Mamici,gravide,aspirante dupa pierderi de ingeri12
Raspunsuri - Pagina 20
sicuta13 spune:
Mihaela iti admir curajul de a incerca din nou cu toata durerea prin care ai trecut
Stiu ce mare e durerea pierderii unui copil, ea nu trece niciodata, viata noastra nu mai este la fel...
Cris
laurraa spune:
ochi_verzi, esti o femeie puternica, ai reusit sa treci prin niste momente care pe altii i-ar fi doborat; sa dea Dzeu sa te bucuri toata viata de Diana, sa-ti incante sufletul si ochii, sa ai parte numai de momente fericite
LauraIoana, abia acum ti-a admirat toate toate pozele; superbe; Ma uitam la ele si ma intrebam daca asa o sa ma bucur si eu, daca o sa-mi dea si mie o minune ca a ta;sunteti amandoua superbe
29 + minune de 
Maicuta Domnului ne vegheaza si ne protejeaza!
binecuvantarea si minunea noastra ***www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie26.htm" target="_blank"> Sf. Stelian ne vegheaza si El
just "us" *** burticutza
www.onetruemedia.com/shared?p=834e5a3921b68aa10112f5&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank"> albinutze mai iunie 09
ochi_verzi spune:
Cris, Laurraa ...viata te caleste, iar necazurile te fac mai puternic.
Au fost si momente de disperare, zile de nervi, ma certam cu toata lumea, invidiam p mamicile, mereu ma intrebam:de ce ele pot si eu nu, cu ce-am gresit in viata sa platesc atat de scump? Nu puteam auzi sirena salvarii ca mi se facea rau, imi venea sa ma agat de oricine pe strada pt ca ma simteam pierduta in momentul acela(am facu aproape 250 km in 2 ore 40 si numai cu sirena pornita, cand am plecat prima oara la Timisoara), nu-l mai suportam langa mine nici pe sotul meu, nu-mi convenea nimic...i-am zis chiar sa divortam si abia atunci mi-am dat seama ca trebuie sa-mi revin, ca numai eu pot sa-mi fac ordine in viata, ca trebuie sa-mi controlez iesirile ca altfel voi ajunge chiar la psihiatrie.Am avut totusi noroc de o familie unita care stiau ca ma port asa din cauza durerii care ma sfasia si vroiau sa ma duca si la un psiholog...dar am refuzat si-am zis ca doar eu pot sa-mi fac ordine in viata si in suflet...si mi-am facut, iar azi chiar daca inca doare sunt fericita si apreciez fiecare clipa pe care o traim.
O iubesc pe Diana mai mult decat orice si caut sa o educ cat mai bine, ea reprezinta totul.
Hai sa va arat cateva poze de saptamana aceasta din Parang, unde zapada-i de un metru.Am vrut sa urcam maine, dar trebuie sa mergem la ziua nepotilor, nascuti intr-o zi, la diferenta de 9 ani si speram sa nu se topeasca zapada si sa reusim sa mergem saptamana viitoare.
poze-Parang
Mihaela si Diana 22.11.2004
lucru de mana
jojo_miha spune:
Ochi-verzi am lacrimi in ochi!Sa te bucuri de printesa ta!
Mami de Teodora Ioana(29.09.2007) si 21+tot cu
simonia spune:
ochi verzi, este o vorba care spune sa nu-ti dea dumnezeu cat poti duce. cred ca la asta se refera. eu am pierdut sarcina la 3 luni si nu am putut sa trec peste asta. nu am simtit nici o miscare a ei, nu stiu daca era fetita sau baiat. o vedeam numai la eco si stiam ca este acolo.
dar sa te uiti la copilul tau saptamani in sir si sa-l vezi cum sufera si se apropie de final, fara sa-l poti ajuta nu nimic, nu-mi gasesc cuvintele.
am plantat o magnolie anul trecut pentru ingerasul meu dar nu s-a prins. zilele trecute am cumparat alta, poate aceasta va creste si va inflori primavara timpuriu in amintirea ingerasului meu care s-ar fi nascut de paste.
Laura Ioana spune:
Doamne, Mihaela, am plans de nu am mai putut! Cat de trist si de tragic! Imi pare atat de rau, chiar nu-mi pot imagina ce ai simtit stiind ca va muri...e ingrozitor! Dumnezeu s-o odihneasca pe micuta Raluca si sa o ocroteasca mereu pe surioara ei, Diana
Simona si eu mi-am dat seama ca Dumnezeu ne da cat putem duce: am avut sarcini oprite in evolutie, o extrauterina si dupa fiecare chiuretaj spuneam ca eu nu mai rezist la inca o asa incercare...si mi-a aratat ca pot rezista la mai mult, din pacate
Mama fericita de minune si frumusete de Thea Maria
Nasterea minunii Thea Maria (3.01.2008),
Filmulete
Craciun 2008
10 Ian 2009 - Mi-au luat motul
Thea la 1 anisor
mariaanna spune:
Buna , fetelor!
Ochi verzi, am plans in hohote citindu-ti povestea, mi-am amintit de micuta mea pe care n-am apucat s-o vad vie, s-o botez, s-o inmormantez....
Intr-adevar, durerea nu poate fi uitata!Si baietelul meu, care avea aproape 6 ani si astepta surioara acasa,a suferit, dar a avut puterea sa ma mangaie si sa incurajeze, cu mintea lui de copil.Si acum mai pomeneste de ea si stie ca s-a dus la Dumnezeu.
Cred ca fiecare dintre noi e libera sa isi descarce sufletul, pentru a capata din nou puterea de a merge mai departe, de a o lua de la un nou inceput...
Poate din dorinta de a se elibera, unele dintre voi ati ranit, fara intentie pe altele.sau poate unele, prea sensibile, au fost prea usor ranite...
Nu stiu cum s-a intamplat, dar as vrea sa nu mai fiti suparate, sa va reuniti din nou aici.Cine oare, in afara de voi, ne stie mai bine durerea fiecareia din noi.Doar noi ne stim.Tot noi ne putem alina suferintele, ne putem incuraja, ne putem bucura...
Va rog, nu lasati sa se piarda o prietenie, fie ea, chiar si virtuala!Va iubesc pe toate !
Mariaanna
12+
Mamica de 
si in asteptarea unui 
angelseby spune:
Buna!
Am si eu putin timp liber sa va spun povestea ingerasului meu.
Terminasem facultatea si ma pregateam pentru examenul de rezidentiat,am vrut o mica vacanta si am plecat cu sotul la mare,acolo am ramas insarcinata,ne doream din tot sufletul un bb pentru a deveni cu adevarat o familie.dupa o luna si ceva testul de sarcina a confirmat ca asteptam o mica minune in viata noastra si eram extrem de fericiti.Tipul a trecut,sarcina a decurs normal,am dat si examenul am reusit,am inceput munca,incepusem sa am dureri de burta,mergeam regulat la medic care spunea ca totul e perfect.Precizez ca pe atunci in 2006 locuiam intr-un orasel micut din jud galati.Intr-o zi am observat ca bb nu prea mai misca,eram miscari slabe,altfel decat de obicei si aveam dureri de burta joase,am sunat dr,am mers imediat la spital,mi-a facut echo iar verdictul a fost amenintare de nastere prematura,mi-a dat tratament si m-a trimis acasa.Eram nelinistita si nu am putut sa dorm apoi au inceput durerile si mi-am dat seama ca voi naste,era prea devreme 35 de sapt,plangeam,am sunat pe dr care mi-a spus sa vin la spital,acolo aveam deja dilatatie 8,nu inteleg de ce dr nu ma internat cu o seara inainte si de ce nu a intervenit la timp cu medicatie pentru a nu se declansa nasterea.Sotul meu a fost tot timpul langa mine,la ora 00.20 pe 15 martie am nascut,bb nu a plans deloc,avea si circulara de cordon,a respirat greu...a doua zi dimineata am intrebat medicul neonatolog cum se simpte copilul si a spus bine,e sanatos,am intrebat din nou pentru ca stiam cum s-a nascut si mai ales ca e prematur,am primit acelasi raspuns,dupa-amiaza am mers sa-l vad si nu mi-a placut deloc cum era,mai ales ca nu deschidea ochii si avea un geamat,am incercat sa iau legatura cu dr dar nu era de gasit,eram disperata,noaptea a inceput sa verse si a fost lasat asa fara macar sa i se puna o sonda de aspiratie,precizez ca in spital nu era medic de garda,a doua zi,dr a spus ca ma trimite la galati cu bb ca ar fi ceva probleme,am chemat pe sot imediat si ne-a trimis cu salvarea,cand am ajuns acolo bb era deja in coma,a fost internat pe terapie intensiva,nu mi-au spus nimic,i-au recoltat analize rezultatul a venit imediat dupa nici o ora,medicul nu vroia sa-mi spuna nimic,am rugat asistenta sa-mi arate analizele spunandu-i ca si eu sunt medic,erau foarte proaste si mi-am dat seama ca sfarsitul este aproape.am sperat totusi intr-o minune,ulterior medicul si-a schimbat comportamentul si am putut sta de vorba,am aflat ca daca bb ar fi ajuns imediat la ei avea sanse de salvare dar acum era prea tarziu.Pot sa spun ca sa incercat tot ce se putea dar...am stat cu sotul meu langa bb,ne era teama sa vorbim,spuneam doar ca eu nu vreau un alt copil decat pe el,nici sa ma rog nu mai stiam,am chemat preotul spitalului si in graba l-am botezat,apoi seara am vazut ca incepe sa apara rigiditatea,nu mai reactiona si se accentua edemul cerebral si gemea din ce in ce mai des,l-am luat in brate l-am sarutat pe frunte,i-am spus ca il iubesc nespus de mult si incet,incet a plecat in ceruri pentru a deveni un ingeras pe 17 martie la ora 1.30 noaptea.Nu pot sa descriu in cuvinte de a urmat si cat de greu a fost sa merg mai departe dar trebuia...dupa 5 luni am ramas din nou insarcinata,am mers la alt medic la galati,la 4 luni am avut iminenta de avort si am facut cerclaj pentru a mentine sarcina,apoi am stat numai in pat pana la termen.pe 2 mai 2007 chiar de ziua mea am nascut un baietel,pe seby el este minunea mea mica care imi alina dorul de cel pierdut,e ratiunea mea de a trai.
angelseby spune:
ochi verzi,am citit plangand povestea ta.sa-ti traiasca printesa si sa te bucuri mereu de ea.