Durere mare si tradare

Deus spune:

Am vazut intr-un film, acuma cativa ani, un divort iesit din comun. O politista care nu se intelegea cu sotul a rugat o prietena avocata sa le faca un divort dupa ritualul casatoriei. Adica, erau frumosi imbracati, copii cu flori in mana si ei si-au jurat solemn (ca atunci cand au facut casatoria), pe rand, sa se respecte , sa aiba grija mare de copii, sa fie prieteni si sa-si traiasca viata frumos. Avocata i-a declarat divortati , ei s-au pupat pe obraji si impreuna cu copii au plecat la o inghetata. Idilic si din pacate stiu ca viata bate filmul... Doar ca mi-as dori sa nu mai fie copii care sufera atata din cauza adultilor.
Iti doresc numai bine tie si copiilor

www.de-azi.ro
poze familia mea


inspiratie, dragoste, putere ... pentru oricine crede ca nu mai poate...
http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI
http://www.youtube.com/watch?v=vMCnjMbUOFg

cristoiu spune:

Frumos ca poveste, dar eu in cinismul meu ma gindesc ca acelasi cuplu mai jurase inainte tot intr-o ceremonie oficiala diverse "till death do them apart" (pina moartea ii va desparti); Deci de juramintul respectiv nu s-au tinut, ce valoare are juramintul numarul 2?

Evident, e bine pentru toata lumea ca o despartire sa se faca in mod civilizat, fara aruncat de oua stricate in cap, fara tras de copii in toate partile si folosit ca arme impotriva celuilalt. Dar evident ca o despartire implica si o mare durere. Sincer, eu nu stiu cum as putea supravietui unui eveniment ca asta. Cu greu probabil.

andrusca13 spune:

Giulia, sunt constienta de gravitatea bolii si da, acest comportament are legatura cu boala. De fapt psihoza pe care a avut-o in urma cu aproape doi ani a fost tot pe fond sexual. Deci de aici toate... Il "studiez" de cate ori vine la noi dar m-am saturat. In fiecare zi sa fiu atenta la comportamentul, vorbele lui etc. Nu stiu daca pot trai asa, mai ales ca el ma suspecteaza tot pe mine de infidelitate . Am acceptat boala lui si am zis ca o sa fac tot ce-mi sta in putinta sa-l ajut dar el nu face nimic. Nu pot lupta singura cu o problema care de fapt este a lui, el nu constientizeaza si continua cu alcoolul. Stiu ca a fost dezamagit cand s-a imbolnavit, la fel am fost si eu dar trebuie sa luptam. Sunt altii mult mai rau, cu boli incurabile. Aceasta boala poate fi tinuta sub control cu medicatie si odihna. I-am creat toate conditiile necesare pentru a se odihni pentru a fi liniste in casa chiar si cu doi copii, dar el a preferat sa "evadeze" in lumea lui. NU MAI POT sa-l inteleg si chiar nu pot sa-mi imaginez toata viata ca stau cu frica ca aceste "scapari" se vor repeta. Nu stiu ce as mai putea face eu pentru el.

lisaelisa spune:

Andrusca,

Este normal sa te sperie un viitor in care sa-ti fie teama de eventualele " evadari " ale sotului si in permanenta sa te controlezi ce zici si ce faci in prezenta lui.

Daca el nu are vointa de a urma tratamentul fara a bea alcool, nu ai cum sa-l ajuti. Este numai problema lui. Din pacate, v-a implicat pe tine si pe copii.

Gandeste-te bine la tine si la copiii tai.

giulia71 spune:

Andreea, lasa timpul sa decida pentru voi!
Te pup si vorbim cu mare placere!

uneori gandesc prea mult....

Alex2 spune:

Andrusca acum am inteles problema psihica, si este foarte posibil sa fie cauza copmportamentului lui. Dar si in acest caz, tu ai dreptul sa te gandesti si la tine. Mai ales ca el nu lupta cu el insusi. Nu inteleg cum continua sa bea cand sigur ia tratament. Medicamentele care probabil le ia nici nu au voie sa se combine cu alcool, ptr ca scade efectul sau dau alt efect nedorit.

Alexandru, tati de 3 copii perfecti
(un baietel nazdravan, o fetita mica luptatoare, si un ingeras in cer)
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

AVoogt spune:

Nu am reusit sa citesc toate paginile dar nu cred ca tebuie sa te mai chinui cu un asfel de om , meriti o viata linistita si fericita alaturi de copilasi... nu un om care din cate am inteles se distruge singur si culmea te mai si inseala.


http://alina-vachim.magix.net

AVoogt

Natasa spune:

Fugi mancind pamintul, nu ai de ce sa-ti distrugi viata pentru domnul e slab si se imbata zilnic si-i plac mult fustele. Ok, poate e bolnav, dar de boala asta nu se vindeca decit cu vointa, iar dumnealui ii plac ambele vicii. Si eu cred ca esti milimetric sa-l ierti si sa-ti maninci viata cu el pina la batrinte, daca te lasa o sa o apuci. Adica tu iei medicamente, ai 40 de kg si stai sa-l psihanalizezi pe animal ca precis e bolnav mititelul de bea de stinge si "iubeste" tot ce prinde. Si tot din cauza bolii goleste contul si da fuga la amanta. Mitocania nu e scuzata de nicio boala, daca e bolnav sa se interneze si sa stea pe perfuzii. Imi imagineza ca singuratatea, luatul de la capat dupa 11 ani de casnicie nu-s floare la ureche, dar nici ce traiesti tu nu seamana a viata. N-ai decit o viata, nu lasa pe nimeni sa-si bata joc de ea. Si mai sint si copiii la mijloc, in ce atmosfera cresc daca te vad pe tine deprimata si pe bou beat si venit de la curve? Ma scuzi daca sint prea dura, pina la urma faci ce crezi tu, numai ca nu pot pricepe si pace cum ai putea sa te mai culci cu el, sa-i mai calci/gatesti, sa-i mai zimbesti unui om care ti-a facut atita rau.

n/a spune:

Mi se paere mie sau ai inceput sa-l ierti si sa te gandesti sa o iei de la capat? Eu cred ca in final asta vei face, pentru ca suferi prea mult si nu poti duce aceasta suferinta. Nu cred ca accepti despartirea, chiar constienta ca iti va face rau impacarea cu el la un alt moment. Sa dea dumnezeu sa ma insel, da cand el a vorbit cu sora ta, a vorbit in cunostinta de cauza. Te cunoaste prea bine. Stia ca pana la urma il vei ierta si ca il vei reprimi.

Eu sper sa nu am dreptate. Sper sa poti sa te rupi. E ca un drog.

P.S.: Iarta-ma daca scriu aiurea. Poate ma identific cu ceva din povestea ta si proiectez asupra ta ceva din subconstientul meu, dar intrevad in ceea ce scri niste semnale catre aceasta directie. Parca simt in postarile tale o disperare sa nu se mai uite ca un strain, sa vina, sa lupte, sa-l ierti. Poate mi se pare mie. Inca odata, iarta-ma daca gresesc.

andrusca13 spune:

Noideea, citind postarea ta am avut o revelatie. Da, cred ca ai dreptate, in subconstient mi-e teama. Imi este tare greu sa accept despartirea chiar si in situatia data. Stiu ca omul acesta ma va distruge, STIU ca nu-mi va fi bine langa el, nu are cum dupa ce mi-a facut atata rau. Dar,mi-e teama de despartire. E ca un drog de care nu ma pot lasa, ratiunea imi spune sa fug cat mai departe de el dar nu inteleg de ce nu pot DEOCAMDATA. El nu va renunta niciodata la viciile pe care le are chiar daca el spune ca o va face, NU POATE pentru ca e un om slab. Ma gandesc ca in perioada aceasta in care suntem despartiti sa ma linistesc si poate timpul le va rezolva pe toate. Stiu ca multe ma veti condamna dar ajung sa cred si eu ca nu sunt atat de puternica pe cat am crezut. Poate si eu sunt la fel de slaba ca si el, nu stiu...
Ieri am facut un gratar acasa impreuna cu surorile mele si familiile lor, la un moment dat a aparut EL cu un buchet mare de trandafiri rosii pentru mine iar pentru fetita cu un buchet de lalele rosii. Au ramas toti cu gura cascata cand el mi le-a dat si mi-a spus ca ma iubeste si sa-l iert. Nu am avut puterea sa spun nimic. Dupa 10 minute a uitat de iertare si si-a pus de baut in pahar, nu a contat ca eu nu suport sa-l vad ca bea. E clar ca lui nu-i pasa de ceea ce simt eu.. Acum sunt si mai confuza si mai speriata. Mi-e teama de despartire dar si de impacare si mai frica. Poate ma ajutati sa-mi dau seama ce simt cu adevarat, acum ma simt pierduta.

la toti care sunt alaturi de mine chiar si virtual.
Andreea si cei doi ingerasi