Tata in Ro
Raspunsuri - Pagina 13
catale spune:
Eu am mai spus si o repet...
Mi se pare cel mai corect ca, in cazul in care parintii se inteleg si vor amandoi acest lucru, sa fie custodie comuna, asa cum dadea Happy in To exemplu. In teorie, nu am avea nevoie de o lege care sa stipuleze acest gen de custodie, dar poate si mentalitatea s-ar schimba in timp, daca ar exista cadrul legal. Cert e ca timpul acordat tatalui este insuficient si ca exista cazuri, nu stiu statistic, cand unele mamici se folosesc de decizia judecatoreasca. Poate parintii nu ar mai ajunge sa se bata pe custodia copilului, iar copilul ar avea numai de castigat. Pana la schimbarea legii insa, parintii trebuie sa aiba grija sa nu traumatizeze si mai mult copilul.
Practic, topicul asta reflecta realitatea, fiecare parte urla "ba tu sa-ti lasi sentimentele deoparte !" Paradoxal e ca toti suntem capabili sa facem orice pentru copiii nostri, mai putin sa ajungem sa ne intelegem cu fostul/a ca binele copilului sa primeze.
Pentru cei care nu au trecut prin situatia asta... e usor sa vorbesti la rece, insa oamenii nu mai reactioneaza rational sau cum ne asteptam in situatii din astea. Totul e imprevizibil si, daca mai intervine si un avocat care te invata la ce sa recurgi ca sa castigi custodia... circ pe gratis.
Marina spune:
io m-am gandit la divort destul de recent...imi iubesc sotul enorm dar avem noi ceva opinii contrare care s-au lasat cu multe vorbe grele si scandal....raman la aceiasi parere , le-as rapi copiilor un drept elementar daca in viata mea de acum incolo m-as gandi sa le rapesc din diverse motive bucuria de a fi impreuna.
Pur si simplu ar tb sa existe custodie comuna si 2 parinti responsabili
catale spune:
Simpatic, uite cum incepi sa spui chestii care deranjeaza. Nu a alaptat copilul natural. Da, si ? Nici eu nu am alaptat-o natural decat o saptamana, n-am avut lapte si in plus a trebuit sa ma intorc la munca dupa o luna, deci si daca as fi avut lapte i-as fi introdus laptele praf dupa o luna.
Nu l-a adormit in brate ca avea probleme cu spatele... Nu te gandesti ca poate si-ar fi dorit sa-l adoarma in brate si poate ca a suferit ca nu putea tine copilul in brate ? Eu nu sunt de acord cu adormitul copilului in brate. Cand avea fiica-mea un an, mi-am rupt mana in doua locuri si dr. mi-a spus clar sa nu-mi ridic copilul in brate. Stii cat ma durea cand o vedeam ca vrea s-o iau in brate si ca nu puteam ? Sau ca a trebuit s-o duc sa stea la ai mei in acea perioada pentru ca nu puteam fizic sa am grija de ea ?
Cred ca ai de castigat mai mult daca nu aduci la inaintare lucruri de genul asta sau cariera ei...
Mai bine mizezi doar pe faptul ca vrei sa fii tatal copilului, ca il iubesti si ca vrei sa faci parte din viata lui.
kariguld spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Picky_toto Am scris de azi dimineata dar pana la momentul acesta nu mi-a fost postat mesajul asa ca scriu din nou. Parerea mea este ca un copil fie el mic, poate fii atasat de tata mai mult de cat de mama.. tatal poate se ocupa mai mult de el, ii da atentie mai multa, aunci cand vine acasa de la munca, tatal poate se joaca cu copilul, comunica mai mult cu el, poate tatal e mai bland, mama poate e o fire mai severa....sunt "n" motive pentru care un copil sa fie atasat mai mult de unul dintre parinti sau poate de bunici pentru ca sunt si cazuri in care parintii muncesc mult si de cresterea copilului se ocupa bunicii.. Stiti si voi ca sentimentele copilului sunt sincere si nu pot fii influentate asta pana la o anumita varsta cand incepe si copilul sa aibe anumite interese personale (ex: cine ii cumpara mai multe jucarii, cine il distreaza mai mult etc), copilul se lasa cumparat. Cum v-a reactiona o mama in acest caz?!- Se v-a simti amenintata si v-a face tot posibilul sa rupa relatia tata-copil si asta pentru ca nu se mai gandeste la interesul copilului, la sentimentele lui, ci doar la ea, la "amenintarile" care s-au abatut asupra ei, iar in ultimul caz va incerca sa isi cumpere copilul cu multe chestii materiale si nu va mai face diferenta dintre un lucru bun facut de copil sau un lucru "rau"... sau poate fi si invers, mama o sa il gaseasca tot timpul tap ispasitor pe copil...el v-a fi vinovat de tot ce i se intampla ei.. Dar contrar celor scrise mai sus, sunt mame care vor tine cont de sentimentele copilului si atunci v-a incerca sa cad la o intelegere cu tatal copilului, pentru ca mai important decat orice este copilul lor facut din iubire. Cum as reactiona eu? Greu de spus, dar tinand cont de sotul meu si cunoscandu-l foarte bine... am considera (si aici vb si in numele lui) ca cel mai important este copilul si el trebuie sa treaca cel mai usor peste despartirea dintre mami si tati si sentimentele lui fata de parinti sa nu se schimbe... iar in primul si in primul rand copilului trebuie sa ii explicam ca nu el este vinovat pentru despartirea dintre noi doi. Tinand cont ca parintii nu vor mai locui impreuna, copilul ar trebui sa ramana cu unul dintre ei, cu mama sau cu tata (pentru ca micutul trebuie sa stie unde ii este locul)iar celalalt parinte sa aibe sansa si permisiunea sa poata participa la cresterea si educarea copilului, sa isi poata petrece un anumit timp cu micutul(ex in weekend, in vacante) si atunci copilul v-a stii ca nu a fost uitat si ca este iubit si de mami si de tati. Ce face sistemul in acest caz? ...Parerea mea e ca sistemul aplica legea si doar atat...mama e favorizata...in prea putine cazuri este favorizat tatal.. si nu se iau in considerare anumite probe si ce este mai bine pentru copil. Iar copilul nu poate spune cu cine doreste sa locuiasca pentru ca este mic... se ia in considerare parerea copilului parca la 12 sau 14 ani,..asta daca "sistemul" doreste sa afle si ce e in sufletul copilului...dar in prea putine cazuri...cred... Aceasta este parerea mea. Va urez o zi frumoasa! |
uite si de la mine o floare,
!doar ca ceea ce spui tu, este intr-o lume ideala, unde oamenii sunt pasnici, se inteleg bine, daca unul greseste celalalt il iarta si uita, se tolereaza reciproc, nu se injura atunci cand au nervii intinsi din enj de probleme, stau la masa tratativelor daca , doamne feri si apara divorteaza!!, se gandesc numai la binele celuilalt in orice situatie, chiar si atunci cand mai degraba s-ar impusca...
ehe...sunt multe de spus....dar vedem cu totii in ce lume traim...
creierul asta al meu, refuza sa priceapa, cum doi oameni MATURi, care s-au casatorit din dragoste , au convietuit ani impreuna, au copii minunati....ajung de se razboiesc mai ceva ca in Irak!!!!!
eu,(mai ales de cand citesc pe la subiectele astea) cu judecata mea de femeie maritata, de multi ani...vreo 17 parca(?) nu-mi imaginez sa ma razboiesc cu sotul...sa presupun ca m-ar insela, (nu e cazul!) sau cine stie ce alte nebuni i-ar veni la cap, acuma la 40 si cativa ani, dar NEVER nu mi-ar da prin minte sa folosesc copii ca arma de razbunare. cumpar eventual un kalasnikov (am zis bine?) si kilaresc ceva borcane, sticle....poate ca si pe dansul il omor nitel, atat cat sa se tarasca restul vietii (dragilor, ideile astea acuma mi-au venit in minte, de obicei sunt foarte pasnica!!) dar nu ma folosesc de copii, nici macar nu-i interzic lui sa-i vada. daca mai ma gandesc putin...poate ii las lui custodia si eu....la plimbare pe planeta!
dar, astea sunt fabulatii...cred ca orice om normal si cu toate bujiile la motor, trebuie sa gandeasca la binele copiluli.
mi-am amintit, in seara asta l-am intrebat pe sot, ce ar face daca eu vreodata l-as insela...sau as devia de la casnicie...si el stiti ce mi-a raspuns???? "daca s-ar intampla astfel de lucruri, te-as iubi mai mult...probabil ca as suferi...dar as face orice ca sa iti revii, as astepta ani daca e nevoie...dar nu as renunta la tine cu nici un chip, nici daca ti-ai pierde mintile!" si sunt convinsa ca asa ar face, caci il cunosc de foarte multi ani....
ei, dar ar fi timpul sa merg la culcare.....
Kari
dragostea care nu se exprima in fapta, nu este dragoste!
A_Iulia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui kariguld mi-am amintit, in seara asta l-am intrebat pe sot, ce ar face daca eu vreodata l-as insela...sau as devia de la casnicie...si el stiti ce mi-a raspuns???? "daca s-ar intampla astfel de lucruri, te-as iubi mai mult...probabil ca as suferi...dar as face orice ca sa iti revii, as astepta ani daca e nevoie...dar nu as renunta la tine cu nici un chip, nici daca ti-ai pierde mintile!" si sunt convinsa ca asa ar face, caci il cunosc de foarte multi ani.... |
Off-topic: Majoritatea celor in divort-razboi au spus odata aceleasi vorbe frumoase de mai sus, cand se refereau la cazul ipotetic. De la teorie la practica e cale lunga. E suficient sa citesti subiectele de pe aici ca sa vezi ca toate au pornit de la o casnicie 100% veritabila, cu multa dragoste intre parteneri. Poate tocmai de aceea ranile in cazul unui eveniment de genul asta sunt foarte adanci si nu se inchid niciodata.
Acum on-topic: Asa cum se spune ca in cazul unui divort fiecare are partea lui de vina, eu cred ca tot la fel se poate spune si dupa. Daca nu reusesti sa te intelegi cu celalalt niciodata nu e 100% vina lui.
Este foarte usor sa gasesti argumente ca celalalt parinte nu ar fi potrivit pentru incredintare. Le gasesti la tot pasul. Probabil ca si sotia lui Simpatic poate gasi sute de argumente in favoarea ei, in care chiar crede.
Totusi, pentru un razboi, este nevoie de doi. Oricand unul din cei doi poate iesi din rzboi si sa aleaga o alta modalitate de a obtine drepturi. Din pacate toata lumea se incapataneaza sa obtina de la un judecator ceea ce mult mai simplu ar obtine cu un comportament civilizat, in afara procesului. E pacat, pentru ca toti cei implicati sufera asa, mai ales copilul.
ionica spune:
CATALE,
Fara sa vreau ,trebuie sa-ti combat parerea despre durere.
Cand am nascut-o pe pitica mea, o cezariana destul de dureroasa si un muschi abdominal sectionat,cu nerv sciatic blocat plus furia laptelui,dupa toate cele enumerate, am alaptat din prima clipa cand am vazut-o pe pitica pana la doi ani
Imi curgeau lacrimi pe obrazul ei de durere la fiecare alaptat,dr am mers in continuuare fiindca imi iubesc copilul.
Iar faza cu " nu sunt de acord cu adormitul copiilor in brate,iar te combat, bebelusii cand se nasc ,au nevoie sa auda bataile inimii ,fie ele ale mamei sau ale tatalui,e ca un fel de calmamt in loc de apa de colici care o utilizati pt. asa zisii colici.
Respiratia unui copil, se regleaza in functie de respiratia parintilor,deci el noul nascut ,are nevoie de parinti langa el,nici un animal mamifer nu-si abandoneaza puii la nastere, cu exceptia scroafelor.
Sophia 2ani
+15 
coltofeanu spune:
Simpatic, fiecare om este convins ca adevarul este de partea lui. Depinde din ce unghi priveste cel ce asculta povestea. Eu cred ca adevarul este undeva intre cer si pamant. Instanta de judecata care judeca n cazuri de divort, incredintare minori sau reincredintare, si-a format o convingere privind binele copilului, interesul minorului primand intodeauna. Situatiile sunt analizate pe toate partile. Si intr-un proces...inevitabil o parte este nemultumita, partea care pierde.
Picky_toto spune:
Kariguld cred ca nici o femeie sau nici un parinte nu doreste sa se foloseasca de copilul lui atunci cand ajunge la divort dar spre uimirea unora sunt si persoane care nu au armele lor proprii si isi folosesc copilul pe post de arma. Ce parere ai despre o mama care isi trezeste copilul de 5 ani din somn sa ii spuna ca tati pleaca de langa noi, ca nu te mai iubeste, ca nu te mai vrea, ca tati are pe altcineva, etc... crezi ca s-a gandit la copil in momentul acela? Ce concluzie a tras copilul?! Ca el e vinovat ca tati si mami se despart si astfel incep la un copil problemele de comportament. Ce parere ai despre mami si bunica copilului cand incepe sa il vorbeasca de rau pe fostul de fata cu copii? Si unde mai pui ca daca tati se recasatoreste... incepe cosmarul.... nu toate mamele sunt cu adevarat mame si nu toti tati sunt cu adevarat tati.....
simpatic spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui catale Simpatic, uite cum incepi sa spui chestii care deranjeaza. Nu a alaptat copilul natural. Da, si ? Nici eu nu am alaptat-o natural decat o saptamana, n-am avut lapte si in plus a trebuit sa ma intorc la munca dupa o luna, deci si daca as fi avut lapte i-as fi introdus laptele praf dupa o luna. Nu l-a adormit in brate ca avea probleme cu spatele... Nu te gandesti ca poate si-ar fi dorit sa-l adoarma in brate si poate ca a suferit ca nu putea tine copilul in brate ? Eu nu sunt de acord cu adormitul copilului in brate. Cand avea fiica-mea un an, mi-am rupt mana in doua locuri si dr. mi-a spus clar sa nu-mi ridic copilul in brate. Stii cat ma durea cand o vedeam ca vrea s-o iau in brate si ca nu puteam ? Sau ca a trebuit s-o duc sa stea la ai mei in acea perioada pentru ca nu puteam fizic sa am grija de ea ? Cred ca ai de castigat mai mult daca nu aduci la inaintare lucruri de genul asta sau cariera ei... Mai bine mizezi doar pe faptul ca vrei sa fii tatal copilului, ca il iubesti si ca vrei sa faci parte din viata lui. |
Nu stiu de ce ar deranja pe cineva ceea ce am zis....Nu am vrut sa sune ca niste acuzatii, au fost doar pur si simplu niste stari de fapt (pe langa altele) care au facut ca, copilul sa fie foarte atasat de mine, si eu foarte atasat de el.
Spui ca nu esti deacord ca un copil sa fie adormit in brate...nu stiu daca ai sau nu dreptate, dar eu cred, si poate gresesc, ca un copil deprinde involuntar adormitul in brate atunci cand alapteaza natural, si aici ne pot spune mamicile care au alaptat natural daca copilul lor adormea vreoedata in timp ce alapta sau imediat dupa.
In alta ordine de ideei, nu stiu ce ar fi trebuit eu sa fac cand mi-am vazut copilul stand in pat si la un moment dat incepand sa planga....dar involuntar l-am luat in brate, incercand sa il impac....si tot incercam sa il impac ca intre timp adormea.....si azi asa maine asa....astfel in mod involuntar am ajuns sa il adorm in brate la pieptul meu, devenind o obisnuinta atat pentru mine cat si pentru copil. Chiar si acum cand are 2 ani si 10 luni , uneori se mai razgaie si se aseaza in bratele mele in pozitia in care era obsnuit sa adoarma...si ofteaza lung...dar asta doar pentru cateva zeci de secunde....
Aceste "lucruri pe care le scot la inaintare", asa cum te exprimi tu, NU ma intereseaza daca imi aduc un castig sau o pierdere, NU fac din ele o acuzatie impotriva fostei sotii, NU i-am reprosat niciodata ca nu poate sa il ia in brate si NU i-am zis nicodata sa il adoarma si ea, pur si simplu a fost implicit o sarcina de a mea, asa a fost sa fie, independent de vointa mea sau a ei, iar la acel moment mi s-a parut atat de firesc sa fac asta , ca nici nu am realizat daca e normal sa fac eu asta. UNDE AM GRESIT?
Sa iti raspund tot eu, am gresit pentru ca nu am realizat ca, copilul se poate atasa de mine , si nu stii cum vine viata....
Un om poate avea totul neavand nimic, sau, poate sa nu aiba nimic avand totul!
kariguld spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Picky_toto Kariguld cred ca nici o femeie sau nici un parinte nu doreste sa se foloseasca de copilul lui atunci cand ajunge la divort dar spre uimirea unora sunt si persoane care nu au armele lor proprii si isi folosesc copilul pe post de arma. Ce parere ai despre o mama care isi trezeste copilul de 5 ani din somn sa ii spuna ca tati pleaca de langa noi, ca nu te mai iubeste, ca nu te mai vrea, ca tati are pe altcineva, etc... crezi ca s-a gandit la copil in momentul acela? Ce concluzie a tras copilul?! Ca el e vinovat ca tati si mami se despart si astfel incep la un copil problemele de comportament. Ce parere ai despre mami si bunica copilului cand incepe sa il vorbeasca de rau pe fostul de fata cu copii? Si unde mai pui ca daca tati se recasatoreste... incepe cosmarul.... nu toate mamele sunt cu adevarat mame si nu toti tati sunt cu adevarat tati..... |
cunosc asemenea "mizerii", am destule prietene, cunostinte care si-au facut viata un calvar, la divort si dupa....
Kari
Si iata secretul meu, unul foarte simplu:numai cu inima poti vedea ce este drept, pentruca esentialul este ascuns privirii!