Aida, sunt convinsa ca speram cu totii pana in ultima clipa, nu degeaba se zice ca speranta moare ultima.Mult succes legat de noul tratament, Doamne ajuta!
m-am rugat si eu astazi la 12 din tot sufletul pt puiul mic...
scrisese cineva in capitolul trecut un mesaj despre acceptarea a ceea ce nu poti schimba si cum anume sa faci asta pt a putea supravietui...
insa...fiecare dintre noi isi doreste sa traiasca o viata lunga si fericita alaturi de cei dragi, ori atunci cand cei dragi dispar prematur (in special copii), apare o problema cu acceptarea asta...
pe mine una, cazuri precum cel al emmei ma darama psihic pt mult timp, ma gandesc obsesiv si nu pot intelege, nici accepta...
deci te inteleg perfect aida ca nu te resemnezi si ca continui sa cauti solutii
Da , acceptarea asta e cumva ciudata si spun asta pentru ca in situatia asta vrei nu vrei trebuie sa accepti. Ajungi sa te ghidezi dupa conceptii pe care cu un an in urma le considerai absurde.
Ei , si daca nu as accepta ce s-ar intampla? Emma s-ar face bine? Ar disparea brusc tumorile? Oare daca accept inseamna ca nu o mai iubesc sau ca m-am inrait?
Am ajuns la concluzia ca degeaba daram peretii cu capul. Nu se intampla nimic ... doar imi sparg capul ... si atunci accept.
Si ma mint si sper ca ne vom intalni si ne vom imbratisa pe lumea cealalta sau ca sfarsitul va fi altfel in alta viata.
Nu am ce face dragelor , trebuie sa accept , chiar daca lupt pana in ultima clipa.
Aida ... 14+
Poze cu noi
"Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba"