Cum va pedepsiti copiii (2)

Aici a inceput:

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=126141&whichpage=1Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

dayanara spune:

eu ma bucur pentru ideile date de principe si iulia, am sa le tin minte pt cand va fi cazul, ivan e mic deocamdata sau cel putin pana acum n.am avut nevoie , nu inca

ivan si dayanara

grodear spune:

Mi- am dat seama ca poate nu procedez in modul cel mai corect. Ar trebui sa am mai multa rabdare.

Ralu- mamica de fetita superba!!!

Morgano spune:

Eu as propune sa deviem putin de la pedepsit, in directia "Cum ne educam copiii?", cred ca ar fi mai constructiv sa ne sfatuim in loc sa ne impartim ca de obicei in tabere pro sau contra sau cum ar parea.

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

simali spune:

Si tot vor fi unii care vor spune ca educatie=dresaj, etc., etc.
Dar asa, in mare, si mie mi se pare mai nimerita denumirea asta.

alice

Deborah77 spune:

V-am urmarit pana acum, si m-am hotarat sa incerc macar sa nu-l mai pedepsesc pe bb. De vreo 2 luni am incercat time-out...adica pus pe scaunel cand ne loveste, musca, izbeste cu jucarii (in capetele noastre). La inceput statea, de curand a inceput sa planga, desi sta acolo cat ii spunem noi. Are 1 an si 10 luni. Credeti-ma ca sunt depasita de situatie. Inteleg ca de multe ori ne loveste ca sa ne atraga atentia, cand indraznim sa aruncam o privire spre tv sau in vreo revista, in loc sa ne ocupam exclusiv de printul nostru. Dar o face si asa...degeaba, la masa, mai ne capatam cate o lingurita in cap, mancare. Am ajuns sa selectez cu mare atentie masinutele pe care le primeste la joaca, le evit pe cele care ar putea sa ne sparga capetele si ochelarii. Una peste alta, sunt momente cand ne este frica de loviturile astea si evitam sa fim suprinsi in vreo pozitie periculoasa (de exemplu, bb in spatele nostru, fara sa putem controla obiectul care ne sparge capul). Ce sa fac? Cum sa-l conving ca buba, doare, asa ceva nu se face. Mentionez ca nimeni al casei nu l-a lovit vreodata, poate eu sau taica-su sa mai fi ridicat vocea cand eram total depasiti.

simali spune:

Imagineaza-ti ca voi, parintii sunteti un fel de animalute gonflabile care fac "Piu" de cate ori le lovesti cu un ciocan in cap. Bebe zice "ce faini sunt tipii astia cand eu le dau una si ei zic "Au" sau "Buba, doare", etc. Si se mai gandeste "ia sa mai fac inca o data si inca o data sa vad, reactioneaza la fel?".

- pentru el sa va dea una cu masinuta in cap e un fel de joc amuzant si doar atat;
- poate sa realizeze ca ceea ce face este totusi rau si va deranjeaza si vrea sa vada ce faceti cand sunteti deranjati rau de tot. O sa-l mai iubiti si atunci? Este spaima subconstienta a multor copii "daca sunt rau, suficient de rau, parintii mei nu or sa ma mai iubeasca oare?". Iar unii mai indrazneti se joaca cu limitele astea "ia sa vedem noi cat de rau inseamna rau".

Si atunci ce avem?
1. Avem doi parinti care tin - si pe buna dreptate - la integritatea lor fizica. Nimeni, dar absolut nimeni, nici macar copilul nostru nu are voie sa ne loveasca sau sa ne faca sa ne simtim fizic amenintati.
2. Avem un copil care se joaca (cu noi, cu limitele), un copil care vrea sa afle cum e construita lumea asta. Exerseaza pe noi. Putem fi furiosi pe el din cauza asta? Eu zic ca nu. Pentru ca ar fi ca si cum te-ai supara ca magarul pe samar.
3. Vrem ca bb sa inceteze cu atacurile, dar vrem s-o facem intr-o maniera in care el sa nu inteleaga, in nici un caz, "mama e furioasa pe tine si daca nu te comporti cum trebuie este posibil sa nu te mai iubeasca".

Si atunci facem asa: senini si fara sa ne suparam pe el (doar este un copil care se joaca), dar fermi si convinsi ca facem ceea ce trebuie (doar tinem la capul nostru), de fiecare data cand incerca sa loveasca spunem "Nu", luam jucaria cu care a lovit si o punem linistiti pe dulap. Spunem frumos copilului "jucaria va ramane pe dulap pana maine pentru ca ai incercat sa ma lovesti cu ea; mie nu-mi place sa fiu lovita". Si continui sa fi prieten cu copilul pana maine, dar jucaria ramane pe dulap, ca o amintire a ceea ce te deranjeaza, chiar daca copilul plange ca o vrea. Daca nu te-a lovit cu o jucarie, spui "astazi nu ai voie la desene" de exemplu sau "astazi nu iesim in parc, etc." si te ti de ce-ai spus, orice-ar fi, dar CONTINUI SA FI PRIETENA CU COPILUL. Nu tipi la el, nu-l smucesti, nu-i ti teorii lungi (oricum nu pricepe); ramai tot timpul prietenoasa, calma, dar ferma, hotarata sa-ti aperi dreptul.

- Vei da astfel copilului prima lectie despre "cum imi apar drepturile " sau "cum sa nu ma las la infinit abuzat de altii".
- Vei emana siguranta si copilul va intelege astfel ca tu sti ce faci si ca se poate conta pe tine, nu ca esti o smiorcaita care face "au" ca un animalut de plus cand este lovit.
- Va intelege in acelasi timp si ca nu esti o scorpie buna de legat si lipsita de orice control care se napusteste ca o apucata cand ceva nu-i convine.



alice

Deborah77 spune:

Alice, iti multumesc mult pentru sfaturi, dar cred ca sunt aplicabile pt copii mai mari, sau poate pt alti copii. Politele noastre de la dulapuri sunt pline de jucarii periculoase (e.g. locomotiva Thomas care a spart masuta de cafea cu blat de sticla, o masinuta de metal care era sa faca la fel cu capul bunicii mele....2 saptamani a avut vanataie etc, etc)....NU-I PASA, nu le vede, nu-l intereseaza, nu le cere. Are oricum altele, si daca ar disparea toate jucariile de pe lume, n-ar fi bai, oricum adultii, si eventual obiectele pe care le folosesc ei sunt jucarii mult mai fascinante. Desenele animate de-abia astept sa i le interzic, doar ca inca nu-l tenteaza. Ce isi doreste ...muzica...as putea sa fac cd-playerul sa taca de cate ori ne loveste. Dar imi imaginez scena: bebe zvarle masinuta spre ochelarii mei , eu opresc muzica si zic GATA, astazi nu mai ascultam pt ca ai lovit-o pe mama/tata/bunica...ah, nu mai zic cand cainele nostru din curte si-a luat ditai bolovanul intre ochi, ce mila mi-a fost de el, e asa de bland cu bb si suporta atat de multe. El o sa tot arate spre CD player, o sa tipe, o sa ma ia de mana sa ma duca acolo (pana la urma va gasi el o solutie sa se catere pe ceva sa-i dea singur drumul). Si dupa aia? Cand mai imi arde una? Ce mai fac? Ce-i mai iau? Plus ca o sa faca scandal....
Ma straduiesc, chiar in situatii de criza, sa nu tip la el, sa nu-l smucesc, dar am facut-o zilele trecute cand pe neasteptate m-a muscat de burta de mi-au dat lacrimile de durere. Subliniez ca nu e un copil nervos, scenele astea nu le face la nervi, ci asa...degeaba...cand ne jucam sau mancam sau ne iubim..

mina spune:

Chiar cu riscul de a primi comentariul educatie = dresaj, despre care s-a pomenit anterior (ca-s patita) vin si eu si zic ca un copil, pentru a fi educat cu succes, are nevoie de reguli, de explicatii, si de fermitate in aplicarea regulilor enuntate, petnru ca altfel va fi derutat.

Metoda aasta cu jucaria care sta in dulap pana a doua zi pentru ca a lovit pe cineva cu ea o aplic si eu cu Matei. A fost greu primele dati cand urla de recunosc cinstit ca mi se rupea inima (in prima faza) sa muream de nervi (in faza de uzura). Am rezistat, si a meritat.
Pe masura ce s-a marit, am dezvoltat si componenta verbala. Uneori cand face o nazbatie si este pedepsit, il pun sa explice chiar el de ce se intampla asta. Si, sper imensa mea mandrie, de cele mai multe ori dovedeste intelegere fata de ceea ce se intampla: "m-ai pedepsit sa nu mai merg in parc azi pentru ca am fost rau si am pus mana pe cutit, cu care puteam sa ma ranesc, promit sa nu mai fac" (e doar un exemplu intamplator, caci pe cutit, daca cumva ii ramane la indemana, nu pune mana sub nici o forma).

Cum il pedepsesc? Foarte foarte foarte rar cu violenta fizica. De regula ii interzic ceva si ii explic de ce il pedepsesc pentru ca in afara de pedeapsa de moment, vreau sa retina si regula. Mi s-a parut important sa ii explic intotdeauna de ce e rau ce a facut, ce consecinte neplacute pentru el ar fi putut avea. Si sa fie sigur ca nu il pedepsesc fiindca sunt eu rea ci fiindca e spre bineele lui.

Un alt aspect important este cel al promisiunilor. Niciodata nu incalc o promisiune facuta catre el (chiar daca imi pare rau ca am facut-o). Bine, sunt si situatii cand nu depinde de noi, cand intarzii ca a fost trafic si nu mai am timp sa-l duc unde i-am promis. Atunci ii explic cat de lung si detaliat trebuie de ce am fost pusa in situatia asta.

Asa am ajuns ca la varsta de 4 ani stie f bine ca nu se traverseaza decat pe verde sau pe trecere de mana cu mami ("sau cu tati sau cu cine e cu mine si ma iubeste si ma ajuta"), nu pune mana pe cutite, arajaz, sau pe unde i s-a interzis, pot pleca de la locul de joaca fara proteste atunci cand se implinesc cele 10 minute promise, nu loveste pe nimeni iar daca este lovit vine la mine, in loc sa dea si el, si(nu in ultimul rand), victoria victoriilor si incununarea calitatilor mele de educator (ce ma mai laud...), si-a aruncat cu manutza lui suzeta cand a implinit 4 ani, fara sa o mai ceara vreodata, numai pentru ca a promis ca o va face. (da, stiu, nu ma mandresc ca a tinut-o pana acum, dar orice incercare de a fi luata cu japca, s-a soldat cu febra 40 ... pana mi=a venit ideea cu manevrarea comportamentului).

Atunci cand suntem in situatii de criza de timp iar el refuza ceva, il smecheresc prin sugerarea unor competitii (care se incalta primul) sau prin posibilitate de a alege: nu-l intreb daca vrea sa se incalte, il pun sa-si aleaga pantofii dintre doua variante posibile.

Pe scurt, am incercat intotdeauna sa evit situatiile de criza cand sa ajung sa ma lase nervii, iar cand se intampla ii spun ca sunt foarte suparata penttru ca nu reusim sa ne intelegem si-l rog sa stea cuminte cateva minute sa ne gandim bine cum sa fim calmi.

Nu mi-a fost niciodata nici lene si nici frica sa ii explic pe larg anumite lucruri (evident, la nivelul lui) pentru ca am vazut ca una e sa ii spui nu ai voie sa faci asta, si alta e sa ii spui de ce nu ai voie sa faci asta.
De exemplu explicatia nu ai voie sa arunci hartii pe jos fiindca nu e frumos nu a prins. INsa "nu ai voie sa arunci hartii pentru ca ii dai de lucru inutil celui care va aduna dupa tine" a fost extraordinar de bine inteleasa. Nu ai voie sa arunci mancare pentru ca arunci practic banii dati pe acea mancare, plus ca irosesti munca lui mami care a gatit mancarea.

Ceea ce spui tu, Simali, despre animalutele care fac Piu cand le apesi e foarte adevarat. Din momentul in care m-am prins ca Matei face unele lucruri doar pentru ca a descoperit ca in acest fel ne "apasa niste butoane" si ne manevreaza reactiile mi-a fost mult mai usor.

Acuma daca tot am inceput sa povestim.... am aplicat si metode mai putin recomandate dar care au dat succes. Cand incepuse sa muste in stanga si in dreapta, de nu stiu nici in ziua de azi din ce cauza, disperata ca nu merge nimic l-am muscat si eu pe el "la schimb" dupa care i-am explicat ca uite, asa ma doare pe mine cand musti, si pe ceilalti. Surpriza, a avut maxim succes, din ziua aia nu a mai muscat pe nimeni. Nu stiu daca e ok metoda, dar uneori mai facem si chestii inedite daca efectul e unul bun.

Cand incepuse sa vrea sa ii cumpar de toate mi-am racit gura cateva zile sa ii explic ca nu se poate, ca nu avem bani sa cumparam tot ce vede el, ca daca ii cumpar numai jucarii nu avem bani de mancare si tot asa. Insa o tinea pe a lui. L-am vindecat in zua in care , in piata, a cerut o jucarie si i-am zis ca da, ti-o iau, dar atentie ca nu mai am bani de necatarine si nici de tramvai. Bine, i-am luat-o. Dupa aia ca-l dor picioarele si vrea cu tramvaiul. Cu riscul unor urlete (care totusi nu au venit), ne=am tarat pe jos pana acasa ca pana nu invata pe pielea lui nu pricepe mesajul.





Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului