efectele abandonului-am nevoie de sfaturi

am citit mult la aceasta sectiune si as dori sa va cer sfatul.se discuta aici despre copii abandonati si adoptati.dar nu prea se discuta despre copiii abandonati deveniti adulti.care sunt efectele abandonului?intreb pentru ca sunt impreuna cu partenerul meu de 2 ani,el este american,a crescut la orfelinat si cu toate ca afirma ca datorita copilariei urate a devenit persoana responsabila si de caracter,totusi efectele abandonului se resimt si acuma.sa va dau cateva exemple:

1.el lucreaza ca lunetist in air force si e in korea acuma.deci ne vedem la cateva luni dar vorbim zilnic si avea legatura noastra divina.totusi la inceputul relatiei,avea o frica paralizanta de a ma pierde.cand mergea in misiuni si lipsea cu zilele,se intoarcea cu inima indoita,crezand ca l-am parasit.se simtea vinovat.a trebuit sa ii repet mereu ca eu il astept,ca nu plec niciunde etc.incet incet a inceput sa se mai relaxeze in privinta asta.

2.e de o duritate rara in misiuni si in general e foarte rece cu ceilalti.dar cu mine e ca un mielusel.e foarte sensibil la amintirile copilariei,de aceea uraste sarbatorile pentru ca,zice el,atunci toti povestesc despre cum au crescut etc si daca il intreaba si pe el,ori schimba subiectul,ori zice doar "ah da,da".

3.il deranjeaza ca nu are poze cu el decat din timpul liceului,nu stie nimic de parintii biologici,nu stie nici macar daca numele de familie e intr-adevar al lui.

4.are o nevoie uriasa de a ma tine strans in brate tot timpul si de a ma proteja.a spus ca daca cineva indrazneste sa ma raneasca in vre-un fel,nu exista loc pe lumea asta unde sa se ascunda si sa nu gaseasca prsoana respectiva.si cand o va gasi,va fii jale.

5.are cosmaruri ca e prins in misiune si trimis in inchisoare(lunetistii daca sunt prinsi in razboi,sunt torturati si apoi omorati)sau ca urca in avion sa ajunga la mine si de fapt a urcat in avionul gresit.deci inca persista frica asta de a ma pierde sau de a nu ma mai vedea intr-o zi.

6.cand am lipsit cateva zile ca am fost cu copiii la mare,s-a imbolnavit.avea febra mare care nu a cedat nicicum,a lesinat la antrenament,a plans in somn de a udat perna.citisem undeva ca asa reactioneaza copiii abandonati care au gasit in sfarsit pe cineva care ii iubeste ...fac orice sa nu pleci.

ar mai fii multe de spus dar va astept si pe voi fete dragi.poate aveti un parinte sau un partener care a fost abandonat.persista efectele?in ce fel?si cel mai important:cum ii putem ajuta?pe langa dragostea imensa pe care le-o daruim si pe care ei o absorb ca un burete...ce mai putem face pentru ei?va astept.

misha71 spune:

eu nu stiu ce sa spun, nu am avut prieteni, persoane apropiate care sa fie in aceasta situatie, insa este un subiect excelent, drept pentru care l-am votat

Acum pot doar sa am o parere, fara a avea o baza in spusele mele.
Eu cred ca ai intuit bine faptul ca NUMAI din cauza abandonului si implicit al lipsei unui trecut cald, familiar si familial are aceasta nevoie acuta de siguranta. Tu reprezinti nu numai persoana pe care a ales-o sa-si petreaca restul vietii, ci si mama pe care nu a avut-o. Simte foarte tare lipsa mamei, nu neaparat fizic, ca persoana, ci mai degraba sentimental. Nu a stiut, pina sa te cunoasca, ce inseamna sa fie iubit neconditionat si ocrotit, iar acum ca a aflat, ii e teama sa piarda persoana care i-a deschis ochii si inima.

***********************************************************************************

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">O inimioara are nevoie de voi! / Blogul cu ingerasi / Cu terapie MIHAITA POATE FI UN COPIL NORMAL-AJUTATI-L!!!


www.dropshots.com/popescu71#albums/verde/2008-12-14/05:27:48" target="_blank">Curiosilor

asi spune:

Imi pare rau ca nu te pot sfatui din experienta, dar eu cred ca efectele acestei traume persista in timp.Cred ca pot fi atenuate si acceptate dar de disparut nu cred ca pot disparea.Poate ca nici meseria care si-a ales-o nu e una dintre cele mai potrivite ca sa scape de acesta trauma.Cred ca n-ar fi rau daca ar face si putina psihoterapie cu cineva priceput in asta, cred ca ar putea sa-l ajute sa accepte si sa il invete sa traiasac cu trauma abandonului.Eu sunt convinsa ca nici tie nu iti e usor.Din pacate el va mai avea o trauma majora in momentul in care i se va naste copilul pentru ca acel copil va fii prima ruda adevarata a lui.E cumplit sa nu-ti cunosti originea biologica si asta e trauma copilului cu parinti necunoscuti.Curaj si multa liniste va doresc.



Mami de Razvan si de Maria
Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

Salviae spune:

Si eu m-am gandit la cele scrise de Asi, poate sotul tau, Claram, ar avea nevoie de un servici prin care sa se incarce sufleteste. Nu sunt psiholog, dar ma gandesc ca un om care nu a avut parte de tandrete si atentie poate n-o sa simta niciodata ca "merita" sa fie iubita. Poate cu timpul...cu ajutorul tau Copii abandonati in America au parte de consultanta psihologica cand parasesc "sistemul", sau mai tarziu, daca au probleme au dreptul de asa ceva, din oficiu?

claram spune:

va multumesc pentru raspunsuri.ati intuit foarte bine unele lucruri pe care eu le-am observat la el.

salviae,ai dreptate.am citit ca acesti copii abandonati se simt vinovati,de parca ei sunt de vina pentru abandon.si astfel nu cred ca merita sa fie iubiti.cand i-am spus ca m-am indragostit de el,raspunsul lui m-a uimit.m-a intrebat:"de ce el?el e doar un tip obisnuit,nimic iesit din comun".ulterior am aflat ca el s-a indragostit de mine de la inceput dar nu a spus nimic pentru ca credea ca am sa rad de el.o alta chestie sensibila...sa nu razi de el.

nu stiu daca se ofera consultanta psihologica din oficiu in usa,pentru el e un subiect foarte sensibil,nu l-a mai discutat cu nimeni pana acuma,doar cu mine.mi-a spus doar ca,la un moment dat in copilarie,devenise foarte agresiv si atunci a fost indrumat catre sport.

meseria pe care o are ii place la nebunie,ii place adrenalina.ii place sa auda bombe explodand langa el.pentru mine e un adevarat mister cum de a reusit sa-si pastreze sensibilitatea avand in vedere copilaria plus scoala de lunetisti unde te invata cum sa rezisti la tortura etc,deci a avut parte in viata mai mult de duritate si totusi si-a pastrat un coltisor pur in suflet.pe mine asta ma uimeste,cum a reusit.

asi,recunosc ca nu m-am gandit cum va fii cand vom avea un copil.eu am deja 2 baieti cu care se intelege super si baietii il iubesc.a spus ca stie ca baietii sunt cei mai importanti pentru mine si ca niciodata nu s-ar baga intre noi.si la fel,daca indrazneste cineva sa le faca ceva,va fii jale pentru persoana respectiva.

misha71,se poate sa fie adevarat ca tanjeste sentimental dupa o mama.eu sunt si genul care alint si sunt calda si il incurajez mereu.cand are cosmaruri,se logheaza pe mesenger ca sa ma vada pe cam.spune ca asta il ajuta enorm.eu sunt oficial numita"alungatoare de cosmaruri"apoi adoarme cu perna de la mine in brate,perna care evident ca sunt eu.

va mai astept cu alte pareri si sfaturi.

mihaela_80 spune:

claram, m-ai facut sa plang, e asa de trist ce povestesti. nici eu nu cred ca va depasi vreodata in totalitate trauma din copilarie, va trebui sa traiasca mai departe cu ea. ca sfat pentru tine, iubeste-l cat mai mult, sa i se umple rezervorul. atat cat poti si tu sa oferi fara sa iti faci rau, desigur. dar asta cred ca stiai si tu.

mai cred ca l-ar ajuta si meditatia sau filosofia orientala. s-a nascut pt ca universul a vrut sa se nasca, parintii au fost doar mijloace la indemana fortei cosmice, chestii de felul asta, care sa il faca sa se simta ancorat mai bine in realitate si sa minimizeze importanta parintilor biologici in existenta lui.

iar daca simte ca te face pe tine fericita, ca serveste unui scop nobil, poate sa accepte chiar ca are un rost, ca e binevenit aici pe pamant, ca nu e intamplator ca s-a nascut si ca aduce bucurie in viata altor oameni.

si de (mare) curiozitate: in ce consta antrenamentul de rezistat la tortura?

aissa spune:

Buna Clara,

Eu am, relativ, experienta langa adulti care intr-o anumita masura au fost abandonati, insa nici unul dintre ei nu a crescut la orfelinat si se poate ca asta sa faca diferenta, pentru ca ma gandesc ca orfelinatul e cel care l-a durizat si marcat atat de mult pe sotul tau, acolo cred eu ca se duce o "lupta" de supravietuire...

Sotul meu a fost parasit de mama sa cand avea 3 luni, lasat in grija tatalui care l-a dus pe la tara si a fost crescut de tot felul de rude (chiar povesteste ca el cum vedea o femeie ii spunea "mama"), are intr-adevar o temere de a nu pierde femeile din viata lui. Felul in care reactioneaza este ca ...nu se implica, parca nu isi da voie sa iubeasca cu tot sufletul, nu o spune niciodata, pare rece desi eu nu cred ca este. Nu e insa atat de afectat pe cat pare sotul tau si, daca imi permiti, cred ca manifestarile pe care ni le povestesti frizeaza putin patologicul, poate i-ar trebui o evaluare psihologica pt ca dependenta atat de mare de a te vedea, febra aparuta in lipsa ta, cosmarul ca greseste avionul...nu ii fac bine nici lui, nici tie.
A doua persoana din familie care a fost data spre adoptie (in familie insa) este mama mea. Mama ei, care avea mai multi copii, a dat-o spre adoptie sa o "faca doamna de Bucuresti". Mama nu a putut niciodata sa o ierte pt asta, insa nu pot spune ca are vreun alt fel de manifestari.

Concluzia mea este ca da, copiii abandonati sufera ca adulti pt ca nu pot ierta gestul celui care ii abandoneaza, probabil isi pun intrebari de genul "de ce pe mine?" (ai mei au amandoi frati care au trait impreuna cu parintii asadar se intreaba firesc de ce pe ei i-au ales sa ii paraseasca), insa nici unul dintre ei nu se manifesta atat de puternic precum descrii tu ca face sotul tau.
Sfatul meu sincer este sa incercati un tratament cat se mai poate pentru ca de regula astfel de manifestari nu se estompeaza in timp ci se accentueaza.
Sper sa nu te supere cele scrise de mine.

Succes!