Abuzul domestic - in actualitate

Raspunsuri - Pagina 7

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns anca_vlad spune:

multumesc pentru raspuns. s-a hotarat in cele din urma sa vb cu un avocat si sa scrie la fundatie!

e complicata situatia dar sper sa iasa bine!

POZE VLADUT



"Dumnezeu iarta, dar nu lasa nimic neispasit!" Arsenie Boca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mansonrox spune:

dupa parerea mea este doar o strategie prin care tipul iese in fata

Rox +18

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns claudia28 spune:

Pentru ca lucrez in domeniul combaterii violentei in familie, am sa dau celor interesate cateva detalii legate de acest aspect care sper sa le ajute. La nivel national, in bucuresti, exista Agentia pentru Protectia familiei, care se ocupa strict de aceste probleme. La nivel local, in fiecare judet, exista in cadrul directiior de munca un compartiment specializat pentru aceste probleme de unde puteti obtineti informatii legate de adaposturile destinate victimelor violentei domestice existente in fiecare judet. In aceste adaposturi, victimele pot primi gazduire, ingijiri medicale, suport juridic si psihologic.
Ar fi multe de spus in acest sens, dar, din pacate, legislatia de la noi este, inca destul de permisiva fata de agesori. acum, se lucreaza la proiect de lege care sa modifice o parte din legislatie, in sensul de a se introduce ordinul de restrictie.
Eu sunt aici si va stau la dispozitie pentru orice lamuriri legate de aceste aspecte.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns adda_lili spune:

Buna fetelor Si eu mam comfruntat cu aceias problema violenta fostului meu prieten cu care am un copil . Am fost agresata de trei ori de catre el iar cand sa intamplat ultima data copilul avea o luna jumatate iar dupa o saptamana de la incident am plecat de la el si de atunci nu mai avem nici o legatura de nici un fel.. Eu cred ca am facut ce era mai bine dupa parerea mea si mai cred ca si spre binele copilului am facut pasul asta.Trebuie sa ai un curaj nebun sati asumi cresterea unui copil doar cu alocatia caci eu nu am lucrat in tara in timpul sarcinii,dar familia ma ajutat atat cat a putut si le multumesc ca fara ei poate nas fi avut curajul asta.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iulix spune:

Ma bucur Adda Lili ca ai avut taria de a te indeparta de un om care iti facea rau. Sper ca multe femei care sunt in situatia ta sa iti citeasca mesajul si sa invete ceva. Sincer nu sunt de acord cu femeile care stau langa un barbat violent, doar ca au un copil\copii cu el, sau din obisnuinta spunand ca ele nu au ce sa faca fara el, ca nu stiu sa se descurce. Pentru asemenea cazuri sunt centre specializate sa le ofere consiliere. Iti urez mult noroc in continuare si sa iti dea Dumnezeu multa putere, iar lui bebe multa sanatate si sa te bucuri de el. Va pup!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ranena spune:

Imi pare rau ca un astfel de subiect trebuie sa existe(dar pentru ca exista abuz ma bucur ca a deschis cineva acest subiect care poate fi o sursa de incurajare si sprijin pentru altele/altii in aceeasi situatii).

"Experienta" mea incepe in copilarie prin "bunavointa" unui tata extrem de gelos si prea zelos. Am trait intr-o casa in care tata o suspecta pe mama ca l-ar insela (cand de fapt el se lauda cu noile sale cuceriri).Saraca mama avea si serviciu si ingrijea si de casa si de trei fete, tata venind doar seara acasa (dupa 10 de cele mai multe ori). Scena pe care n-o pot uita este momentul in care dupa o cearta ce a fost urmata de pumni in cap si picioare pe unde apuca dati de catre tata mamei, aceasta s-a refugiat intr-o camera si se dadea singura cu capul de ciment spunand ca nu e buna de nimic..

Si pentru ca dragutul de tata vroia sa-si protejeze fetele de vreo "eventuala sarcina, respectiv sa-si strice viata si sa-l faca de rusine" rasplata pe care a primit-o sora mea cea mare pentru ca a adus de la scoala o poezie despre dragoste (avea vreo 15 ani atunci parca)a fost o bataie in care a primit suturi unde a apucat el sa dea si s-a urcat efectiv cu picioarele pe ea (eu aveam vreo 9 ani atunci, si culmea mai aveam si musafiri--iar pentru ca mama a incercat sa-l opreasca a luat-o pe ea la rand).

Eu am fost putin "mai norocoasa" si am incasat mai putin (sau cel putin asa vreau eu sa-mi amintesc pentru ca am invatat sa-mi blochez astfel de amintiri(mult prea dureroase chiar si dupa ani))poate si pentru faptul ca de cand am implinit eu 12 ani a stat tot mai putin pe acasa( s-a mutat la tara- cu mama ). pe de alta parte pot spune ca pe mine ma batea doar cand aduceam note rele acasa si cum stiam ce o sa urmeze incercam sa ma imbrac cat mai gros posibil.... in perioada aia stand intr-un bloc nu prea calduros profitam de ocazie si iarna stateam cu un urson pe mine ca urmare am ramas cu un pumn de fire de par mai putin si dungi vinete pe picioare singurele locuri la care a avut acces si in care a dat pana a obosit el.

Ultima palma de la el am primit-o la 18 ani si chiar inainte de asta mi-ai "jurat" ca nici o alta persoana nu va mai abuza de mine vreodata (fizic sau psihic). Din nefericire pana sa ma maturizez complet am mai avut o mica scapare in persoana fostului meu prieten cu care eram hotarata sa-mi intemeiez o familie. Initial totul era in roz pana cand a inceput o gelozie (pe care tatal meu o prevestise in momentul in care l-am anuntat de intentiile noastre- eu nevrand sa cred ca ar putea exista - prietenul asigurandu-ma ca nu se va intampla) care pentru mine (avand deja exemplul parintilor mei) a fost un semnal de alarma pe care totusi am incercat sa-l ignor (sa discut cu el, sa-i explic ca n-are de ce sa fie gelos). Ajunsese sa ma intrebe ce-am facut in fiecare minut de cand plecam de la serviciu si pana ajungeam acasa. imi amintesc o cearta a fost pentru ca am intarziat 10 minute fata de 30 min cat imi lua de la serviciu pana acasa (mersesem mai lent si m-am uitat in vitrina magazinelor din drum).
Cand ne-am intalnit imi povestea ca vrea un copil, eu imi doream unul inca de la 18 ani asa ca am zis uite in sfarsit am gasit si eu pe cineva care vrea sa-si intemeieze o familie. Pana in momentul in care am ramas insarcinata mi-a repetat de e-n-spe ori ca vrea copil. Cand l-am anuntat ca e proaspatul viitor tatic al unui bebelus a schimbat placa spunand ca el nu este pregatit sa fie tata. . Saraca "soacra-mea" cu care stateam in apartament era in stare sa ma ia ea de nevasta asa era de incantata de este, lui parca ii dadusem cu ceva in cap.

Au fost momente grele pentru mine atunci pentru ca de cand ma mutasem la el si pana sa raman insarcinata a facut tot posibilul sa ma indeparteze de familie, de prieteni, de colegi (daca vorbeam cu colegele era doar "sa-l barfesc pe el"). Pana si daca vorbeam cu mama lui tot nu-i convenea ca iarasi "il barfeam".

In tumultum acelor sentimente ceea ce mi-a fost clar a fost un singur lucru NU PUTEAM ADUCE PE LUME UN SUFLET NEDORIT de catre tatal sau. Asa ca singura solutie la acel moment a fost sa avortez (culmea e ca s-a oferit sa se intereseze unde trebuie sa ma duc, dar n-a venit cu mine in acel moment). A fost probabil cel mai dureros moment din viata mea: singura, renuntand la ceva ce imi doream de ani de zile si totusi convinsa ca este cea mai buna solutie (mi-am dat seama ca nici unui copil nu i-as putea dori un tata ca respectivul "prieten").

N-am reusit sa plec imediat de la el (a mai durat 6 luni- pe 31.05.2006) insa am facut-o cu o zi inainte sa-mi serbez ziua de nastere (implineam 25 de ani peste o zi) si astfel am simtit-o ca pe un nou inceput.

Si intr-adevar a fost cel mai bun lucru care l-am facut pentru ca a urmat o perioada de 6 luni in care m-am vindecat sufleteste iar in decembrie mi-am cunoscut actualul sot. Intotdeauna pana in decembrie 2006 imi conturam in minte cum ar fi idealul meu de sot si viata de familie insa intotdeauna nu credeam ca mi se poate intampla mie ceva atat de frumos. Din fericire viata bate visul si am cel mai minunat sot din cati exista, iar din Octombrie trecut DD ne-a binecuvantat iubirea cu o minune mereu zambitoare (Enrico-Andrei).

Da am aut o copilarie in care abuzul fizic si psihic a fost mereu prezent, si da era cat pe ce sa fac greseala sa accept ca si viata mea de adult sa fie la fel INSA am crezut in mine si in faptul ca viata e asa cum accept eu sa fie, ca eu sunt cea care are ultimul cuvant de spus in privinta a ceea ce se intampla cu fizicul si psihicul meu si atunci am incetat sa fiu o victima.

Sper sa nu va fi plictisit ....insa e atat de bine sa te eliberezi de povara unor amintiri reprimate.

Ranena

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sanziana72 spune:

Ranena, imi pare rau de lucrurile prin care ai trecut. E bine insa ca ai reusit sa te rupi de viata pe care o invatasei si sa ti-o construiesti pe cea pe care ti-o doreai.

si pentru tine si pentru familia ta.

"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Claudi@ spune:

Citat:
citat din mesajul lui ranena

Imi pare rau ca un astfel de subiect trebuie sa existe(dar pentru ca exista abuz ma bucur ca a deschis cineva acest subiect care poate fi o sursa de incurajare si sprijin pentru altele/altii in aceeasi situatii).

"Experienta" mea incepe in copilarie prin "bunavointa" unui tata extrem de gelos si prea zelos. Am trait intr-o casa in care tata o suspecta pe mama ca l-ar insela (cand de fapt el se lauda cu noile sale cuceriri).Saraca mama avea si serviciu si ingrijea si de casa si de trei fete, tata venind doar seara acasa (dupa 10 de cele mai multe ori). Scena pe care n-o pot uita este momentul in care dupa o cearta ce a fost urmata de pumni in cap si picioare pe unde apuca dati de catre tata mamei, aceasta s-a refugiat intr-o camera si se dadea singura cu capul de ciment spunand ca nu e buna de nimic..

Si pentru ca dragutul de tata vroia sa-si protejeze fetele de vreo "eventuala sarcina, respectiv sa-si strice viata si sa-l faca de rusine" rasplata pe care a primit-o sora mea cea mare pentru ca a adus de la scoala o poezie despre dragoste (avea vreo 15 ani atunci parca)a fost o bataie in care a primit suturi unde a apucat el sa dea si s-a urcat efectiv cu picioarele pe ea (eu aveam vreo 9 ani atunci, si culmea mai aveam si musafiri--iar pentru ca mama a incercat sa-l opreasca a luat-o pe ea la rand).

Eu am fost putin "mai norocoasa" si am incasat mai putin (sau cel putin asa vreau eu sa-mi amintesc pentru ca am invatat sa-mi blochez astfel de amintiri(mult prea dureroase chiar si dupa ani))poate si pentru faptul ca de cand am implinit eu 12 ani a stat tot mai putin pe acasa( s-a mutat la tara- cu mama ). pe de alta parte pot spune ca pe mine ma batea doar cand aduceam note rele acasa si cum stiam ce o sa urmeze incercam sa ma imbrac cat mai gros posibil.... in perioada aia stand intr-un bloc nu prea calduros profitam de ocazie si iarna stateam cu un urson pe mine ca urmare am ramas cu un pumn de fire de par mai putin si dungi vinete pe picioare singurele locuri la care a avut acces si in care a dat pana a obosit el.

Ultima palma de la el am primit-o la 18 ani si chiar inainte de asta mi-ai "jurat" ca nici o alta persoana nu va mai abuza de mine vreodata (fizic sau psihic). Din nefericire pana sa ma maturizez complet am mai avut o mica scapare in persoana fostului meu prieten cu care eram hotarata sa-mi intemeiez o familie. Initial totul era in roz pana cand a inceput o gelozie (pe care tatal meu o prevestise in momentul in care l-am anuntat de intentiile noastre- eu nevrand sa cred ca ar putea exista - prietenul asigurandu-ma ca nu se va intampla) care pentru mine (avand deja exemplul parintilor mei) a fost un semnal de alarma pe care totusi am incercat sa-l ignor (sa discut cu el, sa-i explic ca n-are de ce sa fie gelos). Ajunsese sa ma intrebe ce-am facut in fiecare minut de cand plecam de la serviciu si pana ajungeam acasa. imi amintesc o cearta a fost pentru ca am intarziat 10 minute fata de 30 min cat imi lua de la serviciu pana acasa (mersesem mai lent si m-am uitat in vitrina magazinelor din drum).
Cand ne-am intalnit imi povestea ca vrea un copil, eu imi doream unul inca de la 18 ani asa ca am zis uite in sfarsit am gasit si eu pe cineva care vrea sa-si intemeieze o familie. Pana in momentul in care am ramas insarcinata mi-a repetat de e-n-spe ori ca vrea copil. Cand l-am anuntat ca e proaspatul viitor tatic al unui bebelus a schimbat placa spunand ca el nu este pregatit sa fie tata. . Saraca "soacra-mea" cu care stateam in apartament era in stare sa ma ia ea de nevasta asa era de incantata de este, lui parca ii dadusem cu ceva in cap.

Au fost momente grele pentru mine atunci pentru ca de cand ma mutasem la el si pana sa raman insarcinata a facut tot posibilul sa ma indeparteze de familie, de prieteni, de colegi (daca vorbeam cu colegele era doar "sa-l barfesc pe el"). Pana si daca vorbeam cu mama lui tot nu-i convenea ca iarasi "il barfeam".

In tumultum acelor sentimente ceea ce mi-a fost clar a fost un singur lucru NU PUTEAM ADUCE PE LUME UN SUFLET NEDORIT de catre tatal sau. Asa ca singura solutie la acel moment a fost sa avortez (culmea e ca s-a oferit sa se intereseze unde trebuie sa ma duc, dar n-a venit cu mine in acel moment). A fost probabil cel mai dureros moment din viata mea: singura, renuntand la ceva ce imi doream de ani de zile si totusi convinsa ca este cea mai buna solutie (mi-am dat seama ca nici unui copil nu i-as putea dori un tata ca respectivul "prieten").

N-am reusit sa plec imediat de la el (a mai durat 6 luni- pe 31.05.2006) insa am facut-o cu o zi inainte sa-mi serbez ziua de nastere (implineam 25 de ani peste o zi) si astfel am simtit-o ca pe un nou inceput.

Si intr-adevar a fost cel mai bun lucru care l-am facut pentru ca a urmat o perioada de 6 luni in care m-am vindecat sufleteste iar in decembrie mi-am cunoscut actualul sot. Intotdeauna pana in decembrie 2006 imi conturam in minte cum ar fi idealul meu de sot si viata de familie insa intotdeauna nu credeam ca mi se poate intampla mie ceva atat de frumos. Din fericire viata bate visul si am cel mai minunat sot din cati exista, iar din Octombrie trecut DD ne-a binecuvantat iubirea cu o minune mereu zambitoare (Enrico-Andrei).

Da am aut o copilarie in care abuzul fizic si psihic a fost mereu prezent, si da era cat pe ce sa fac greseala sa accept ca si viata mea de adult sa fie la fel INSA am crezut in mine si in faptul ca viata e asa cum accept eu sa fie, ca eu sunt cea care are ultimul cuvant de spus in privinta a ceea ce se intampla cu fizicul si psihicul meu si atunci am incetat sa fiu o victima.

Sper sa nu va fi plictisit ....insa e atat de bine sa te eliberezi de povara unor amintiri reprimate.

Ranena

Fericirea e in tine, caut-o!

Mamica de Enrico-Andrei (08.10.2008)


Imi vine sa plang, simt ca ma sufoc si ma cuprinde panica cand citesc trairile tale si a familiei (pacat ca eu nu stiam de imbracatul mai gros), pt ca asa a fost si viata mea. Nu pot sa trec peste, imi asa greu sa uit, cred ca m-as simti mai bine daca as scrie, dar mi se inmoaie picioarele si raman fara aer de cate ori ma gandesc sa astern pe hartie toate trairile mele.
Si eu am avut curajul sa ma rup de o relatie abuziva, il iubeam dar mi-am jurat ca eu nu voi trai ca mama si nici copii mei ca mine. Sotul meu e painea lu Dumnezeu.
Fetelor. rupetiva de asemenea relatii, copii nu va vor ierta niciodata ca nu ati avut grija de ei, nici eu nu pot ierta. Stiu ca i-ar fi fost greu mamei sg cu 3 copii, dar pana a face copii stia ca este abuziv si nu pot ierta. Eu nu am cerut sa vin pe lume, ei m-au adus si nu mi-au respectat dreptul la viata normala. m-au nenorocit pe viata, psihic.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ranena spune:

Claudi@ stiu ca e greu dar daca vrei sfatul meu eu zic sa te apuci de scris...nu trebuie neaparat sa fie aici(desi si asta te-ar putea ajuta) insa scrie pe o coala de hartie tot ce-ti trece prin minte situatii, sentimente, senzatii din acea perioada. Pentru inceput poate e bine sa pastrezi ce ai scris doar pentru tine si sa decizi mai incolo daca mai lasi pe altcineva sa vada. Ceea ce eu cred ca e foarte important este sa CITESTI ceea ce ai scris o data, de 2 ori, de trei ori, sa lasi sa mai treaca putin timp si apoi sa recitesti acele randuri...pana cand (desi tu sti ca ai trait acele vremuri) sa poti sa citesti totul ca pe o povestire extrem de nedreapta si trista care insa apartine unei alte vieti, vietii tale trecute de care spui ca ai reusit sa te desprinzi.
Incearca...pe mine m-a ajutat mult acest lucru.

Ranena

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Zuzilici spune:

Claudi@ sincer eu n-as condamna-o pe mama ta, cat sistemul. Sa nu uitam ca au trait vremuri foarte grele in care hotararea de-a avea un copil sau a avorta nu mai era a ta de mult. Stim cu toti decretul 68 (parca?) in care avortul era ilegal in Romania. Sincer o vad pe mama ta traind intre "ciocan si nicovala". Daca nu ar fi avut o relatie si sexuala cu tatal tau, poate c-ar fi fost moarta de mult. Daca a avut, v-a avut pe voi si chiar daca ati crescut in conditii abuzive sunt convinsa ca nu regreta nici o clipa faptul ca are 3 copii si va iubeste neconditionat. Asta e iubirea dintre mama si copii si asa ar trebui sa fie si inversa.

A durut si inca mai doare dar gandeste-te la mama ta ca e posibil pe ea s-o doara si mai tare...

Cuba 2008
Zuzilici de Isabella Maria (21.04.2006)

Mergi la inceput