Concediu maternitate SUA

IoanaN spune:

mire si eu abia astept sa te cunosc si pe toate... ne vedem la toamna...
scuze ca am dat buzna in topicul fetei aici hihihi

Lilith spune:

Scuze, nu am mai trecut de multisor pe aici, am fost cam prinsa cu altele.

miereamara, felicitari pentru master si pentru botez!

uta_ciun, raspunsul tau mi-a mers la suflet! Ma bucur mult ca ai scris la subiectul asta, care in nici un caz nu e al meu, ci al tuturor celor care sunt interesati. O sa imi cumpar cartile pe care mi le-ai recomandat (daca nu le gasesc zilele astea pe la librariile de langa mine, o sa le comand pe net). Nu stiam de ele, dar par foarte interesante (din ce am citit pe Amazon).
Cand eram mai pe la inceputurile relatiei cu sotul, mi-am luat timp de un an temperatura bazala (la sugestia lui, si a fost un proiect colaborativ ;)), pentru ca dublam metoda calendarului cu cea a prezervativului pentru contaceptie, ca sa fim siguri. Este o idee foarte buna sa fac asta din nou, sa ma cunosc mai bine, asa cum ai spus si tu. In general cred ca stau destul de bine cu sanatatea. A trebuit sa-mi fac multe teste acum doi ani, cand am aplicat pentru cartea verde, si au iesit toate foarte bune. Dar asa cum ai zis, si cum de altfel stiam deja, sarcinile nu vin neaparat din prima incercare nici la cei sanatosi.
Iti doresc sa apara bebe cat mai repede!


Ioana, iti multumesc mult pentru sfaturi si ca ai impartasit povestea ta (pe care o gasesc impresionanta). Sa iti creasca mari puiutii si sa va bucurati sanatosi de ei!
Dar sa stii ca eu nu as putea niciodata sa fac ce zici tu: "nu mai sta pe ganduri, nu mai planifica nimic...lasa-ti viata sa curga de la sine..." Pur si simplu nu sunt construita si crescuta asa, si nici sotul. Se vede ca noi doua suntem la polul opus ca personalitate. Eu mereu mi-am facut palnuri, si chiar daca nu mi-au iesit mereu cum mi-am propus (de obicei au iesit mai bine), eu am simtit ca faptul ca am planificat m-a ajutat mult. Pana acum modul asta de viata mi-a adus numai satisfactii, asa ca nu am de gand sa il schimb. Poate tie ti se pare ca imi complic viata facand planuri si scenarii, dar mie mi se pare ca mi-as complica-o daca as lasa asemenea o asemenea decizie importanta din viata mea in voia sortii. Daca as ramane din intamplare acum insarcinata (sa zicem ca da gres metoda contraceptiva ce o folosim) cu siguranta as tine sarcina, si da, stiu ca m-as descurca, dar mi-ar fi greu...Stiu ca pana la urma tot nu depinde numai de mine cand raman insarcinata, stiu ca sunt multi factori care ar putea afecta asta, si ca o data ce apar copiii sunt si mai multe necunoscute. Dar eu prefer sa ma informez, sa ma pregatesc sufleteste si sa fac planuri.
Te rog mult sa nu iei ce am spus ca o critica la adresa ta. Suntem persoane diferite si poate ca sfaturile tale vor incuraja alta viitoare mamica ce citeste aici.

IoanaN spune:

Lilith, de-aia e minunata lumea asta in care traim si de-aia e iubita de Dumnezeu pentru varietate de suflete si personalitati ce-o anima si-i dau viata si o modeleaza...cum sa ma supar ca nu esti de acord cu mine?!

...idee e ca un copil nu poate fi planificat cu succes in majoritatea cazurilor...poti sa ai surprize multe si la el faceam referire cand spuneam ca sa-ti iei viata in fraie... un copil chiar e un dar de la Dumnezeu, o minune mica... ca pana nu pune El suflet sfant acolo nu se plamadeste nimic... poti sa faci tu in explozia foliculului si pana aproape de ruperea endometrium-ului si daca nu e sa fie nu e...

orice medic ginecolog iti pozte confirma spusele mele...o fecundare cu succes, chiar si la o pereche sanatoasa se produce destul de greu...e un proces extrem de complex cu sanse 1/1000 pe o perioada de 3 zile/28 sau 31

te felicit pentru ordinea din viata ta si modul in care reusesti sa planifici tot si sa-ti iasa chiar mai bine decat ti-ai propus

dar asa cum ai spus si tu, avem idealul de viata total opus...pentru mine ar fi mult prea obositor...mi-e de ajuns ca fac planuri vis-a-vis de scoala, job si programul copiilor...nu as putea planifica totul in amanunt... copii mei, au fost darul meu de la Dumnezeu si acum ma uit in urma si ma gandesc cum am putut fara ei atata vreme...:) ca fara ei, nu e nici un sens, nici o bucurie, dar nu ai cum sa intelegi asta acum...poate mai tarziu, cand vei fi mamica...

un copil nu te incurca, nu-ti blocheaza cursul carierei...adica se poate si cu el! se poate merge mai departe... mai ales aici unde ai daycare care=ti accepta copii de la 6 sapt de viata, de ex... daca nu are cine sa te ajute...

nu prea am timp sa mai scriu

mult succes in cariera si numai bine...

miereamara spune:

Oh Ioana, vorbesti cu atata usurinta de daycare de la 6 saptamani!
Cred ca nu realizezi implicatiile ducerii unui copil de 6 saptamani in daycare. Ai vizitat vreodata un daycare? Mie mi s-a facut fizic rau cand am vizitat si am plecat de acolo cu lacrimi in ochi. Copii erau ingrijiti foarte bine,dar era o tristete in ochisorii lor si m-a pocnit o senzatie de abandon teribil. Mi-a lasat impresia unui orfelinat.
Un copil de sase saptamani are nevoie de mama lui, 24 din 24. Mama e tot universul. Nu poti face un copil si apoi sa-l duci la daycare 8-9 ore pe zi.
Dupa 1 an se pune altfel problema. Copii mai marisori care puteau merge si interactiona unul cu celalalt pareau mai fericiti.
Mie perioada 0-12-24 de luni mi se pare hotaratoare in evolutia unui copil. Atunci de pun bazele si incepe sa se dezvolte personalitatea copilului si increderea lui in lumea inconjuratoare. Mama trebuie sa fie acolo ca sa il ajute sa depaseasca momentele dificile, sa-i dea incredere pt un pas, si inca un pas, si inca un pas.

Nu stiu, eu asa vad lucrurile. Nu trebuie sa ne planificam fiecare pas, dar trebuie sa ne gandim la viitor. Pentru ca nu mai este vorba doar de noi, e vorba de un copil. Copilul nostru caruia trebuie sa ii oferim un start bun in viata. Si startul acela nu se da in nici un caz la daycare. Eu prefer sa am o gaura in buget de cateva mii de dolari pe luna, dar sa fiu langa copilul meu cand isi ia startul in viata.

Imi cer scuze dc supar pe cineva, probabil sunt parinti care nu au avut alta alternativa decat daycare.


www.flickr.com/photos/14984866@N07/" target="_blank"> Photo Album

www.eklipsse.net/gallery/" target="_blank">FineArt gallery

Lilith spune:

In sfarsit am ajuns weekendul trecut sa imi iau cartile recomandate de uta_ciun. Am citit deja cam jumatate din Mama PhD, si chiar mi-am regasit multe dintre ganduri si framantari in eseele de acolo. Dupa ce am citit pe acolo, se pare ca cele ce au avut copilasi la PhD au dus-o mai greu decat cele ce au avut copii mai tarziu si multe nu si-au terminat teza de doctorat la timp sau chiar deloc. Multe solutii nu prea am gasit, mai multe probleme. Dar e interesanta carticica.

miereamara, sunt 100% de acord cu asta: "Nu trebuie sa ne planificam fiecare pas, dar trebuie sa ne gandim la viitor. Pentru ca nu mai este vorba doar de noi, e vorba de un copil. Copilul nostru caruia trebuie sa ii oferim un start bun in viata."
Parintii mei au planificat ambii copii (pe mine si apoi pe fratele meu) si ma bucur ca au facut asta, pentru ca am avut toata dragostea, atentia si comfortul material de care am avut nevoie. Ma bucur ca am asa parinti!
In schimb sotul meu nu are aceeasi parere despre mama lui; cu toate ca o iubeste si o respecta mult, crede ca nu a facut tocmai cele mai bune decizii in viata cu privire la copii. El e al patrulea din cinci si a crescut fara tatal sau de la 4 ani. Eu m-am mirat cand am auzit ca spune ca mama lui nu a luat decizii tocmai bune in viata ei, stiind cat de greu i-a fost sa ii creasca pe toti...

IoanaN spune:

Miericica, realizez implicatiile ducerii unui copil la daycare, sunt si eu mamica de ceva ani si eu una nu am putut sa-i las... si nici ei nu ar fi fost pregatiti... dar uneori esti fortat sa faci asta...

depinde de centre... sunt centre bune, mai putin bune si centre excelente, depinde ce ai vizitat tu...


spitalul care m-a ofertat anul trecut, imi oferea daycare si kinder in interiorul lui... aveam posibilitatea sa ma duc sa-l alaptez pe lucas si sa stau in pauza de masa acolo...plus ca aveam web si putea sa fug cat de des era nevoie la ei...

orice parinte isi doreste un start bun in viata pentru micutii lor... si daca tot vorbim de planificari eu ma refeream la faptul ca am facut pace cu hazardul si lasa viata sa curga si rezolv totul asa cum vine...nu-mi planific copii in functie de statistici, asta nu inseamna ca nu-mi educ copii frumos si cu dragoste, sau ca nu le pun o mancare sanatoasa pe masa sau ca nu ma gandesc ce colegii sa aleg pentru ei atunci cand va fi nevoie...

ideea era urmatoare, societatea in care traim, nu mai perimite femeii sa fie doar mama... daca vrei si cariera si familie sunt solutii bune la asta, se poate, cu sacrificii dar se poate... daca vrei cariera si alegi sa pui postpone la familie sunt riscuri multe si risti sa ramai numai cu cariera

cariera si lipsuri financiare...sunt pe viata, adica e o problema care o sa ne ocupe in permanenta pana tarziu in existenta noastra. O perioada propice pentru startul unui familii e ceva temporar si nu se prezinta pe o perioada prea lunga de timp...mai greu sa prinzi un tren care trece in viteza...

un ex ar putea fi prietena mea buna de aici, a absolvit anul acesta, e medic... incepe rezidentiatul saptamana asta... o sa fie ocupata zi si noapte 5 ani de zile pe putin de acum incolo...are deja 31 de ani... pana acum a stat in facultate... ea a ales sa se chinuie un pic, s-a sacrificat si a nascut o fetita in timpul facultatii... din primele luni de viata cu multa suferinta a lasat-o la daycare... copilasul ei e bine, singura diferenta intre copilul ei si al meu, ala mai mare e ca al ei: e mai sociabila, mai veselea, stie cantecele, poezii, vorbeste mai mult... al meu mai putin....din toate astea, nu ca nu m-as ocupa de el...
...ce ar fi facut ea daca nu s-ar fi simtit pregatita sa faca fata rolului de mama, ca pana la urma desprea asta e vorba,...asa cum am mai spus, problemele vietii de zi cu zi vor fi mereu...ce ar fi facut ea daca lasa totul balta si se ocupa numai de scoala si de ce urmeaza acum dupa absolvire,,,ca acum e mai greu la ea ca in scoala, cu garzile si tot ce face?! facea copil la 40, ok...dar mi s-ar fi parut un gest egoist in primul rand din motive medicale...mai multe riscuri...apoi sunt multe altele si nu vreau sa fac vreo impolite aici, sa ma mai inteleaga cineva gresit...plus ca dupa 35 de ani scade mult potenta de reproducere si cresc riscurile...asa cum am mai spus...si risti sa ramai fara ceea ce-ti doresti, un copil... si cumosc din pacate, multe cazuri...

...centrul spitalului la care era cat pe ce sa incep munca (dar si eu am ales sa mai stau acasa cu ei)...era perfect...nu am vazut acolo ochi tristi sau atmosfera de orfelinat...nursery-ul era ca intr-o poveste si bebicii dormeau si erau schimbati de mamicile lor care veneau ora de ora sa-i vada, iar toddler-ii erau intr-o joaca si intr-un chiut continuu

...cunosc implicatiile lasarii unui copil la daycare, la gradinita, la cresa, cu o bunica sau cu o bona...sunt mama si ma doare sa fiu departe de copii mei...dar asa cum am mai spus...cred ca pe mine ma doare mai mult decat ii doare pe ei si uneori ca parinte esti nevoit sa faci asta si o faci tot pentru ei...pentru colegiul pe care-l vor face mai tarziu...pentru painea de pe masa, pentru masinuca cu care se joaca cu placere...

...mai vorbim cand micutul tau o sa aiba 2 ani pe putin, poate vei fi mamica unui alt bebic si o sa vezi ca vei fi nevoita sa incepi munca si inima ta nu va mai fi la fel de stransa, asa cum e acum, la primul copilas, daca vei fi pusa in situatia de a-i incredinta altora... pentru ca ii vei lasa in siguranta si vei intele ca tot tu esti figura marcanta din viata lor care le influenteaza personalitatea, care-i invata poezii si cantecele...care-i invata sa iubeasca natura cu tot ce are in ea, ca tot tu ii vei ajuta sa inteleaga cine-i Dumnezeu...tot tu-i vei invata Tatal Nostru si tot tu vei fi cea care ii va tine de manute la primii pasi, si vei tine saua bicicletei cand vor fi destul de mari sa calareasca una...


e tarziu :)... ma duc in pat...va pup mult

P.S mama nu ne-a planificat ...suntem 3 fete si 3 baieti...toti insurati si respectiv maritate...mama mea si tatal meu sunt cei mai iubiti si eu sprijin de la noi toti...
in copilarie, desi saraci, la noi mereu a venit mos craciun, cu cadouri, cat de mici...si cu brad...mereu am fost iubiti si mangaiati... am facut liceul de arte plastice tonitza (desi am suferit mult sa plec de langa colegii mei in clasa a 4-a si initial am refuzat)...pt ca asa a vrut mama si a vazut ca am talent, am mers la sport de performata...initierea am platit-o si mama s-a chinuit mult sa-mi faca rost de bani si de echipament, dar m-a dus...vopselele, pensulele si instrumentele de sculptura erau scumpe, dar le-am avut...nu mi-a lipsit nimic...si-i multumesc mult pt tot ce a facut pe mine, pentru sacrificiile care le-a facut si pentru toti fratii si surorile mele...

nu a renuntat la nici unul dintre noi desi pe vremea lui ceausescu ea avea dreptul sa recurga la avort...si a mers la munca si ne-a crescut in acelasi timp, nu-mi amintesc vreo clipa sa fi avut nevoie de ea si ea sa nu fi fost langa mine...nici o clipa...

AB spune:

In cazul uneiu cariere stiintifice o intrerupere de doi ani te costa reluarea carierei din faza de dinainte de PhD. Lumea publica cata vreme tu schimbi scutece si ramai in urma complet.
O activitate intelectuala intensa si nerepetitiva cand ai un copil mic este destul de greu de realizat. Adica teachingul merge el dar cercetarea scartaie. Trebuie sa-ti poti permite acel scartait. Adica sa nu fii intr-o perioada in care esti evaluat anual. Sa ai macar un tenure track daca nu tenure.

Programul de cercetare nu este regulat si day-care nu te ajuta prea tare. Cand ai un deadline de articol sefii se asteapta sa muncesti si 16h pe zi dar sa iasa. Ai perioade libere apoi. Sa nu mai vorbim de deplasarile obligatorii pentru seminarii, conferinte etc.

Singura chestie care ajuta este familia. Daca ei te pot ajuta in perioadele de deadline-uri e super.

IoanaN spune:

...daca simti ca esti pregatita sa fii mama, scrii articole si faci munca de cercetare cu copilul la san...si nu ti se pare greu...desi e o munca teribila si nopti in care uiti sa mai dormi

eu am facut asta...si am colegi care inca o fac, deci nu e imposibil...
fac cu schimbul tata si mama la copil zi/noapte plus bunii care au venit sa-i ajute, stau cu randul cate 6 luni...
cei care nu au posibilitatea de a se baza pe bunici fie au babysitter zi/noapte fie au apelat la centre de daycare...care si costa, e adevarat, pentru ca au ales ce-i mai bun si sunt oarecum controversate...dovada discutia noastra din ultimele postari...
cred ca ati uitat imaginea creselor cu program prelungit din romania, de pe vremea lui ceausescu...si la care multi dintre parintii nostri erau nevoiti sa ne lase... pe noi nu, bunicii au facut prin rotatie tot asa... dar marea majoritate a copiilor mergeau acolo,..,pt ca parintii erau nevoiti sa munceasca, sa invete etc...nu aveau oportunitatea de a alege sau a opta pt o alta solutie, nu mai zic de a vizita centre bine puse la punct si curate de ingrijire a copiilor cum avem noi, azi...

pentru mine a cantarit mai mult intemeierea unei familii si nu as da cariera pentru copii...

e vorba de timingul biologic...cand corpul iti pune ca poti face fata la provocari si poti creste un copil cu tot ce implica aceast lucru... cred ca atunci esti pregatita sa-ti cresti si copilul si sa-ti continui si activitatea care o aveai inainte de-l aduce pe lume...
solutii gasesti la orice prb... si orice om are capacitatea de readaptare...

mie mi se pare bizar ca azi, cand magazinele sunt pline de mancare, oportunitati de continuare a carierei exista... si totul a progresat sa-ti pui problema ca un copil iti poate pune piedici, nu cred ca exista parinte care sa fi considerat aducerea pe lume si educarea unui copil, o vacanta de vis pe termen nelimitat...cred ca toti au suferit sacrificii, nu au dormit nopti multe si au plans cand au fost nevoiti sa-si lase copilul in grija altcuiva....si au muncit pe branci...pana au simtit ca vor claca...
si munca asta herculana e tot pentru ei...

asa cum am mai spus, fiecare individ in parte isi cunoaste limitele si stie mai bine ce are de facut cu viata lui...

P.S am colege ramase nemaritate si fara copii...si fara proiecte de acest gen de-acum incolo...ci doar cu cariera din spital si cu sufletul gol, asa cum imi spun ele din desele dicutii in care aflu ca e greu sa se intoarca seara de seara intr-o casa goala...

si ca au obosit sa fie singure...
sunt si cateva carora le-a reusit planul si-i doresc din tot sufletul si lui Lilith acest lucru...sa se aseze fiecare lucru asa cum isi doreste ea si sa vina puiutul ei atunci cand si-a propus si se simte pregatita.

Numai bine la toata lumea

Krissy spune:

Ioana, imi place tare mult cum le zici tu, esti o fata cu picioarele pe pamant. Si eu sunt de aceeasi parere, ca pana la urma nimic nu este imposibil, dar realitatea este ca fiecare situatie este particulara si trebuie evaluata cu toata seriozitatea inainte de a avea copiii, asa cum vrea sa faca Lilith.

Mie una mi se pare un pic iresponsabila atitudinea de genul "imi fac copilul indiferent de ce o fi, om vedea noi dupa ce si cum", in conditiile vietii de aici (workoholism ca norma, economie in recesiune, concediu de maternitate ca inexistent) . Ar fi bine sa fie asa simplu, dar din pacate cresterea si educarea unui copi necesita bani, timp, mari eforturi si sacrifii daca vrem sa se aleaga ceva de ei (si noi romanii prin definitie suntem ambitiosi pt copiii nostri). Nu sunt nici adepta planificarii fiecarui aspect al vietii, caci sunt prea multi factori in ecuatie, dar o evaluarea critica pentru principalele decizii in viata este obligatorie. In cazul tau Lilith cu siguranta trebuie sa gasesti impreuna cu sotul tau raspunsuri foarte sincere legate de: prioritati - poate cariera e acum intr-un window opportunity care trebuie fructificat la maxim, si care se va reflecta in securitatea familiei pe long-term); cine poate sa va ajute (de baza), cata flexibilitate aveti si unul si celalalt in program in primele luni-ani ai copilului, analiza bugetului in worst-case scenario... Voi sunteti singurii care aveti toate datele problemei, si in consecinta solutia.

Acum sa iti zic un pic si cazul meu. Dupa casatorie noi am vrut imediat sa avem copii, desi eu eram abia sosita in America (eram rezident canadian, casatorita cu cetatean american) si nici nu aveam inca habar daca mi se echivaleaza studiile, daca imi gasesc serviciu, etc, ce sa mai - eram inca in Lala-land. Aveam unde locui, sotul avea serviciu bun, socrii locuiau aproape si willing to help si cam atat. Mai pe scurt am si ramas insarcinata in 2005, dar din pacate am pierdut acea sarcina. Am suferit f mult, INSA privind in urma, cred ca D-zeu a avut un plan mai bun pentru mine. De ce spun asta? Ca sa imi iau gandul de la pierdere, m-am ambitionat sa ma concentrez pe cariera, asa ca in urmatoarele doua luni am facut urmatoarele: mi-am dat Toefl, mi-am echivalat studiile, m-am inscris la MSU pt master, si mi-am gasit fara efort serviciu in domeniu(si in ziua de azi nu stiu ce minune a fost aia - ei m-au gasit pe mine, eu doar postasem resume-ul pe jobs.com la plezneala), unde lucrez si in ziua de astazi si sunt extrem de multumita. Daca neplanificat nu a mers, am decis cu sotul sa raman insarcinata din nou cam dupa 6 luni de serviciu si un semestru de scoala, sa vedem cum merge pana atunci. A doua oara s-a intamplat ca si cand a fost meant-to-be: am avut o sarcina fara probleme si usoara, si am nascut un copil de care ne bucuram si minunam in fiecare zi; mi-am pastrat serviciul; am absolvit masterul si in consecinta serviciu meu este si mai safe acum. In concluzie, din pacate realitatea este ca in cazul meu prima sarcina, daca o duceam la capat, m-ar fi impiedicat sa am toate aceste impliniri si realizari, care pana la urma se reflecta direct in ceea ce putem sa ii oferim azi si pe viitor fetitei noastre.

Lilith, scuze daca exemplu meu nu e chiar pe linia ta (deci nu sunt in cercetare, PhD, etc), dar eu cred ca ilustreaza bine planned vs. unplanned. Sau si mai bine, arata ca daca e sa fie, va fi.

Ca o precizare legata de concediu, eu la serviciu am beneficiat (la mica intelegere) de 3 luni concediu de maternitate, plus inca 2 luni part-time. Vezi ca legea federala e 8 saptamani, depinde de statul in care esti daca este mai generoasa (adica max. 12). Am avut posibilitatea sa pompez la serviciu, conditie in care am putut-o alapta pe Sophia pana la 11 luni, cand a hotarat ea ca nu mai vrea . Totodata, am putut sa o tine acasa pe fetita pana la un an (cu familia: socrii - dezamagire totala, dar asta e alta poveste, dar mai ales parintii), dupa care a mers la day-care 5 zile/saptamana. Si la 1 an te doare sufletul sa ii lasi la gradinita, mai ales ca s-a obisnuit foarte greu la inceput, dar acum progresele ei pt varsta care o are sunt clar superioare unui copil tinut acasa. Si inca o precizare: cu tot ajutorul si intelegerea, tot mi-a fost f greu mai ales in primul an, cand am dormit extrem de putin, am invatat si lucrat de acasa efectiv cu copilul la san, nu am avut weekenduri, m-am bagat in proiecte extenuante la serviciu ca sa compensez intelegerea de care au dat dovada. Pe cat de idilica pare idea de a fi mama si a-ti tine propriul copil in brate, pe atat este de challenging fiecare zi, mai ales daca vrei sa imbini cariera cu familia si vrei sa le faci si pe una si pe alta cat mai bine.

Cam asta e cea am vrut sa impartasesc. Iti doresc din suflet sa gasesti cea mai buna varianta pentru voi. Mult noroc!

Cristina, mami de www.totsites.com/tot/sophiantonia" target="_blank">Sophia Antonia - 1 martie 2007

Graduation, finally

"The past is history, the future’s mystery, the present is a gift – that’s why it’s called the present"

musetto spune:

Eu cred ca pana la urma depinde de la caz la caz: cat ajutor ai din partea familiei/prietenilor, cat de rezistenta esti la oboseala, cat de "atomic" e copilul, cat de bun e daycare-ul la care ai acces, in ce faza a studiilor te prinde sarcina/nasterea etc. Numai dupa ce iei in considerare toate astea (si or mai fi si altele) poti sa te fixezi pe un "plan de bataie" si sa il urmezi.

Dat fiind ca intrebai si de tatici, pot sa iti spun ca sotul meu era in postdoc in acea perioada. A petrecut destul de mult timp acasa, dar a avut noroc ca el nu face ceva experimental (unde am priceput ca tre sa stai in lab zi si noapte), in domeniul lui lumea nu publica la kg (stiu ca in bio de ex se cere sa publici ff des) si practic nu a contat "absenta" lui. Pt ca avea deja cateva articole pe rol, la care nu a trebuit sa mai munceasca prea mult dupa nasterea fetitei, chiar a iesit bine in final, adica dupa vreo cateva (mai multe) luni bune de asemenea program. De aceea ziceam ca situatia difera in functie de fiecare...

Inca ceva f. important: fii pregatita si pt alternative la "socotelile" initiale. N-o sa intru in amanunte legate de experienta noastra, ca nu vreau sa plictisesc si nici mie nu imi face bine sa imi amintesc. Dar am trecut prin momente dramatice si de unde parea ca va decurge totul ok, planurile facute s-au naruit complet (nu din vina cuiva) si am ajuns sa nu avem nici macar un suflet langa noi sa ne spuna o vorba buna sau o incurajare, am fost singuri, singuri. Asa ca ... fii atenta! Eu va doresc mult succes si sper sa reusesti sa le impaci pe toate cu bine !