nehotarare

Raspunsuri - Pagina 3

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Olguta,

Ca bine le mai zici tu fata draga...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gaby76 spune:

Elena, am 33 de ani si am crescut fara tata de la 3 ani... si-i multzumesc si astazi mamei mele ca a scapat de tampit, donator, proiectant sau cum vrei sa-i spui. Pentru ca-mi aduc aminte cum dormea idiotul cu securea sub perna sa ne taie gatul si noi dormeam in alta camera cu usa incuiata!!!! Si-mi mai aduc aminte cum a vrut sa se arunce de la balcon cu mine in brate si cum el ma tragea de subsioare si bunica-miu de picioare!!! Si cum ma plimba la toate fufele lui, si cum mi-a luat catelul si l-a dus la copiii fufei... si aveam 3 ani!!!!!!!! Dar prefer o casa linistita fara chestii barbatesti in ea decat o viata de cosmar!!! Am si eu un divort la activ dar nu din motive atat de serioase ca daca dadea o singura data in mine ar fi fost ultima zi din viata lui!!!! Parerea mea e ca respectul e cel mai important intr-o relatie iar la tine respectul e egal cu zero... sau mai jos! Crezi ca daca-ti "spune" ca nu mai bea si nu te mai bate e o realizare?? Daca a dat o data da si a suta oara!!! E verificata pe multe piei si nu cred ca ar trebui sa mai capeti si tu experienta in acest domeniu!! Copiii vor creste si vor intelege iar gura lumii s-o ia dracu ca oricum lumea leorbaie cu sau fara motiv...
Minte multa iti doresc si putere!!!

http://mt.lilypie.com/sjVFp2.png

Pozici din tinereti

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns beshter spune:

Iti bate copilul. Si tu eziti???
Eu nu vad ce e de discutat aici.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eseea spune:

Citat:
citat din mesajul lui J G

Sicer am citit si am ramas cu gura cascata, m-am enervat si am vrut sa-ti raspund sa mai stai maritata cu el pana il bate calumea si pe al doilea copil ca sa te hotarasti mai usor.
Nu pot sa-mi imaginez ca as permite cuiva sa imi bata copilul, nu-mi imaginez cum as putea lasa lucrurile sa ajunga atat de departe incat copilului sa-i fie frica sa locuiasca cu mine iar eu sa nu ma pot hotara sa divortez...


J si Carla (05.02.2006)




Mami de fetita si de baietel 32+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns absoluta spune:

De ce si al doilea copil ?!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andreea23 spune:

Mai Elena13..io te rog ceva..ia pune mana frumusel si citeste cam ce ne scrii tu pe aici.Cum suna??Tie iti place?Tu iti distrugi copii pentru ce?Cum te sui tu seara langa animalul asta in pat stiind ca baietelul tau refuza sa vina acasa de frica????
Io nu mai inteleg nimic...sau poate ca daca v-ar baga un pic in spital,asa,pe rand...poate atunci ti s-o face mila de copilasii tai,care nu au nici o vina si carora in felul asta le distrugi viata..
Fa ceva!!!!!!Daca nu pentru tine, macar pentru ei!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ina_nz spune:

Eu cred ca totusi subiectul asta nu e adevarat. Isi bate joc de noi.
Eu, o straiana, imi vine sa plang de mila copiilor alora. Mie mi se rupe sufletul si sar la gat daca o aud pe mama ca-mi cearta copilul.
Nu cred ca o mama poate sa indure ca cineva sa-i bata copilul in repetate randuri si sa se si intrebe daca sa-i mai acorde nemernicului o sansa.


Silvia mamica de Adrian (22 August 2003) si baby

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns JAR29 spune:

Nehotarare?
Hmmmmm....aveam 7 anisori, eram sora mai mare (un frate mai mic cu un an). Mai aveam si un tata care bea si era violent. Eram preferata tatei. In fiecare seara, cand se apropia ora sa vina acasa incepea cosmarul pentru mine. Oare in seara asta va veni baut? Oare in seara asta iar o loveste pe mama? Oare cum sa fac sa fie bine? Si asteptam. Ma jucam pe undeva cu urechile ciulite...Intarzie. Deci trebuie sa ma pregatesc.
Si in momentul in care intra in casa si spunea "Buna seara" stiam. Stiam ce va urma. Uneori....uneori reuseam sa il inveselesc si sa uite de bataie. Ma straduiam, imi pregateam glume, ii povesteam de ce buna eram eu la scoala, cum m-a laudat invatatoarea, eram in stare sa fac orice sa nu se enerveze. Orice. Alteori, nu imi iesea. Venea pornit. Cu atata ura si atatea cuvinte urate, si atata furie o lovea. Si eu eram in fata. Ma asezam in fata mamei si ma uitam in ochii lui si il imploram sa nu mai dea. Sa o crute. Sa ne crute. Uneori, ma lovea si pe mine. Nu ca ar fi vrut. Voia sa o bata pe ea. Ma nimerea doar. Nu dureau foarte tare loviturile alea. Durea mai mult faptul ca nu fusesem in stare sa o apar. Eram vinovata ca a batut-o. Nu facusem destul. Imi amintesc ca intr-o zi a vrut sa o arunce pe geamul de la bucatarie. M-am agatat de picioarele lui, si ale ei, si incercam sa ii tin eu de acolo de jos. A cazut sticla si m-a taiat.Eram plina de sange. Nu durea....eram bucuroasa. Mama nu cazuse pe geam. Si dincolo.....undeva in fundal...se auzea fratele meu plangand.
Ingrozitor.....desi am acu destui ani, desi am facut 3 ani de dezvoltare personala si terapie, desi astazi am inteles si iertat multe, inca imi amintesc de unele scene ca si cum s-ar intampla astazi.
L-am iertat pe tata mai usor decat pe mama. De ce? Doar el era cel care provoca toate astea. Da, dar..ea era mama. Putea sa plece, putea sa divorteze. O rugam eu asta chiar. Mi se parea mie asa mica cum eram, ca asa ar fi amandoi mai fericiti. Ca o sa fie ea in siguranta. Ca poate, daca nu o sa mai vina el acasa baut si o sa fim numai noi, voi avea si eu parte de atentie, de o mangaiere, de un zambet. Nu doar de povesti despre cat rau ii face tata, cat e ea de nefericita, si cum suporta toate astea de dragul nostru, al meu, al fratelui meu. Era nefericita si batuta pentru noi. Cat de vinovata m-am simtit mereu. Uneori...inca ma mai simt.
Astazi, dupa atatia ani, mi-ar place sa o iert si sa pot sa o iubesc si sa o repect ca mama. Nu prea imi iese. Oricat de multe explicatii i-as gasi, oricat de intelegatoare as fi eu astazi,sunt rece cu ea. Uneori ma infurie. Uneori fac lucruri ca o dor. Ma doare sufletul si pe mine. E o povara pecare o duc si eu, dar nu pot sa o iert.
Ca a fost atat de egoista incat a facut doi copii, si nu a avut dragoste sa ii creasca. A avut dragoste pentru tata, a avut zambete pentru el, a facut incercari nenumarate sa le fie bine. S-a irosit acolo. Si pentru mine nu mai ramanea nimic.
Si ma uit la ea, si ditr-o femeie puternica, frumoasa, descurcareata...nu a mai ramas aproape nimic. S-a ofilit.
Elena.....tu ai de ales. Tu esti matura si responsabila (cel putin teoretic asa ar trebui sa fii atunci cand faci copii). Copii tai nu au.Tu trebuie sa alegi!Copii tai au nevoie de dragoste, de atentie, de disponibilitate, de exemple etc. Ma indoiesc ca poti sa oferi dragostea de care ei au nevoie atunci cand tu esti intr-o relatie abuziva. Pentru ca nu ai de unde. Ea se concentreaza in alta parte din pacate. In momentul asta, mi se pare mie ca tu esti victima sotului tau si abuzatorul copiilor tai. Cum suna? Mie imi suna ingrozitor. Dar e adevarat.
Ma bucur pentru baietelul tau mare ca "face valuri" si ai ajuns cu el la psiholog. Poate ajungi la unul bun si iti recomanda si tie terapie. Pentru ca de fapt tu esti cea care are nevoie de asta. Pentru ca un om sanatos emotional nu ar sta acolo nici o secunda in plus.
Fa ceva pentru copii tai daca tu nu contezi de ajuns. Ei merita.
Toate bune iti doresc. Poate iti va fi de folos povestea mea.
Si scuze ptr greseli. Nu mai recitesc. Prea multe amintiri care dor inca.
Si se pare ca inca nu mi-am iertat mama Elena. Nu fa la fel.Te rog.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oocristina spune:

JAR29,

Am inceput sa citesc postarea ta, nu am mai putut, am inchis, apoi iar am continuat si am inchis din nou.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eliza5 spune:

JAR, incredibil... este exact povestea mea. Numai ca noi eram 4 copii. Si la fel ca tine, eu o invinovatesc mai mult pe mama. Pentru ca nu a avut forta sa plece. Pentru ca ne stia abuzati si nu a facut nimic.
Tata? Tata nu exista pentru mine, nu imi provoaca absolut niciun sentiment.
Eu cred ca subiectul este real... au fost o gramada de femei care au acceptat ce accepta Elena. Dar asta era acum 30 de ani! Lucrurile se schimba, societatea se schimba. O mama singura nu mai este marginalizata, nu mai este crucificata. Elena, ia o decizie acum. S-ar putea ca ei, copiii tai, sa nu te ierte niciodata PE TINE pentru ceea ce le faci.

Mergi la inceput