Durerea unei pierderi de sarcina (80)
Raspunsuri - Pagina 2
mcrissa spune:
Din acest an, Ziua Mamelor de îngeri va fi în prima duminica a lunii mai, adica în întreaga tara în data de 3 Mai la ora 18:30 ( Soarele va apune în acea zi la ora 20:22)Bianca Brad si Organizatia EMMA au considerat ca data de 9 Martie - Ziua Mamelor de Îngeri, nu era cea mai potrivita, e important însa ca Ziua în care înaltam baloane la Cer, îngerasilor nostri, sa fie organizata în aceasi data în întreaga tara.
Fericiti cei ce plâng, caci aceia se vor mângâia
unombun spune:
aoleo,numai cind am citit m-a luat cu lacrimioare
unombun spune:
aoleo,numai cind citesc m-au luat lacrimioarele
danny1 spune:
ma inscriu si la mamicile de ingerashi.dar nu stiu cum sa ma inscriu in lista.sau doar ma trec aici si altcineva ma "transporta" acolo?
vias spune:
Danyy1 imi pare rau pentru pierderea ta , uita-te in lista de pe prima pagina, si scrie despre tine, acolo ai sa vezi datele care trebuie sa le dai mai departe
Criss85
Poate ma trece si pe mine cineva la 
dutze
Cami,mamica ingerasului Darius-Andrei 
n: 15.07.2008
d: 16.08.2008
ingerasul Darius-Andrei 4+ Darius mi-a trimis de ziua mamei cel mai frumos cadou, un bebe!
cristinaro spune:
In data de 27 februarie am devenit si eu mamica de inger. Un ingeras iubit pentru care m-am zbatut atat de mult incat Doamne Doamne a decis sa mi-o ia la El, sa aiba grija de ea si s-o iubeasca. Sa va spun povestioara noastra:
Anul trecut, la sfarsitul lunii august, sotul meu mi-a cumparat un test de sarcina. Eu am avut probleme cu menstruatia mai tota anul trecut, asa ca nu ma speriasem ca iar intarziase. Am amanat sa fac testul pentru ca fusesem la un endocrinolog si incepusem sa iau un tratament. Printre pastilute se numara si faimosul Reductil. Intr-o zi de luni, de la inceputul lui septembrie, am hotarat sa fac testul… a iesit pozitiv. M-am panicat, am crezut ca nu e bun si am coborat de am cumparat inca 3 teste de la 3 farmacii diferite. Toate au iesit pozitiv. Am pus mana pe telefon si am sunat sa fac o programare la ginecologul meu, dar spre nenorocul meu, era in concediu, asa ca mi-am facut programare la un cabinet particular. Dr de acolo mi-a confirmat sarcina si m-a sfatuit sa fac avort pentru ca ea nu stie ce sa-mi zica in legatura cu copilul meu. Am iesit plangand si tremurand, nu vroiam sa-mi omor copilasul, cine eram eu sa decide daca ea traieste sau moare, cand Dumnezeu i-a dat viata? Am mers acasa si am intrebat pe toata lumea de dr buni care sa ne sfatuiasca in alegerea pe care trebuia sa o luam. Am ajuns la un doctor care ne-a vorbit foarte frumos, si ne-a zis ca decizia de a ne pastra copilul ne apartine, dar daca decidem sa-l pastram el ne va ajuta. Nu ne va garanta ca va fi totul 100% bine, dar ca sarcina va fi supravegheata si se va face totul ca sa fie bine. Ne-a zis sa-l sunam cand suntem pregatiti. Un sambure de fericire incepea sa incolteasca in mine atunci. Am decis sa pastram bebelusul si sa mergem la el. Am facut analize, ecografii, triplu test ( care m-a speriat pentru ca iesise risc crescut de sindrom Down, l-am repetat insa si a iesit bine), pe mititica noastra am vazut-o crescand luna de luna. Ne-am bucurat cand am primit la 13 saptamani filmulet cu ea si poze, apoi au urmat cele de la 22 de saptamani. Totul era bine. Eu ma simteam excelent, bebe era sanatoasa si o vedeam cum creste luna de luna. Simteam ca toata lumea e a mea si ca nimic rau nu se poate intampla. In noaptea de 21 spre 22 februarie, am inceput sa am dureri in partea stanga a abdomenului nu m-au lasat sa dorm asa ca l-am trezit pe sotul meu si i-am zis sa ne duca la spital. La 3:30 dimineata eram la spital, cat am stat eu sa-mi fac formalitatile la urgenta a venit o graviduta in stare grava. Am fost luate amandoua si duse la maternitate. Ea a fost controlata si peste cateva minute a nascut. Eu am asteptat, si de frica, sau de mila pentru ea parca nu ma mai durea. Am fost verificata pe masa ginecologica, iar apoi i-au verificat pulsul lui bebe si daca am contractii. La inceput nu i-au prins pulsul, apoi mi-am schimbat pozitia si a devenit regulat si in limite normale. Am fost asigurata ca e bine, mi s-a facut un calmant. Am intrebat care a fost cauza durerilor si mi s-a zis ca de vina ar fi uterul care creste. Am intrebat si de dr meu si mi-a zis ca se afla in spital si ca i-au spus de mine. Peste cateva minute m-am intalnit cu dumnealui, s-a uitat pe cele scrise de colega lui si mi-a zis ca sunt bine, ca nu trebuia sa vin la spital, ca mai bine ii dadeam un telefon. Mi-a zis ca nu-mi mai face ecografie, pentru ca bebe e bine. M-a sfatuit sa meg acasa si sa ma odihnesc, ca nu am de ce sa raman in spital. Mi-a fost bine in dumnica aceea, eram un pic mai obosita dar nu mai aveam dureri. Luni si marti noapte m-a durut spatele destul de puternic, dar doar atat, burtica nu m-a durut. Miercuri dimineata am vazut niste urme de secretie maronie cand am mers la toaleta, apoi, peste cateva ore am vazut ca am eliminat un fel de mucus cu urme de sange. Din ce m-am documentat eu auzisem ca asa arata dopul gelatinos. M-am panicat si l-am sunat pe dr. Mi-a zis sa iau niste pastilute No-Spa si Gynipral. A doua zis de dimineata am mers la el la spital. M-a controlat pe masa si mi-a zis ca intradevar am pierdut din dopul gelatinos si ca mi s-a deschis colul. Ne-a ataras atentia atat mie cat si sotului ca trebuie sa stau in pat si ca nu trebuie sa mai fac nici un efort. Mi-a mai dat in plus sa iau Zinnat. L-am intrebat daca imi face o ecografie, sa vedem ce face bebe si mi-a raspuns ca nu, nu este cazul acum, petru ca il agitam. M-am intors acasa si totul parea sa mearga bine, nu mai aveam dureri. Vineri dupa amiaza am inceput sa resimt contractii dureroase. L-am sunat imediat pe dr si mi-a zis sa nu ma sperii, mi-a zis ca daca are cine sa-mi faca o injectie sa-mi faca un No-Spa si un Scobutil. Nu era nimeni care sa-mi faca injectia, asa ca am plecat degraba la spital, durerile cresteau in intensitate. Am ajuns, am fost luata de urgenta, am fost controlata pe masa, iar apoi mi s-a pus iar pe burtica chestia aceea care monitorizeaza bataile inimii bebelusului. Lui bebe nu i se gasea pulsul, au tot mutat chestia aia pe burtica si nimic. Eu tot speram sa fie bine, pentru ca nici data trecuta nu i-au gasit din prima pulsul. A fost chemat dr pt o ecografie, iar apoi au venit si alti doctori. Bebelusa mea mica si scumpa murise, nu-i mai batea inimioara. Am tot sperat sa nu fie adevarat sa se fi inselat ei, nu avea cum, nu ei trebuia sa i se intample asta. Mititica mea se mutase in burtica era, cu capusorul ei de ingeras sus. Dr a hotarat ca voi naste normal. Durerile mele crescusera foarte mult in intensitate, dar cel mai mult ma durea sufletul, asa ca practic am urlat in sala de nasteri. Nu mi-au arata si mie ingerasul, am nascut-o si a fost infasurata intr-un cearceaf, dr a cerut cutie si au pus-o jos langa masa. Ma tot uitam la cearceaful acela plin de sange si incercam sa vad trasaturile ingerasului meu mult iubit. In loc de pareri de rau mi se zicea lasa mai ca esti tanara “Cati ani ai?”” Aaa, 23, e lasa ca faci tu alti copii.Hai nu mai plage, ca esti lauza si nu e bine.” Peste cateva zile a venit si rezultatul analizei de laborator. Bebelusa mea, pe care trebuia s-o botezam Denisa Georgiana, era sanatoasa, avea la 34 de saptamani de sarcina 2200 de grame si 44 de cm. Cauza mortii: stop cardio respirator, cauze care au dus la deces: insuficienta placentara si obezitate de gradul 3. Eu am plecat in sarcina de la 92 de kg si ajunsesem la 107 in sarcina, la 1,68 inaltime. Nu mi-a zis nimeni, niciodata ca as fi prea grasa ca sa am un copil.
In fiecare zi retraiesc povestea asta, stau si ma intreb daca mi se facea o ecografie in acea dimineata de duminica, oare bebelusul meu mai traia? Nu s-ar fi vazut oare ca eu am probleme legate de placenta?
Aceasta este povestioara noastra, a mea si a primului meu copilas, ingerasul lui mama Denisa Georgiana.
criss_85 spune:
Danyy1, imi pare tare rau ca si tu ai pierdut un ingeras.
Sincer, mi-e frica atunci cand aud o persoana ca este insarcinata sa nu se sfarseasca rau.Din pacate sunt din ce in ce mai multe astfel de cazuri...Nu as vrea ca nimeni sa mai cunoasca aceasta suferinta, dar nu noi hotaram...
Imi voi lasa si eu datele, fiindca nici eu nu sunt trecuta in tabelas, poate ma trece cineva...
9s, sarcina oprita in evolutie(septembrie 2007),
29s, sarcina oprita in evolutie(3.02.2009)motive necunoscute
criss_85 spune:
cristinaro,
am citit povestea ta si m-am cutremurat.m-am regasit in fiecare cuvintel scris de tine.
e greu, e dureros...plangi daca simiti nevoia...mie imi vine sa urlu, sa sparg, sa trantesc...dar stiu ca nimic din ce as face nu-mi va aduce fetita inapoi, pe micuta mea Daria-Andreea.
Stiu ce inseamna acel soc, pt ca este un soc, cand stii ca totul e bine si dintr-o data ti se spune, IMI PARE RAU, DAR NU-I GASESC PULSUL.BEBELUSUL DUMNEAVOASTRA A MURIT!
e cumplit sa stii ca vei naste un copil fara viata, sa te rogi de doctori cu ultimele forte sa iti arate copilul,iar ei sa decita ca este mai bine pentru tine sa nu-l vezi.de unde stiu ei asta?
e cumplit cand afli ca fetita ta era perfect sanatoasa(asta am aflat abia ieri)si nu stii din ce cauza s-a stins, cand totul decurgea perfect normal.
Eu am tot 23 de ani ca si tine si deja ma simt imbatranita.simt ca am imbatranit cu 10 ani din noaptea in care am nascut-o pe fetita mea fara viata.simt ca o parte din mine a murit atunci,odata cu ea.
Toti imi spun sa nu-mi pierd speranta, ca v-a veni alt copil...dar e a 2 oara cand trec prin aceasta cumplita experienta(prima sarcina s-a oprit in evol la 9 saptamani).simt ca nu as mai rezista unei astfel de traume,mai ales ca nu stiu din ce cauza s-a stins, nu pot sa traiesc cu aceasta frica...
Draga mea, nu stiu de ce Dumnezeu ne-a ales tocmai pe noi sa purtam aceasta suferinta in suflet...avem mii de intrebari la care nu cred ca vom gasi vreun raspuns vreodata.
Daca vrei sa discuti iti las adresa mea de messenger:cristinaneamtu85
te imbratisez, iar pt ingerasa ta Denisa, multa lumina si multe rugaciuni.
cristinaro spune:
Da, doare nespus de rau si parca toate lucrurile bune pe care le invatam despre Dumnezeu nici ele nu-si mai au rostul acum. Este asa de ciudat ca suntem invatati de mici ca este bine sa mergem la biserica, ca Doamne Doamne e bun si intelegator. Si intr-un moment ca asta, cand ai cea mai mare nevoie de un preot sa ti se zica ca nu ai voie la biserica. Copilasului tau nu i se poate face sluba...Pana si legislatia e impotriva noastra...sotul meu a stat ieri la coada pentru eliberarea certificatului de nastere al micutei noastre. Cum poti sa pui un om care i-a murit copilul la nastere sa astepte certificat de nastere alaturi de ceilalti parinti?
Sper sa ne intareasca Dumnezeu sa mergem mai departe, si ca ingerasii nostri sa vegheze asupra noastra de sus.
ellenii spune:
Imi pare asa de rau ca ati trecut prin asa durere. Va doresc multa putere sa treceti peste incercarile astea.
Eu m-am cutremurat prima data cand am aflat de moartea copilasului unei prietene de-a mea in aceeasi zi in care s-a nascut. Si era chiar ziua mea. Se intampla acum vreo 6-7 ani. Am suferit si eu mult gandindu-ma ca nu stiu ce as fi facut eu in locul ei. Ma ingrozeam mai ales cand imi spunea ca inca mai are lapte si nu are cui sa i-l dea si imi spunea cu cate tristete se uita pe pozele in care era insarcinata. E prea multa durere...
Si medicii astia chiar nu inteleg ca nu poti inlocui un copil cu un altul. Sunt doua suflete diferite. Si eu voi petrece o viata gandindu-ma cum ar fi fost copilasii pe care nu i-am nascut....
Another day goes by 