indecisa in privinta copilului
Raspunsuri - Pagina 2
ma2fericita spune:
multumesc tuturor pentru mesaje; va doresc sa aveti parte numai de fericire alaturi de odraslele voastre; numai bine
ma2fericita spune:
SURORILE mele, pe care le-am crescut, acum au , una 2 copii alta 1 copilas,, frumosi ca niste ingerasi, cand sunt in preajma lor imi zic " gata vreau si eu unu", cand revin acasa incepi si imi zic, mai astept pana va termina sotu doctoratul,mai stam si noi mai relax din punct de vedere financiar,etcccccc si uite asa acum soare acum ploua in legatura cu pruncut , si cum spunea una dintre voi, ceasul biologic nu te iarta..........
Graviduta spune:
Noi ne-am relaxat financiar dupa ce a venit Mara 
Asa s-a intamplat si cu alti prieteni ai nostri. Un copil te responsabilizeaza si te mobilizeaza.
Alina si 
Mara vrabioara (27 iunie 2007)
"La sfarsit nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai." (Abraham Lincoln)
ralualexandrei spune:
Ma2fericita nu esti singura careia i s-a furat copilaria,din nefericire si eu am fost in situatia asta pe mine m-au luat bunicii la nastere sa ma creasca ,cea care mi-a dat viata nu avea instinctul si nici dorinta de a fi mama,apoi a mai facut o fata ,pe sora mea ,au luat-o si pe ea bunicii,dupa 12 ani de la nasterea mea au mai avut un baiat si ai ghicit si asta tot la bunici numai ca de acum erau si ei batrani si bolnavi asa ca pe fratele meu l-am crescut eu (si azi inca mai cresc la el cu toate ca are 22 de ani
)
Acum eu nu inteleg de ce femeia asta care ne-a dat viata a facut copii daca nu-si dorea?!
Toate cele prin care am trecut insa nu m-au facut sa nu-mi doresc copii,e minunat sa dai viata si e fantastic sa-i cresti mai ales daca reusesti sa o faci bine.
Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3
cristicross spune:
Daca pui problema banilor, niciodata nu va fi un moment potrivit, tot timpul mai tb facut cate ceva, asa am asteptat si eu pana la 31 de ani, cand m-am hotarat sa fac primul copil. Pt el am stat acasa 2 ani si acum stau inca 2 ani pt cel de al doilea si nu regret nici un minut ca am renuntat la cariera pt ca nu ma mai intalnesc cu asa ceva niciodata si imi pare rau ca nu i-am facut mai devreme.
Nu exista ceva mai minunat pe lumea asta!
Oricum ai sa vezi ce frumos este si ce trairi ai, ce sentimente , cum nu ai mai intalnit niciodata.
Eu cred ca in sufletul tau iti doresti totusi un copil, asa ca nu mai sta pe ganduri. Ce varsta ai?
doiniza spune:
ma2fericita - draga mea , nimeni nu poate sa-ti spuna : " fa sau nu acest copilas " , temeri - toti avem . Eu acum sunt la a 3-a sarcina ( nu a fost neaparat planificata ). Celilati 2 copilasi ai mei sunt mari ( 15 si 7 ani ). Cand am aflat ca sunt insarcinata pe moment m-am gandit ca-mi voi pierde " libertatea" sau mai exact " comoditatea".
Comoditatea de a sta linistita la TV, de a merge cu prietenele la cumparaturi... etc.Mi-am reamintit apoi mirosul bebelusilor, privirea lor plina de incredere , primele cuvinte pocite... Totul este minunat. Sentimentele materne se nasc odata cu viata micuta din tine ( nu-ti fa probleme ).
ma2fericita spune:
va multumesc din suflet; citind msj voastra, ma bucura stind ca si altele au fost in situatia mea, si poate, pentru unele , ca mine, aceste sentimente sunt firesti; bravo pentru cele care nu-si pun atatea intrebari in legatura cu acest subiect , ca pana la urma e vb doar de un consum psihic in plus;
multi mi-au spus ca daca astept sa fie roz sit financiara, asta nu se va intampla niciodata; deasemenea o prietena mi-a spus ca nu a vrut copil( nu s-a simtit pregatita pentru a avea un copil), dar cand a nascut au fost cei mai pregatiti parinti;
cred ca teama mea de a avea copii, vine din interior, ceva nu-i maturizat la mine ( modul de a vedea situatia cu tot cu copil, faptul ca am toata iubirea sotului meu si mi-e frica, cum am mai auzit la altele ca sotul isi venera copilul si ca urmare ea a picat pe locul 2,desi mi s-ar parea firesc ca oarecum prioritatile sa se mai schimbe, dar cine stie...........);
cum ati spus si voi , poate ca nu sunt pregatita sa fiu deranjata de la tv, seara de la un somn linistit, libertatea de miscare, nu stiu care din multitudinea de pretexte ar fi cauza principala;
ideea e ca nu prea mai pot amana momentul,cam toate motivele intelese de sotu s-au cam epuizat( ca sa-mi termin masteru, ca sa-mi dau gradele, ca sa ne mutam la o casa, .......), acum l-am mai amanat, cu motivul sa stangem bani pentru doctoratul lui, si dupa.............
Apropo, m-a intrebat cineva varsta, am 29 de ani........
O seara faina, si PASTE FERICIT TUTUROR!!!!!!!!!
Liliana82 spune:
din ce am citit din postarile tale observ 2 temeri principale.
1)faptul ca le-ai dadacit pe surioarele tale la o varsta prea frageda aceasta a devenit pentru tine "o responsabilitate" sau obligatie pentru care nu erai suficient de matura
2)iti este frica ca daca nu vei vrea sa faci copii relatia ta cu sotul se va inrautatii..caci deja cam suna a ultimatum..
Deci dupa acestea 2 temeri, in mintea ta la o varsta frageda crestera unor copii a fost intiparit ca ceva de genul "Must be " impus asupra ta de catre altcineva. Ca si acum de altfel , rugamintele sotului si continua amanare a ta. Cred ca este perfect normal ca la 10 ani sa nu vezi nimic imbucurator la un copil, sau niste copii care iti rapesc timpul de joaca.
Eu cred ca cel mai bine ar fi sa ii spui clar sotului ca nu vrei sau nu esti pregatita sa ai copii si ca probabil tu nu vrei deloc copii si cauti motive.. Asta ca sa incerci sa elimi ce-a de-a doua teama , si sa nu mai sune asa a "ultimatum" facutul copiilor . Si in functie de reactia lui poti sa te decizi mai usor daca vrei sau nu.
Ce "sfat" am dat e doar o simpla parere...Probabil asa as fi reactionat eu in aceasta situatie...
Oricum uita-te bine in sufletul tau iar daca tu simti ca nu vrei sa fi mama mai bine este sa nu faci copii. Daca ii vei face doar de dragul sotului sau de frica trecerii timpului de "procreere" cred ca iti vei face rau tie , copilului si celorlati din jurul tau (sotul) fara sa vrei, Iar la un moment dat copilul tau isi va da seama ca nu a fost dorit si ca a fost facut asa din "obligatie" . Faptul ca ai crescut surioarele tale nu garanteaza sucesul in declasarea instinctelor materne. Totodata nici daca faci acel copil nu garanteaza "succesul" in casnicie.si nici faptul de a deveni mama nuti garanteaza un loc cald in rai sau la progresul umanitati.
Sa facem un SWOT despre a fi mama nu cred ca are rost .Fiecare om isi gaseste "fericirea" in mod diferit .
Ascultati inima si fai exact cum iti dicteza ea.
J G spune:
Si eu am trecut prin asta oarecum. Fratele meu s-a nascut cand aveam 12 ani si n-a fost o fericire desi il iubeam foarte mult. Acum cand fiica-mea are 3 ani realizez ca am fost avantajata, am fost o mama foarte relaxata, asa cum sunt majoritatea la al 2-lea copil.
Insa e drept, nu trebuie sa faci copilul sub presiune. Daca ai doar 29 de ani si n-ai probleme eu zic ca te mai poti gandi 3-4 ani daca nu mai mult. NU "trebuie" sa faci copii. Faci cand simti, si cand o sa simti o sa-ti dispara toate temerile din minte, cred ca majoritatea de aici am trecut prin febra "ganditului cu uterul". Asteapta sa simti. Eventual incearca ceva psihoterapie, poate sunt ceva probleme de rezolvat.
Numai bine iti doresc!
J si Carla (05.02.2006)
Mindy spune:
Eu la 29 aveam cele mai mari dubii in ce priveste aparitia copilului (a fost si un an nasol pt mine - ultimul din categoria 'douazeci si..', cu o gramada de contradictii si semne de intrebare in mintea mea.
Inainte sa implinesc 30, gandeam altfel.. ca sa vezi ce se schimba omul in mai putin de un an. Simteam ceva in mine, ca vreau sa fiu mama, dar tot era o frica pe undeva. Frica ca voi rata la capitolul asta. Ca meseria de mama nu e facuta pentru mine, cand eu inca mai am de 'lucrat' la mine.
Oricum ma bucurasem ca cel putin a aparut dorinta.
Si bebe a venit ca o surpriza, cand am implinit 30 tocmai aflasem ca sunt insarcinata, nu a fost planuit dar cu asa o bucurie am primit sarcina asta si m-am bucurat enorm ca de o minune.. nu a fost nici un gand negativ la conceperea acestui copil. A venit intr-un moment cand eu si sotul eram indragostiti.
Inca am momente cand ma intreb daca sunt o mama buna... daca sunt facuta sa fiu mama.. ma coplesesc multe emotii, ma stresez si ingrijorez mai mult decat trebuie (nu stiu daca asa e orice mama).
Dar nu am nici un regret acum. Nu imi imaginez viata fara ea. E incredibil de minunat sa fi MAMA. Sa creasca la tine in pantece sa il simti cum se misca, apoi sa il hranesti la san.. e o apropiere fantastica.
Ma simt asa de mandra cand ma strange in brate si imi spune 'te iubesc mami'.
Si chiar si cand sunt super obosita, de undeva am o forta supranaturala sa am grija de ea, sa o supraveghez, sa o ocrotesc.
Cu libertatea e super ok, pt ca am avut cativa ani cu sotul de iesit peste tot, vacante si altele.. imediat dupa ce a venit copilul nici nu mai aveam dorinta de a iesi. Can iesim o ducem cu noi peste tot.
Am lasat-o odata (in doi ani si ceva cati are) la cineva in grija ca sa avem si noi o seara romantica, trebuia sa stam 4 ore dar dupa 2,5 ore am mers sa o luam ca nu mai puteam fara ea :)
De sot nu iti face probleme ca nu te va mai iubi la fel.. te vei indragosti mult prea mult de copil si vei gandi altfel. Vei sti ca el te iubeste enorm petru ca esti si sotie si mama copilului tau. Acum esti doar sotie, atunci te va iubi de doua ori :)
Cunosc femei la 50-55 care nu au avut niciodata copii, au un regret asa de mare.
O cunostinta - femeie frumoasa la 52 care nu are copii si-a pierdut sotul acum 5 ani, e asa de singura. Si sufera mult. Plange uneori si imi spune ce mult o doare intrebarea "ai copii?".