recunoasca situatia in care se regaseste si sa lupte pentru a scapa de abuz.

Cum iti dai seama daca ai nevoie de ajutor?

• te indoiesti de propriile-ti rationamente;
• iti este atat de frica de partenerul tau incat ajungi sa-ti exprimi ideile si parerile din ce in ce mai putin;
• incepi sa ai sentimente de teama si fata de alti oameni; apare tendinta de a iesi tot mai putin din casa, mai ales pentru a interactiona cu alte persoane;
• inainte de a deschide un subiect, stai indelung si iti studiezi partenerul pentru a-ti da seama in ce dispozitie se afla;
• ii ceri permisiunea partenerului pentru a cheltui bani, pentru a te duce la serviciu si pentru a socializa cu prietenii tai;
• ti-ai pierdut increderea in abilitatile tale, te simti din ce in ce mai deprimata, ai sentimentul ca esti lipsita de putere si ca te afli intr-o situatie lipsita de solutie;
• descoperi ca abuzul se rasfrange si asupra copilului; de exemplu acesta devine excesiv de agresiv, are cosmaruri si ii lipsesc rezultatele bune la scoala.

Tu esti singura care poate bifa pe lista si trage o concluzie, singura care cunoaste tot adevarul. Noi suntem aici alaturi de tine, cu un sfat, cu un cuvant bun, atunci cand ai nevoie de el. Nu suntem aici sa te judecam. Sunt convinsa ca multe persoane care se implica la asemenea subiecte o fac pentru ca au fost si ele acolo, candva, si inteleg prin ce treci. Ai grija de tine si de piticul tau!

pisigri spune:

Dora,
poate n-o sa ma prea inscriu in linia subiectului, poate ma tii minte de la celelalte topicuri in care recunosc, am ridicat si eu piatra. Imi pare rau.

Nu inteleg si nici nu iti pretind explicatii suplimentare, cum esti tu de fapt. Tocmai ai recunoscut ca esti contradictorie in informatii, in functie de starea ta de moment. Sincer, cred ca ai momente de maxima sinceritate, in care recunosti ca ai niste probleme, dar ai si f multe momente de negare.

Ai scris in alta parte ca ai avut tentative de sinucidere si inainte de a-l cunoaste pe sotul tau, sau eu asa am inteles. Oricum, ai scris ca in momentul in care l-ai cunoscut te-a impresionat faptul ca el a acceptat uriasa doza de iubire pe care vroiai sa o oferi si care ii speriase pe barbatii dinaintea lui. Modul in care te-ai exprimat nu prea indica o tipa plina de viata si optimista.

Daca ai citit subiectul cel mai recent al lui noideea ai vazut ca s-a discutat la un moment dat despre femeile "neparasibile". Eu ma autoincadrez in aceasta categorie, imi place taaare mult sa nu am batai de cap cu chestii prea legate de viata reala (facturi, rate, intretinere), sint dependenta afectiv de sotul meu pina acolo incit nu pot sa dorm noaptea daca e plecat in vreo delegatie (noroc ca aare doar vreo 5/an..).

DAR sotul meu este cu adevarat barbatul potrivit pentru o...neparasibila. El isi asuma cu placere responsabilitatile pe care as fi in stare sa mi le asum si eu daca ar fi musai. Ma respecta pentru ceea ce sint si ma iubeste asa cum sint. Cind am dificultati in a lua o decizie care ne priveste (o masina de exemplu, din 2 cu acelasi nivel de echipare si cu acelasi pret, sau un aspirator sau...) are rabdare. Nu stiu cum sa-ti explic mai bine, dar in relatia asta a noastra nu ma simt "handicapata" sau "muratura", simt ca ne completam reciproc, pentru ca eu am alte calitati care lui ii lipsesc partial: sint mai calma, am mai multa rabdare, sint poate mai empatica, etc etc.

Stiu ca nu te intereseaza vai de mine ce de-a miere e in alte casnicii. Nici a noastra nu e numai miere, NICI UNA nu este numai miere. Dar sint compromisuri pe care nu trebuie sa le accepti, nici tu nici altcineva. Nu ai voie sa accepti nici un fel de violenta (fizica sau verbala) si nici un compromis legat de copil. asadependenta cum sint, mi-as ucide sotul pentru fetita noastra de doar 3 luni. SI zau ca mi-e greu si uneori sint satula si ma intreb daca voi mai avea vreodata timp pt mine, si ma apuca disperarea ca n-o s-o mai scot la capat cind asta mica plinge cite o zi intreaga, si eu nu fac decit sa o dansez prin casa.

Ce sfat as vrea eu sa iti dau? Nu e nevoie sa vii sa te confesezi pe forum, dar stai tu un pic si cintareste-ti relatia cit de obiectiv poti. Nu te amagi cautind scuze pentru violenta sotului tau, DACA ea exista. Nu te minti singura ca e un barbat grozav DACA e adevarat ca are momente in care nu-l suporta pe cel mic. Nu te stradui sa uiti umilinte care POATE s-au petrecut de-a lungul timpului zicindu-ti ca n-o sa se mai intimple.

Daca lucrurile pe care le-ai scris pe forum sint adevarate (si doar tu stii asta, tu, care apoi ai revenit asupra lor si le-ai cosmetizat, le-ai motivat/scuzat), ma refer la cele pentru care si eu si alte fete ti-am sarit in cap, fii sincera cu tine, fa un remember al tuturor momentelor nefericite, fa-ti bocceluta si pleaca. Dar cind faci remeberul asta fii 100% sincera cu tine.



if you can't say something nice, then don't say nothing at all
http://pisigri.blogspot.com/ (poze noi)

Mami de Ilinca (5.03.2009)

asteryaro spune:

Pisigri, foarte, foarte frumos ai scris.
Acum apare paznicul de la subiect si te va critica, fiindca acest topic nu are voie sa contina critici la adresa Dorei.
Daca Dora vrea sa fie ajutata, va trebui sa inceapa chiar ea acest proces de recuperare.
Pentru mine, doi parinti adulti, educati, dar abuzatori in privinta propriului copil... pot fi readusi la normal (probabil), dar numai de catre o persoana reala. Noi, de aici din virtual, ne dam cu parerea, dam sfaturi, "scuipam venin", vorba nadiei...
Dora chiar are nevoie de o persoana reala care sa o ajute, chiar si impotriva vointei ei, si spun asta fiindca ea se afla inca in starea de negare, no offence.
Trist, dar adevarat.

Kiki si Nicolae-Razvan (31.01.2006)

poze (1),(2),(3),(4)

pisigri spune:

asteryaro,
multumesc pt apreciere. Dar nu am vrut sa fiu in nici un fel critica.
Am citit, zic eu, toate topicurile Dorei, si senzatia cu care am ramas acum, la final, e ca atunci cind tu, Dora, esti cu moralul intr-o "groapa", vii si povestesti lucruri reale, triste, poate si ele usor exagerate de subiectivismul inerent. Cum faceam eu in cele 4 luni de sarcina cind am stat doar in pat si cind scriam la odisee ca siiiguuur ma inseala barbatul, buhuhu, ca pt mine nu mai existau cozi, trafic sau treaba la servici si totul capata niste proportii uriase.
Apoi, cind iti mai faci curaj, cind iti trece supararea si disperarea, devii dispusa sa gasesti explicatii pt tot. Poate de fapt nici nu le cauti pt forum, ci pt tine, ca sa te convingi ca totul e ok.

Ei, eu nu am de unde sa stiu care e starea reala de lucruri in familia ta. De asta in postarea anterioara am subliniat DACA si POATE. Deci NU am intentionat sa acuz de data asta.

if you can't say something nice, then don't say nothing at all
http://pisigri.blogspot.com/ (poze noi)

Mami de Ilinca (5.03.2009)

Victoria_mami spune:

Nu fii rea. Ce ai scris tu pe pagina 1 (parca) nu se compara cu ce a scris pisigri; nu e deloc critica ce spune pisigri aici; si daca e, mai conteaza si tonul.

_
Mami de Printesa Victoria Isabella

Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!

kariguld spune:

Dora, tu nu ai nici o prietena? sau macar nu cunosti vre-o doamna mai in varsta careia sa te poti confesa? pe care sa te poti baza, ca daca ii marturisesti ceva, te sfatuieste, te incurajeaza?

au spus-o si alte fete, ai nevoie in viata reala de o persoana cu care sa comunici. conversatiile virtuale nu stiu cat ajuta....sunt doar pentru moment, nu poti vedea chipul celei care scrie, nu te putem vedea pe tine....comunicarea fata catre fata este vitala pentru tine. intr-o discutie reala, cam 95% trupul comnuica, restul fiind vorbele rostie.

din fetele care scriu aici, nimeni nu locuieste in acelasi oras cu Dora? poate careva cu inima mare si ceva timp, s-ar putea intalni cu ea.....e o sugestie.




Unii oameni au petrecut o viata intreaga si au adunat averi facand lucruri firesti, nefiresc de bine!