Despre bunicii nostri
Raspunsuri - Pagina 3
Claudia G spune:
Salutari,
Claudia G.
dyana spune:
Doamne, tine-i Doamne multi, multi ani sanatosi, sa ne cunoasca copilasii, sa putem sa le daruim macar jumatate din clipele frumoase care ni le-au daruit.
Diana
lorelei_19 spune:
Pretuiti-i fetelor cat ii aveti! eu nu mai am nici un bunic in viata si tare mi-e dor de ei. Cel mai mult de bunicul meu.... Cat de mult as dori sa ma dezmierde ca pe vremuri...
dana nitoi spune:
Induiosator. Si eu am avut norocul sa am o copilarie absolut extraordinara alaturi de bunici. Sper sa le pot oferi si copiilor mei macar o parte din ce-am trait eu.
dana
Alex_2003 spune:
Si eu am fost crescuta de bunici pana la varsta de 3 ani dar apoi mai toate vacantele le-am petrecut la tara si tare imi mai placea.Bunicii mei sunt in viata si eu ma mandresc nespus de mult mai ales cu bunicul care la varsta de peste 80 de ani a ramas un ghidus , pus mereu pe shotii.
Cand i-am vizitat ultima data inainte de a pleca din tara i-a spus sotului meu " Dane , sa nu-l uiti pe bunicu , poate mai trimiti si tu cate 1$ la mosnegi.Dupa o scurta pauza......Dane , hai ca bunicu a glumit , nu am nevoie de nimic doar din cand in cand cate o lama de barbierit sa fie mosul frumos pentru femeile din sat ".Am ras dar ne-am aruncat privirea catre bunica care dintotdeauna a vrut sa afiseze un aer de femeie serioasa si care nu intelegea glumele bunicului de cele mai multe ori si am constat ca nici de data asta nu a fost pe aceiasi lungime de unda cu noi.
Imi aduc aminte frecvent de ei , dar nu am sa uit cand in poarta casei , cand imi luam ramas bun de la ei , bunicul meu , care aratase ca suporta cu mult stoicism despartirea de nepoata pe care a crescut-o, a izbucnit in hohote de plans.
Poate ne va ajuta Dumnezeu sa-i mai gasim in viata cand vom merge in vizita " acasa".
Gianina
danac spune:
Nu as fi putut avea o copilarie mai fericita decat aceea pe care am avut-o la tara.Nu as fi putut primi o educatie mai aleasa decat aceea pe care am primit-o.Si toate astea se datoreaza unui OM care nu mai e-bunica mea.
Nu puteam trece subiectul acesta cu vederea fara a-mi face obligatia morala de a invia putin memoria unui OM pe care unii nu au sansa de a-l intalni nici macar o data in viata.Eu am avut sansa de a-mi petrece primii 7 ani din viata laga un astfel de OM si mai tarziu toate vacantele scolare.Ma opresc aici pentru ca amintirile sant pe cat de frumoase pe atat de dureroase acum pentru mine.
dyana spune:
Patru nepoti au mamaie si tataie. Eu, fratele si ceilalti 2 copii ai unchiului. Sa vedeti ce mai saream prin paturi si cred ca i-am ciobit toate bibelourile lui mamaie. Si cand intra mamaie pe usa incepea:"Aoleu ce e aici, ia uita ba ce copii, hai, la culcare cu voi!"
Cand ne loveam rau, ba spart capul , ba julitura nasoala, tataie ne punea pe bicicleta si la spital cu noi.
HEHEHE!
Si acum mai sunt bibelourile acelea.
Tataie , dupa ce ne-a vazut casa, a uitat ca sunt ciobite, si, bun cum e ne-a spus ca vrea sa ne dea din bibelouri , da' mamaie i-a tras un cot si i-a spus ca "lasa copiii in pace, le dai bibelourile alea vechi si urate!"
...
Diana
stelutica spune:
Mai fetelor m-ati facut sa ma induiesez rau de tot...
Nu pot sa uit vacantele de la bunici unde ma intalneam cu verisoarele mele de la oras ...Era cea mai mare bucurie...Vara trecuta am urcat toate cararile pe care le stiam din copilarie...Sotului meu avea o frica teribila sa coboare acele carari abrupte ...mie imi erau asa familiare...
Acum e doar bunica si la 96-97 de ani sta inca in piciare si singura ( locueste o matusa aproape). ..Si bunicu a dus-o pana pe la 97...
Pana pe la 90 de ani bunica a tinut vaci ...si de fiecare data cand ne duceam la ea ne umplea sacosele cu lapte si branza.
Inca mai are o frumoasa gradina cu flori si toti vecinii ii cer flori si de fiecare data plecam de la bunica cu un buchet frumos de flori sau cu un ghiveci de flori.
Anul trecut, in vara cand m-am maritat am avut norocul sa ajung si pe la ea...
M-a uimit cate lucruri isi aminteste ...de tot satul...si cum povesteste frumos de ti-e drag s-o asculti...are o voce aparte si chiar ma gandeam ca mi-ar fi placut s-o inregistrez cum povesteste....cine stie daca la vara voi avea norocul s-o gasesc pe bunica mea draga...
Stiti ce mi-a spus ca daca stia ca plec asa departe ( m-am maritat in italia) nu ma mai crestea cand eram mica...bineinteles a zis-o cu drag.
M-a intrebat ce vreau sa-mi de-a bunica acum ca m-am maritat, ce mi-ar place din ce are ea??...s-a gandit si mi-a dat o fata de masa si un tricou sotului. Nu erau lucruri de care aveam nevoie dar faptul ca a gandit sa ne daruiasca ceva e deja foarte mult...
Bunicii din partea tatalui nu i-am cunoscut...
Stela
hannen spune:
Sa fiu sincera ,am ocolit subiectul acesta de cand l-am vazut postat ptr.ca stiam sigur ca voi plange.Intr-adevar ceea ce a-ti povestit,amintirile voastre le-au trezit pe ale mele si acum
Si eu am fost crescuta de bunicii din partea mamei,intr-o comuna ff aproape de Galati.M-au crescut de la 11 luni pana am mers la scoala,apoi in fiecare vacanta din prima zi pana in ultima stateam la ei.Acolo era ``casa`` mea.I-mi amintesc ca aveau o curte mare in fata casei era cimentuita si incapeau doua masini lejer parcate(cind veneau parintii si unchiul,fratele mamei)Apoi era gradinita cu flori,care avea alee de ciment,in spate oborul de vite era separat de gradina cu zarzavaturi,prumb,pepeni,vie si livada.Totul era la ``linie`` arajat ,curatat si maturat zilnic.Bunicii mei (ca de altfel toti ,cred)tare iubeau munca.Niciodata nu le-au lipsit calul,vacile ,oile ,caprele si pasarile din staule.Casa bunicii era ca un pahar intotdeauna,stralucea.Sambata si duminica cand veneu parintii mei si verisoarele cu parintii lor,bunica(de fapt ai ziceam mamaia)cocea cuptoare de placinte ,branzoaice si intotdeauna pregatea cele mai mari si frumoase pasari din ograda.Si Doamne cum gatea
!!!Ea a fost cea pe care am iubit-o cel mai mult ,pana cand s-a stins si mi-am revarsat dragostea asupra mamei.A murit in 1996 la numai 66 de ani,cum zicea mama``cu rosu in obraji,de ziceai ca doarme,asa era de frumoasa``Mi-e asa dor de ea
Acum nimic nu mai este cum a fost.Singurul in viata mai este tataia care s-a recasatorit,zicand ca el singur nu face fata unei asa mari gospodarii.Dar casa incepe sa se surpe,florile din gradinita nu au mai inflorit de 7 ani!
Acum este trist si el,se simte tradat ca-ci cea de a doua nevasta il fura din casa ,din munca lui si o da copiilor ei pe ascuns,ca parca tataia nu le da el singur de ajuns.Copiilor acelei femei cu care el nu are nici o leg de sange le-a dat cal si oi si mereu cand ea se duce sa-i vada ai umple sacosele cu de toate,dar ea tot nu e multumita.Si sunt deja adulti de 30 de ani,dar nu le place munca.
Mirunda spune:
Ce frumos scrieti...
Eu cand ma gandesc la bunici, mi-l aduc aminte pe Bunicu, care mi-a luminat copilaria cu povestile lui, cu jocurile lui, cu duiosia lui...l-am iubit enorm, a fost si tata pentru mine (ai mei erau despartiti), prieten si tovars de joaca. Era un om tare citit, studiase in Belgia, si imi povestea atatea lucuri fascinante, despre istorie mai ales, stia o multime de lucruri, iar cand am mai crescut imi povestea din istoria "adevarata" a Romaniei cum spunea el...erau anii 70, de comunism si minciuna si mistificari cumplite, iar el cand vorbea despre "äia" se intuneca la fata, avea un aer fioros, de parca nu mai era el! Cand am mai crescut am inteles ca "äia" erau comunistii, pe care el nu putea sa ii sufere, si ii dadeau ochii in lacrimi cand imi spunea "Malinki (era basarabean, si mama lui fusese rusoaica, cantareata de opera, si murise pe front bolnanva de tifos dupa ce cantase pentru soldati), malinki, sti tu ce tara ar fi fost Romania noastra, daca nu ar fi venit nenorocitii astia de comunisti?"
Atunci avea ochii in lacrimi...a murit, din pacate, cand eu eram in clasa a9a, si nu a mai apucat sa ii vada pe "äia" cazand de la putere...dar eu sint sigura ca acolo unde este el, acum, stie toate astea, si in momentele mele grele, vine in visele mele, imi zambeste, ma mangaie pe frunte, si imi murmura "Malinki, nu te necaji, o sa fie bine..."
Si mai stiu ca, odata, peste multi multi ani, sau poate peste o clipa, atunci cand va fi sa fie, EL, BUNICUL MEU, o sa ma astepte acolo sus, cu zambetul lui bun pe buze, o sa ma ia de mana, si o sa imi spuna "Malinki, nu te speria, eu sunt aici, langa tine"
Doamne, cat de tare imi este dor de el!
Dumnezeu sa te odihneasca, Bunicutul meu, si impreuna cu tine pe toti acei bunici care au stiut sa isi reverse din preaplinul inimii lor asupra noastra, si care, din pacate, mai sunt printre noi!
Mirunda
"Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".