Mame singure prin alegere personala

avmaria spune:

ruxij, avand in vedere ca sunt eu insumi o mama singura prin propria mea alegere – si nu in urma unui accident, in ce imprejurari si cu cine sau cum chiar nu are importanta pt cititori, uite ce as sfatui-o prietena ta :
Sa se gandeasca bine de tot, e o raspundere foarte mare, deci sa nu fie un moft de moment, odata ce a facut pasul acesta trebuie sa fie la inaltime din toate punctele de vedere :

1) sa aiba o mare rezistenta la oboseala, si sa nu fie o fire cu inclinatii depresive, adica sa aiba un psihic « tare », astfel incat sa poata fi cat de disponibila cu copilul si in acelasi sa poata face fata tuturor problemelor din viata de zi cu zi.
E o diferenta intre o mama singura cu adevarat (mai ales una departe de familie, fara bunici), si o mama divortata de ex (ma refer la cazurile in care tatul nu e absent din viata copilului). In general o mama divortata, chiar daca isi creste singura copilul, tot are un week-end din 2 sau din 10, o saptamana de concediu in care se poate odihni, iesi la un film, sau la un restaurant cu un iubit. O mama singura nu rasufla niciodata, oricat de bolnava sau de obosita ar fi, trebuie sa fie la inaltime, disponibila in permanenta. O mama singura nu poate sa-l roage niciodata pe sot / iubit, sa-i faca el baie copilului sau sa-l duca el in parc pana face ea de mancare.
Exista un mare mare avantaj in schimb : cand e alegerea ta, o asumi cu usurinta, treci peste greutati mult mai usor decat o mama parasita, victima a unei situatii nedorite. Din punct de vedere « mental », mamelor singure care s-au despartit le e mult mai greu, si au tendinta spre demoralizare, depresie mai usor, cred eu, din proprie experienta, din ce-am vazut in jur.

2) aspectul absentei tatalui : trebuie sa fie pregatita ca poate va veni momentul, cand copilul va creste, si ii va reprosa alegerea ei. TRebuie sa fie pregatita in orice moment sa gereze absenta tatalui, de la intrebarile de copil mic pana la reprosurile adolescentului. Aceasta pregatire cred ca cel mai bine se face sub indrumare de specialitate.

3) aspectul financiar : e si el important, parerea mea e ca trebuie sa poti asuma singura toate cheltuielile, nu poti gandi ca lasa, m-o ajuta statul de ex. Si bineinteles o situatie financiara cat de cat buna dar nu cu lucrat 10-12 ore pe zi + inca 2 ore de transport. Asta e primordial. Tu duci copilul la cresa, gradinita ce-o fi si tot tu il iei seara, trebuie sa ai timp sa le faci pe toate si sa si te ocupi de copil, nu numai sa-i dai un pupic pe frunte la culcare.

4) Gura lumii, ca de fapt asta era intrebarea ta. Sa n-o bage in seama. Sa nu–si faca griji din cauza asta. Bineinteles ca e un gest egoist in fond si la urma urmei, dar cum s-a mai scris aici, ce usor e sa judeci din afara, mai ales dintr-o pozitie confortabila. Tot cum s-a mai scris, a face un copil, casatorit sau nu, daca stai sa-l analizezi la rece si nu tii cont de instinctul de perpetuare a speciei cu care ne nastem marea majoritate, e oricum un gest egoist oarecum, fie el individual sau. Are sens sa ne-apucam sa facem clasificari dupa diferitele grade de egoism ? Per global, cel putin In Occident, din experienta mea, as zice lumea e mai ingaduitoare, are o atitudine pozitiva, admirativa chiar. Bineinteles ca vor fi intotdeauna oameni care te vor blama si acuza. Bineinteles ca vor fi parinti care vor judeca pe nedrept copilul tau din cauza asta (am cunoscut eu unul acum vreo 10 ani la servici care a facut reclamatie ca i-a fost muscata fata la cresa de un copil, si bineinteles ca de vina era faptul ca copilul era crescut intr-o familie mono-parentala. Mi-am adus aminte cand saptamana trecuta primul lucru dupa ce am salutat-o pe tanti cand m-am dus dupa ficior mi-a aratat muscatura pe care acesta o primise de la altul, stresata cumva. Io am ras si i-am spus sa nu–si mai faca atatea griji, ca io nu-mi fac).

Si sa stii inca ceva, o mama in situatia respectiva poate fi uneori mai devotata copilului, atenta la nevoile lui, decat 2 parinti la un loc.


In ciuda a ceea ce cred unii (Rufus oare?), cand esti mama singura cu adevarat, fara bunici si ajutoare, nu prea mai ai posibilititatea fizica sa intalnesti pe cineva, cel putin nu cat e copilul mic si are nevoie de tine, si atata timp cat copilul e prioritatea ta numarul unu. Si chiar daca te pregatesti sa faci pasul, nu-ti mai raman nici bani de nu stiu cate baby-sitere ca sa poti iesi la prea multe intalniri amoroase. Plus ca - ca si parinte responsabil, matur si hotarat ce esti - esti suficient de exigent in privinta tatalui viitor si nu destul de "disperat" ca sa sari in bratele primului intalnit. Nu cred ca se reduce totul la simplul a vrea / a nu vrea.

avmaria spune:

rujix, daca sa spuna sa nu spuna, sa faca asa cum simte ea nevoia, dar in nici un caz sa nu se simta datoare cu vreo explicatie altcuiva decat propriuliu copil. Mamagiuliei are perfecta dreptata.

ruxij spune:

Avmaria, excelente sfaturi!! Ai dreptate, e o mare diferenta intre o mama singura, dar care are totusi un tata prezent macar din cand in cand si o mama complet singura. Este nevoie de o retea de suport, familie, prieteni. Sunt multe probleme de logistica. Eu stiu bine asta, chiar din proprie experienta (sunt practic singura de 1 an de zile). Dar mai stiu si ca se poate si inca f. bine. Fata are job f. bine platit (peste 100,000$/an--brut), extrem de stabil (nu prea's sanse sa si-l piarda vreodata, in afara cazurilor de calamitati absolut neobisnuite) si f. flexibil (acelas job ca mine de fapt; nu trebuie sa fie prezenta la "birou" decat un numar limitat de ore pe saptamana, in rest poate lucra mult si de acasa). E jobul ideal pt. crescut copil, mai ales dupa perioada de cativa ani de inceput mai ales (pe care ea a depasit-o deja).

Ramona J spune:

Cred ca Sinzi a vrut sa spuna altceva. Ce se intimpla daca la un moment dat intervine vreo boala si poate tatal ar putea sa doneze un rinichi de exemplu?
Altfel mi se pare ca e mai bine, mai usor decit pentru o femeie divortata, care trece printr-o perioada de depresie, nu e pregatita poate sa fie mamica singura etc.
In rest chiar nu e treaba nimanui cum a fost conceput copilul. Nici pentru copil nu cred ca va fi prea ciudat sa nu aiba tata (poate mama se casatoreste totusi la un moment dat), sint destui parinti singuri dintr-un motiv sau altul.

ruxij spune:

Parca Sanzi nu zicea nimic de rinichi, ci de privarea copilului de tata si de absenta dragostei dintre barbat si femeie in clipa conceperii copilului. Medical history a donatorului este cunoscuta. Despre donat de rinichi, ce sa zic, poate poate dona mama, oricum, sa speram ca sansele de a avea nevoie de transplant de la parinti sunt mici catre neglijabil.

ilse spune:

Am cautat subiectul vreo juma de ora, bine ca l-am gasit.

Deci ce ma bulverseaza pe mine e chestia asta cu moralitatea, de ce ma rog este imoral, nu pricep nici sa ma bati, mama comite vreo crima? sa nu ma luati cu exemple din Biblie ca nu le am cu asta...in rest de ce ar fi imoral? Este un copil dorit? Ok, mai departe.

Nu mai intru in mii de amanunte ca vad ca ar fi degeaba.

Avmaria foarte bune sfaturile tale.

Vreau sa mai zic ca mama respectiva este o femeie care se considera implinita, copiii nu au nicio treaba, sunt fericiti, caci aici sunt si copii crescuti in familii de homosexuali, si asa mai departe deci nu au parte de bullying la cresa, scoala sau mai stiu eu ce...ah si li se si citesc diferite povestiri in care mama ursuletului e singura, sau sunt doi soricei si cresc un elefant si alte nebunii din care copiii sa inteleaga ca e ok sa fie diversitate pe Terra.

Da e egoist gestul privit asa dinafara, dar noi n-am facut cu totii gesturi egoiste la viata noastra?
Cum era aia cu piatra?
Anyway nu vad cu ce ai putea sa o ajuti, decat poate vorba sanzianei72, sa ii spui sa tina pentru ea detaliile.




eu si 3 banditi: ilse, sven si thor

Ramona J spune:

Rinichiul il poate dona mama daca exista potrivire. In orice caz, era doar un exemplu, poate fi maduva sau alte cele.
Vroiam doar sa spun ca poate e si asta o chestie de luat in considerare, desi ma gindesc ca s-au mai intilnit situatii din astea si poate exista o cale sa il contacteze pe tata la o adica.
Mie mi se pare ca nu-i nici un bai, doar ca trebuie bine gindite toate aspectele.

ruxij spune:

Pai pot sa o incurajez, ca are si ea temeri si mai pot sa fac parte din reteaua ei de ajutoare, dc. pana la urma are copilul. Eu m-am oferit. E f. importanta reteaua de ajutorare pt o mama singura. Ilse, ma bucur ca imi dai exemple fericite pe tema asta.

ruxij spune:

Ah, si nu mi se pare ca subiectul este pt. "clubul mamicilor si taticilor singuri", pt ca e un subiect care se lasa cu principii generale, nu se incadreaza la "club". Poate mai bine il mutati la psihologie. Oricum nu mi se pare mai potrivit pt. generale cel cu casatoria in trei, e cam aceeasi idee, o optiune ce iese din linia general acceptata.

casandra spune:

Eu gandesc ca Tzuni.

Prietena ta da dovada de mare cutezanta in ce vrea sa faca. Categoric, ca sunt fel de fel de copii defavorizati, dar nu are rost sa comparam situatiile. Aici nu e vorba de un parinte inconstient, de o nenorocire care s-a abatut asupra ta, e vorba de o alegere constienta.
Bineinteles ca situatia financiara este un atuu, dar nu este suficienta pentru a asigura bunastarea copilului.
Copilul isi internalizeaza si relatia dintre mama si tata. Sunt atat de vulnerabili cat sunt mici, e atat de important ce se intampla cu ei in primii ani de viata, pentru o ulterioara abordare sanataoasa a relatiilor interpersonale, pentru asteptarile pe care le vor avea de la viata, ca e pacat sa te joci cu lucrurile astea.

Eu zic ca prietena ta ar trebui sa mai astepte inainte sa ia o decizie. Ar fi mai bine saca si-ar gasi un barbat cu care sa vrea sa traiasca si sa faca un copil. Inca mai poate sa faca asta. Inca mai poate sa ii ofere copilului ei o familie. De ce sa ii refuze sansa asta din start?