Despre un viol petrecut acum 20 de ani.....

Cristina_C spune:

Eu am scapat ca prin urechile acului, am fost la un pas de viol. Nici acum nu-mi vine sa cred c-am reusit sa-l conving pe omul ala sa ma lase in pace... eu aveam 20 de ani, el vreo 40. Oras strain, necunoscut, unde a doua zi, la prima ora, aveam ceva de rezolvat. Era in 1995. Am ajuns pe seara la gara, era deja intuneric, am luat un taxi si am dat adresa unui hotel unde urma sa stau pana dimineata. Taximetristul m-a dus in afara orasului, in camp. Cand am vazut ca iese din oras, am intrat in panica, am inceput sa plang, instinctiv am pus mana pe portiera dar era blocata. Apoi am inghetat, n-am mai avut nici o reactie. Cand a oprit, mi-a zis ca unii colegi de-ai lui i-au povestit ca facusera asa ceva si ca acum era el la rand. Nu stiu de unde am gasit puterea sa ii vorbesc calm, cu sens si sa-l fac sa inteleaga ca mi-ar distuge viitorul, viata, singura pe care o am- daca s-ar atinge de mine. I-am sus ca n-are nici un rost sa faca asta, ca el n-ar castiga mare lucru, pe cand eu as pierde totul... in fine, eram blocata in masina pe locul din fata, aproape de el, ii vorbeam si, surprinzator, el ma asculta cu atentie. I-am adus mai multe argumente logice, rationale, am facut apel la sentimentele lui, la credinta lui in Dumnezeu, am vrut sa scot la lumina tot ce-i mai bun din el si ce l-ar impiedica sa comita un lucru atat de ingrozitor cum este violul. La un moment dat am tacut, el a stat vreun minut si s-a gandit, mi-a dat dreptate dar a zis ca ii este foarte greu sa reziste tentatiei pentru ca se simte atras de mine, dupa care a pornit masina si a luat-o spre oras. M-a dus la adresa ceruta, a deblocat usile, i-am platit (oare mai trebuia???) si am plecat fara sa ma mai uit inapoi. Nu m-a mai interesat nici numarul masinii, iar fata i-am uitat-o imediat. Da, l-am lasat sa scape, a fost o greseala, dar credeti-ma ca tot ce vroiam atunci era sa plec si sa las totul in urma. Mare noroc am avut...

Cinezee spune:

Eu nu tin jurnale , nu sunt adepta lor , asa ca nu avea de unde sa afle mai ales ca nu am mai intrat in casa parintilor ani de zile , m-am chinuit singura pe drumuri cum am putut

bine ca macar tu ai reusit sa stai acasa la parintii tai

pana la nunta mai sunt cam 5 luni

LauraNicole spune:

Iubita,e adevarat ca am ramas la ai mei dar doar cativa ani in plus.Daca vrei , putem vorbi pe mess sau PM si-ti zic acolo ce si cum.Daca te pot ajuta cu ceva,o vorba chiar!

Life is something precious so enjoy it and try to take what s good from it!

szivarvany spune:

Da, am patit-o, insa eram in clasa a 8-a.
Eram terorizata de sarcina si de boli. Aceasta frica mi-a marcat toata tineretea. Si mi-e groaza de violenta fizica.
Ranile au trecut, cele fizice mai repede, cele psihice un pic mai greut, insa tin si acum minte cum mi-am impus sa uit, sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat. Am ajuns acasa, am facut o baie, le-am spus alor mei ca imi este foarte rau, m-am bagat in pat si ma rugam sa nu patesc nimic.
Si a doua zi m-am dus la scoala ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am avut alaturi o prietena foarte buna, cu care am mers la spital. Eu , fraiera. O doctorita m-a consultat si mi-a vorbit deosebit de urat, eu o rugasem doar sa-mi spuna daca e cazul sa-mi fac analize, daca crede ca am putut lua vreo boala ... ea a ras doar si m-a trimis acasa .
Nu am stat niciodata sa meditez la cum ar fi fost daca nu s-ar fi intamplat, n-am stat sa-mi ling ranile, simteam ca daca fac asta voi cadea. Nu stiu daca am facut bine sau nu, atunci asa am considerat.



Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16)

MissParker spune:

Of, Doamne, Laura, uite-aici un pentru sufletelul ranit si o pentru curajul tau, caci e nevoie de curaj ca sa-ti expui povestea. Se vad inca urmele traumei, si eu le simt inca pe ale mele... De aceea consider ca vigilenta si informarea si nebagarea capului in nisip sunt absolut esentiale.

Parintii nostri erau o apa si-un pamant, ii interesa nu de binele nostru, ci de imaginea lor.

neliaCris spune:

nu am cuvinte la tot ce am citit....un lucru sper sa schimb in aceasta viatza...soarta copilului meu ...sa imi dea dd putere sa imi pot educa copilul,de-a proteja,de-a ai fii prietena si apoi mama(dar nu de genul sa impartim acelasi pachet de tigari...oricum eu nu mai fumez de inainte de a-l concepe tocmai pentru a iesi un copil santos ceea ce si este multumesc lui Dumnezeu)parintii mei nu ca ar fii fost rai dar poate altele erau si vremurile ..ei munceau si aduceau banii acasa...aveau de mancare si un adapost si asta le era fericirea...la mine nu e asa..daca stau intr-o garsoniera cu 5 copii si ei ar fii sanatosi si ar avea strictul necesar,unul pe celalalt,si intelegere,determinare si mai multe ar fii de ajuns pentru ca ei cand vor devenii adulti sa isi faca viatza asa cum si-ar dori-o,si sa aibe putere si inteligenta sa munceasca pentru o casa a lor dac eu nu voi putea...
si asa ca m-am lungit..da...aproape mi sa intamplat si mie...cu unchiul meu...nu mai stiu cati ani aveam....stiu ca el locuia cu buni....si eu eram preferata ei....eram toate vacantele acolo..luni de zile.....intr-o zi unchiul ma luat in brate si ma mangaia ciudat ca nu pe unde trebuia si mi sa parut fr bizar...de atunci am cunoscut eu rusinea...timiditatea..si scarba..abea incepuse sa imi dea sanii..,totul era anapoda,incepusem sa devin femeie iar asta pntru o fetitza de vreo 10 ani e greu de trecut...si acum simt scarba aia si rusinea pe care am avuto..si desteptaciune intr-un cuv pantru ca el mereu imi spunea sa vin la el in brate ,si eu am inceput sa mint sa ii spun ca ma duc sa ma joc cu papusile....atunci am inceput sa realizez ca este viatza...si nu am spus nimanui...nu am ciuda pe el desi acum este un cioban la oi...dupa ce ia dat bunicii foc la casa si ea a murit dupa 3 luni pe fond nervos...si-a pierdut toata viatza ei in acel incendiu si a ales sa moara...el nu mai are ce cauta la ai mei parinti cu multi ani in urma .tot dintro cauza de asta ,betia...cine stie de cate ori nu si-a batut el joc de mine asa....bucurandu-se in sinea lui ca macar daca e fund de copil de 10 ani tot de femeie e,nu-i asa?,meschin..de atunci am privit sexul sceptica,nu l-am facut de placere nici o data (desi am facut sex de 5 ori pana la varsta de 20 de ani)pana cand l-am intalnit pe sotul meu cu care desi dormeam in acelasi pat am facut dragoste decat dupa 2 luni...deci a fost intelegataor...
intr-un cuvant....sa ne bucuram ca suntem vii,sa le dam copiilor multa intelegere si sa fim atenti si pe cel mai suspect lucru pe care in sinea noastrail consideram a fi "ne la locul lui".mamele au instinctul in sange...tre sa ne uita in toate partile si sa fim atenti la toti cu care intra in contact copii nostrii..eu am baiat...poate daca aveam fetitza eram si mai nebuna..pentru ca asa imi spune lumea ca sunt ..nebuna..pentru ca nu las copilul sa intre in contact cu oameni de la care nu are ce invata...care ii arat alta cale decat cea dreapta pt copil...si care nu sta sa asculte un copil fie el cat de mic pe scuza ca"oricum nu intelege el nimic,e prea mic"
inchei...prea m-am lungit..

14 martie 2008 m-am nascut!!!!deja am un anishor

gabytza25 spune:

e dureros ce se intampla cu femeile... am trecut prin doua "atacuri" (ca sa le zic asa)... din fericire nu s-au concretizat, insa a fost groaznic sa simt cum sunt neputincioasa si fara pic de aparare in fatza unui barbat. Prima data eram un copil (undeva in jurul varstei de 13 ani), imi amintesc si acuma atingerile alea scarboase... da, la fel ca multe altele, din jena nu am spus, insa in perioada ulterioare i-am respins si urat pe barbati cu toata fiinta mea. Singurul in care aveam incredere era tatal meu (ma rog, e un model pentru mine si un om pe care il admir, si o sa il admir vesnic!).
A doua intamplare nefericita a fost cu un coleg de liceu, din fericire si de data asta a existat un salvator... pe semne ca cineva acolo sus ma iubeste si ma ocroteste. A avut un impact asupra mea, insa eram mai mare, si am avut grija sa isi plateasca fapta... (desi, urmele agresiunii lui, fizice dar mai ales sufletesti, nu cred ca se vor sterge candva )
In urma acestor intamplari am ramas oarecum cu o reticenta asupra oricarui tip de agresiune si violenta, si incerc sa resping atat cat pot si cat ma pricep fortza masculina.
Nu am intrat in detalii, nu am puterea sa o fac, desi a trecut atata timp. oricum, fetele care au trecut prin asa ceva stiu foarte bine cat de groaznic este... si nu are rost sa mai descriu si eu.
Un lucru sper: sa inceteze aceste agresiuni asupra femeilor... asupra oamenilor in general!
un pentru puterea pe care ati avut-o toate sa scrieti povestile voastre.

mariamunteanu spune:

Atentie ! Si baietii sunt expusi acestui risc pt. ca cel putin un sfert dintre victimele abuzurilor sunt baieti.

Cinezee spune:

din pacate ,aceste actiuni asupra femeiii nu vor inceta niciodata

rare sunt cazurile cu barbati , sunt dar prea putine



pana la nunta mai sunt cam 5 luni

pitzinuca spune:

si eu am scapat ca prin urechile acului...

ma intorceam cu un amic de la balul bobocilor, noaptea pe o scurtatura mai ciudata. povesteam noi si la un moment dat vedem un tip care alearga in fatza noastra. am mers mai departe, si la un moment dat tipul respectiv ne asteptra si il ia la pumni pe amicul meu. din spate insa mai venea unul , si dupa ce l-au pus la pamant pe amicul meu au inceput sa traga de mine si sa ma dezbrace, nu am sa uit niciodata cum imi spuneau "stai linistita ca o sa se termine repede"... la un moment dat amicul meu se ridica cu chiu cu vai si incepe sa ii ameninte ca o sa ii spuna nu stiu carui sectorist care era spaima delicventilor. mi-au dat drumul instant! a fost un miracol!

pentru toate cele care au fost atat de crunt incercate!

b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."