Anutza, bulina lui mami

11 NOV. 2008
Nici nu stiu de unde sa incep... Cu inceputul, nu?
Suntem toti trei in dormitor: Florin la calculator (cauta un aparat bun de fotografiat), eu in pat, tolanita intre perne si suspinand din cand in cand de durere si ANA in patutul ei, dormind fericita in costumasul ei verde, visand la broscute si iepurasi dragalasi!
DA, S-A NASCUT! Si e cel mai minunat lucru din lume si ne-a fericit D-zeu pe amandoi cu cel mai iubit copil.
DUMINICA, 02 nov. 2008, 22:30
Dupa o zi agitata, in care am robotit prin casa, m-am asezat langa Florin sa privim un film serial. Eram atat de obosita, iar durerile de spate nu-mi dadeau pace. Burta era linistita, micuta imi dadea semne regulate ca e ok. Deodata... curge apa! Recunosc, m-a luat prin surprindere, pentru ca imi luasem gandul ca mai nasc vreodata, dupa cele doua-trei alarme false!!! Deci, curge apa. M-am pierdut o secunda, insa ne-am mobilizat de urgenta: Florin a sarit dupa prosop, eu cu mainile incercam sa opresc "inundatia" si pornesc spre baie.
Eram atat de emotionata, insa perfect constienta de ce aveam de facut. INCONSTIENTA, insa, pentru ce avea sa urmeze...
Am pornit spre Municipal, am sunat doctora, sau invers; la 23:45 eram deja internata. Diagnostic: membrane fisurate, col inchis, moale. "Nasteti maine dimineata!" As fi vrut sa merg acasa si sa ma intorc pregatita moral si fizic (nu apucasem sa dau cu lama pe picioare, nu facusem decat un dus scurt...) Dureri nu aveam, deci, ce rost avea sa stau acolo? Asa gandeam eu, doamna doctor de garda nu!
M-au instalat intr-un salon cald si calm, la etajul cinci, cu inca o "pacienta" drept tovaras de suferinta. Florin si mama(ie) au ramas pe hol, asteptand. Nu mi-am luat la revedere de la ei, pentru ca aveam de gand sa revin.
Mi-am instalat frumusel "Mama si Copilul" (ba nu, "Mamica de azi"), kit-ul de recoltare, balsamul de buze, spray-ul de gura. Ce mai? Ca la expozitie! Am iesit pe hol, am stat putin de vorba... Durerile incepusera, dar erau slabe, slabe. Nici nu ma gandeam ce urmeaza... Continui povestea, scriind pe nerasuflate, ca nu cumva sa uit vreun detaliu: <<pe la 01:00 PM, contractii la zece minute! Ies pe hol, le spun sa plece, ca nasc maine (adica dimineata). Florin lipseste cam o ora, dar se intoarce. Moasa ma anunta ca am contractii eficiente (erau foarte dureroase), dar colul inchis, dilatatie zero. Daca nu se intampla nimic, ma taie! Sa ma taie, sa faca ce-or vrea! Ma doare! Ii spun lui Florin sa plece acasa; era deja 02:30 PM; in doua secunde ma razgandesc! Nu vreau sa raman singura. Ma simteam mai bine stiind ca in tot spitalul ala de paispe-cinspe etaje e cineva si pentru mine.
Dureri la cinci minute. Dilatatie zero! Moasa se ofera sa-mi faca o injectie, sa le mai rareasca (contractiile). As! Abia spre sfarsit m-am prins ca m-a pacalit!
Au inceput durerile la un minut distanta! Moasa ma luase de mult din sala de travaliu si ma asezase pe patul din sala de nasteri. Deranjam pacienta de langa mine!
Imi vine sa rad acum cu gandul la revista si balsamul de buze asezate langa geanta de spital! Ce ordine era pe masuta mea!
...dureri la un minut! Un minut durea, un minut traiam, un minut muream, si tot asa. "Ajutor! Ajutor! Ma sting de durere! Sa ma ajute cineva! Doamne Dumnezeule Mare!" Cam asa am reusit sa trec peste dureri!
E 05:15-05:30 PM. Vine doamna doctor! Imi venea sa o pup. Dar nici ea nu m-a ajutat.Nimic nu ma mai putea ajuta, de fapt. Copilul era la capatul "tunelului"...
"Impinge! Screme-te"... "Ajutor!" "Flooooriiiin!" As fi vrut sa vina sa ma ia de acolo si sa mergem acasa, in patul nostru! Mai bine mai stau. Nu vreau sa nasc azi!
Ihi! Se facuse 03 noiembrie. E ziua lu' frate-meu! Ce mai cadou: o nepoata!
"Hai! Pe masa!" Cum sa ma urc pe masa? Am reusit, cumva, nici nu-mi mai aduc aminte, de fapt. Durerile crunte o sa le tin minte, insa, muuuulta vreme! Dupa cateva "sfortari" ineficiente, moasa a inceput sa ma certe: ii fac rau copilasului. Sincer, nu vroiam decat sa scap! Cred ca in momentele alea mi-a fost imposibil sa nu devin egoista... Vroiam sa se termine! Iar undeva, printre dureri, stiam ca sufletul nu mi-a murit si Ana e bine! O ultima impingere. Am facut-o mai mult de ciuda, pentru ca doctora si moasa vorbeau de o nunta, se distrau si parca uitasera de durerea mea. Alooo! Na! Am impins tare, tare si mi s-a parut o vesnicie. Culmea, nu mi se mai parea dureros. Cred ca trecusem de pragul normal al simturilor! Baldabac! Am simtit asa, ca o... ca un... nu stiu, ceva moale, tare, usor, greu, alunecos si teapan, toate in acelasi timp. Si liniste! Si nu mai durea! Deloc! A durat o secunda reculegerea mea. Deschid ochii si o vad. Ce bine! Seamana cu Florin! Si tipa! Si e frumoasa!>>

Nu pot sa spun nici acum ce am simtit atunci cand s-a nascut si saca am simtit! Cred ca nu! Stiu doar ca numai gandinu-ma imi vine sa plang de fericire. Eram coplesita: durere, fericire, inconstienta, necunoastere. Cam astea au fost sentimentele. Cam mult pentru un singur om!
Am aflat dupa aceea ca are 3700 g si 50.5 cm. O grasana sanatoasa si frumoasa! A urmat "retusul", care a fost "dureros de dulce" fata de cele dinainte.

***
Cam asta a fost cu nasterea Anei-Maria, cel mai bun copil. Sper ca ursitoarele i-au pregatit cele mai frumoase daruri; ea insasi e cel mai frumos cadou si pentru noi si pentru omenire! Bine ai venit!

mami_anutza spune:

Acum Ana are aproape trei luni, e o fetita cuminte si frumoasa. Mami si tati te iubesc!

Roxie spune:

Ce poveste frumoasa! sa traiesti Ana, sa fii sanatoasa si norocoasa!

Roxie, bubulutza Denisa (23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)

mami_anutza spune:

Multumim de urari! Toate cele bune si pentru tine si puiutii tai.

unboticutz spune:

felicitari mamico! sa-ti traiasca puiuta sanatoasa si voioasa!

Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa Emma, in fiecare zi, ora 13


sa nu-i uitam!

mami_anutza spune:

Mii de multumiri, Unboticutz.