Sunt exagerata?

ruxij spune:

Mai, eu va cred cand dati citate, dar nu e chiar asa totul ca din cartile alea. Eu sa stiti ca sunt om de stiinta, deci nu's impotriva "teoriilor", dar va spun ca si in laborator, teoria uneori zice una si ce se intampla e cu totul altceva. Iar in ceea ce spuneti voi, sunt de acord ca modul de crestere are o influenta importanta, desigur, poti sa incurajezi/descurajezi unele trasaturi sau comportamente prin modul in care te porti tu. Pe de alta parte sustin in continuare ca exista temperamente care sunt innascute si eu nu va dau nici un citat cand afirm asta:)) Dar va provoc sa imi explicati voi ce scrie in cartile voastre, uite, de ce copilul meu cand avea 1 an dadea jucariile tuturor cu zambetul pe buze si luminite in ochi,in vreme ce majoritatea copiilor nu dau nimic la varsta aia?

ruxij spune:

Ba eu totusi cred ca tb laudati copiii. De exemplu cand eram io copil ai mei nu imi ziceau niciodata ca sunt draguta/frumusica si am crezut mereu ca sunt urata si am suferit f. mult. Si acum imi dau seama ca nu eram urata deloc. Daca macar ai mei mi-ar fi zis ceva in sensul asta cred ca ar fi fost mai bine. Dar ai mei cica nu voiau sa imi zica ca's draguta (cica eh, esti frumoasa ca esti tanara/copil) ca sa nu cred io cica cc ca frumusetea ar fi vreo valoare.

Iar cu laudatul copiilor pt. abilitati, de aia e bine sa fie dati la diverse sporturi/activitati, sa simta/vada ei ca pot face aia sau aialalta si nu mai e nevoie sa ii zici tu fara acoperire, asa la general ca "esti destept".

Si pe de alta parte, nu cred ca exista parinte care sa faca totul perfect. Ne ajustam din mers.

gazzella spune:

ruxij,

doar din vanitate as putea accepta provocarea ta
asa ca de hapt cauti sa intelegi iti imprumuti cartile (ca sa nu zici mai incolo ca le-ai platit degeaba :-))

Bendis (2 ani, 2 luni) si Felix (4 ani, 2 luni)

ileanna spune:

Tot ce se scrie la subiectul asta este f f important si ff interesant pt mine.

Si eu o respect foarte mult pe Alice si cred ca este un parinte absolut deosebit, chiar daca de ex si-a pedepsit copilul. Si o respect pentru ca este in continua perfectionare si interogare asupra a tot. De unde rezulta si acest subiect.

Alice eu cred ca este mai periculos pentru copil ca tu sa il dezaprobi, pedepsesti si sa ii ingradesti firea sensibila decat ca el sa fie bullied (mi se pare mai concis si cuprainzator termenul in engl) de altzi mici derbedei in devenire. Eu cred ca daca are suportul si aprobarea ta ... in timp isi va da seama singur cum trebuie sa reactioneze cu acest tip de persoane. Nu cred ca trebuie sa ii spui CUM sa rezolve problema si mai ales sa NU ii impui modalitatea de rezolvare. Asa cum spuneam, cred ca trebuie sa mergi la cauza si eventual sa ii sugerezi solutii. Cred ca trebuie sa ne respectam copiii (nu zic ca tu nu faci asta!!) indiferent ce varsta au. Zic asta pt ca e o concluzie la care am ajuns eu vazand ca bebele nu imi mananca si intrand in acel cerc vicios in care el se isterizeaza cand vede ligurita si eu ma isterizez cand vad ca el se isterizeaza . Asa ca am zis "stop, ceva nu e ok in tabloul asta" si am realizat ca mie copilul imi inchide gura la cutare mancare si io nu il respect frate. Pretind ca e corect sa impun io ce si cat mananca pen' ca draga doamne el e mic si prost. Si m-am intrebat cum m-as simti eu sa imi infunde cineva o lg cu iaurt in gura cand io pur si simplu NU VREAU?? Ce-o fi atat de greu de inteles ... mi-am zis.

Sunt de acord cu mariamunteanu ca este bine sa nu incerci sa il etichetezi (pe cat posibil) pentru ca risti sa il duci chiar tu in directia aia si poate chiar nu era asha.

Cat despre introvertit / extrovertit, eu sunt convinsa ca ne nastem cu o inclinatie. Iar aceasta inclinatie poate fi exagerata / balansata / nuantata de catre parinti. Sunt de acord ca si mediul influenteaza foarte mult. Dar ma gandesc ca rolul nostru este sa pregatim consistenta aluatului care apoi va fi modelat si de catre mediu. Daca avem un aluat fragil / nesigur / casabil, el va fi facut prashtie de catre mediu.

Eu de exemplu sunt introvertita si sunt convinsa ca m-am nascut asha, iar relatia cu parintii mei mi-a exacerbat la maxim aceasta inclinatie. Nu cred ca este rau sa fii introvertita, poate uneori este mai dificil, dar cred ca multe calitati si outcome-uri pot veni din asta. Mie una imi place cum sunt (sigur ... asta dupa ani de neacceptare :).

Si acum sa dau un exemplu care mie imi spune destul de clar ca te nasti cu un anumit caracter. Parintii mei erau destul de snobi, ca sa zic asha ... f rar cineva (vecin, ruda, prieten) era destul de bun pentru ei si desconsiderau multe categorii. Ei ... eu asta am vazut in casa da? Numai si numai exemple si teorii din astea. Inteleg ca ar fi trebuit sa ma identific cu asha ceva si sa gandesc in sensul asta, pentru ca altceva nu aveam de unde vedea. Ei bine ma dureau f f tare chestiile astea si comentariile parintilor mai ales la adresa vecinei de la 3 care imi era prietena buna dar ai carei parinti erau betivi si certareti. Parintii ajusesera sa im interzica sa vb cu ea, iar eu nu intelegeam DE CE? Ce vina are Cristina ca ta'su e betiv??!! Vreau sa va zic ca aveam doar 5 sau 6 anisori cand meditam profund la treburile astea. Ei, tot pe vremea aia mama incerca sa ma invetze ca "citesc" ceasul. Si vreau sa zic ca ajunsesera sa se panicheze pt ca pur si simplu NU imi intra in cap si nu pricepeam cu nici un chip. Ei erau inspaimantati ca is proasta ... eu sincer ma cam gandeam la acelasi lucru. Vreau sa va zic ca intr-o zi am intrat victorioasa in casa si le-am aratat ca stiu sa citesc ceasul. Erau in extaz si m-au intrebat CUM s-a intamplat asa ceva pt ca ei si-au spart creierii sa imi bage asta in cap. Si acum finalul apoteotic: le-am zis CU CEA MAI MARE SATISFACTIE POSIBILA ca persoana care a reusit sa ma faca sa inteleg cum sa stiu cat este ora este ... Cristina. Fata cea reprobata a vecinului betziv. Si la 6 ani nu pot sa va zic cat de satisfacuta am fost ca le-am dat o lectie parintilor pe care eu DEJA ii consideram ingusti la minte si snobi.
Acum va intreb: DE UNDE aveam eu modul asta de a vedea lucrurile si de unde stiam ca ei nu procedeaza corect? Cata vreme copilul se identifica cu tot ce face / gandeste / actioneaza parintele? Aveam 6 ani si nu mergeam la scoala. In mod normal trebuia sa fiu CA EI. Nu?

Gata ca m-am intins.

maru spune:

simali, copilul tau e frustrat, si asa intelege sa iti exprime nemultumirile, frustrarile. Asa era si Andrei, era continuu intr-o bazaiala si plans, de nu stiam ce sa ii facem. aici am mers la psiholog, care i-a facut o evaluare si care a zis ca se incadreaza in categoria copiilor care isi fac griji din orice.
Nici el nu se bucura de nimic, nici in excursii (ba ii era frica ca pierdem autocarul, ba ii era frica ca ne fura masina, ba ca nu mai gasim inghetata, lucruri stupide), nici in vizite, era tot timpul ingrijorat, aproape pesimist am zice. Noi am urmat sfatul psihologului: i-am lasat mana libera in luarea multor decizii, i-am prezentat programul zilei pe amanunte, ba mai mult, i-am cerut parerea in unde sa luam masa, unde sa parcam, ce sa vedem intai, asta insemnand ca el sa se documenteze ca sa poata lua decizia potrivita. Sambata dimineata se trezeste si intreaba ce facem azi: daca avem ceva programat, ii zic pe ore ce si cum o sa se intample, si apoi el e f ok, ai senzatia ca nu o sa il prinda nimic pe picior gresit. (are legatura cu aspergerul usor ce s-a incercat a i se pune ca diagnostic)

Alaturi de Emma cu gandurile bune si rugaciuni, in fiecare zi la ora 13! Lupta iubita!


Doamne'ajuta!

POZE
POZE2

http://maru-incotro.blogspot.com/

rrox3 spune:

Ruxij, Ileanna uite ca acum devine importanta pentru discutie cartea si teoria lui Eric Berne Va recomand sa cititi despre scenariile de viata si probabil, va veti lamuri, de ce fac copiii de 1 an, sau de 6 ani, lucrurile asa cum le fac. Pentru ca scenariul de viata este gata in mare proportie la varste inca neverbale si el este determinat de mediul in care traieste copilul si, desigur, de capacitatile copilului.

Tonnia da, fratii sunt de obicei diferiti, sau foarte diferiti. Fiindca fiecare isi cauta "felia" de comportament neocupata inca de alti frati, felie care sa-i aduca cele mai multe beneficii parentale. Singurul copil lipsit de competitie la nastere este primul copil, evident El nu se va agita prea mult cu gasirea culoarului potrivit. De aici si cazul des intalnit: copilul mai mare dificil, copilul mai mic extrem de "cuminte" si usor de placut.
In plus copilul mai mic (sau copii mai mici - dupa caz) vor beneficia si de prezenta fratelui mai mare. Asta ii va ajuta sa fie mai destepti, mai descurcareti, mai curajosi.
Sa nu mai zic de stresul mamei si al tatalui, cu mult mai mic la al 2-lea copil, spre beneficiul direct al copilului.
In fine, sunt o gramada de factori de mediu care influenteaza comportamentul diferit al fratilor si al copiilor, in general. Factori pe care nu-i putem ignora, dormind pe o ureche "ca asa e copilul de felul lui". Sigur, exista predispozitii genetice, dar nu tot ce zboara se mananca.

Maria Din DEX online citire: "EXTROVERTÍT, -#258; adj. v. extravertit". Sunt corecte ambele forme, vin din surse diferite.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ruxij spune:

Bai, va rog eu, nu ma mai trimiteti sa citesc carti. Daca voi deja le-ati citit, ziceti-mi si mie aci ce ati aflat
Serios, deci scenariul de viata e stabilit deja de la nastere/1 an whatever? Grozav atunci nu mai trebuie sa ma agit, nu mai pot schimba nimic :)) Trai pe vatrai:)) Aha, stai, deci si capacitatile copilului conteaza? Asa mai merge.

Eu tot nu sunt de acord cu voi cele cu NUMAI parintii si mediul conteaza, cred ca exagerati la greu si f. greu.

ileanna spune:

rrox eu mi-am notat toate cartile.
Le voi citi.
Sunt doxa la carti de autocunoastere.
La cele pe tema copiilor ... abia incep.

devoska spune:

Acelasi sentiment l-am avut si eu. Simali a cerut o parere si aproape a fost trasa de urechi. Eu cred ca ma "intepam" la cateva remarci, dar simali a dat dovada de calm si bun simt. Am vazut atatea subiecte la care o dezbatere de genul asta a degenerat, incat am urmarit subiectul din umbra.
Nimeni nu poate sti ce e in casa altuia. Ceri o parere, dai cateva detalii care sunt mai importante. Dar stie cineva cum se desfasoara o zi cap coada cu toate evenimentele, emotiile si cuvintele ei? Stie clar cineva cum se poarta simali cu Vladut? Sau cat timp si cum il petrece tatal cu copilul? O simpla parere cred ca era deajuns.
Cu totii am citit carti... mormane de carti. Sa nu-mi spuneti ca nu ati gasit teorii, pe acelasi subiect, care se bat cap in cap.
Parintii mei iubesc dansul. Danseaza superb. M-au invatat sa dansez, m-au incurajat, balet gimnastica de mica. Am iubit baletul, gimnastica la fel. Chiar si la varsta asta si cu cateva kg bune in plus fac spagatul, sfoara si alte nebunii. Cum explicati ca sunt antitalent la dans? Unde au gresit parintii mei???
O zi buna va doresc si hai sa fim ceva mai... hai sa spun doar dragute! Ca sa aiba ce invata copiii de la noi.

adelamaria spune:

99.99% acest post al meu va fi off-topic, dar sper sa ma iertati…
Ileanna, bravo tie! Sincer, te admir pentru ca ai reusit acolo unde eu am esuat lamanetabil!
Fiica-mea n-a mancat niciodata suficient, n-a luat niciodata in greutate cat ar fi trebuit, desi s-a nascut la termen cu 2.500 si n-a fost bolnava niciodata (doar rosu in gat mi-a facut de vreo 3 ori intr-un an!) Am alaptat-o exclusiv (inca alaptez noaptea), am iubit-o, o ador, am facut totul (in viziunea mea!) ca sa creasca bine si frumos! Asa cum m-am priceput…Doar ca ea era si este in continuare micuta, mignona….Am diversificat-o pe la 5 luni sperand ca asa mai creste. Eroare! Si atunci a inceput circul. Ea refuza cu indarjire, eu simteam ca innebunesc! Frustrarea a atins nivele ingrozitoare...Si atunci am gandit si eu ca tine, Ileanna...Numai ca eu n-am avut puterea sa ma opresc, sa zic stop! Am continuat sa ma chinui si s-o fortez, speriata de faptul ca altfel se imbolnaveste, oripilata de toate privirile compatimitoare ale cunoscutilor, mamicilor din parc, familiei...Uram faptul ca se gandesc ca nu-s in stare sa-mi hranesc copilul, ma simteam desconsiderata si umilita ca mama, desi numai eu stiu cat ma chinuiam...Am gresit infiorator, acum imi dau seama! Greseala mea a fost ca nu mi-am putut accepta copilul asa cum era, ca n-am avut incredere in el...Nu se plia standardelor generale, sau poate standardelor mele, si am incercat s-o „pliez” cu forta, s-o uniformizez...Voiam sa am si eu un copil ca toti ceilalti. Mare greseala!...
Acum, dupa varsta de un an, fetita mea papa binisor. Dar nu voi sti niciodata daca o face pentru ca are nevoie sau pentru ca asa trebuie/imi face mie placere/scapa de „teroare” si nervii maica-sii...Ma apasa rau vina asta si ma rog sa nu fi cauzat un rau major pentru mai tarziu. Acum incerc sa mai remediez; imi e mai usor pentru ca a luat putin in greutate (are 8.200 kg la 1 an si 2 luni) si parca nu mi se mai pare asa o tragedie daca nu papa ce-i dau sau daca nu-si termina portia. Sau poate acum mi se pare ca-i destul de „mare” cat sa-si dea seama singurica daca ii e foame sau nu. De ce n-am avut incredere ca un bebe de 6-7-8-9 luni poate face acelasi lucru? Nu stiu...
In fine, voiam doar s-o felicit pe Ileanna! Scuze, Simali, pentru off-topic!