Educarea copiilor in spiritul iubirii de Romānia

musetto spune:

Ii raspund direct lui Nemo: din mesajul tau deduc ca suferi pt ca ai parasit Romania si nu te-ai integrat acolo unde traiesti acum. Nu iti impovara copilul cu problemele tale de adaptare sau cu dorurile care iti macina tie sufletul. Daca el s-au nascut sau si-a trait cea mai mare parte a vietii in Canada, lumea la care se raporteaza el este alta si ii faci mai mult rau. Vorbeste-i despre Romania doar in masura in care isi doreste el sa afle ceva. Poti sa ai initiative, dar e important sa fii atent la modul in care le primeste. Nu il forta sa faca nimic din ce nu vrea, pt ca doar obligatie va ramane si e putin probabil ca sa asta sa se transforme vreodata in dragoste de Romania.
Stiu ca e putin diferit, dar uite un exemplu: maica-mea atata m-a batut la cap cu orasul "ei", altul decat cel in care mi-am petrecut eu copilaria, incat m-a facut sa-l urasc de-a binelea (nici nu e cine stie ce, dar nici macar atat cat e nu am putut pretui vreodata, din cauza ei!).

alexmom spune:

Copilul meu s-a nascut si traieste in Canada, vorbeste numai romaneste acasa cu noi, are dubla cetatebie (ca si noi), stie de Romania atat cat poate intelege la varsta lui (are 5 ani), ii are pe bunici, unchi, matusi acolo pe care ii vede cand mergem in vizita. Limba, cetatenia si rudele ramase acolo constituie de fapt puntea de legatura cu Romania, a lui si a noastra.
Nu cred ca i-as putea insufla copilului meu atat de multa dragoste de Romania de aici din Canada, mai tarziu cand va creste mare ne va pune poate intrebarea: de ce ar trebui sa iubeasca el Romania, daca noi am ales sa o parasim ptr. a trai aici?

Marox spune:

Copiii mei sint pe jumatate francezi. Tot citind pe aici pe forum si pe alte situri pe care fete inimoase de la topicul despre copii bilingvi mi le-au pus la dispozitie, imi dau seama ca nu pot face prea multe pt ei, in afara sa fiu consecventa si sa continui sa le vorbesc in romāneste. Sper doar ca atunci cind vor fi mai mari sa nu ma respinga pt ca am un accent strain si sa le fie rusine cu mine (acuma imi zic ca o sa fiu capabila sa gerez situatia cu singe rece, dar, na, cine stie?!). Insa imi gasesc consolarea (deplina ) cind ma gindesc la nepoti...cred ca lor o sa li se para exotic si palpitant sa aiba o bunica cu amintiri dintr-o alta tara si dintr-un alt secol. Mai tineti minte "Testamentul francez" al lui Andrei Makine?

nelia spune:

Nu am citit tot, dar vreau sa-i raspund lui Nemo: da! Sintem romani si ne place lucrul asta! Copiii mei sint romani, cea mare nascuta in Romania, cei mici nascuti aici. Dar Musetto are dreptate: nu trebuie fortati, un sentiment mare si adevarat creste odata cu copilul. Noi asta facem, strecuram cite un pic din Romania si din romanesc in tot ce facem, nu separam de locul in care traim, nu impartim in bun si rau, nu separam cele romanesti de cele canadiene. Dar ceea ce e romanesc e romanesc si are un specific, ce e canadian altul, ce e quebecos altul... mi se pare normal sa-i incurajez sa iubeasca sau macar sa aprecieze tot ceea ce ii constituie, ii influenteaza, ii formeaza... Cu fata mea cea mare am reusit, cu ajutorul a doua vacante superbe in Romania, iubeste Romania mai mult decit Canada! Acum e trista ca nu pleaca din nou in vacanta in Romania... cei mici sint prea mici, dar sper sa reusesc acelasi lucru si cu ei.

Limba este foarte importanta, noi vorbim romaneste in casa, Agata vorbeste si engleza si franceza, Tudora si engleza. Dar vorbitul limbii romane e ca spalatul pe dinti! Tot ce avem in casa, de la carti pina la muzica, filme, desene sint in cele trei limbi in mod egal si le folosim im mod egal. Adica povestea de seara, cea care ramine in suflet pentru ca e legata de ritualul de culcare se citeste numai in romaneste... Dar fac gradinite si scoli in engleza si franceza, mi se pare normal ca acasa sa facem un pic mai mult pentru romana... Si exemplele ar putea continua, dar totul se face natural si constant, se invata despre Romania cum se invata despre tot si orice. Si cum sintem romani, nu putem invata decit ca un roman despre Romania, asa ca asta facem...

Davlaura spune:

Bravo Nelia.Eu sunt mai noua.Si eu cred ca este foarte important ca si copii sa stie si limba romana chiar daca traiesc intr-o alta tara.Am o cunostinta care are un nepotel in Ungaria, baietelul are 10 ani si nu stie deloc romaneste, abia acum incearca sa invete.Cand vine in tara nu intelege nimic din ce sun ceilalti.E foarte nasol

dalina2x2 spune:

Eu zic ca nu de atasamentul fata de tara tine hotararea de a pleca, ci mai mult de atasamentul fata de familie, de parinti, de frati..
La mine, una, asta a contat cel mai mult...
Pana la urma, nu cred ca te-ai fi felicitat daca ai fi ramas in tara, atata vreme cat ai putut sa iei hotararea si sa pleci..
Nu te mai gandi. Copilul iubeste tara dcaca ii ofera ceva. daca o tara iti ofera doar saracie si neajunsuri, legi incalcate si nedreptati, mita si coruptie.. nu stiu cum poti fi patriot!

Alexia27 spune:

Ma raportez strict la intrebarea topicului: chiar la asta ma gandeam zilele trecute...cum sa o cresc pe fetita? Ea este pe jumatate romanca, am plecat din tara de curand si eu nu vreau sa ma intorc. Dar iubesc Romania, nu am cum altfel, acolo am trait toata viata mea; imi e dor de mor de tara si cu toate astea am luat hotararea de a nu reveni. Tocmai pentru fata. Consider ca as putea sa-i ofer un viitor mai bun in alta parte. Si atunci chiar ma intreb cum e mai bine? Sa-i povestesc, sa-i arat, sa-i cresc sufletul in spiritul de a fi romanca, a simti romaneste, sau sa o las sa creasca ea in spiritul tarii unde ne vom stabili? Tocmai pentru a nu trai si ea framantarile pe care le traiesc eu: de a nu apartine tarii de adoptie, dar nici de a nu reveni in tara de origine. Eu acum chiar nu imi gasesc locul...as vrea ca ea sa nu treaca prin asta.


Fii TU disponibil cand vrea copilul, nu-l fa pe el disponibil cand vrei tu!

Lolilo spune:

nemo, imi pari trist/a. parasirea tarii nu e niciodata o solutie in cautarea fericirii, asta-i clar. ti-o vor spune si copiii soldati din Sudan sau Eritrea. totusi in momentul in are realizezi ca o singura viata ai si ca nu esti fericit, ideal este sa te intorci acolo unde erai fericit. sunt doar considerente de ordin material, scuzele personale de genul "nu pot acum, copiii mei sunt nascuti aici". si cu putina strategie iti poti asigura o incercare de-a trai inapoi in romania impreuna cu familia.
revenind la spiritul iubirii, desigur iti poti educa copilul in acest scop, dar ii faci vreun bine? depinde... ex meu, copiii mei sunt nascuti in alta tara, au cetatenia acelei tari, eu nu; nu mi-am dorit si nici nu-mi doresc, pasaportul meu este romanesc si ma simt foarte bine asa.
am vorbit cu copiii in casa doar romaneste (impotriva sfaturilor tutror romanilor ca vai cum se vor descurca la scoala) pana in momentul in care primul a mers la scoala; apoi a devenit un efort sa-i fac sa vorbeasca in romaneste; mi-a dat seama ca nu pot forta si nici n-am vrut, am inventat jocuri, am facut din cititul cartilor de povesti in lba romana, un moment special, si fonetica lb romane i-au ajutat extrem de mult sa invete alte doua limbi. mi-am propus sa-i duc la o scoala de week end in limba romana, dar am renuntat, am descoperit filme si muzica si youtube ne-a ajutat enorm aici :). am mai descoperit si alti prieteni romani de joaca si asta le-a asigurat fluenta.
copiii mei petrec 80% din vacante in romania, la rude, bunici, tin sa-si cunoasca toti verii, vin inapoi si se lauda ca fac parte dintr-o familie foarte mare :). sunt laudati, invidiati uneori la scoala ca mai stiu si alta limba, ca pot povesti despre traditii etc
eu ii invat sa iubeasca romania, pt ca si eu iubesc romania, visul meu este sa ma intorc acolo. dar nu o fac prin comparatii nocive cu alte tari si in nici un caz cu tara in care s-au nascut ei. n-as face decat sa-i derutez si vad zilnic aspecte de nota rasista inascute dintr-o exact asa educatie, la altii.
mai vreau sa-ti spun ca pe copiii mei daca-i intrebi ce sunt vor raspunde amandoi ca sunt romani si asta fara sa-i invat eu. acum deja sunt marisori ca sa explice si singuri ca ei de fapt au fost nascuti aici, dar ca parintii lor vin din romania.
in concluzie, da, este frumos sa-i inveti sa iubeasca romania, dar nu in detrimentul tarii in care s-au nascut ei; pt tine tara de unde vii are o valoare speciala, asa si pt copil tara unde s-a nascut si a copilarit trebuie sa aibe o valaore sentimentala deosebita; pana la urma este de datoria noastra a paritilor sa fim capabili sa creeam o copilarie freicita de care sa-si amineasca cu drag; din exp proprie stiu ca ese un adevarat efect terapeutic faptul ca ma pot refugia in alte vremuri si alte timpuri prin prisma amitirilor din copilarie, in momentele in care mi-e greu; faptul ca stiu ca am fost candva si fericita, imi da putere sa iau viata in piept.

b.nica spune:

Am citit in diagonala postarile voastre si cred ca nu este directia pe care autorul subiectului o dorea.
Nu cred ca sunt vizati romanii care traiesc in strainatate;oriunde s-ar afla, indiferent de cetatenia lor actuala, tot romani raman,sper.
Am intervenit pe post acum pt. ca am citit in "Formula AS"de sapatamana asta un articol care m-a impresionat:"Sarmizegetusa copiilor".
Pe langa faptul ca este potrivit acestui forum, pot sa spun ca articolul este remarcabil.Am fost impresionata si am sa dau curs unor idei din acesta.
Ideea unor parinti de a-i aduce pe copiii lor acolo unde au trait stramosii lor si de a le arata ce fel de oameni erau mi se pare un mod f.inspirat de a-i educa.
Nu stiu daca autorul acestui subiect s-a gandit la ceeace doresc eu sa spun;dar sunt locuri in aceasta tara unde se respecta cu ...sfintenie: obiceiuri,legende,costume,dansuri,etc.
Aceasta mostenire a stramosilor noi trebuie sa o mentinem vie,indiferent unde ne gasim!
Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri tot ce am fost invatati noi de parintii sau bunicii nostri.
Ei trebuie sa inteleaga ca mostenirea culturala nu trebuie irosita si trebuie perpetuata.

Edit.:sper ca nu este postarea mea interpretata ca publicitate mascata!
Ar fi nedrept!Dar daca am gresit va rog sa-mi dati un PM si editez postarea astfel incat sa nu apara vreun titlu.

columbiana spune:

Bnica, copii care traiesc in afara Romaniei au aici o viata, un mediu cultural, o limba, prieteni, obiceiuri, etc; este normal sa iubeasca in primul rind tara unde se afla, locul in care prin aripi, invata despre viata si isi dezvolta o mentalitate; altfel cred ca constient sau nu le transmitem lor frustrarile si neadaptarile noastre, punind Romania pe primul loc, creindu-le nefericiri legate de mediul in care cresc, si mi se pare un gest cam egoist sa-i aducem si pe ei in faza in care tinjesc dupa Romania, traind aici(asta daca nu intentionam intoarcerea); Romania este o notiune abstracta in majoritate (pentru prietenii lor, pentru scoala/vecinii/notiunile invatate la scoala), unde ei petrec o vacanta anuala sau la doi ani; este asa, ca ceva pretios purtat in suflet dar de multe ori non-palpabil; in plus tot inoculindu-le mereu ideea diferentei de localnici e greu sa faca mereu apel la bogatia culturala si lingvistica si nu la frustrarea diferentierii.