Pe scurt: asa am aparut eu...

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Pe scurt: asa am aparut eu... | Autor: MamiDeDavid

M-a cheama David am venit pe lume pe 3 noiembrie 2005, cu 3,200 kg si 52 cm. Mami spune ca sunt un norocos, si e mandra de mine ca am luat nota de trecere la nastere; apgar 5.
Povestea mea incepe ca orice poveste frumoasa cu au fost odata doi tineri care s-au cunoscut s-au iubit s-au casatorit si au decis sa aiba si un copil. Am ramas insarcinata foarte usor de indata ce am dorit lucrul acesta.
Problemele au inceput dupa prima luna de sarcina cand inceput sa am dureri si am avut o sangerare usoara. Eu nu le-am dat importanta, dar prietenele mele m-au batut la cap sa merg la control.
La control am aflat ca bebele se dezlipise aproape total de peretele uterin si mi s-a recomandat stat in pat. Parca a cazut cerul pe mine, ma asteptam sa am o sarcina fara probleme si acum… M-am conformat si am inceput statul in pat, rugandu-ma sa nu pierd sarcina.
Dupa o saptamana a aparut alta problema dizgravidia cu greturi foarte puternice; nu puteam manca sau bea nimic. Cand m-a vazut doctorul m-a internat de urgenta si am inceput perfuziile. Dupa trei zile am inceput sa ma simt bine si mai calma am plecat acasa. M-am mai linistit dupa ce am vazut in spital probleme mult mai grave decat ale mele, iar bebele incepuse sa se prinda din nou de mine.
Mi-am continuat statul in pat cu speranta ca in curand va fi totul ok. Dar au inceput contractiile si nu m-am mai ridicat pana in luna a 8-a.
Am fost destul de stresata si stiu ca ma rugam sa tin sarcina macar pana in saptamana 26 ca sa aiba bebe sanse maxime de supravietuire.
Am ajuns in luna a 8-a si doctorul mi-a spus ca de acum ma pot misca linistata ca nu mai sunt probleme.
Am stabilit impreuna ca voi naste normal.
Aproape de termen intr-o dimineata insorita de noiembrie am inceput sa am niste dureri si sa simt un mare discomfort asa ca am plecat cu bocceluta spre spital. Doctorul m-a oprit si a sus ca pana la 18 il voi vedea in sfarsit pe bebele neastamparat.
Am fost fericita, emotionata si foarte speriata.
In jurul orei 12 am inceput sa am contractii foarte dureroase si am optat pentru epidurala.
Stiu ca am facut 2 doze dar la unmoment dat dupa a doua doza am inceput sa am niste dureri foarte mari si sa nu mai am contractii.
Am chemat-o pe moasa care se ocupa de mine dar a spus ca e normal sa ma doara si a plecat sa asiste o nastere.
Desi simteam ca ceva nu e in regula, am crezut-o si am pus senzatia mea pe seama stresului.
Acum intervine mana destinului: o alta moasa (sa-i dea Dumnezeu sanatate) a venit la o viitoare mamica sa ii asculte BCF; si apoi a zis hai sa vedem si la tine ce se aude.
Inimioara lui bebe batea foarte foartea rar avea BCF 50, am vazut ca s-a speriat si ca a chemat-o pe cea care se ocupa de mine. Le spuneam ca ma doare foarte tare, si stiu ca am varsat de durere
L-au sunat pe doctor care a venit foarte repede mi-a taiat membranele, i-am auzit discutand intre ei (acum stiu ce aveam lichidul verzui) si dupa mi-a spus ca bebele sta cu fata in sus si trebuie sa fac cezariana.
Am aflat pe urma ca bebele avea cordonul (unul foarte lung) de doua ori in jurul gatului si se sufoca.
Am plecat cu caruciorul spre sala de operatii pentru ca din cauza epiduralei nu putea sa ma tin pe picioare.
Mi-aduc aminte ca in sala asistentele se chinuiau sa ma ajute sa ma dezbrac de camasa de nopate si sa imi dea haina pt operatie. Doctorul a strigat la ele rupeti-o ce naiba e foarte urgent.
Au incercat sa imi faca anestezie rahidiana ca aveam epidurala inceputa, dar s-a hotarat ca dura prea mult si m-au adormit. Mai bine.
Cand m-am trezit nu stiu de ce dar am intrebat doar daca bebe e frumos si dr. a raspuns ca e foarte frumos dar ca nu il pot aduce sa il vad.
L-am vazut a doua zi dimineata, m-a ajutat sotul sa ma ridic din pat si sa merg sa il vad. Era la reanimare nou nascuti. Cand l-am vazut asa micut conectat la diverse fire am inceput sa plang si o asistenta a venit la mine si mi-a spus ca acum e ok, ca a avut o problema noaptea dar ca acum evolutia lui era rapida spre bine.
L-am tinut in brate dupa 2 zile cu toate ca mai avea inca o perfuzie, dar eram acolo si a aparut o probleme cu alt bebe si asistenta m-a intrebat daca pot sa il tin in brate.
Ne-am indragostit iremedial. Si asa suntem de atunci.