Lumea in gri

ma framanta de nu va puteti inchipui cat. :-))

orice pe lumea asta poate fi privit dintr-un numar infinit de perspective. sunt ok cu asta. si inteleg ca perspectivele adauga la adevarul obiectului analizat. dar ma exaspereaza cand adevarul obiectului analizat dispare cu totul sub povara decibelilor pros si cons. obiectul ala exista. e alb sau e negru. relativismul lumii contemporane ma panicheaza la culme. nu poti sa mai spui nimic despre nimic. ce spui tu, ca pe roata culorilor, e anulat de o spusa complementara. culorile complementare nu se anuleaza, ci se imbogatesc in nuante! or in zapaceala mileniului nostru, ajungi sa crezi ca nu mai exista nimic sigur, certitudinea e desueta, relativismul si indoiala sunt rege si regina. daca nu suntem siguri de nimic, cum putem fi siguri ne noi insine, de ziua de maine, de progres, de mantuire, de victoria lu steaua contra dinamo? totul e pus sub semnul intrebarii. ceea ce ar fi ok, daca am ajunge undeva cu intrebarile astea. lumea mai calatoreste si ca sa ajunga la destinatie, nu sa o lalaie pe parcurs la nesfarsit, de dragul lalaielii.

eu vad in asta (relativism, gri) cea mai periculoasa capcana a lumii in care traim. lumea e gri doar daca mijesti ochii si vezi pe alb amestecat cu negru. dar de ce sa-ti mijesti ochii? lumea e plina de culori si de nuante si toate au dreptul sa poarte un nume, anume acela de certitudine. roz e roz, rosu e rosu. nu ma mai indoiesc, deci exist, deci progresez, deci a plecat trenu din halta.

voi cum stati cu relativismele?

ladyJ spune:

Ei, Conchita, pana si culorile astea roz , rosu, verde etc sunt...nesigure. Nu-s clare, nu-s concrete , nu-s adevar absolut.

Asta e, nimic nu e ´´pe bune´´ in lumea asta. Pentru ca poate inca nu am ajuns la nivelul la care sa spunem cu certitudine ca aia e asa si cealalta e asa. Adica nu am ajuns la adevarul absolut si nu stiu daca vreodata vom ajunge si nici nu stiu ce inseamna acest adevar absolut.

Bajbaim printre nuante(de gri) sau colorate..acum depinde cum le vedem.Sunt cativa care baga mana in foc ca ´´rosul´´ e chiar ´´rosu´´. Si sincer mie mi-e frica de ei.Pentru ca oamenii astia nu inteleg ca ´´rosul´´ lor e poate ´´grena-ul´´ meu. Sau rozul meu. Sau nu exista, eu NU-L VAD.


Din multul gri, vedem ce putem si alegem ce dorim, in functie de posibilitati, ca sa zic asa.Ne mai razgandim pe parcurs, sau ramanem ancorati pe veci la o ´´certitudine´´.

Omul si mecanismele lui psihice sunt inca un mare secret al omenirii.Dar incet incet, secol dupa secol, parca incep sa se distinga unele culori, din ce in ce mai clare pentru majoritatea. Da si asta e relativa...Factorii sunt multi si diversi.Traim intr-o lume a perspectivelor, cum bine ai spus. Ceea ce nu cred ca e rau deloc pana la urma.

conchita spune:

nu-l vezi, ca poate esti cu spatele, no. :-))
dar ai punctat exact la ce ma gandeam: daca eu vad alb, inseamna ca e alb. daca tu-l vezi negru, inseamna ca in sistemul tau de referinta e negru. asta nu face obiectul in sine gri sau inexistent. noi parca demolam realitatea si valorile si nu punem nimic in schimb, doar nesiguranta si relativismele. le consider sinucigase, nu aduc nimic bun in locul a ceea ce distrug. ramai asa atarnat ca un trapezist incurcat in sfoara care te leagana danga langa deasupra abisului. care, daca mai dai o tura perspectivelor minunate, afli ca nici ala nu exista.

eu inteleg ca ne rasgandim si ajungem la alte adevaruri in viata. foarte bine, inseamna ca trenul trece dintr-o gara in alta. dar acum ne stapaneste ideologia asta ca trebuie sa te indoiesti si de gara, si de tren, si de sine. daca nu crezi in ele ca-s adevarate, inseamna ca nici tu nu existi, nu?

imagineaza-ti un punct pe cerc, in centru alt punct. ambele puncte exista. nu de indoiesti de centru doar ca iti muti punctul doi milimetri mai la stanga, nu? exista. ca are fatete diferite in functie de perspectiva, asta e altceva. fiecare fateta e parte din adevar, nu il desfiinteaza.

conchita spune:

ca sa nu editez :-)), adaug alta idee:

relativistii defileaza cu lozinca lui descartes: ma indoiesc, deci cuget; cuget, deci exist. si se opresc aici, in fundatura. uitand de concluzia adevarata: deci Dumnezeu exista. nu vreau dispute atei-religiosi, va rog, e doar un exemplu de gandire fracturata. indoiala duce la certitudine (inlocuiti "Dumnezeu exista" cu "Eu exist", poftim) in ultima instanta. daca se opreste la jumatatea drumului, e un fel de cugetus interuptus.

traim vremea neutrilor, a neimplicatilor, a nesigurilor. ce fel de lume construim pentru copiii nostri in felul asta? nimeni nu-si mai apara crezurile pentru ca intra in conflict cu dictatura relativistilor, a caror acrobatie logica se invarte in cerc, e distructiva si nefolositoare.

sa dau un exemplu. fac afirmatia "imi plac merele rosii". supun dezbaterii publice perceptia mea asupra merelor rosii (sunt placute la gust) si ce iese, in mileniul trei? iese ca de fapt perele is mai bune ca merele, marul tau nu e chiar rosu, in alte tari au mere mai bune/proaste, marul nu exista, esti o mama denaturata ca te vede copilul mancand un mar rosu, iar daca mai indraznesti a doua oara sa iti manifesti o asemenea certitudine nerusinata te trecem la grupa celor care iau merele rosii de-a gata.

BeLucci spune:

Intr-o oarecare masura putem selecta/schimba culorile. Putem din gri sa facem roz. Putem face orice...dar doar daca vrem.
Putem fi altfel. Putem spera. Putem iubi. Putem ierta. Putem uita raul care ni-l fac altii, si sa fie invatatura pt noi sa nu facem la fel.
Credca trebuie sa luptam, si putem invinge.
Putem mai mult doar ca (uneori) renuntam.

Este greu drumul pana la destinatie, dar putem sa-l facem frumos.
Poate daca ne-am uita la putinul bine /frumos din viata noastra, nu am mai fi asa tristi/disperati/pierduti cand vedem nuanta de gri inchis.
Credca in viata fiecaruia e roz, chiar daca e mic acolo intr-un colt pe "plansa". Ciudat este, ca oricat gri si negru este, pata acea mica de roz/rosu, iasa in evidenta.

ANDRUSHKA spune:

Daca imi amintesc eu bine teoria culorilor din liceu, culorile complementare alaturate ar trebui sa dea iluzia de lumina, de alb...

conchita spune:

salut certitudinea. :-))
si pe tine, nu te-am mai vazut demult!

Grace spune:

Eu aseman relativismul cu toleranta. Culorile fixe albul, negrul le asociez insa cu intoleranta in sens pozitiv sau negativ dupa caz. Astfel, daca griul meu e roz la tine, ma declar intelegatoare, adica toleranta, nu toti avem aceleasi perceptii. Albul e un lucru pozitiv, fix, stabil, nimeni nu poate contesta valoarea decit cineva care are probleme cognitive. Aici intervine intoleranta mea. Albul e alb, negrul e negru. Nu comporta discutii decit filozofice. Insa griul o vad ca o culoare vasta cu multe nuante (toleranta), ceva permisibil care trimite la reflectare, intelegere si acceptare a griului altcuiva.
Copiii trebuie educati in sensul de a face f. bine deosebirea intre valori si non-valori (culori fixe) precum si talentul de a descoperi cind e nevoie de culoarea gri dintr-o discutie.

ladyJ spune:

Conchita, eu cred ca mergem cu totii spre acelasi sfarsit sau optimist inceput,(un alt inceput vorba cantecului) doar ca o facem pe cai diferite.

Eu vad ceva alb, tu il vezi negru, Vasile il vede roz-bombon. E normal, ca depinde din ce ´´directie´´ privim acel ceva. Deci, atat tu, eu cat si Vasile avem dreptate. Dar e dreptate individuala. Nu universala.

´´Directiile´´ la care ma refer sunt compuse din: educatie, nivel de inteligenta(da,da,chiar si asta), genetica, factorii externi de care ne-am lovit de-a lungul vietii, INTERESELE, sentimentele, dorintele, aspiratiile etc si etc.

Cautam sa ne impacam pe noi insine. Unii sunt rapid impacati cu sine si considera ca adevarul lor INDIVIDUAL trebuie sa fie UNIVERSAL, este o conditie pentru a-ti demonstra ca esti parte din societate, ca nu esti singur asa...aiurea. Ce faci atunci? Mai gasesti altii cu aceiasi certitudine si intri in club, apare apartenenta la grup alaturi de care lupti orbeste si uneori te opresti sa mai cauti ca doar, vorba aia, nu mai ai de ce cauta, esti impacat cu tine. Felul in care esti tu, ca OM, a fost desavarsit. Ai gasit ´´adevarul´´ maret si tii cu dintii de el.

Cand vine un altul, din alt ´´grup´´ si-ti tranteste incertitudinea lui, temerile lui, indoielile lui, te miri cum draq e asa ´´orb´´ de nu vede ´´galbenul ´´asta luminos atat de real si de adevarat!
N-are cum sa-l vada ca omul ala e cu spatele la directia ta:-))


Si eu nu consider ca distrugem ceva. Ba dimpotriva, evoluam la modul cel mai serios. Gandim, ne punem intrebari. Gandirea este o evolutie.
Adevarul obiectului analizat, care dispare sub povara decibelilor pros si cons de care pomenesti, este fruct al gandirii, atunci cand din varii motive vrei sa rastorni un adevar care nu este in concordanta cu directiile tale.Nu faci altceva decat sa expui lumii adevarul tau, care evident, e diametral opus fata de adevarul cu care ´´te bati´´Si deci din alb il faci neghru, iar vecinu il vede gri prin propriile perceptii

conchita spune:

nuuuu, ca stai sa-ti spun de ce e universala! ai un paralelogram, da? pai lungimea e 4 cm, latimea 2 cm. asta e dreptatea universala. unde sta vasile e de 2 cm, deci are dreptate. unde stai tu vezi 4 cm, deci ai dreptate. doua adevaruri nu pot da o minciuna, ci un adevar cuprinzator!

toate punctele de pe cerc au dreptate vis a vis de punctul din centru! ca sa ajungi la adevarul integrator ajuta hermeneutica - punerea cap la cap a tuturor perspectivelor (valide). nu poti sa ajungi in centru, la raspuns si la progres, daca negi sau relativizezi adevarurile partiale ale punctelor de pe margine. te indoiesti ca adevarul lui vasile cuprinde toate aspectele unei probleme, asta da. dar nu te indoiesti de perspectiva lui, nu? ca nici nu ai cum s-o desfiintezi, tu stai pe cerc la un metru de el, nu stii cum se vede de la vasile.

conchita spune:

te ador, ai adus in discutie un alt aspect controversat si important, cred eu.
si cu toleranta inteleasa in felul asta am o dilema si-o plangere la primarie :-)) eu asociez toleranta cu admiterea faptului ca absolut toate culorile si nuantele curcubeului au dreptate si dreptul sa existe. fara ele, n-ar exista albul, n-ar exista griul.

daca toate punctele de pe cerc ar fi gri, ce am mai avea de tolerat? nimic. toleranta nu inseamna consens, ci respectarea opiniilor divergente, alte perspective, alte credinte. chiar daca nu esti de acord cu negrul, stii ca exista, nu te indoiesti de negru. e acolo, in fata ta, nu ai dreptul sa-l relativizezi, ca-l anulezi. minus cu minus da plus numa in abstract. in viata reala, un lant de minusuri ne duce la letargie, la non-implicare, la disparitia valorilor, a increderii in valorile colective...un relativist nu va lupta niciodata sa-si apere tara, de exemplu. sau convingerile, ca nu le are. e un platitor de taxe, si-atat.

parerea mea e ca nu poti sa fii tolerant decat daca ai convingeri foarte puternice in viata. numai cand esti stapan pe adevar poti privi adevarurile altora cu respect si le poti apara dreptul la existenta. un gri e caldut, nu apara nimic. iar daca dispare, mare paguba in ciuperci.

ce ne-am fi facut noi astazi daca progresistii lumii n-ar fi fost convinsi pana-n oase de adevarul convingerilor proprii? am fi vanat inca mamuti cu pietre.